În roman găsim aspecte din viața țăranilor dintr-o comună prahoveană la început de secol XX.
·
„Romulus Cioflec înfățișează o bogată galerie de tipuri, fie din lumea satelor, fie din aceea a
barourilor şi a tîrgoveților politicieni, şi felul cum subliniază ridicolul, infatuarea
sau venalitatea justiției, umorul rafinat cu care-și prezintă protagoniştii il apropie de marele său dascăl în epică, Ioan Slavici.
„Romulus Cioflec a construit un roman de vastă complexitate, trepidant de interes ca un roman de aventuri şi
totuşi greu de tîlcuri, prin nenumăratele aspecte ale criticii. Acțiunea romanului se petrece în a prima jumătate a veacului trecut,
pînă în preajma lui 1907, într-o regiune de
dealuri, bogată în livezi de pruni, şi pune față în față apetiturile nesățioase ale chiaburului Băluică, meşter în arta cu care-şi suprimă sau neutralizează rivalii, și instinctul de justiție, întrupat în făptura țăranului Vasile Stan.” Perpessicius
****
„O
examinare a lor mai îndeaproape ar găsi
chiar un amănunt comun în îmbrăcămintea tuturor bărbaților: şnururi galbene în reverul gulerelor la mintene, şnur care se prelungește și pe marginea hainei și jos la mîneci. E şnurul galben, care se întîlneşte în părțile moşnenești
ale corbenilor.”
*****
Între
timp, nevasta alergase la lampă şi o aprindea. Şi, după ce lumina dezgropă din
întuneric tot cuprinsul odăii, cu vatra, cu icoanele, cu cele două ferestre, cu
lavița și cu patul desfăcut.
**** Cultul prunilor
Veni
o iarnă grea și trecu şi ea. Vălul alb începuse să se ridice de pretutindeni, şi de la șes, și de la munte. Doar unele înălțimi mai răsărite dintre dealuri mai păstrau, dosite de soare, fîșii albe din urmele iernii. De la
ele şi
din lanțul nevăzut al Carpaților mai coborau răzoare şi la Corbeanca, şi mai la vale.
Dacă
trecuse iarna, nu trecuseră încă babele. Mai era ceva pînă la scoaterea
plugurilor şi pînă la ivirea firului de urzică pentru om. Și încă mai mult pînă la săltarea
ierbii pentru păscut.
La
Păltineasa, abia începuseră să se ouă găinile iar lumea se îndesa la cîrciumi
şi la curte, să cumpere cu bani și
mai cu seamă cu ,,zile" mălaiul şi fasolea pentru om şi paiele pentru vite.
Aşa
se cîrpeau oamenii şi la Brezeni, şi la Cudalbi, şi la Corbeanca, cu nădejdea
în altă roadă. Cei de la Corbeanca ca toți
prunarii de la munte si de la deal aşteptau iarăşi mugurii... Aşteptau ca ei să plesnească și
florile să
iasă
și să treacă fără primejdie examenul în cele cîteva nopți de criză şi de loterie, cînd avea să se hotărască într-un fel: prune multe, prune puține ori prune deloc...
*****
Se scuturase în acest an mai multă floare în livezi decît de alteori şi nu se auzea ca înghețul să fi căzut pe undeva după desfacerea a mugurilor. Nu se scrisese nici pe la gazete.
După
ce și la Corbeanca, şi la Tretineşti, şi la Cornet, floarea albă îmbrăcase dealurile şi satul, ca o promoroacă în toi de iarnă, trei-patru zile ea a tot nins pămîntul... Cît vedeai cu ochii şi mai departe cu închipuirea, ea înălbise întîi pomii cu petale înflorite, apoi pămîntul cu petale ninse, pentru ca
apoi, încă trei-patru zile, minunea aceasta
fragedă
să
se topească
în
brațele pămîntului, după ce a fost mai întîi ciugulită şi rîcîită de găini.
Această
bogată ninsoare, după scăparea mugurilor de îngheț, însemna primăvara cea adevărată pentru corbeni. Ea era bucurie mare pentru prune
multe, ca şi
făgăduială pentru țuică multă și pentru alte îndestulări în căminuri.
Atît
de mult se bucurau toți
de trecerea norocoasă a acestui hop de către flori, încît, cînd se întîlneau, numai de asta vorbeau.
Rudele, şi
cumetrii, și finii, și prietenii chiar se căutau înadins, ca să și-o spuie, fiecare ca să spuie acelaşi lucru mai multe zile, chiar săptămîni și luni că ăst an înghețul
n-a putut apuca mugurii şi floarea și
să se cinstească cu cîte-un ciocan-două din țuica de anul trecut ori de anțărți pentru scăparea asta de îngheț.
Așa era și așa trebuia să fie, odată ce toată puterea corbenilor era socotită în prune și odată ce toate rugăciunile lor către Dumnezeu, multe puține, erau ca mugurii şi florea prunului să scape și livezile să treacă cu bine hopul...
Pe
urmă așteptau. Aşteptau chiar și cei fără livezi și se uitau şi ei cum, în locul fiecărui mugur și fiecărei floricele, se arată nişte țintișoare
sau măgălii lucii-verzi. Aşteptau apoi ca aceşte măgălii să tot crească şi să ajungă prună neîndoielnică, care să întreacă frunza şi apoi s-o copleșească... Aşteptau, socotind, în vremea acestei aşteptări, cam cîte banite ori coşuri de prune să iasă, cîte zăcători şi cîtă țuică de pogon...
Căci
alt cîştig din altă parte nu aveau. Doar iarna ceva lucru în pădure, cu palmele
ori cu boii cînd se făceau tăieri mai pe aproape dar niciodată de ajuns pentru
cîți ar fi vrut să muncească... Iar pentru vara, în hotarul Corbencii, nu putea fi
alt lucru doar iarba de coasă și
fin de făcut,
prin iulie.ori august... Dar şi atunci numai dacă nu fuseseră ploile prea pe sponci, încît iarba trebuise să fie lăsată pentru păşunat... Dar, slavă Domnului, Corbeanca nu prea
ducea lipsă
de ploi.
**** Toamna
Mai
erau, e drept, cele cinci, şase sau şapte săptămîni de muncă pe moşiile de la șes, pentru lucrul porumbului
trebuitor casei, cînd toată familia pleca cu cățel și uneori chiar cu purcelul, cu găinile și cu vaca- pentru ca să se aşeze lîngă cîteva pogoane de pămînt boieresc. Măcar jumătate din sat- adică toți cei care nu făceau țuică ori făceau prea puțină ca să poată scoate bani pentru porumb măsura
măcar de trei ori pe vară drumul pînă la Bunești
și mai cu seamă la Brezeni, sub coviltire, cu
ceaunul şi
cîinele
legați de inima carului... Porneau
cîte zece-cincisprezece odată atunci cînd coborau căruțele din tot muntele, pe toate văile - coborau lăsînd lacăte la uşi ori vreun bătrîn ori bătrînă.
Mergeau
agale, în pasul boilor, ca melcii, făcînd trei şi chiar patru zile, făcînd
popasuri la focuri, pe la hanuri şi pe la fîntîni. Coborau la locuri o dată
pentru arătură, altă dată pentru prăşit şi muşuruit și încă o dată pentru cules. Trăiau în car şi pe lîngă car, cu cîinele şi cu vaca, cu foc din cocenii
adunați din urma plugului, bucuroși de mămăliga caldă, de ciorba de urzici și de ștevie și de ploi cît mai multe...
Cum
în acest an porumburile au avut și
ele apă
destulă,
după
ce și prunii trecuseră cu bine hopul mugurilor, bucuria
era mare în
Corbeanca, la toată lumea, fie la chiaburi, fie la cei cu locurile în dijmă la cîmp... Ba, fiind în acest an ploaie mai îmbelşugată chiar și pe coastele de la Corbeanca,
prunele crescuseră mai mari și
mai frumoase decit de obicei. Și
de asemenea iarba...
*****Automobilul
După
trăsura lui Scurea, se mai opriră alte trăsuri de piață, cu boieri neştiuți toți,
apoi și una care-i făcu pe corbeni să se ridice și să se repeadă la grilaj. Aceasta nici nu se văzuse venind, se văzuse doar sosind... Alergară toți, înfiorați
ca de o minune, la trăsura fără cai, sosită cu un fel de tuse, trăsură de care auziseră, nu o văzuseră încă, şi care era numită automobil...,,Ptiii!", se
citea în
ochii înmărmuriți ai fiecărui corbean fără să poată vorbi.
Cu
toţi
ochii pironiți la mașina aceea drăcească - de care
auziseră toți și nu credeau s-o vadă vreodată,
uitară pe cîteva clipe, și de ei înșiși, şi de proces, şi de oboseală.
Nici
nu băgară întîi de seamă dacă cineva cobora din ea, atît de tare se uitau la
maşină. De dincolo de grilaj ori de dincoace de el, se uitau toți la căruța aceea neagră, care nu era la fel cu celelalte. Cu roți și cu coș
ca toate, însă fără oiște, fără proțap,
fără boi și fără cai. Și tuse din ea ca din om, ca din gîtlej, ca și cum se purta singură, ca și cum putea veni fără vizitiu, deşi avea... Pe toate fetele
corbenilor stăruia întipărit acel ,,ptii" de mirare mare, neîntreruptă, ca în fața unei puteri drăceşti. Ca şi
cînd această putere se cuibărise fără veste în maşină şi n-o mai puteai scoate,
şi ea din tuse și din strănut nu se putea opri.
**** Ciocan de țuică
Și
duseră la gură ciocanele, ca întîi să bea şi apoi să intre cu temei în vorbă. Și, răsturnîndu-le, răsturnară și capetele, ca să poată ieși țuica
gîlgîind pe gîtul îngust al ciocanelor, că d-aia erau ciocanele. Gîlgîind, ieşea ca dintr-o sticlă, ca să-i iei tot folosul cu tabiet. Căci la patru-cinci decilitri
capacitate, ele aveau forma lunguiață a unui ulcior, dar cu gîtul mai îngust decît al unei sticle, pentru ca țuica să vină pe rînd și nu deodată, ca din pahar.
****
Mintean
/mintene - haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei
împodobită cu găitane, folosită în portul popular.
zeghe -haină
facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobani
cu sloboda - fără bagaj, fără greutate sau
încărcătură
a se cinchi
-a se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe
amândoi
genunchii, a sta pe vine, a se ghemui.
zăcători
- vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte
butoaie
Surtucar
- orășean, târgoveț
Albăstrimea
târgului - termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește
izvod –
registru
tocitoare/tocitori
-vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării
vinului, rachiului
laie/lăi
- ceată de țigani
(nomazi)
danci -copil
de țigan
jindar -
militar din corpul jandarmeriei
ruşfet - mită, șperț
Despre scriitorul Romulus Cioflec:
https://www.romuluscioflec.ro/index.php
*******
Interesul meu de a citi cărțile lui Romulus Cioflec, un autor necunoscut pentru mine,
deși cărțile au fost publicate în anii 80
ai secolului trecut, a început în urmă cu doi ani, când preotul din satul natal al tatălui meu din
județul Prahova, mi-a povestit că Romulus Cioflec a fost învățător în comună la începutul secolului XX și a scris un roman „Boierul”
care ar avea ca sursă de
inspirație viața țăranilor
din acea comună.
Ajungând acasă am căutat la librăriile online și am găsit
cartea. Dar pentru că era
o sumă
minimă ca
să cumpăr cărțile, am mai comandat două de același autor. După cum scriam în
altă
postare în
aceste cărți este prezentată viața la țară
la la începutul secolului XX.
Așa cum îmi spunea preotul în acea zonă
(Urlați) este un cult al livezilor de pruni și fabricatul țuicii.
Acest lucru l-am regăsit și în carte. Citeam cartea și mă gândeam la viața străbunicilor și bunicilor
mei.
****
În ultimul timp am citit mai mult jurnale, biografii,
memorii, ale unor personalități ale
României care au trăit în perioada 1850-1950. Este o perioadă cu care parcă
rezonez. În acestă timp se încadrează și la
Belle Époque, care pentru elite a fost o perioadă înfloritoare și de bunăstare.
Dar, România era formată din aproape zece la sută din
elite, restul populației era
săracă.
****
Prima oară, în 2012, am avut bucuria de a o întâlni pe
cea care a avut grijă de mine o perioadă din primul meu an din viață. A fost o întâlnire emoționantă (cred că pentr amândouă), atât pentru faptul că
am stat la discuții, ea
aducându-și aminte de toate rudele atât din partea tatălui cât și a mamei, dar și
pentru că aceste discuții le-am
avut chiar pe locul unde s-a născut și a
crescut tatăl meu.
A doua oară, mi-am pregătit vizita, vorbind în prealabil
la telefon cu preotul satului. Din păcate persoana despre care am scris mai sus
nu mai era în viață. Preotul știa puțin din rădăcinile
familiei mele și din partea
bunicii și a bunicului.
Cartea am cumpărat-o de la un anticariat online. Pe prima filă am găsit o dedicație:
