Cum rezolvăm problema reciclării bateriilor?

      Asta chiar nu am ştiut-o, dar cei de la Tuborg (în campania Umbrela Verde) în parteneriat cu Asociaţia Rorec încep să rezolve problema.

     "Statistica ne arată că în România, nu mai puţin 160.000 tone de baterii portabile ajung în gropile de gunoi, în fiecare an. Dacă vă gândiţi că mercurul dintr-o ‘micuţă’ baterie de ceas poate polua 500 de litri de apă sau un metru pătrat de sol, pe o perioadă de 50 de ani, sper ca vă imaginaţi gravitatea situaţiei.

     Veţi găsi puncte de colectare ale Asociaţiei Rorec în orice magazin Baumax, Praktiker, Obi sau Metro, din ţară."

Citiţi mai multe http://www.umbrelaverde.ro/blog/cum-rezolvam-problema-reciclarii-bateriilor.html

Teatrul Naţional din Beijing

 Teatrul Naţional din Beijing este construit în apropierea Oraşului Interzis.

         Arhitectul acestuia este Paul Andreu.

        Are 212 m lungime, 143 m lăţime şi 46 m înălţime. Este înconjurat de o lagună artificială, accesul făcându-se printr-un tunel. Cupola este din titan şi sticlă care se deschide treptat de sus în jos.  Luminiţele de pe plăcile de titan crează impresia unu cer înstelat. Are 21 de etaje. Capacitatea este de 6500 de persoane. Zonele principale sunt: opera, baletul, teatrul, săli pentru expoziţii.  

 

O rugăciune deosebită, o voce deosebită - Teodora Păunescu-Ţucă

         Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în Altarul Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti de către Părintele Arsenie Boca.

Asculta mai multe audio Muzica

Desert de post în post

      Am povestit despre Herghelia şi modul cum mi-a schimbat gândirea asupra alimentaţiei, sănătăţii, asupra vieţii în general pentru că a fost şi o schimbare spirituală, ajutată de către personalul de acolo şi de unele cărţi.

       Pe lângă Biblia pe care am primit-o, am cumpărat mai multe cărţi despre alimentaţia vegetariană, stil de viaţă sănătos. Una din cărţi este "Reţete vegetariene" de Cornelia Dragachis, care pentru mine e un adevărat sprijin în zilele de post şi nu numai. Cred că fiecare ar trebui să aibă pe lângă cărţile de bucate tradiţionale şi una cu reţete vegetariene.

      Citind reţete din această carte mi-am dat seama că putem face şi noi reţetele noastre. Ce dacă nu se potrivesc unele ingrediente după unii specialişti. Important e să ne placă nouă.

      Am descoperit săptămâna trecută o reţetă de fidea cu mere.   Am să      v-o spun, dacă vă place "amestecul" încercaţi reţeta şi poftă bună:

320 g. fidea (eu am pus tăiţei )

800 g. mere

100 g. zahăr

20 g ulei

coajă de lămâie după gust

eu am pus şi scorţişoară

Merele se curăţă., se dau prin răzătoare şi se înăbuşă cu zahărul în zeama lor proprie. Se amestecă cu fideaua, coaja de lămâie, scorţişoara şi uleiul. Se pun la cuptor 10 min.       

Amintiri de la Herghelia

       Cu Rodica, cunoştinţa de care am scris în postarea trecută,  ţin legătura din 2003, vorbim cam de vreo câteva ori pe an, chiar dacă nu ne-am mai văzut. Ştiam că nu mai este la Herghelia, plecase de acolo, ea fiind terapeutul meu în cele două sejururi pe care le-am petrecut acolo. Săptămîna trecută când m-a sunat mi-a făcut o surpriză. Acum este la Centrul de Sănătate Podiş, lângă Bacău. Abia aştept să avem un pic de timp să mergem până acolo. De câte ori mă sună, în următoarea perioadă ni se întâmplă ce bun. 

      Pentru că am scris că ne-am schimbat din mai multe puncte de vedere, cel mai important pentru noi a fost cel spiritual. Am primit de la Rodica prima Biblie din casa noastră pe care am început să o citesc. Următorul an când am trecut prin Târgu Mureş am ţinut neapărat să cumpăr o Biblie de la Catedrala ortodoxă de acolo.    

     Şi aşa încet, încet am început să merg la biserică mai des, să citesc din Biblie. Dumnezeu ne-a îndrumat paşii acolo, ne-a  întins o mână după cum spun eu, pentru a ne schimba.

   

"În seara asta avem supă de linte"

   Într-una din zilele săptămânii trecute am primit  telefon de la Rodica, o veche cunoştinţă pe care am întâlnit-o la Centrul de Sănătate Herghelia, amintindu-mi de experienţa care ne-a schimbat stilul de viaţă din mai multe puncte de vedere.

    Herghelia este un centru de sănătate la câţiva kilometri de Târgu Mureş. Acum se numeşte altfel: Centrul de Medicină Lifestyle.

        Era prin 2003, eram la serviciu şi mi-a căzut în mână o revistă "Viaţa şi sănătate". Văzând că au remedii pentru problema de sănătate pe care o aveam, ne-am decis eu şi soţul meu, copilul nu era atunci, să mergem acolo. Ne-am făcut programare, ne-am uitat un pic pe internet să vedem despre ce-i vorba şi am plecat în concediu 11 zile. 

     Am ajuns acolo şi seara când am intrat în sala de mese ni s-a spus "în seara asta avem supă de linte". Ne-am uitat unul la altul, ştiind totuşi ceva de pe internet dar crezând că este şi o alternativă la mâncare cu carne. Nu mâncasem niciodată linte până atunci. Acum de câte ori fac, ne-aducem aminte de Herghelia şi de "în seara asta avem supă de linte". A doua zi ni s-a prezentat programul: ora de trezire -6 dimineţa; gimnastica de înviorare; masa de dimineaţă; tratamentele, masa de prânz, plimbare după masa de prânz, tratamente; cursuri despre sănătate, despre alimentaţie, despre bucătăria vegetariană; masa de seară şi întrunirea de "familie". Era cu totul altceva decât ştiam noi despre un concediu.

      Mă credeţi că în  acele zile deşi am avut un radio la noi nu i-am dat drumul. Nu am simţit nevoia de ştiri. Am aflat abia când am ajuns în Târgu Mureş că în zona noastră au fost inundaţii. În tot centrul erau difuzoare, inclusiv în camere la care se auzea numai muzică de relaxare. 

      Nu am mâncat carne, ouă sau lactate toată perioada, chiar dacă am ajuns în Târgu Mureş am respectat ideea de a mânca vegetarian, pentru  că până la urmă o făceam pentru noi. Soţul meu a slăbit un pic pentru că trebuia să slăbească, dar eu m-am îngrăşat pentru că mi-a plăcut mâncarea.  A fost în prima perioadă a lunii august când la noi este postul Sfintei Mării, iar acesta a fost primul post pe care l-am ţinut în viaţa noastră.

      Pentru cei care vor sa-şi schimbe ideea că nu "merge" mâncare fără carne şi care vor într-adevăr să-şi schimbe stilul de viaţă într-unul sănătos să meargă la Herghelia sau mai nou acum la Podiş (Bacău), măcar o dată în viaţă. Nu am devenit vegetarieni, dar totuşi am realizat ce e bine şi ce e rău pentru sănătatea noastră.

      Cei care vor să afle mai multe să intre aici şi aici.

    

Plimbare de suflet

        La începutul săptămânii am reuşit să găsesc ce căutam despre Ploieşti. Un blog despre istoria Ploieştiului, RepublicaPloiesti.net cu adresa http://www.republicaploiesti.net/. Ieri am făcut o plimbare virtuală prin Ploieştii de altădată, am revăzut şi locul unde am copilărit, aducându-mi aminte de anumite perioade din viaţa mea care se leagă de anumite imagini.  Abia aştept să vină un văr din Italia, să depănăm mai multe amintiri. 

Şi pentru că autorul blogului Lucian Vasile scrie şi pe alt blog am ajuns si aici http://www.atuncisiacum.blogspot.com/.  Vă invit la plimbare prin mai multe oraşe din ţară.

Mulţumesc d-lui Lucian Vasile pentru iniţiativă şi pentru permisiunea de a prelua imagini de pe blogul lui (primul link).

Şi o melodie a lui Cristian Vasile, care se potriveşte cu imaginile, dar nu numai...

Mucenici, măcinici, sfinţişori

         Sărbătoarea păgână şi cea creştină se suprapun în tradiţia mucenicilor

• 
  
  Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală.
• 
  
  Pe parcursul acestor zile, simbolurile creştine având în centru figurile celor 40 de Sfinţi Mucenici interferează cu o serie de mituri păgâne, de cele mai multe ori legate de muncile cîmpului, marcând începutul Anului Agrar.
• 
  
  Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi. În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu ”botele” (beţele) în foc iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate a avea mai multe funcţii: purificatoare (curăţirea spaţiului de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a Anului Nou), profilactică (preîntîmpinarea neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii), fertilizatoare a grădinilor, livezilor şi viilor.
• 
  
  În ziua Măcinicilor sau Mucenicilor se află hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.
• 
  
  Obiceiurile din ziua de 9 martie formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi), beţia rituală atestată de tradiţia populară, deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea spiritelor printre cei vii, aprinderea focurilor în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici, retezatul stupilor şi tăierea primelor corzi de viţă de vie.
• 
  
  Creştinii ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc, cu acelaşi prilej, "Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia".
• 
  
  Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia (Armenia) au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă. Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism. Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cânte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos. Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.
• 
  
  Tradiţia românească a aluatului împletit, fiert sau copt, simbolizează sacrificiul mucenicilor îmbrăţişaţi în apa rece, amestecată cu gheaţa şi zăpada lacului de la poalele muntelui Ararat. Lumea creştină catolică sărbătoreşte Sfinţii Mucenici la o zi după cea ortodoxă.
  
• Am citit aici.
• Pentru că sunt în Moldova am să mă duc să cumpăr sfinţişori şi pentru că sunt din Muntenia, am să fac măcinici fierţi. 
• Cum fac eu măcinicii (aşa le spun eu). Se pune apă cu sare la fiert, când fierbe apa se pun mucenicii cumpăraţi. Dacă nu din făină, apă şi sare se face o cocă din care se fac măcinici mici sub formă de 8, care se pun la fiert. După ce fierb se adaugă zahărul şi esenţa de rom.  Eu ştiu că ei se fac cu o zi înainte, se lasă să se usuce pe o parte, apoi se întorc pe partea cealaltă. După ce se răcesc se pun în farfurie cu zeama în care au fiert. Deasupra se pune după preferinţe: nucă măcinată, scorţişoară, lămâie rasă. Şi pentru că am doi moldoveni în casă nu mănânc decât eu, lor nu le place.     

Pentru doamne, domnişoare şi pentru mine

Cel mai frumos "cadou" pe care l-am primit de la copil, a fost acum vreo săptămână.

Având noi amândoi o discuţie în care mi-a spus că nu vrea să fiu bătrână.        I-am răspuns că nici eu nu vreau, aş vrea să fiu mai tânără. La care el mi-a spus:

- Nu vreau să fii mai tânără!

- Dar cum vrei să fiu?

- Să fii aşa cum eşti!!

Soţul şi copilul meu urează "La mulţi ani" atât mie cât şi doamnelor şi domnişoarelor care mă vizitează şi ne dau o dedicaţie:



Din partea mea o melodie a lui Florin Chilian:




Nu cred că ne-ar trebui altă declaraţie dacă ne-ar spune:
"Zece vieţi de-aş sta cu tine, tot ar fi puţine".

Cântarea Sfintei Cruci-Corul psaltic Anghelos

Azi e duminica a treia din Post - a Sfintei Cruci

Ploaie în Ploieşti

Azi mi-am adus aminte de nişte vremuri, de nişte oameni care nu mai sunt şi de oraşul meu natal Ploieşti. Şi mi-am mai adus aminte şi de melodia lui Daniel Iancu "Ploaie în Ploieşti" şi de "Armonii de primăvară" .

Babele

A început de ieri să cadă,
Câte-un fulg.....


Dar nu a stat, pentru că la noi ninge şi zăpada s-a aşezat.
Doar sunt babele nu-i aşa?
De la 1 la 8 Martie şi apoi de pe 9-17 martie sunt moşii.

Legenda Babelor şi semnificaţia lor

În tradiţia românească între 1 şi 9 martie se spune că Dochia îşi împlineşte destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele când vremea este schimbătoare datorită caracterului capricios al Babei Dochia. Semnificaţia poveştii babei Dochia, prezentată sub forma conflictului dintre noră si soacră, se refera de fapt la confruntarea dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară, dintre frig şi caldură, dintre sterilitate şi fecunditate. Printre obiceiurile populare din luna martie s-a păstrat tradiţia ca fiecare femeie/fată să-şi aleagă o Babă între 1-9 martie. Legenda Babelor spune că şi în funcţie de starea vremii se prezice caracterul şi norocul persoanei respective în acel an.

Zilele urcuşului, echivalente cu număul cojoacelor, reprezintă durata ciclului de renovare a timpului, iar moartea Dochiei, în ziua de 9 Martie se consideră hotar între anotimpul friguros şi cel călduros.

Dupa încetarea Zilelor Babei, numite în Transilvania şi Vântoase, încep Moşii numiţi şi Sfinţi sau Samti. Babele sunt considerate rele iar Moşii sunt buni.

 

De ce o iubesc pe mama?

Am scris aceste rânduri dintr-un e-mail pe care       l-am primit mai demult, dar pentru că e săptămâna 1-8 Martie trebuie citit.

Mama şi tata se uită la televizor, când mama a spus: "Sunt obosită şi e târziu, cred că mă voi duce în pat".

O ia spre bucătărie ca să facă sandvişurile pentru a doua zi.  Spală castroanele de popcorn, scoate carnea afară din congelator pentru seara următoare, verifică cerealele, umple borcanul cu zahăr, pune linguriţele şi castroanele pe masă şi pregăteşte filtrul de cafea pentru a doua zi de dimineaţă.

Apoi pune nişte rufe la uscat, mai bagă nişte haine în maşina de spălat, calcă o cămaşă şi coase un nasture care cădea de la o cămaşă.

Strânge piesele jocului rămas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aşează agenda de telefon la loc în raft.

Udă câteva plante, goleşte un coş de gunoi şi pune un prosop la uscat pe bară.

Se întinde, cască şi o ia spre dormitor. Se opreşte la birou şi scrie o notiţă pentru profesoară, numără nişte bani pentru excursia de mâine şi ridică o carte de şcoală căzută sub scaun.

Scrie o felicitare pentru ziua de naştere a unui prieten şi o notiţă pentru cumpărături.

Îşi curăţă faţa, dă cu cremă de noapte îşi curăţă unghiile.

Tata îi strigă: "credeam că te duci în pat".

"Sunt pe drum" răspunse ea.

  ( Mai sunt multe dar am s-o scurtez. )

În acest timp tata închide televizorul şi anunţă în particular: "mă duc în pat" şi o face fără nici un alt gând.

Vi se pare ceva ieşit din comun?

  

Faţa galbenă care râde

Un filmuleţ în care se vede diferenţa între generaţii şi cum reuşeşte tehnologia la un moment dat să depăşească o anumită generaţie. Nu ştiu dacă e bine să râdem prea tare pentru că probabil vom păţi la fel în viitor când cine ştie ce va mai apărea şi nu mai reuşim să înţelegem.

L-am găsit aici.

Vine, vine primăvara

Să ne reamintim un pic de copilărie. Vă mai aduceţi aminte când mergeam cu punga de mărţişoare la şcoală. Şi apoi le puneam pe toate în piept ca să nu se supere nimeni. În Muntenia nu se obişnuieşte (cel putin aşa ştiu eu) să se dea mărţişoare la băieţi. În Moldova însă da, aşa că a trebuit să mă adaptez şi să-i iau băieţelului meu mărţişor pentru la cămin. Prima întrebare când s-a trezit a fost când îi dau mărţişorul?

Un mărţişor şi o primăvară frumoasă.

Vatican

Am primit de la http://www.editura-foryou.ro/ ceva foarte frumos. Intraţi pe link şi vedeţi. După ce se face conexiunea, selectaţi o imagine şi ţineţi apăsat butonul din stânga al mousului, mişcând încet cursorul in jurul încăperii.

http://www.vatican.va/various/basiliche/san_giovanni/vr_tour/index-en.html

Remember anii 1960

Oare de ce se crede astăzi că în acei ani nu s-a trăit bine. Poate sunt nostalgică, dar cred că în perioada aceea s-a trăit destul de bine. Nu începuse înfometarea, cultul personalităţii preşedintelui şi multe altele. Se vede şi în filmuleţ că aveam aproape "di tăti" (de toate).  Las-că se trăieşte azi bineeee.


România - 1964 (un scurt documentar despre România acelor ani)




Copiii anului 1969

Bucureşti-iarna anului 1969


M-am inspirat pentru această postare de aici  http://c-tarziu.blogspot.com/2010/02/poate-va-era-dor-bucuresti-iarna-lui.html

Pentru ce interesaţi, dar şi pentru mine că mai sunt filmuleţe şi din alţi ani, vizitaţi: http://www.britishpathe.com/index.php

Conspiraţia tăcerii şi noi înşine

De la http://www.editura-foryou.ro/





Următoarele le găsim pe youtoube.

Sunt deşteaptă foc

M-a mâncat mâna şi mintea să schimb aspectul blogului. Şi-acum mă chinui   să-l fac frumos. Cred că o să mai dureze, pentru că nu ştiu de ce mi se repetă la un moment dat postările şi nici nu reuşesc să le şterg. Sunt tare "deşteaptă" n-am  ce zice, aşa că mă duc să mă culc, poate-mi dă cineva vreo idee sau îmi vin idei prin somn.  Asta pentru că n-am reuşit să-mi salvez primul şablon.  Să nu râdeţi ci mai bine help me.

Ei dar s-ar părea că am reuşit ceva, ceva. Mai am să-i dau de capăt cu home, contact, about că nu mi se deschid. Mai am de lucru. Ce face omul cu mâna lui se numeşte lucru manual.

Banc tareee...

Banc nou « Ion Verdeş: "Un copil orfan plasat la o casă de copii îi scrie scrisoare lui Moș Crăciun. Îi povesteşte despre viaţa sa, despre casa de copii, şi îl roagă, dacă e posibil, să-i aducă anul acesta un costum de schi. Ajunsă la poştă, scrisoarea este verificată de către un angajat. Văzând la destinatar Moş Crăciun iar la expeditor un băieţel de la casa de copii, a hotărât să desfacă scrisoarea. Sensibilizat de conţinutul ei, îşi cheamă colegii, le arată scrisoarea şi hotărăsc cu toţii să pună mână de la mână şi să-i cumpere un costum de schi băiatului. Toate bune şi frumoase, doar că nu găseau costum de schi cu tot cu căciulă, aşa că i-au luat fără căciulă şi i l-au trimis. Peste câteva zile primesc altă scrisoare: ”Dragă Moş Crăciun, îţi mulţumesc. Acum ştiu că exişti. Sunt cel mai fericit. Văd că nu are căciulă, însă nu e vina ta. Probabil idioţii de la poştă l-au rătăcit".

Datoria mamei

O superbă voce -Teodora Păunescu Ţucă
O priceasnă deosebită - Datoria mamei


Asculta mai multe audio Muzica

Ce-am văzut, ce mi-a plăcut

The story of weeping camel
Povestea cămilei plângăcioase este un film cu valoare documentară realizat discret in intimitatea unei familii cu patru generaţii de păstori nomazi din deşertul Gobi de Sud, Mongolia. Povestea se desfăşoară încet, sensibil la ritmurile de viaţă din deşert în timp ce actorii îşi trăiesc viaţa reală. Filmul, care este proiectul de absolvire al unor studenţi la Cinematografie Byambasuren Davaa şi Luigi Falorni, se întinde dincolo de povestea unei cămile explorând fragilitatea şi frumuseţea unui vechi mod de viaţă .

http://tatar-tatarman.blogspot.com/2010/02/story-of-weeping-camel-film-documentar.html



The devil^s arithmetic
Hannah este o adolescentă care nu prea ia în seamă tradiţiile evreieşti ale familiei sale. Dar ea este purtată înapoi în timp şi se trezeşte în Polonia anului 1941. Reuşeşte astfel să trăiască pe pielea ei experienţa Holocaustului, să simtă ce înseamnă apartenenţa la neamul evreiesc, primind astfel o lecţie pe care nu o va uita niciodată, într-un lagăr de concentrare nazist.

http://cybershamans.blogspot.com/2010/02/aritmetica-diavolului-un-film-superb.html


Hatchiko- A dog^s story
O poveste adevarată despre credinţă, devotament şi iubire.

http://raduungureanu.blogspot.com/2010/02/hachiko-dogs-story-2009.html

Duminica - acasă

de la şi vedeţi cum a fost realizat

Cinstiţi-vă părinţii

Pentru că astăzi începe la biserică pomenirea adormiţilor ce se face în fiecare sâmbătă până la Florii, am să postez o poezie şi o melodie care mă  fac să-mi dea lacrimile de câte ori le ascult, gândindu-mă în primul rând la părinţii mei care au plecat "dincolo de porţi" de foarte mult timp.
Pentru cei ai căror părinţi trăiesc, cinstiţii cât sunt în viaţă,       arătaţi-le cât îi iubiţi, când nu mai sunt, regretele nu-şi mai au rost.
Prima postare este o poezie a lui Adrian Păunescu, "Repetabila povară" recitată de poet:

Vezi mai multe video din Muzica
A doua este melodia "Rugă pentru părinţi", interpretată de Ştefan Hruşcă, pe versurile lui Adrian Păunescu:

Vezi mai multe video din Muzica

Răspunsuri

Hai să dau răspunsurile:
1. Am o crăcăna;
Pe crăcăna — un poloboc,
Pe poloboc — o cobiliţă,
Pe cobiliţă — o tărtăcuţă,
Pe tărtăcuţă — o pădure,
Şi în pădure râmă porcii.
    trupul omului

2. Un dovleac cu şapte găurele.
               capul
3. Am două ferestre: dimineaţa se deschid şi seara se închid.
                         ochii

4. Două rânduri de soldaţi în straie albe îmbrăcaţi
                           dinţii

5. Furculiţă cu cinci dinţi, căpătată din părinţi.
                      mâna

6. Am zece copilaşi cu câte-o jumătate de căciulă-n cap.
                   degetele

7. Am doi căluşei cutreier lumea cu ei.
                 picioarele

8. Douăzeci de frumoşi, patruzeci de voinici, şaizeci de înţelepţi, optzeci de nebuni.
                anii vieţii

9.Am o lădiţă cu o porumbiţă
Dacă zboară porumbiţa, n-ai ce face cu lădiţa.
            sufletul

Pentru cei care au avut curiozitatea le dedic o melodie:

Asculta mai multe audio Muzica
Este melodia mea de suflet chiar dacă sunt munteancă (dar stau în Moldova şi cred că sunt mai moldoveancă cu sufletul decât alţii  care sunt moldoveni ).

Ghicitori

Am găsit o carte cu ghicitori pentru copii editată la Chişinău.
Unele mi s-au părut drăguţe şi de aceea le-am scris mai jos.
Vă invit să le descifraţi.


1. Am o crăcăna;

Pe crăcăna — un poloboc,
Pe poloboc — o cobiliţă,
Pe cobiliţă — o tărtăcuţă,
Pe tărtăcuţă — o pădure,
Şi în pădure râmă porcii.


2. Un dovleac cu şapte găurele.


3. Am două ferestre: dimineaţa se deschid şi seara se închid.


4. Două rânduri de soldaţi în straie albe îmbrăcaţi


5. Furculiţă cu cinci dinţi, căpătată din părinţi.


6. Am zece copilaşi cu câte-o jumătate de căciulă-n cap.


7. Am doi căluşei cutreier lumea cu ei.


8. Douăzeci de frumoşi, patruzeci de voinici, şaizeci de înţelepţi, optzeci de nebuni.


9.Am o lădiţă cu o porumbiţă
Dacă zboară porumbiţa, n-ai ce face cu lădiţa.

Căprioară în munţii Covasnei

Fotografiile au fost făcute de soţul meu în munţii Covasnei (din maşină), la începutul lui februarie.
Căprioara  era foarte departe. Nu, nu e vânător. 
Pentru că tot le-am pus pe blog o să dau şi un link la blogul lui Cabral pentru concurs.
http://www.cabral.ro/concursuri-pe-cabralro/iarna-2009-2010-in-romania

Update: am mai postat o imagine, pentru că pentru concurs erau necesare numai trei şi pentru că m-am mai "deşteptat" cu ajutorul lui Florin, căruia îi cer ajutorul când nu mă mai descurc, le-am şi personalizat.

L-am acceptat

Mulţumesc Shakuka:
Regulile pentru acceptarea premiului `Sweet Friends` sunt:


1- copiază imaginea în blogul tău

2- pune-ţi o listă cu 10 lucruri care îţi plac şi încearcă să faci unul astăzi

să "pupăcesc" copilul când se trezeşte şi să mă joc cu el; să mă uit la Mircea Badea; să-mi verific blogul; să mă uit la un film, dar nu cred că am timp azi că e copilul acasă; să o ascult pe Sarah Brightman; să "bloggăresc"; să "gugălesc"; să fac şi să mănânc pâine de casă cu tărâţe pe care o voi face azi  


3- dă leapşa mai departe la 10 bloggeri care vă luminează ziua

toţi din blogroll îmi "luminează "ziua, de aceea sunt acolo

Să mulţumim în fiecare zi

… Ar trebui să mulţumim pentru tot ce avem, în fiecare zi şi să apreciem toate darurile pe care noi le-am primit necondiţionat de la El, de la Dumnezeu!

Duminica - acasă

Arca lui Noe

Ca duminica să fie şi mai frumoasă o superbă melodie din 1980( Gaby S, ) : 

Sunt şi eu băgată în seamă

A doua leapşă vine tot de la prietena mea virtuală Shakuka, aşa că nu mi-aş permite să nu răspund.  

Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Mai scriu anumite chestii care zic eu i-ar interesa şi pe alţii, sau care mi-au plăcut mie şi vreau să-mi aduc aminte după un anumit timp. 

Cu ce îţi dăunează blogul?

De obicei îmi ocupă mult timp. Noroc că stau acasă. 

Cu ce te ajută blogul?

Îl consider jurnalul meu. Dacă iau postări de pe alte bloguri, le iau pentru că îmi plac foarte mult şi vreau  să-mi rămână şi mie.

Ce reacţii permiţi?

Încă nu m-am confruntat cu reacţii negative, dar probabil că o să o iau ca atare, fiecare cu ideile lui. Vom vedea atunci. Există şi moderarea comentariilor.

Care ţi-e rutina de blogger?

Mai întâi  văd dacă este vreun comentariu ca să răspund la el, apoi intru în celelalte bloguri din listă şi inevitabil şi în alte bloguri dacă găsesc un subiect interesant.

 

Un film documentar istoric, de excepţie

Un film documentar istoric, de excepţie, format din mai multe părţi. Filmul are foarte multe filmări din perioada respectivă.

 

Iertarea

 

 Anul trecut am trecut printr-o experienţă asemănătoare cu sfaturile care sunt  mai jos în ceea ce priveşte iertarea. Din proprie experienţă să ştiţi că se poate. Încet, încet şi cu multă răbdare cum m-a îndrumat duhovnicul meu. Interesant e faptul că aceste rânduri le-am găsit după ce am trecut prin ceea ce m-a făcut mai întâi să mă revolt, să iert şi în final  să schimb furia în compasiune. Liniştea sufletească care  o ai după o astfel de întâmplare te face ca altădată să nu mai treci prin ceva asemănător.     

CUM SĂ IERTĂM

De ce avem nevoie să iertăm? Dacă vrem cu adevarat să iubim trebuie să învăţăm mai întâi să iertăm. Iertarea este un cadou pe care ţi-l faci ţie însuţi, nu este ceva ce faci pentru celălalt pentru că iertarea nu are nimic sau poate foarte puţin în comun cu celălalt. Iertarea este ceva ce are legătură cu interiorul tău şi nu cu exteriorul. Lipsa capacităţii de a ierta, te ţine blocat in trecut şi te privează de libertatea de a decide cu detaşare pentru prezent. Probabil că este dificil să treci direct la ’’fapte mari’’ aşa că poţi exersa iertarea începând cu lucruri mici. Cum poţi ierta cu adevărat pe cineva? Iată câţiva paşi pe care poţi să-i parcurgi.

1. Analizează-ţi furia. Ia-ţi ceva timp pentru a-ţi analiza furia. Este uşor să spui, ’’urăsc această persoană’’. De obicei cunoaştem sursa furiei noastre însă uneori rădăcina ei nu este clară. Nu ştii de ce te enervează şeful, sau de ce te irită când cineva parchează maşina greşit. Dacă reuşeşti să afli care este sursa furiei, poţi găsi şi o cale de rezolvare a ei. Întreabă-te cum şi ce poţi face ca situaţia să arate mai bine. Dacă spre exemplu vrei să schimbi o persoană, începe prin a schimba ceva la tine, în loc de furie să-i arăţi iubire şi să îţi îndrepţi atenţia asupra lucrurilor pozitive şi nu asupra celor negative, prin critică. Poţi încerca şi vei vedea că merită.

2.’’Mulţumesc pentru această experienţă’’. Îţi poţi spune ţie şi în egală măsură şi celeilalte persoane că ai avut posibilitatea unei astfel de provocări. Ai remarcat vreodată cât de puternic eşti după experienţe dificile? După un incendiu în pădure, observi cum lăstari noi încep să crească, mai deşi decât era pădurea înainte. După experienţe dificile, îţi dai sema cât de puternic eşti în interiorul tău şi cât de mult te-a întărit acea experienţă. Încearcă să vezi lucrurile şi din alt unghi, să nu te victimizezi ci să conştietizezi cât de puternic eşti pentru că ai supravieţuit acelei experienţe. Fii recunoscător pentru că ai avut posibilitatea să-ţi explorezi interiorul, să-ţi testezi limitele şi să vezi cât de puternic poţi fi.

3. Eliberează-te de resentimente. Când eşti blocat de furie, este ca şi cum ai vedea realitatea prin ochelari fumurii şi încerci să-i faci şi pe celalţi să privească prin aceşti ochelari. Încerci să povesteşti în stânga şi în dreapta ce nedreptate ţi s-a făcut, aşteptând ca ceilalţi să te aprobe şi să confirme că ai dreptate. Încearcă să-ţi scoţi aceşti ochelari ca să vezi realitatea şi în alte culori. Păstrându-ţi aceeaşi viziune rigidă, nu faci altceva decât să te otrăveşti cu resentimente şi nu-ţi dai voie să mergi mai departe. Poţi începe să ierţi prin a accepta că poate ceva din tine l-a facut pe celalalt să acţioneze în acest fel şi mai ales, poţi ierta pentru că orice om este supus greşelii.

4. Schimbă furia în compasiune. Copiii ’’greşesc’’ mai tot timpul pentru ce ceea ce fac ei, lor li se pare natural însa pentru adulţi unele acţiuni sunt considerate greşeli pentru că percepţia este presetată pentru a eticheta lucrurile în ’’bune sau rele’’. Imaginează-ţi persoana care te-a rănit în postura de copil. Întreabă-te cum a fost viaţa ei? De ce acţionează în acest fel care te răneşte pe tine sau pe ceilalţi? Dacă găseşti în tine un spaţiu cât de mic pentru compasiune, atunci vei putea vedea acea persoană ca fiind ea însăşi o victimă a circumstanţelor. În acest fel, vei face loc pentru pace şi reconciliere iar iertarea va lua locul furiei.

5. Renunţă la furie. Ce ai de pierdut dacă rămâi blocat în resentiment? Propria ta linişte. Poţi aduce pace şi echilibru în sufletul tău, renunţând la furia care face valurile în interiorul tău şi să aduci calmul şi echilibrul prin iertare. Nici măcar nu este nevoie să o spui verbal persoanei care te-a rănit, este suficient să o faci în lăuntrul tău. Însă daca găseşti puterea şi detaşarea să-i spui ’’te iert pentru toata suferinţa pe care am trăit-o cu tine’’ este şi mai bine. Vei putea avea parte de un adevarat miracol: celălalt să-ţi spună ’’iartă-mă pentru durerea pe care ţi-am provocat-o’’. În acest fel amândoi veţi avea parte de un nou inceput sau mai bine spus de a a merge mai departe împreună, trecând peste obstacolul care v-a ţinut blocaţi. A greşi este omeneşte, a ierta este divin.

sursa

Principesa Ileana - "Maica Alexandra"

Principesa Ileana - "Maica Alexandra"

5 ianuarie 1909  Bucureşti

21 ianuarie 1991 Pennsylvania (mormântul Maicii Alexandra îl vedeţi aici).

“TREBUIE SĂ ÎMBĂTRÂNEŞTI FRUMOS ŞI SĂ TE ÎNDEPĂRTEZI NATURAL DE LUCRURILE PE CARE NU LE MAI POŢI FACE”.

şi

 http://youtu.be/HewUbEwKaRE

Interviuri luate de Vlad Georgescu în 1986 la Europa Liberă.
I - http://www.europalibera.org/content/article/1919441.html
II-http://www.europalibera.org/content/article/1919887.html
III -http://www.europalibera.mobi/a/1920400.html

Dacă vă interesează mai mult intraţi şi pe urmatoarele linkuri:

http://eugen-ionut.blogspot.com/2008/10/royal-monastic-printesa-ileana-romaniei.html
http://www.formula-as.ro/2006/712/societate-37/principesa-ileana-evocata-de-o-printesa-a-spiritului-romanesc-zoe-dumitrescu-busulenga-6896
http://anomismia.wordpress.com/2013/10/05/intalniri-memorabile-ale-istoriei-principesa-ileana-cu-si-despre-ana-pauker/
Completări
        
            Din cartea "Mărturii despre Părintele Arsenie Boca":
           "Spunea Părintele un cuvânt al principesei Ileana: "România e singura ţară în care succesul nu are succes"."   

      Din cartea "Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca -3": "domniţa Ileana venea deseori la Mănăstirea Sâmbăta, iar Părintele stătuse câtăva vreme la Bran în vara acelui an, în preajma castelului şi o vizita pe domniţă şi familia ei. Ne-a spus odată, spre marea noastră uimire, că "şi ea va îmbrăca haina aceasta". Şi iată că acum o avem pe Maica Alexandra în persoana domniţei Ileana."

Despre cartea “Trăiesc din nou”citiţi aici.

Despre cartea "Principesa şi monahia. Domniţa Ileana-Maica Alexandra" scrisă de Bev. Cooke citiţi aici.

Un articol despre anii petrecuţi în America citiţi aici.

Interviul realizat telefonic, la 23 septembrie 1990, de Nicolae Stroescu Stînişoară cu Maica Alexandra (Principesa Ileana), transmis apoi la microfonul postului de radio Europa Liberă aici.


de pe youtube o filmare din epocă
http://www.youtube.com/watch?v=TgM59LDUR8I

sursa foto pagina de f.b. "Reclame vechi româneşti"

Unele dintre cartile ei, articole (in engleza) si o mare galerie foto: http://www.tkinter.smig.net/PrincessIleana/index.htm


Nunta principesei la castelul Peleş:

Duminica - acasă

           

şi

Astăzi sunt moşii de iarnă

Să ne rugăm pentru sufletele celor ce nu mai sunt printre noi. Pentru că se vorbeşte tot mai des despre "unitate în diversitate" în ceea ce priveşte religiile, putem asculta şi această rugăciune a Ofrei Haza pentru cei care au plecat dintre noi, sau cum se spune la biserică, pentru cei adormiţi. Am reţinut de la o emisiune de televiziune:"să ne rugăm pentru sufletele celor ştiuţi şi neştiuţi". 

Ofra Haza-Kaddish

Mizerabilii - concert

Am ascultat aici o melodie deosebită. Am fost curioasă şi am descoperit că este un vorba de un musical  având ca temă romanul lui Victor Hugo "Mizerabilii", la care participă solişti din mai multe ţări.

Muzică de relaxare

Îi mulţumesc lui Radu pentru albumul "Zen Garden"- Steve Millington.

Un pic de istorie

Martha   Bibescu
       28 ianuarie 1886, Bucureşti          28 noiembrie 1973, Paris
     "Martha Bibescu a introdus România şi poporul său în literatura franceză, iar prin intermediul limbii lui Voltaire în literatura universală."
    "Prinţesa e o superbă prezenţă, scânteietoare, admirată, dar şi detestată de lumea în care trăieşte. Este franţuzoaică în Franţa, englezoaică în Anglia şi româncă în România."

Un articol complet despre Martha Bibescu găsiţi pe blogul "Lecţia de istorie".
     

Mă revoltă

 Am intrat pe acest blog pentru că m-a şocat titlul "O ţară de analfabeţi".

Pe mine mă enervează faptul că suntem puşi toţi în aceeaşi oală. Românul e analfabet, românul nu munceşte, românul e hoţ şi mai sunt. Oare cei care gândesc aşa, nu realizează că şi ei fac parte din acelaşi popor pe care îl denigrează şi se jignesc pe ei înşişi. Eu şi sunt mulţi ca mine, poate mai mulţi decât cei care au asemenea idei, care chiar se simt jigniţi de astfel de comentarii.

Film

"Gugălind" sâmbătă, am ajuns la filmul "Lăutarii"-realizat în 1971, de Emil Loteanu, cunoscut de mine ca regizor al filmului Şatra. Mi   s-a părut interesantă biografia lui Emil Loteanu, pe care am găsit-o aici. Pentru vremurile acelea să te repatriezi în URSS!!!! Dar probabil că ăsta i-a fost drumul pentru a ajunge un mare regizor.

Apoi am dat peste acest blog cu filme artistice, documentare, realizate în Moldova de peste Prut.