Patrimoniul istoric al Ploieștiului: case, oameni și destine

 „Oraşele nu sunt alcătuite doar din străzi şi clădiri. Ele trăiesc prin oamenii care le-au ridicat, prin paşii care le-au străbătut şi prin amintirile adunate, în tăcere, în zidurile caselor. Fiecare piatră, fiecare cornişă, fiecare fereastră poartă ecoul unor visuri şi al unor vieți care au trecut, dar nu s-au stins.

Ploieştiul, cu farmecul său discret şi adânc, nu este doar o aşezare urbană. Este un martor tăcut al unei lumi apuse, un loc în care poveştile şi destinele încă pulsează sub praful anilor, aşteptând să fie redescoperite. Această carte, „Patrimoniul istoric al Ploieştiului: case, oameni şi destine", continuă firesc demersul început prin proiectul „Traversând Ploieştii", monografia fotografică în trei volume. Dacă acolo oraşul era surprins prin obiectivul camerei, aici am încercat să-i redau vocea: să ascult şoaptele zidurilor, să descifrez, în liniştea lor, poveştile caselor şi să redescopăr oamenii care le-au însufleţit.

----

Scriind aceste pagini, am simțit cum oraşul prinde din nou viață. Am redescoperit Ploieştiul cu ochii celui care caută urmele trecutului și incearcă să salveze, prin cuvânt, ceea ce timpul nu a reuşit să șteargă pe deplin. Sper ca și voi, cititorii, să simțiți aceeași emoție: o nostalgie blândă, un respect profund pentru istoria locală și o iubire sinceră pentru locul pe care îl numim acasă.

Această carte este un omagiu adus Ploieştiului și celor care i-au scris povestea - fie cu dalta pe piatră, fie cu pana pe hârtie. Totodată, ea deschide o poartă spre trecut, invitându-vă să pășiți printre ziduri şi amintiri, să ascultați ecourile unei lumi de altădată și să vă lăsați purtați de magia unui oraş care încă știe să vorbească, dacă știi să-l asculți.”

Școala din Humulești

 

Primul fragment pe care l-am selectat prezintă începuturile primei școli din Humulești.

„Această şcoală a funcţionat la început în chilia bisericii Sf. Neculai, avându-l ca învăţător pe Vasile a Ilioaiei, căruia copiii îi spuneau bădița Vasile. Chilia aceasta era o încăpere cu două ferestre înalte, în care se găseau o sobă, o uşă largă, laiţe din scânduri sprijinite pe ţăruși bătuţi în pământ şi aşezate de-a lungul pereților, o masă cu scaun și o băncuţă meşteşugită de moş Costache Fotea, botezată „Calul Bălan" de părintele Ioan.”

******

„La absolvirea promoţiei din anul 1899, căreia îi aparţinea și tânărul învăţător Neculai Bancea, ministrul instrucţiunii publice de atunci, Spiru Haret, despre care se spune şi astăzi că a fost cel mai reprezentativ ministru al învăţământului din toate timpurile, îşi încheia astfel discursul: „Veți merge ca învăţători în satele şi oraşele ţării, veți da lumină din lumina voastră. Să fiți exemplu în toate! Să aveţi cele mai frumoase case, livezi, grajduri şi animale, pentru ca locuitorii să aibă ce vedea și să vă urmeze exemplul. Iar atunci când veți ajunge la o vârstă înaintată, să puteți fi mândri de ceea ce ați realizat. Să puteți spune atunci: iată, aici mă văd şi pe mine. Vă urez succes!"

Am impresia că avântul și vocația cu care primii învățători ai României și-au îmbrățișat menirea, așa cum îi îndemna Spiru Haret, sunt mai puțin întâlnite astăzi. Desigur, nu generalizez, existând și în prezent numeroși dascăli dedicați, care își exercită profesia cu aceeași pasiune și responsabilitate.

Stâlpii Pământului - Ken Follett

 

Într-o discuție despre cărți și scriitori, am primit recomandarea de a-l citi pe Ken Follett, un autor necunoscut pentru mine până atunci. Căutând informații despre el și despre opera lui, am descoperit romanul „Stâlpii Pământului”, pe care l-am descărcat și am început să-l citesc din curiozitate.

Deși este un gen diferit de cel pe care îl aleg de obicei, fiind o ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în secolul al XII-lea, cartea m-a captivat de la primele pagini. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am început nicio altă lectură până nu am terminat-o.

O recenzie a romanului găsiți în linkul de mai jos, însă cred că este mai bine să citiți mai întâi cartea, apoi recenzia și, dacă vă stârnește interesul, să vedeți și ecranizarea.

https://www.delicateseliterare.ro/stalpii-pamantului-seria-kingsbridge-ken-follett-editura-rao-recenzie/

Zilele trecute, căutând o altă carte printre volumele primite de la prieteni, am avut o surpriză plăcută: am descoperit romanul „Prin urechile acului”. Pe copertă scrie că este „unul dintre cele mai bune romane de spionaj din ultimii 50 de ani”. Îl voi începe și pe acesta, chiar dacă, la prima vedere, nu se încadrează în preferințele mele obișnuite. Dar dacă mă va „prinde”, cu siguranță îl voi citi până la capăt.