„Eugeniu Arthur Buhman, în memoriile sale „Patru
decenii în serviciul Casei Regale a României (1898–1940)”, surprinde
momentele cedării Basarabiei și
Bucovinei de Nord, redând atmosfera plină de tensiune, emoție și decizii politice de
urgență. Buhman oferă o perspectivă
intimă asupra impactului emoțional
asupra lui Carol al II-lea, impact agravat de rapiditatea evenimentelor și lipsa de soluții reale, veritabil
subiect al memoriilor sale.”
„27/6: Astăzi-dimineață am sosit la Palat la
orele 9. Pe când îmi depuneam pălăria la vestiar, colegul
meu, Cociu, îmi spune că, în cursul nopții, a sosit o notă a guvernului U.R.S.S.
prin care ne cere cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
Regele n-a dormit toată noaptea, petrecând-o în consultații cu guvernul. În Palat, consternație adâncă.
La amiază, Consiliu de
Coroană, sub președinția Regelui. Se deliberează asupra notei remisă la noi în ziua de 26, orele 22,
de către guvernul U.R.S.S.,
ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cesiunea
Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi cere răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27.
Consiliul, în dorința de a rămâne în raporturi pacifice cu
U.R.S.S., aprobă decizia guvernului de a cere
guvernului sovietic să fixeze locul şi data unde s-ar putea întâlni delegații celor două guverne.
Consiliul s-a terminat
aproape de orele 14. La această oră, plecând din biuroul meu şi scoborând
treptele, găsesc pe Regele, care ieșise din sala de consiliu și, nimicit de grozăvia acestei ședințe, n-a mai avut forța de a merge mai departe.
Se oprise în scaunul de lângă ușa sălii, singur în toată anticamera, cu ochii
pierduți în zare, palid la faţă, descompus. Eu, care
aflasem deja de rezultatul Consiliului, mă opresc lângă Rege, zdruncinat şi eu în adâncul sufletului, și îi spun:
„-Sire, înțeleg, toți înțelegem ce se petrece
acuma în Maiestatea Voastră, dar M.V. trebuie să-şi spună că altă ieșire nu există decât cedarea. Opunerea din
partea noastră este cu neputinţă, nu suntem în stare să ducem răsboiul cu colosul rusesc.
Asta n-ar face decât să mărească această catastrofă."
- „Nu putem să ne
împotrivim", răspunde Regele, „dar Finlanda cum rezistă? De ce noi nu
suntem în stare să facem ceea ce poate o țară mică precum Finlanda?"
-,,Pentru că",
replic eu, „America și
Anglia făgăduiseră Finlandei s-o
sprijinească în decizia ei luată de a rezista Rusiei, după cum ştie Maiestatea Voastră, dar pe noi cine ne
sprijină, Sire?"
- „Dar dacă mâine Rusia
mai cere și
altceva?"
-„Până acuma nu ştim,
Sire, dacă asta se va produce. Va fi atunci momentul de a decide. Umila mea
părere, Sire, este că Maiestatea Voastră nu-și poate permite a duce un
răsboi
pour le panache, adică numai pentru glorie!"
Regele m-a privit
posomorât şi a plecat. M-am uitat lung după el, cum păşea clătinându-se pe
picioare.
În cursul după-amiezei a
avut loc al doilea Consiliu de Coroană. N. Iorga, avizat despre asta, a răspuns
că, dacă și
de data asta va fi convocat Codreanu, dumneasa nu se mai prezintă. Și n-a mai venit.
Ședința a doua a confirmat hotărârea luată dimineață. În timpul discuţiunilor, a ținut şi domnul ministru Urdăreanu a da sfaturile
dumisale. A declarat, adică, să aprobăm cererea Rusiei, dar să mobilizăm armata noastră!
Probabil ca să speriem pe
ruși!
Suveranul adresează un
mesagiu telegrafic Regelui Italiei şi altul lui Hitler, rugându-i să
mijlocească în favoarea noastră, față de greaua situație ce ni s-a creat prin
cererea de cedare a Basarabiei.
Este momentul să mă
întreb, nedumerit, care a fost rostul discursurilor rostite la graniţele
marelui şi puternicului nostru vecin de la Răsărit: cel dintâi, la 1 Ianuarie,
la Constanța,
iar al doilea, la 6 Ianuarie, la Chişinău.
Am presupus atunci, cu toții, cum era și logic s-o facem, că Suveranul se sprijină pe lucruri precise,
cunoscute bine de dânsul, care-l puteau îndreptăţi a ţine acest limbaj. Astăzi, în urma evenimentelor
petrecute de la 26 încoace, se dovedeşte că Regele n-a ştiut nimic şi că a vorbit din propria sa
inițiativă, sprijinit probabil cel
mult de aprobarea sfetnicilor săi.
Informații veridice ne spun acuma
că,
la începutul lui martie Crețianu, secretarul general
al Ministerului nostru de Afaceri Străine, a fost trimis la
Londra, ca să stăruiască pe lângă guvernul englez pentru obținerea unei garanții a frontierelor
noastre. Guvernul englez ar fi obiectat că, pentru realizarea
acestui deziderat, trebuieşte obținută mai întâi aprobarea Turciei, al cărei guvern a făcut atâtea obiecțiuni până când precipitarea
evenimentelor a făcut toată acțiunea noastră inutilă!
28/6: Remanierea
cabinetului Tătărescu.
Apare decretul de
mobilizare a armatei. Asta înseamnă că opiniunea exprimată de Urdăreanu în
Consiliul de Coroană a fost socotită înțeleaptă! Ceea ce se petrece
acuma la noi este curată dramă. Semnele prevestitoare
le-am simțit
de multă vreme, că prea erau semnificative,
şi
le-am şi semnalat celor mai intimi ai
mei; cu toate astea, parcă totuși îmi mai rămăsese o slabă nădejde că poate, poate, nu vom
ajunge atât de departe. Astăzi şi umbra acestei speranțe am pierdut-o!
Poporul nostru este
invitat a face o primire frățească refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina.
Răspunsul regelui Italiei
şi al lui Hitler la telegrama Suveranului nostru, de care am menționat mai sus, au
parvenit Regelui prin calea miniştrilor Italiei şi Germaniei, care au avut
misiunea de a ne recomanda să satisfacem cererea formulată de U.R.S.S.
1/7: Începe evacuarea Basarabiei
şi a Bucovinei.
3/7: Miercuri, la orele 13, în
semn de doliu, toată ţara va respecta un minut de reculegere. Ziarele consacră
lungi articole.
