Bucureşti-Balcic într'un ceas și treizeci şi cinci de minute! Cum aşi putea-o spune, cum aşi putea s'o redau? Kilometrii aceştia au fost „acoperiţi", cum se spune in limbaj sportiv, străbătuţi, absorbiţi? Nu... Au fost pur și simplu negați.
Pe pământ, viteza ca și încetineala, enervează. Cuvântul grabă îşi păstrează sensul lui omenesc, dacă-l aplici pe teren, la automobil.
Trenul vibrează din toată fIerăria lui, cântă ca să se .,încălzească", cântecul pistoanelor continuă tot drumul să-i sprijine obsedanta lui orchestră.
Automobilele, chiar cele mai rapide, nu sunt, pe lângă avion, decât niste biete gazele. Dar avionul merge ca gândul şi alunecă liniştit pe deasupra spațiilor, 200 sau 300 km. pe oră... Avionul pare imobil și, dacă privești solul, ai crede că viteza e a unei căruțe trasă de un biet măgar.Miracolul acesta aparține calmului spațiilor străbătute. Avionul nu sboară ci alunecă pe liniile văzduhului......
****
Deaceia, chiar aci la noi, neincrederii de eri, i-a făcut loc încrederea de azi. Dovada? Până în Noembrie anul trecut, linile aeriene române exploatate cu statul au transportat 2226 pasageri doar pe ruta Bucureşti-Balcic. 2226 inşi cari s'au încredințat, fără teamă, avioanelor acestei companii având întreaga siguranță că după un ceas și treizeci şi cinci de minute, vor descinde la Balcic, așa cum s'au urcat la Bucureşti.
****
Scoborîm. E abia ora 9.35. Bucureştii sunt la o distanţă de un ceas și treizeci și cinci de minute. Și această minune o îndeplineşte avionul, cu o regularitate ce nu are nimic de invidiat C. F. R.-ului, de un an întreg! Un vis mă desparte de Capitală, de care nu mă mai leaga decât buletinul meu de populaţie aflat în buzunarul dinăuntru al hainei.
Iată-mă însă acum în realitatea, care are înfăţişarea unui hamal tuciuriu ce se repede să-mi smulga valiza din mână, când scobor din automobil.
Oraşul, atât de drag și de cunoscut, încât fiecare colţişor, fiecare stradă prăfuită, fiecare cafenea înegrită de fum mi-l amintesc, ca și trăsăturile unei ființe scumpe, îmi dănțueşte în cap. Atâtea imagini adunate, contraсtate în acest scurt interval de timp: 8-9.35, fără tranzacțiile obişnuite, fără precedentele preparative teatrale geografice, e ca și cum ași fi trăit departe de el ani și ani de zile...
Vedeam marea pontonul, cafeneaua lui Mamut, cerdacul cârciumii lui Ismail, vilele, pontonul, dealurile albe de cretă, cu totul alți ochi. Miracolul avionului: ne spală de obişnuinţă. Creiază pentru noi, în locul îndepărtatelor comparații, antiteza, contrastul imediat.
Fragmente din articolul scris de Paul Marian în Ziarul Științelor și al călătoriilor – 1938 (sursa Arcanum)
