Puterea Kabbalei -Yehuda Berg

Potrivit Kabbalei, dorinţele omeneşti acţionează în general pe trei nivele:

Nivelul I

Aceste dorinţe îşi au obârşia în instinctul animalic. Nevoile, dorinţele şi comportamentele învăţate există numai pentru a satisface aceste impulsuri primare. Dorinţa de a mânca, nevoia de a dormi, de a face sex (nu de a iubi) sunt toate dorinţe de Nivelul I. Oamenii aflaţi la Nivelul I se folosesc de gândirea raţională, intelectuală, precum toate celelalte fiinţe umane, dar numai pentru a-şi satisface dorinţele animalice. „Sclavul nu este cu nimic mai presus decât stăpânul lui“, afirmă Kabbalistul Rav Ashlag.

 

Nivelul II

Aceste dorinţe sunt direcţionate spre împlinirea pornirilor care nu se găsesc în regnul animal, precum onoarea, puterea, prestigiul, faima şi autoritatea asupra altora. Nevoile şi, în consecinţă, gândurile, alegerile conştiente, deciziile şi acţiunile persoanelor aflate la Nivelul II sunt direcţionate numai spre satisfacerea în cel mai înalt grad a acestor dorinţe.

 

Nivelul III

Dorinţele acestui nivel sunt direcţionate în principal spre chestiuni raţionale. Ele sunt orientate spre satisfacerea la maximum a unui imbold de natură intelectuală, în care se încadrează nevoia de înţelepciune, cunoaştere şi răspunsuri.

„Aceste trei tipuri de dorinţă, afirmă Rav Ashlag, există în toţi membrii speciei umane, dar apar la fiecare individ în proporţii diferite, şi tocmai aceasta face ca oamenii să se deosebească unii de alţii.“

 

Astfel, cel de-al Treilea Principiu Kabbalistic afirmă: Tot ce-şi doreşte omul cu adevărat de la viaţă este Lumina spirituală! Aşadar, ce facem noi de-a lungul vieţii? Ne căutăm fericirea umblând după împliniri materiale!

***

„Constatăm că Universul ne oferă dovezi ale existenţei unei Puteri de planifícate și control care au ceva în comun cu mintea noastră.

 O persoană reacţionează şi comite o faptă rea. Potrivit legii cauzei şi a efectului, ar trebui să apară imediat şi pedeapsa. Dar Adversarul nostru are grijă să introducă un interval de timp în procesul cauză-efect, pentru ca pedeapsa să fíe. Persoana crede pe moment că a scăpat cu faţa curată. Această distanţă dintre cauză şi efect ne împiedică să percepem legăturile dintre întâmplările din viaţa noastră. S-ar putea ca acum treizeci de ani să fi plantat o sămânţă negativă dar, până să încolţească aceasta, am uitat cu totul de ea. Până la urmă, un copac (haosul) apare „brusc“, ca din senin. Nimic însă nu este la voia întâmplării. Toate lucrurile îşi au originea într-o sămânţă plantată în trecutul nostru. Timpul nu ne face decât să uităm cauza, acţiunea iniţială. Haosul pare a fi brusc, fiindcă timpul a îndepărtat cauza de efect Timpul creează iluzia haosului când, de fapt, există o ordine ascunsă.”

 ****

 Cum pot exista trecutul, prezentul şi viitorul în acelaşi timp?

Imaginează-ți o clădire cu treizeci de etaje. Ne aflăm la etajul 15, care reprezintă prezentul. Etajele 1-14 reprezintă trecutul care ne-a adus până în acest moment. Etajele 16-30 reprezintă viitorul vieţii noastre.

Ce anume percepem acum cu cele cinci simţuri ale noastre?

Numai etajul 15.

Nu vedem etajele de dedesubt şi nici pe cele de deasupra. Dar toate etajele - adică trecutul, prezentul şi viitorul - există ca un singur tot: întreaga clădire de treizeci de etaje. Iar dacă am putea ieşi plutind de la etajul 15 şi am privi clădirea de la distantă, am vedea toate cele 30 de etaje în acelaşi timp! O abstracţiune fascinantă, într-adevâr, dar ce anume ne învaţă ea? Cui îi pasă dacă timpul este unul singur? Cui îi pasă dacă ziua de mâine este chiar aici şi acum? Nu putem vedea ziua de mâine, nu putem percepe ziua de ieri, deci la ce bun această informaţie? întrebări cu miez, ale căror răspunsuri ne învaţă ceva foarte important.

 

****

Să presupunem că o persoană va primi o recompensa extraordinară, datorită unei fapte pozitive proactive pe care a făcut-o cu zece ani în urmă. Fii atent: acum, chiar în clipa în care persoana face o faptă negativă, Adversarul scoate timpul din procesul cauzâ-efect legat de acţiunea pozitivă precedentă. Ce se întâmplă? Brusc, persoana respectivă se trezeşte cu o recompensă, chiar după ce a făcut fapta negativă. Ca şi cum această persoană ar primi Lumină pentru un comportament culpabil. Ca şi cum această persoană ar scăpa de pedeapsă şi s-ar bucura de o recompensă în altă latură a vieţii.

--

Gândeşte-te la un alt scenariu. O persoană se hotărăşte să reziste unei porniri reactive negative, alegând să fie proactiv şi să facă o faptă bună. Dar, pe neaşteptate, se confruntă cu pedeapsa pentru o acţiune reactivă mai veche. De ce? Cum? Simplu, fiindcă intervalul de timp care întârzia judecata precedentă este imediat scos din proces de Adversarul cel şiret. Aşadar, după ce a făcut o faptă extraordinară, această persoană se trezeşte câ viaţa o loveşte în moalele capului.

Faptul în sine creează iluzia fantastică potrivit căreia viaţa este lipsită de dreptate şi câ nu merită să fii bun. Această viziune complet haotică despre realitate este rezultatul miopiei noastre, al abandonului nostru în fața timpului, pe care îl lâsăm sa ne conducă şi să ne dicteze viața. Trăim şi murim ca sclavi ai clipei şi ai pornirii de a ne satisface, imediat şi constant, impulsurile reactive izvorâte din eu.

****

Rezistenţa la critică 227

Între membrii familiei tale sau intre prieteni apropiaţi se iscă o ceartă. Auzi una dintre variante şi rămâi îngrozit. Eşti gata să emiţi o opinie şi să iei partea cuiva. Rezistă! Înfrânge-ti emoţiile. Ascultă şi partea cealaltă. Tikunul tău este conectat probabil la reacţia ta critică. Vei descoperi că povestea poate fi interpretată în două feluri - ca mai toate poveştile. Iată o lege universală profundă, remarcabil: potrivit Kabbalei, acţiunile tale reactive, aşa-numitele păcate ale tale, comportamentul tău negativ nu te vor judeca niciodată singure. Cuvintele şi mărturisirile tale nu-ţi vor aduce niciodată pedeapsa.

Nici chiar forţa căreia îi spunem Dumnezeu nu te poate judeca.

Cosmosul nu te va pedepsi niciodată. Acesta este un principiu Kabbalistic extrem de solid despre viaţă. Aproape incredibil, nu? A tun ci cum se face ca atragem atâta judecată în viaţa noastră? Bună întrebare. Kabbalah spune că lumea este atât de strategic concepută, încît toţi oamenii din viaţa noastră, de la prietenii apropiaţi până la simplele cunoştinţe întâmplătoare, de la cei mai dragi membri ai familiei până la necunoscuţii care trec pe lângă noi pe stradă, toţi aceşti oameni comit aceleaşi păcate ca şi noi. Iată ce se Întâmplă: însuşirile negative reactive ale altora ne sunt dezvăluite în decursul vieţii noastre de zi cu zi. în clipa în care alegem să judecăm (corect sau incorect) despre un individ, declanşăm reacţia împotriva noastră. Numai cuvintele pe care le rostim împotriva altora îi permit Adversarului să trimită pedeapsa asupra noastră, ca rezultat al propriilor noastre reacţii precedente. Adversarul ne poate găsi vinovaţi de ceva numai atunci când ne exprimăm opinia despre o altă persoană. Dimpotrivă, dacă rezistăm, dacă ne abţinem să ne exprimăm opinia despre o altă persoană, opinia nu ne va afecta niciodată cu nimic. Imaginează-ţi ce şanse am avea. In ce lume cumsecade, milostivă şi iertătoare am trăi dacă nu i-am mai judeca pe alţii, dacă ne-am folosi de arma Rezistenţei.

Aşa ca hotarâşte-te sâ Rezişti la toate încercările tale de a-i judeca pe alţii ca sa te poţi apăra de propriile tale fapte reactive, rele şi mişeleşti.

 ****

  Rezistenţa la aşteptări

Eşti plin de speranţe în ceea ce priveşte activitatea ta, dar acestea nu se materializează. Aştepţi anumite reacţii de la prieteni; prietenii te lasă de izbelişte. Ştii sigur cum ar trebui să te trateze unii oameni după tot ce-ai făcut pentru ei; aceştia însă se dovedesc nerecunoscători. îţi pui mari speranţe într-o vacanţă îndelung aşteptată; plouă în fiecare zi şi, mai mult, ţi se fură cărţile de credit. Rezistă tuturor dezamăgirilor! Opreşte aceste sentimente de autovictimizare. Sigur vine ceva mai bun. îmbrăţişează principiul Kabbalistic care te îndeamnă să ceri Luminii lucrul de care ai nevoie în viaţă şi nu lucrul pe care îl vrei tu. Mai târziu vei vedea adevărata binecuvântare şi motivul spiritual al dezamăgirii.

Cartea este și online cu descărcare gratuită.

Procesul natural de îmbătrânire

 „Multe boli nu sunt cu adevărat boli - ci procesul natural de îmbătrânire.

Un administrator de spital din Beijing a dat următorul sfat persoanelor în vârstă:

Nu ești bolnav - doar îmbătrânești.

Multe dintre fenomenele pe care le considerați „boli” nu sunt altceva decât semne că organismul îmbătrânește.

1. Memoria slabă nu este Alzheimer, ci un mecanism natural de apărare al creierului unui bătrân. Acesta este un semn de îmbătrânire a creierului, nu o boală. Dacă uiți unde ai pus cheile, dar reușești să le găsești singur - aceasta nu este demență.

2. Mersul lent sau picioarele instabile nu sunt paralizii, ci rezultatul slăbirii mușchilor. Soluția nu sunt drogurile - ci mișcarea și activitatea fizică.

3. Insomnia nu este o boală, ci o modificare a ratei activității creierului și a structurii somnului. Nu luați somnifere fără discernământ - utilizarea prelungită poate crește riscul de căderi și tulburări cognitive.

Cel mai bun somnifer pentru seniori este soarele în timpul zilei și menținerea unei rutine regulate.

4. Durerea corporală nu este reumatism, ci o reacție naturală la îmbătrânirea nervilor.

5. Mulți dintre bătrâni spun: „Ma doare tot corpul – poate e vorba de reumatism sau de îngroșarea oaselor?”

Deși oasele slăbesc odată cu vârsta, 99% din durerile corporale nu provin dintr-o boală, ci dintr-o conducere nervoasă lentă care crește senzația de durere. Acest fenomen se numește sensibilizare centrală, o schimbare fiziologică normală la bătrânețe.

Remediu naturist: exerciții fizice - nu medicamente.

6. Colesterol. La vârstnici, nivelul colesterolului este ușor mai ridicat, ceea ce este normal. Colesterolul este materia primă pentru crearea hormonilor și a membranelor celulare. Un nivel prea scăzut poate slăbi sistemul imunitar.

Recomandările tensiunii arteriale pentru vârstnici sunt o țintă de mai puțin de 150/90 mmHg (și nu mai puțin de 140/90 ca la tineri).

Nu tratați îmbătrânirea ca pe o boală.

7. Îmbătrânirea nu este o boală – este modul natural de viață.

Câteva cuvinte pentru bătrâni și copiii lor:

1. Amintiți-vă -nu orice disconfort este o boală.

2. Mulți dintre bătrâni se tem de rezultatele analizelor medicale sau sunt speriați de reclame - nu lăsați acest lucru să vă inducă în eroare.

3. Cel mai important lucru pentru copii este nu doar să-și ducă părinții la spital, ci să iasă cu ei la o plimbare, să stea la soare, să mănânce, să vorbească și să petreacă timp împreună.

Îmbătrânirea nu este inamicul. Este doar un alt mod de a spune „a trăi”.

Adevăratul inamic este stagnarea.

Ai grijă de tine - și rămâne sănătos.

Un oncolog brazilian a adăugat:

1. Vârsta mijlocie începe la 50 de ani și durează până la vârsta de 70 de ani.

2. Anii de aur - de la 70 la 80 de ani.

3.Bătrânețe - de la 80 la 90 de ani.

4. Longevitatea – de la 90 de ani până la sfârșitul vieții.”

preluare FB, Ana Gazdac

Martha Bibescu

 

Astăzi când se împlinesc 140 de ani de la nașterea Marthei Bibescu, vă invit să ne plimbăm virtual printre câteva fotografii care surprind eleganța și farmecul Palatului Mogoșoaia.

Romancieră, poetă şi om politic, Martha Bibescu (Marthe Bibesco; n. 28 ianuarie 1886, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris), a fost una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei secolulului al XX-lea.

„Martha Bibescu a introdus România şi poporul său în literatura franceză, iar prin intermediul limbii lui Voltaire în literatura universală."

„Prinţesa e o superbă prezenţă, scânteietoare, admirată, dar şi detestată de lumea în care trăieşte. Este franţuzoaică în Franţa, englezoaică în Anglia şi româncă în România."

„A fost fiica lui Ion Lahovari, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX. Singurul copil al Marthei cu George Valentin Bibescu a fost Valentina (n. 1903- d. 1976) care se va căsători în 1925 cu prințul Dimitrie Ghika-Comănești (1904-1989).” sursa Wikipedia

Pentru cei interesați de opera sa, am descoperit cartea «Două portrete» (editată în 1930), în care este evocată personalitatea Regelui Ferdinand. Cartea este disponibilă online.

Rugăciune - Carmen Sylva

 „Părinte ceresc! Tu singur ai tărie desăvârşită pentru copiii Tăi! Tu ne poţi sprijini când şovăim în faţa datoriilor noastre! Tu ne poţi ajuta întru a purta durerile noastre! La Tine aflăm sprijin când ne doboară grijile. Înaintea feţei Tale slăbiciunea noastră nu e puţină, căci Tu ne-ai făcut aşa! Tu cunoşti măsura cu care ai măsurat fiecărui om puterea lui şi de la Tine sunt şi poverile. Vom fi pătrunşi de voinţă şi răbdători, după cum se cade fiilor Tăi, iar între noi ne vom sprijini cu mângâiere.

Îndurare! Oh! Iartă-ne dacă ne-am certat prea mult între noi până acum; dacă nu ne-am sprijinit cu iubire, ca nimeni dintre noi să nu alunece! Dăruieşte buzelor noastre graiul dragostei! Deschide ochii noştri ca să putem vedea unde e nevoie de ajutor, ca să nu trecem nesimţitori pe lângă suferinţe, ca greşelile aproapelui să le cunoaştem numai pentru a le îndrepta cu blândeţe şi cu duioşie. Doamne, Dumnezeul nostru, nu trimite pedepsele Tale asupra noastră, când ne înălţăm în deşertăciune, când credem prea mult despre noi! Iartă şi această a noastră slăbiciune, aşază smerenie în inimile fiilor Tăi, ca să nu fim nevoiţi a trece în calea smereniei cu amar şi cu durere.

Ţie-ţi aducem mulţumire pentru toate darurile de care ne-ai făcut părtaşi! Ţie-ţi mulţumim prin cuvinte şi prin fapte! Ţie-ţi vom mărturisi slăbiciunile noastre. Tu singur eşti cel atotputernic!

Amin."

„Cuvinte sufletești” - Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României)

TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA

 „TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA. Există o oră în fiecare dimineață în care lumea încă nu știe dacă merită să înceapă. Aerul e rece. Obiectele sunt tăcute. Zilele par nehotărâte. Și atunci… se trezește mama.

Nu aprinde doar lumina din bucătărie. Aprinde sensul.

Nu pune doar apă la fiert. Pune ordinea în haos.

Nu face doar pași prin casă. Țese siguranță.

Când mama se trezește, casa începe să respire. Pereții nu mai apasă. Podeaua nu mai e rece. Tăcerea nu mai sperie. Chiar și ceasul parcă bate mai blând. Pentru că există cineva care știe ce e de făcut, chiar și atunci când nimeni nu întreabă.

Mama nu e doar o persoană.

Este axul pe care se învârte viața mică și mare.

Este ritmul după care se aliniază inimile.

Este răspunsul la întrebări care nu s-au rostit încă.

Când mama e obosită, casa se micșorează.

Când mama e liniștită, casa se lărgește.

Când mama zâmbește, chiar și grijile se așază pe scaun și așteaptă.

Mama vede înainte să ceri. Aude înainte să vorbești. Simte înainte să înțelegi ce simți. Ea ține în trupul ei o hartă invizibilă a tuturor celor din jur. Știe cine e bine. Cine ascunde ceva. Cine are nevoie de o mângâiere și cine de o tăcere respectată.

Nu face zgomot când salvează o zi.

Nu cere aplauze când ține lumea în picioare.

Nu negociază iubirea. O oferă.

Toate casele sunt întunecate până când se trezește mama pentru că ea este prima formă de lumină pe care o învață omul. Lumina care nu orbește. Lumina care nu judecă. Lumina care rămâne aprinsă chiar și când restul se stinge.

Și poate că nu îi spunem destul.

Poate că uităm prea des.

Dar adevărul rămâne simplu și greu de dus:

Unde e mama, e viață.

Unde e mama, e acasă.”

sursa Razvan Vasile (fb)

Nostalgii de Crăciun

 In the evening quiet, she ponders her life until now, seeing it backwards.

In the doing, she knows now why things she thought were so painful and difficult then had to happen in the way they did.

She reflects on the times she was judged, took a good, hard look in the mirror and learned her identity, her truth.

She honors the times she drew to herself the courage to not be hurt, but to let other's words or opinions become opportunities to visit areas and thoughts within herself that she might not otherwise venture to.

Her mind wanders to times, events, places and people who supported her and loved her in each progression of her growth.

She holds gratitude in her heart for her family, all of them, her birth family, her tribe, her soul family and her animal family.

She forgives the sadness, the trials, the broken hearts and the difficult circumstances. In reflection, she is appreciative of the lessons they taught her.

She reminisces about her little girl moments, those when she felt confident and sure of herself, and those when she doubted herself because she didn't know enough not to believe the lies and misconceptions of others that cast doubt on her own certainty.

She remembers with fondness her agility, her dance moves and her love of her youthful body. She recalls with joy the blessing of music that still livens her heart and dances within her soul.

She's thankful for the many beautiful books that launched her creative imagination in so many ways.

As a woman, she's become comfortable in her own skin, accepting the wand of aging, scars and all, because it's all part of her human experience.

She blesses the stars and the moon, however they appear to her, because they have been beacons of light reminding her since she was a child that there is more to this universe and it's important to view the world with wide-eyed wonder.

She finds herself at the edge of another transition and blesses her divinity and the grace that has brought her to now. It's not done, but oh my the ride. Jody Doty

©2025 Meditations and Musings by Jody Doty

Credit to artist

Seara liniștită, ea se gândește la viața ei până acum, văzând-o înapoi.

Făcând asta, ea știe acum de ce lucrurile pe care le credea atât de dureroase și dificile, apoi trebuiau să se întâmple în felul în care s-

Ea reflectă asupra vremurilor în care a fost judecată, s-a uitat bine în oglindă și și și-a aflat identitatea, adevărul.

Ea onorează vremurile în care și-a atras curajul de a nu fi rănită, ci de a lăsa cuvintele sau opiniile altora să devină oportunități de a vizita zone și gânduri din ea în care altfel nu s-ar aventura.

Mintea ei rătăcește în timpuri, evenimente, locuri și oameni care au susținut-o și au iubit-o în fiecare progresie a creșterii ei.

Ea poartă în suflet recunoștință pentru familia ei, pentru toți, pentru familia ei naturală, pentru tribul ei, pentru familia ei de suflet și pentru familia ei de animale.

Ea iartă tristețea, încercările, inimile frânte și circumstanțele dificile. În reflecție, apreciază lecțiile pe care i le-au dat.

Își amintește de momentele fetiței sale, de cele în care se simțea încrezătoare și sigură pe ea însăși și de cele în care se îndoia de ea pentru că nu știa suficient pentru a nu crede minciunile și concepțiile greșite ale celorlalți care pun la îndoială propria ei certitudine.

Își amintește cu drag de agilitatea ei, de mișcările ei de dans și de dragostea ei pentru corpul ei tânăr. Își amintește cu bucurie de binecuvântarea muzicii care încă îi însuflețește inima și dansează în sufletul ei.

Este recunoscătoare pentru numeroasele cărți frumoase care i-au lansat imaginația creativă în atât de multe feluri.

Ca femeie, ea a devenit confortabilă în propria piele, acceptând bagheta îmbătrânirii, cicatricile și toate cele, pentru că totul face parte din experiența ei umană.

Ea binecuvântează stelele și luna, oricum îi apar ele, pentru că au fost faruri de lumină amintindu-i încă de când era mică că există mai mult în acest univers și este important să privim lumea cu ochi mari.

Ea se găsește la marginea unei alte tranziții și binecuvântează divinitatea ei și harul care a adus-o acum. Nu e gata, dar oh, ce plimbare.

Jody Doty- pagina de FB

©2025 Meditații și muzici de Jody Doty

Balcic

 „Mă închin oricărei religii, prețuiesc orice rituri şi forme consfințite, dar pentru mine Dumnezeu stă peste toate acestea. Aflu pe Dumnezeu în fire, în frumusețe, în artă, în iubire, în iubirea față de toți oamenii". Şi ca totul sa fie mai profund înțeles, Regina aduce mărturie legătura ei cu o bătrână turcoaică, vecină de „,moşie", cu care nu putea comunica prin vorbe, dar care venea să se roage în fața icoanelor, aprindea lumânări şi ardea chiar tămâie. Impresionată de gestul bătrânei, Regina l-a consemnat în scrierile sale:,,Pare un lucru mărunt, o lumânărică mare de două palme, dar bătrâna turcoaică, în smerenia ei, a priceput duhul în care s-a fost zidit Stella Maris".

Regina Maria

Din cartea „Balcic” - Balcica Măciucă

Capela Stella Maris de la Balcic

Palatul Reginei Maria

vederi din anii ’70, din colecția personală

Cella Delavrancea despre Balcic

„Am fost la Balcic, my Queen, timp de nouă zile, cu una din surorile mele și încântătoarea mea nepoată. Philippe ni s-a alăturat, dar n-a mai putut să suporte primitivismul vieții de acolo, mai mult de trei zile. Spunea, zburlindu-și penajul de bărzoi: „Trebuie să ai patima pitorescului ca să rămâi aici." De fapt și timpul se distra să îngreuneze gesturile zilnice. Vântul și frigul alternau. Marea plumburie păstra o uniformitate monastică. Cerul gri cobora ca un capac înăbușitor. Drumurile, noroioase și lipindu-se de tălpi. La restaurant se mânca, după lupte de baricadă, iaurt și miel pe jumătate crud. Peştele nu se mai lăsa prins în plase. Instalațiile din vile erau mai puțin decât strictul necesar. Cea mai sumară higienă, ignorată, și toaletele à la turca în zilele cu vânt îți făceau surprize de nemărturisit...

După ce a admirat îndelung peisajul, grădinile Voastre și vilele lui Riri (cea a lui Ion Pillat seamănă cu o pasăre cu aripile întinse), Philippe a fugit. Noi am rămas pentru că mărșăluiam pe câmpurile mustind de bujori, iar oxigenul din largul mării ne făcea bine.

Era multă lume, adunare amestecată de oameni importanți şi modești, care fraternizau în aceeaşi lipsă de confort. Aveam cu toții buna dispoziție a naufragiaților. Trecând prin fața bucătăriei Voastre, n-am putut să înfrânez suspinele nostalgice care-mi umflau burta puțin cam scobită... Am văzut-o adesea pe Elise Brătianu, alegorie ursuză a Timpului. Ea reface acea casă turcească fără a asculta sfaturile specialiștilor. Are prea mulți zidari, detestă pitorescul împrejurimilor, urăşte turcii şi se îndepărtează cu silă de tătari, priveşte cu un ochi încărcat de fulgere deliciosul sat de sub flancul falezei şi Philippe pretinde că nu poate suferi Balcicul. Cred e dreptate, dar atunci de ce construieşte? Nu-mi răspundea la niciuna dintre politețurile mele, se punea de-a-ndoaselea la orice propunere care i se făcea şi pleca spre casa Denize, unde dârdâia, urmată de cei patru baseți, doi cu patru picioare și doi cu două picioare – Fotino și inginerul Roman. E caraghios s-o vezi terorizând când o regiune, când alta. Marea nu-i priește și mă gândesc că va fi și mai iritabilă la căldura mare decât la vânt. Totuși, într-o dimineață, ne-a dus cu amabilitate deasupra Cratal-Ceşmé-ului și, împreună, am cules stânjenei și am luat pietre pentru a le replanta în mediul lor, la Bucureşti.”

Corespondența dintre Regina Maria a României- Cella Delavrancea (1913-1937)

How you treat your mother is how life will treat you

 How you treat your mother is how life will treat you.

She is the root - the first source of love and forgiveness.

She held you when you couldn’t walk,

held you when the world hurt,

and hid her own fears so you would feel safe.

Your mother is a reflection of your soul.

What you sow in her, you will reap in yourself.

And yet, how often we forget to look at her with tenderness,

to ask how she feels,

or to thank her for all that she has given,

even though no one ever gave her anything.

Maybe you’ll never know how many times she cried,

how many times she had to be strong when she didn’t want to be,

how many tears she hid behind a smile.

You saw her as a woman capable of everything,

not knowing that sometimes she just wanted to rest -

just wanted a hug, with no explanations or conditions.

Life gives back everything we give,

especially what we give - or deny - to the one who gave us life.

Treat her with love, patience, and respect.

Don’t interrupt her when she speaks.

Don’t judge her for what she couldn’t be - she did the best she could with what she had.

And if she’s gone,

speak to her soul.

Tell her everything you didn’t say.

A mother’s love never disappears -

it only changes form,

lingering in the air,

waiting to be remembered with gratitude.

Remember:

How you treat your mother

is how life will teach you to love.

And nothing hurts more than realizing too late

that no one ever loved you

the way that woman did -

the one you once called Mom.

Cum te porți cu mama ta așa te va trata viața.

Ea este rădăcina - prima sursă de iubire și iertare.

Ea te-a ținut în brațe când nu puteai să mergi,

te-a ținut când lumea a durut,

și-a ascuns propriile temeri ca să te simți în siguranță.

Mama ta este o reflexie a sufletului tău.

Ce ai semănat în ea, vei culege în tine.

Și totuși, cât de des uităm să o privim cu tandrețe,

pentru a întreba cum se simte,

sau să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a dat,

chiar dacă nimeni nu i-a dat niciodată nimic.

Poate nu vei ști niciodată de câte ori a plâns,

de câte ori a trebuit să fie puternică atunci când nu a vrut să fie,

câte lacrimi a ascuns în spatele unui zâmbet.

Ai văzut-o ca pe o femeie capabilă de orice.

neștiind că uneori voia doar să se odihnească -

Am vrut doar o îmbrățișare, fără explicații sau condiții.

Viața ne dă înapoi tot ce dăruim,

mai ales ceea ce dăruim - sau negam - celui care ne-a dat viață.

Tratați-o cu dragoste, răbdare și respect.

Nu o întrerupe când vorbește.

Nu o judeca pentru ceea ce nu a putut fi - a făcut tot ce a putut cu ceea ce a avut.

Și dacă ea a plecat,

vorbește cu sufletul ei.

Spune-i tot ce nu i-ai spus.

Dragostea unei mame nu dispare niciodată -

Îşi schimbă doar forma.

persistă în aer,

așteptând să fie amintit cu recunoștință.

Amintiți-vă:

Cum te porți cu mama ta

așa te va învăța viața să iubești.

Și nimic nu doare mai tare decât să realizezi prea târziu

că nimeni nu te-a iubit vreodată

modul în care acea femeie a făcut -

cea căreia i-ai spus odată mamă.

sursa https://www.facebook.com/groups/915814495181187/permalink/24880605651608736