Baird T. Spalding - Viata si Învataturile Maestrilor din Extremul Orient"

Fragmente 

"Pastreaza totdeauna in minte ideea abundentei lui Dumnezeu. Daca apare orice alt gand, inlocuieste-l cu cel al abundentei Divine si binecuvanteaza aceasta abundenta.

Multumeste mereu, atata timp cat este nevoie, pentru implinirea lucrarii. Nu te intoarce iar sa ceri. Doar binecuvanteaza si multumeste pentru implinirea lucrarii, pentru ca Dumnezeu lucreaza in tine, pentru ca primesti ceea ce doresti, pentru ca doresti numai binele, astfel incit sa poti da tuturor binele.

Acestea sa le faci in tacere si in secret. Roaga-te Tatalui tau in secret, si Tatal tau, care vede secretul sufletului tau, te va rasplati deschis.

Cand toate acestea iti vor fi demonstrate, vei privi inapoi spre timpul care ti s-a dat ca la una dintre cele mai mari comori ale tale. Vei fi verificat legea si vei realiza puterea cuvintelor rostite de tine cu credinta si binecuvantare. Adu-ti aminte ca Dumnezeu Si-a facut un plan perfect. A revarsat si continua sa reverse, cu iubire si generozitate, asupra noastra, tot binele si orice lucru bun pe care il putem dori. Tot El spune: Incearca-Ma si vei vedea cum voi deschide ferestrele cerului pentru a revarsa atita binecuvantare incat nu va fi loc pentru a o primi."

***

"Cand omul a primit viata, el ii cunostea perfect sursa. Avea cel mai profund respect pentru acea sursa. Dar, coborand pe caile stramte ale istoriei, ii gasim pe oameni divizati in nenumarate secte, crezuri si dogme, pina cand aceste cai au format un asemenea paienjenis incit se gasesc sub un val de necredinta si superstitie. Va intreb, oare cine i-a divizat, Dumnezeu sau omul? Cine este vinovat de acest vartej de pacat si dizarmonie cauzat de divizare? Stati o clipa si reflectati profund, apoi raspundeti voi insiva: este cel raspunzator Dumnezeu, sau omul? Apoi ganditi-va, oare Dumnezeu sta undeva in cer, privind in jos la aceasta mare scena, modificand ceva ici si colo, amestecandu-se aici, si dincolo punand ceva la punct, binecuvantandu-l pe unul si condamnandu-l pe un altul, protejandu-l pe unul in timp ce pe un altul il calca in picioare? Nu, caci ca sa fie un adevarat datator de viata, el trebuie sa fie Atotputernic, Atotprezent, Atotstiutor, mai presus de toate, de jur imprejur si in toate, revarsand viata spre toate, prin toate si deasupra tuturor, altfel El nu ar fi cu adevarat sursa a toata viata.

***

"Pentru a evolua, trebuie sa ajungi sa te vezi pe tine insuti ca Maestru. Trebuie sa te comporti ca un Maestru. Nimeni nu te poate invata sa te conduci singur, si nimeni nu-ti poate da aceasta calitate, caci deja acestea iti apartin. Este nevoie de practica. Trebuie sa traiesti ca un Maestru, sa gindesti ca un Maestru, sa actionezi ca un Maestru, si acestea sunt mai importante decit sa cunosti un Maestru, chiar daca ti-ar fi dat sa intilnesti unul.

Cum crezi ca ar intimpina un Maestru situatiile cu care te confrunti tu zi de zi? Incearca sa-ti privesti problemele la fel ca el. Care ar fi atitudinea unui Maestru fata de cei din jurul lui? Incearca sa exprimi aceeasi atitudine. Iti poti imagina un Maestru framintindu-se pentru afaceri? Ar putea un Maestru sa birfeasca, sa urasca, sa fie gelos sau furios? S-ar eschiva el de la vreo sarcina oarecare? Ei bine, ai deja un model, caci propria ta idee despre cum ar aborda viata un Maestru este exact modul in care ar trebui s-o abordezi tu insuti. Daca vrei sa abordezi viata astfel, constient ca acesta este impulsul determinant in Universul cu care esti una, atunci vei vedea incoltind semintele propriei tale desavirsiri si evoluind pina la forma lor deplina.

Oare nu vezi limpede ca tot ce au spus ei s-a dovedit mereu adevarat, ca nu este necesar sa stai ore indelungate in Samadhi sau sa treci prin rituri mistice si forme religioase, ca sa ajungi la iluminare? Ei au pregatit calea. Au demonstrat ca, atunci cind lucrezi in afara mintii si a gindurilor ei si, pur si simplu, patrunzi in viata asa cum este ea, atunci te afli in starea de a-ti fi propriul stapin si, continuind astfel pina ce ea devine propria ta atitudine de a aborda viata, atunci esti, tu insuti, un Maestru. Abandoneaza eul care pareai a fi si incepi sa traiesti viata exact asa cum simti ca ar trebui s-o traiesti, si vei descoperi ca aceasta este adevarata TA viata."

****

"- Oare ar putea exista un Dumnezeu al Hindusilor, un Dumnezeu al Mongolilor, un Dumnezeu al Evreilor, si un Dumnezeu al Crestinilor? Exista un unic Principiu Universal, Director, Prim, Infinit si Divin. Lumina centrala a acestui principiu este numita Dumnezeu. Dumnezeu trebuie sa cuprinda totul. Dumnezeu cuprinde totul. Totul este Dumnezeu. Desigur, asta nu inseamna un Dumnezeu doar al unuia, si nu al tuturor.

Când vorbim despre Dumnezeu, vorbim despre unul si despre toti, pentru toti, în toti, prin toti si al tuturor. Daca Hindusul îsi numeste Dumnezeul si spune ca un altul nu exista, atunci gandirea lui este divizata. Daca Mongolul îsi numeste Dumnezeul si spune ca un altul nu exista, atunci gandirea lui este divizata. Daca Evreul îsi numeste Dumnezeul si spune ca un altul nu exista, atunci gandirea lui este divizata. Daca Crestinul îsi numeste Dumnezeul si spune ca un altul nu exista, atunci gandirea lui este divizata. O casa divizata în sine este în ruine si trebuie sa se prabuseasca. Unita, ea se mentine pururea. Alegeti cui veti sluji. Divizarea inseamna prabusire si moarte. Unitatea în Principiul Tata-Mama inseamna progres etern, glorie si putere."

***

"Cind exprimam viata in adevarata si nelimitata ei forma naturala, putem fi si suntem propriile noastre carti si propriii nostri invatatori. La fel, daca puteti percepe faptul ca toate celulele corpului nostru sunt reinnoite la fiecare 7 ani, atunci puteti incepe sa realizati posibilitatile vietii. Daca va mentineti mintea intr-o continua reinnoire pe masura ce evolueaza procesele vietii, veti incepe sa vedeti ca viata poate merge inainte la fel de bine, ciclu dupa ciclu, continuu. Mugurii unui copac sunt la fel de tineri, indiferent de virsta copacului. Iar mugurele contine in el intregul copac. Acel copac nu imbatrineste decit prin limita de ani pe care i-o atribuie omul. Nimic nu imbatrineste altfel decit prin conceptul pe care i-l aplica omul. Scripturile spun ca omului i-a fost data stapinirea asupra tuturor lucrurilor. Viata nu poate fi masurata in ani, si trebuie sa incetam s-o mai masuram astfel. Viata poate fi masurata doar prin ea insasi, si este eterna, atotprezenta si nelimitata. Ea este actiunea vitala a intregului sistem numit Universul sau Dumnezeu. Omul atribuie limite de timp prin descrierea timpului dupa cum ii convine, dar aceasta descriere nu limiteaza viata sau timpul in nici un fel, decit in privinta propriilor lui posibilitati de manifestare."

****

"Dati fara nici un gand de primire, si nu veti putea cuprinde rasplata. În primul rand dati iubire lui Dumnezeu, apoi pamantului intreg. Când aceasta iubire se intoarce, ea a inconjurat tot pamântul si s-a amplificat de milioane de ori, caci a strabatut gandurile a milioane de oameni si fiecare a sporit-o de nenumarate ori. Când ea se intoarce, mai exista, oare, loc pe pamant pentru bogatia din ea?"

****

"Niciodata nu voi uita privelistea de la aceasta Mella. Erau aici pelerini din toata India, veniti sa se scalde in apele sacre ale Gangelui. Aici are loc confluenta Gangelui cu Jumna. Apa este rece ca gheata, dar ei tot se arunca in ea. Au venit de la mare distanta, cu teribile dificultati, ca sa participe la acest ritual religios. Un milion de oameni vin cu acelasi gind, sa se scalde in Gange exact in aceasta zi. Foarte multe aspecte erau neobisnuite. Unii erau goi, altii - aproape salbaticiti; unii erau pe elefanti si camile, altii in care trase de boi, si toti mergeau spre Gange.Am fost foarte impresionata de zelul religios indubitabil. Oare ce ar fi putut determina un milion de oameni sa vina la Gange? Era ceva mai presus de intelegerea mea, si imi rasuna mereu in minte intrebarea Ce caut eu aici? Dupa ce m-am intors la hotel, a aparut si raspunsul: Cauti cauza Primara a fratiei dintre oameni. Cum poti sa fii una cu toata omenirea, daca vezi doar exteriorul, daca gindesti ca ei sunt doar niste psihopati, daca spui ca negrul este negru si albul este alb? Nu observi ca aceeasi iubire palpita in inima mamei care isi dezmiarda copilul, al carui trup mititel este murdar, bolnav si infirm, in timp ce ea se tiraste prin noroaie, indura saracia departe de casa, rabdind efectiv de foame, mergind mile intregi cu dificultati cumplite, doar ca sa se scalde in apele sacre ale Gangelui? Ce altceva i-ar putea determina sa depuna totul la picioarele conceptiei lor despre Dumnezeu, daca nu scinteia innascuta a Divinitatii? Noi il slujim pe Dumnezeu in lux; ei nu au nimic. Picioarele lor sunt trudite si umflate, energia este toata averea pe care o au, si totusi o sacrifica pentru a veni o data pe an, si o data la 6, 12 si 24 de ani, pentru a se intilni in acelasi loc si a se imbaia, si a se ruga in felul lor. Ginditi-va la asta. Un milion de oameni pe o farima de loc, pasnici, fericiti, veseli si cintind. Nu exista semne de confuzie sau de contradictie, fiecare respectind dreptul fratelui sau de a se ruga dupa cum ii place.

Dupa parerea mea, aici adevarata fraternitate umana este exprimata in conditii de neinchipuit, in mii de aspecte care n-as fi banuit niciodata ca exista, si totusi, din inimile acestor pelerini izvoraste iubirea, iar ochii lor dezvaluie o profunzime nesfirsita, pe care am putea s-o invidiem. Toti il slujesc pe Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu. In multe limbi diferite, si cel bogat, si cel sarac, si cel schiop, si ologul, si orbul. Un zimbet aduce intotdeauna un alt zimbet. De fapt, ei par surprinsi ca noi incercam sa le zimbim sau sa le raspundem la salut dupa obiceiul lor. Ma intreb sincer daca noi am putea zimbi intr-o asemenea situatie. Am putea, sau ne-am permite noi, oare, sa ne tirim pe coate si pe genunchi pina la Gange, slujind lui Dumnezeu cu fiecare suflare, abia reusind sa ne mai tinem sufletul impreuna cu trupul? Va intreb: am putea noi, oare?"

Nebiruita flacara a vietii - Anna Kretzulescu-Lahovary

 

Fragmente

[COPILĂRIA]

Căutarea de sine în primii ani ai copilăriei e un gest de curiozitate oarecum instinctiv. Revii cu blândețe și emoție la această ființă îndepărtată, încercând să-i povesteşti primele viziuni, primele sentimente ale copilului de demult.

Ce tulburare dulce mă învăluie la amintirea copilăriei mele! Acea fetiță ale cărei impresii le-am împărtăşit îşi reia locul în mine, mă aplec asupra ei cu un elan de tandrețe. Da, o iubesc şi mă amuză. Anii lungi care ne despart fac şi mai puternică această iubire.

Mi-aş dori să o mângâi, să o fac să zâmbească, fiindcă acum știu că o să aibă parte de necazuri, că o să verse lacrimi. În copilărie a fost înconjurată de iubire, de dreptate, de spiritul binelui, nu ştia nimic despre grosolănia gesturilor omenești, despre rănile destinului... Mi-aş dori să şterg pe moment tot ceea ce ea nu aflase încă şi să regăsesc dulcile impresii ale copilăriei mele.

Cu bucurie o reîntâlnesc pe fetița care eram, o privesc cu ochii plini de tandrețe, aş vrea să o dezmierd și să o acopăr de sărutări. Sunt singura care ştie ce simte, ce gândește. Ne reunim, eu și cu ea, în intimitatea care ne leagă. O iubesc, mă intrigă, mă amuză. Anii care ne despart îmi permit să dau frâu liber afecțiunii. Am impresia că şi fetița simte la fel față de mine, că e fericită să mă aibă aproape, că afecțiunea mea se adaugă sentimentelor de care este înconjurată.

                                                   ***

Această dedublare mă trimite înapoi, în vremea cea mai frumoasă a vieții mele. Sunt cea care eram atunci şi eul meu de azi se scaldă în acea oază de fericire din trecut.

Mă aplec asupra fetiței:,,Povesteşte-mi, spune-mi ce simțeai, ce ai văzut atunci.“ „Mă găseşti în interiorul tău. Avem acelaşi suflet care vibrează."

Dar primii ani sunt plini de secrete greu de pătruns, acoperiți de ceața luminoasă ce îngreunează căutarea.

Imaginile care ajung până la noi sunt clare, scurte, precise, vizuale şi emoţionale. Acestea sunt primele amprente puse pe un suflet abia deschis la viață.

S-ar zice că fantezia îşi îndreaptă puternicul fascicul de lumină către un punct învăluit în vapori de ceață și că acesta este mijlocul prin care acţionează asupra centrilor noştri nervoşi. Creierul primeşte o amprentă profundă, imaginea e gra- vată cu dalta. Viziunile sunt singurele luminoase pe un ecran acoperit de ceață. Le regăsesc în mine înainte de timpul pe care mi-l pot aminti, asemenea tablourilor din camera mea de copil, care au văzut multe zâmbete şi lacrimi. Le voi nota aici, căci îmi place să o revăd pe copilă, să o simt vibrând, minunându-se, suferind, să o atrag spre mine. Ea îmi vorbeşte, nu prin sunetul glasului, ci prin vibrații psihice pe care numai eu le pot simți. Amintirile sunt o emoție dulce.

Între noi nu există reținere sau mister. O iubesc. Această dragoste de sine e punctul de plecare al oricărei sensibilități.

În Evanghelie se spune: „lubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți." Această dragoste primează asupra tuturor celorlalte. Ea se află la baza tuturor acțiunilor  umane, este mobilul a tot ce se întâmplă în lume. În prima copilărie îl iubeam pe        Dumnezeu, mama mea mă învățase să mă rog la El. Îmi iubeam mama şi tatăl. Am învățat să îi iubesc prin intermediul dragostei lor pentru mine şi al devotamentului lor faţă de mine. Mi l-au arătat pe tot parcursul vieții. Bunătatea şi devotamentul nu sunt apanajul tuturor ființelor umane. Cei dăruiţi cu aceste calități au datoria de a înapoia darul lui Dumnezeu prin acte de milostenie, în numele beatitudinii pe care o aduc sufletului şi pentru binele pe care îl pot face în jurul lor.

Îmi iubesc ţara. Acest complex abstract care se concretizează prin ceea ce ne înconjoară, pământ, oameni şi ansamblul celorlalte lucruri. România este țelul acțiunilor tatălui meu, pentru această țară pe care o iubeşte munceşte neobosit. Caută să facă tot binele pe care i-l poate face, să evite erorile, să le îndrepte. Asemenea cuvinte îmi răsună fără întrerupere în urechi, sunt baza subconştientului nostru şi scopul către care se îndreaptă toate acțiunile, toate gândurile. Din această influență predominantă se dezvoltă patriotismul, mobilul care influențează spiritele în căutarea neîntreruptă a idealului. Copilul care crește sub o astfel de influență e îmbibat de el înainte chiar de a-l înțelege sau de a-l analiza. Aflată mereu în preajma părinților, participam la viața lor şi, astfel, eram martora acestei acțiuni nesfârşite de îndeplinire a datoriei, care îi făcea atâta plăcere tatălui meu, animat de sentimentul profund al patriotismului. Ascunsă într-un colț al biroului său, îmi amintesc că asistam la conversații între el și alți oameni de stat, pătrunsă de respectul pentru lucrurile importante care trebuie că se dezbăteau acolo, misterioase şi însemnate. Când cei mari sau cei mici veneau să-i ceară un sfat, un ajutor, tatăl meu le vorbea ca și copiilor săi, căci așa îi considera el pe toți românii. Dădea prioritate tuturor lucrurilor care aveau legă- tură cu țara lui. Era pătruns de simțul datoriei și al dreptului de a acţiona, căci fusese unul dintre bărbații care puseseră bazele României unite şi libere şi, ca urmare, țara îl înălțase în importante funcții de autoritate.

Douăzeci de ani în România -Maud Rea Parkinson

 

Fragmente: 

„Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii și liberalii sunt ocupați până peste cap cu campania și pretutindeni se țin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe și distracția. Secțiile de votare sunt organizate în diferite părţi ale oraşului, fiind deschise încă de la 7 dimineața. Cine se duce să voteze devreme este mai înțelept. Înăuntrul secției de votare se află, pe lângă oficiali, câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază atent fiecare votant și are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, așa că amândoi trebuie să fie atenți. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit".

După cum spuneam, este preferabil să votezi devreme - asta dacă vrei să-i eviți pe bătăuși. Agenții electorali nu se bazează întotdeauna pe principiul suaviter in modo, ci mai degrabă îl adoptă pe fortiter in re*. Aceştia angajează găști de bărbați (cunoscuți sub numele de bătăuşi) care, înarmați cu ghioage, sunt plasați la intrările în secțiile de votare, evident pentru a-i intimida pe cei care refuză să voteze așa cum dorește partidul. Nu-i deloc de mirare că spiritele se înfierbântă uneori și trebuie solicitat ajutorul armatei. În asemenea cazuri, soldații se aliniază în fața secției de votare și fiecărui alegător care are vreun băț, oricât de mic sau nevinovat ar părea, îi este confiscat înainte de a intra în secție. Dacă lucrurile par să ia o turnură amenințătoare și soldații nu se pot întoarce la cazarmă pentru masa de prânz, li se aduc cazane mari cu ciorbă, care li se serveşte cu bucăți mari de pâine. Soldații par să se bucure de această variație a monotonei lor activități, însă numai dacă nu se lasă cu capete sparte.

După alegeri, imediat ce noua putere s-a instalat, are loc înlocuirea generală a foștilor funcționari. Sunt schimbați cu toții, până și cel care aduce cafeaua de amiază de la cafeneaua alăturată. Noii miniștri și membri ai parlamentului au armate întregi de protejați, care vor și ei partea leului pe durata mandatului. E foarte ciudat să vezi intrând la Poștă, la Vamă sau în alte instituții publice numai fețe noi. Îți aduce aminte de jocul „General Post"*.

Fiecare schimbare de guvern este un semnal de reformă. Uneori este pur și simplu reformă în sensul literal al termenului, cum ar fi, de exemplu, cazul când guvernul recent instalat atacă stilul caligrafic predat în şcoli. Dacă liberalii au adoptat caligrafia înclinată, conservatorii, când ajung la putere, vor ține morțiș să se „reformeze" literele și să fie scrise în poziție dreaptă. Este ideea partidului in excelsis, ceea ce-ți aminteşte imediat de diferendele de opinie dintre Capetele Turtite și Capetele Ascuțite din Călătoriile lui Gulliver, cu privire la care-i capătul la care trebuie spart oul.”

******

În România e obiceiul ca femeile să poarte mărţişor în luna martie. Acesta este mai cu seamă o podoabă pen- tru fete și se găsesc tot felul de modele, de la cele simple, de sticlă sau lemn vopsit, până la bijuterii scumpe de aur şi argint decorate cu pietre prețioase. Așadar se pot găsi la orice preţ. Dar, indiferent de preţ, mărţişoarele se leagă cu un şnur fantezist, alb cu roşu, simbolizând culorile ideale ale tenului unui fete. Podoabele se poartă, de obicei, la încheietură, cu ciucuraşii albi şi roşii miş- cându-se la fiecare pas. La sfârşitul lunii, mărţişorul se dă jos, podoaba se păstrează cu grijă, iar şnurul se agață de un tufiş, ca să-l stropească roua cerului. Mărțișorul ar da, pare-se, mult râvnita culoare obrajilor mai trecuţi.

Obiceiul de a oferi mărţişoare în luna martie este atât de răspândit, încât de el nu se bucură doar bărbații mai tineri, care se grăbesc să le ofere dragei lor un cadou ce, în altă împrejurare, ar fi considerat o impertinență. Și cei mai în vârstă profită de ocazia de a oferi daruri pe care altminteri nu s-ar cuveni să le facă. Un exemplu foarte amuzant de asemenea imprudență s-a petrecut acum câțiva ani în Bucureşti, ajungând, fără exagerare, pe buzele tuturor.

Madame M., o frumusețe vestită din înalta societate, avea un sot, nici bogat, nici generos. Un mărţişor expus în vitrina giuvaergiului Resch i-a atras atenția și și-a dorit cu ardoare să-l aibă. Era o frumoasă bijuterie de aur, bătută cu safire. Madame M. i-a arătat-o soțului, care însă a refuzat fie și să întrebe prețul, încredinţat fiind că trebuie să fie foarte piperat. Acum, doamna avea un bon ami, un bărbat foarte bogat, care, auzind pro- blema, a implorat-o să accepte mărțișorul ca dar din partea lui. Ea a susținut că nu este posibil, pentru că ar stârni pe dată suspiciunile soțului. Cu toate acestea, perechea a discutat chestiunea, punând la cale un plan foarte ingenios.

Prietenul dnei M. i-a făcut o vizită lui Resch şi s-a înțeles cu acesta. Prețul bijuteriei era de 2 000 de franci, aşa că i-a plătit jumătate din sumă lui Resch, stabilind că, dacă dl M. venea să se intereseze de ea, să i-o vândă cu 1 000 de franci. Înarmată cu această informație, Ma- dame M. şi-a reluat asalturile și, în cele din urmă, şi-a făcut bărbatul să-i promită că, dacă mărţişorul putea fi achiziționat pentru 1 200 de franci, avea să i-l cumpere. Soţul era un cunoscător al pietrelor prețioase și s-a gândit că putea face liniştit oferta, căci era imposibil să fie acceptată. Cred că negocierile au fost deosebit de interesante. Se spune că Resch s-a purtat cu mare dis- creție și, după ce a cerut un pret stabilit aşa încât să nu stârnească suspiciuni, s-a dat bătut la 1 000 de franci.

În după-amiaza aceea de martie, nu exista în tot Bucureştiul un bărbat mai victorios decât dl M. Pe dru- mul spre casă, unde urma să-şi încânte soţia, nu s-a putut abține să nu se oprească la club, să se laude cu istețimea lui. A avut un public alcătuit dintr-o jumătate de duzină de bărbați, care nu s-au plictisit nici o clipă, pentru că era un chilipir adevărat și surprinzător. Cu toții au admirat îndelung mărţişorul. Câțiva îşi doreau foarte mult să-l aibă şi de aici au pornit complicațiile. DI M. a ținut seama, la început, de soţia lui și de plă- cerea pe care putea să i-o facă, dar, când cineva i-a oferit cu 500 de franci mai mult decât plătise, s-a lăcomit şi mărţişorul şi-a schimbat proprietarul.

Așa că dl M. s-a îndreptat spre casă fără rele pre simțiri. Soţia lui era o femeie rațională, iar un câştig net de 500 de franci avea cu siguranță s-o consoleze pentru mica dezamăgire legată de bijuterie. I-a spus plin de încântare povestea cea minunată, iar doamna a căzut pe dată pradă istericalelor. Bietul bărbat a putut doar să sune din clopoţel şi, în timp ce era readusă în simţiri, să reflecteze neajutorat că nu ai nici o şansă să înțelegi cum gândesc femeile.

Dacă este cineva curios cum a ajuns publică această poveste, pot să vă spun numai că lunga mea rezidență în România m-a învățat, printre altele, că în Bucureşti nu există secrete.

Mai există un alt obicei legat de primele nouă zile din luna martie. Fiecare fată îşi alege una dintre aceste zile ca ziua ei specială, iar vremea din ziua respectivă este considerată a-i arăta caracterul - vremea ploioasă sugerează că este predispusă să plângă imediat, vremea mohorâtă că este pesimistă, vremea însorită alternând cu ploaia că este schimbătoare şi aşa mai departe. Aceste nouă zile se numesc Babe, iar următoarele nouă le sunt rezervate bărbaților. Era foarte interesant să urmărești starea vremii în acele zile şi foarte distractiv când se potriveau (ceea ce se întâmpla frecvent) cu felul de a fi al persoanei care alesese o anumită zi.

                                                             *****

Helminski – Inima cunoașterii

 „Atunci când un om împlinit întâlneşte un alt om împlinit, nu există luptă între ei.

Chiar dacă există deosebiri între ei, este totuşi prezent respectul, căci perfecţiunea unuia nu este opusă perfecţiunii celuilalt.”

sursa https://www.facebook.com/photo?fbid=831271625705929&set=a.560118646154563

10 THINGS TIME HAS TAUGHT ME

 10 THINGS TIME HAS TAUGHT ME

1. Most of our life is spent chasing false goals and worshipping false ideals. The day you realise that is the day you really start to live.

2. You really, truly cannot please all of the people all of the time. Please yourself first and your loved ones second, everyone else is busy pleasing themselves anyway, trust me.

3. Fighting the ageing process is like trying to catch the wind. Go with it, enjoy it. Your body is changing, but it always has been. Don’t waste time trying to reverse that, instead change your mindset to see the beauty in the new.

4. Nobody is perfect and nobody is truly happy with their lot. When that sinks in you are free of comparison and free of judgement. It’s truly liberating.

5. No one really sees what you do right, everyone sees what you do wrong. When that becomes clear to you, you will start doing things for the right reason and you will start having so much more fun.

6. You will regret the years you spent berating your looks, the sooner you can make peace with the vessel your soul lives in, the better. Your body is amazing and important but it does not define you.

7. Your health is obviously important but stress, fear and worry are far more damaging than any delicious food or drink you may deny yourself. Happiness and peace are the best medicine.

8. Who will remember you and for what, become important factors as you age. Your love and your wisdom will live on far longer than any material thing you can pass down. Tell your stories, they can travel farther than you can imagine.

9. We are not here for long but if you are living against the wind it can feel like a life-sentence. Life should not feel like a chore, it should feel like an adventure.

10. Always, always, drink the good champagne/ Cacao and use the things you keep for ‘best’. Tomorrow is guaranteed to no one. Today is a gift that’s why we call it the present. Eat, Drink (doesn’t matter what is in the glass) & Be Merry.

Donna Ashworth

Cărti-ce să citim, ce citim

 „Ce să citim?

Orice te atrage este bine să citești, pentru că există o rezonanță. Ai o carte pe care doar o vezi sau doar o atingi și simți că aceea e o carte care este pentru tine, în care poți să găsești informații benefice ție și de care te poți folosi. Risvan Vlad Rusu

„Acum cărțile par niște simple bibelouri în bibliotecă pe care le mai miști cumva să mai ștergi praful depus printre rafturi. Le cobori, le urci înapoi, le atingi, le mai mirosi. De unele îți mai amintești, îți mai creează o emoție, o amintire, o nostalgie. Altele însă, nu-ți mai spun nimic, și-au pierdut farmecul de odinioară.

Pentru că acum ai o tona de filme la dispoziție care nu-ți cer niciun efort intelectual. Alte vremuri, alți oameni, altă distracție. Înainte oamenii își tăiau din somn să mai prindă o oră de lectură în plus. Acum te trezești devreme să descarci ultimul episod din Shogun și să-l vezi la prima strigare, asta după ce ai stat ca pe ghimpi o săptămână după următorul episod. Și când te gândești ce căutate erau volumele Shogun și cum te subjugau imediat ce le începeai. Cum se vindeau ele pe vremuri pe ascuns prin librării. Dacă le aveai în casă, erai cineva, nenicule!

Înainte lumea citea, era ca un ritual. Își împrumutau cărțile cu inima strânsă, ca și cum și-ar fi dat o parte de suflet. Dar oamenii aveau atunci altă stare. O stare care acum nu mai e. Acum te uiți la film și impactul e altul. Superficial față de carte. Dar atât este la ora actuală. Un impact pe o oră sau două, după care treci la altul pe bandă rulantă. Însă multă maculatura vizuală în peisaj. Dacă nu știi să le filtrezi te uiți cu orele la toate prostiile de zeci de episoade apoi la final te întrebi cum de ai pierdut atâtea ore degeaba. Dar te uiți, cauți ceva bun și te amăgești că ai găsit, trebuie justificat abonamentul ăla că doar nu plătești în zadar. Îți faci timp pentru filme, nu ai încotro. Dacă mai ești pasionat și de muzică și de sporturi, ai încurcat-o. Îți mai trebuie vreo 24 de ore să le vezi și să le asculți pe toate!

Acum nu vă lăsați duși de nas pe aici. Shogun e super. Tocmai am văzut episodul 4, s-a lansat azi!”

Cristi Ciorcila

„Atât de multe cărţi şi atât de puţin timp.“

Frank Zappa