PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

Featured Posts

21 iunie 2024

Amintiri -Radu Rosetti

 Fragmente

„„Amintirile” şi „Poveştile moldoveneşti” ale lui Radu Rosetti sunt, în ochii mei, cel mai preţios monument literar pe care îl avem pentru a înţelege care erau moravurile şi mentalităţile păturii superioare a societăţii din Moldova (dar şi din Muntenia) în jumătatea de veac – circa 1790–1840 – în care principatele române au făcut acel salt uriaş, de la o muribundă societate turco- fanariotă la îmbrăţişarea pasională a ideilor şi moravurilor occidentale.
Românii de azi, de toate vârstele, din toate păturile sociale şi chiar, adesea, din cele mai înalte cercuri intelectuale, nu mai sunt conştienţi de prăpastia mintală dintre noi şi moşii noştri de acum vreo două sute de ani.
--------------------------------------------------------------------------------
Vă îndemn acum să vă cufundaţi îndată în Amintirile lui Radu Rosetti. Se citesc ca un roman – dar un roman adevărat.”
Neagu Djuvara

***

„Deoarece am pomenit mai sus numele cumnatei lui beizade Grigore Sturdza, frumoasa şi talentata Elena Ghika, căsătorită cu un principe Masalski, dar cunoscută mai ales sub pseudonimul literar de Dora d'Istria, voi povesti aici o întâmplare din viața ei, care ni dă o icoană drastică a regimului ce domnea în Rusia din vremea lui Neculai Pavlovici.

Dora d'Istria trăia atunci în Peterburg și, din pricina frumuseții, a culturii şi a spiritului ei, era foarte apreciată de cele mai distinse cercuri ale aristocrației rusești. Era o adeptă a ideilor liberale şi naţionaliste. Deşi avea grijă să-şi exprime părerile în chip cât se poate de chibzuit, silindu-se să nu jignească întru nimica principiile stabilite la curte, gura trada prea adesea tendințele ei liberale şi simpatiile ce le hrănea pentru cauza liberării popoarelor asuprite. Se vede că răuvoitori au adus la cunoștința autocratului, denaturându-le, unele cuvinte scapate principesei.

Fapt este că Dora d'Istria a primit într-o zi o scrisoare din cele mai amabile de la ministrul poliției, rugând-o să-i facă cinstea a-l onora, în aceeaşi zi, cu o vizită la oficiul său, unde va avea plăcerea să-i comunice o veste care o va interesa foarte mult. Dora d'Istria s-a dus și a fost întâmpinată, la ușa cabine- tului său, de ministru, care, sărutându-i mâna şi oferindu-i brațul, a condus-o, după ce i-a mulţămit pentru amabilitatea ei, într-un salon alăturat. Când au ajuns în mijlocul acelei încăperi, ministrul s-a oprit brusc şi a bătut o dată din picior. Înainte ca Dora d'Istria să-l fi putut întreba ce se întâmplă, ea a simțit că parchetul cedează sub dânsa și trupul ei a dispărut pănă subsuoare în etajul de jos. Apoi a simțit că i se ridică rochia și fustele și a început a simți lovituri de vergi: a fost fustigată în același fel în care sunt fustigați copiii cari s-au făcut vinovaţi de vro greşală. După ce a primit numărul de lovituri ce trebuia să i se deie, trapa s-a râdicat în sus şi ministrul, cu o adâncă reverență, i-a oferit iar brațul și a dus-o pănă la trăsură, neuitând să-i sărute mâna înainte de a se despărți de ea.

N-am nevoie să adaug că biata femeie n-a mai stat mult în Peterburg.

De asemene tratament s-a mai împărtăşit în vremea lui Neculai Pavlovici multă lume care a avut pacatul să aibă aplecare cătră idei îndeobşte foarte moderate, dar jignind principiile autocratului; printre acei nenorociți a fost și marele poet rus Puşkin.”

***

Iorgu Roznovanu era rus de la creştet până la talpă, rus până în adâncul măduvii ciolanelor lui.

A fost căsătorit cu Alexandrina Câmpineanu, fiica marelui patriot muntean Câmpineanu din vremea regulamentară și sora lui Ion Câmpineanu, care a fost de repețite ori ministru în cabinetele lui Ion Brătianu. A avut cu dânsa un fiu, asupra căruia îşi concentrase toate afecțiunile şi își punea toate silinţele pentru a-i lăsa o avere liberă de datorii și pe cât mai mare. Pierdu acest fiu când ajunsese la vârsta de douăzeci de ani. Deși lovitura pentru el a fost grozavă, o suportă cu bărbăție. Neavând moştenitori direcți cărora să li lese averea, se gândi să concilieze amintirea fiului său cu cultul ce-l păstra pentru Rusia și cu mândria lui de neam. Clădi aproape de curtea de la Roznov o biserică în cel mai pur stil rusesc, cu cavou de familie, în care urmau să fie depuse rămășițele fiului pierdut, ale sale și ale soției, iar prin testament lăsă toată averea acelei biserici, asigurând întreținerea ei, slujba regulată într-însa, precum și pomenirea Roznovăneştilor. Și, spre mai mare siguranță, însărcina pe împăratul Rusiei cu protecția acelei creațiuni și dănii. Se-nțelege însă că împăratul Rusiei s-a lepădat de orice legătură cu biserica de la Roznov, iar moştenitorii firești ai colonelului porniră proces pentru anularea testamentului și-l câştigară cu cea mai mare înlesnire.

Ultimile zile ale lui Iorgu Roznovanu fură îndurerate rău, prin dezastre suferite de ruși în Manciuria*, care mai avură fără îndoială darul să-i agraveze boala și să-i grăbească sfârșitul.



biserica de la Roznov 
foto io

***
Unirea 1859



Ce ştiu despre unire

    Şăderea noastră la Pralea, precum și mutarea la Căiuţi, se petrecuse în toiul luptelor pentru unire. Cuvântul UNIRE este unul din cele dintâi care au răsunat la urechile mele; tata, mama, bunica, moşii, mătușele, rudele, prietenii, chiar cele mai multe din slugile casei erau trup şi suflet pentru unire. Și acest cuvânt era totdeauna rostit cu dor, cu evlavie, cu înflacarată însuflețire. L-am auzit rostit cu mult înainte să-i fi priceput înțelesul.
După cele povestite de acei care țineau minte de mult, gândul unirii nu fusese străin nici de bătrânii lor, din care mai mulți decât s-ar putea crede visase chiar de o unire şi mai mare.
Pe când m-am trezit eu, ideea unirii țărilor surori devenise banală în cercul marii boierimi moldoveneşti şi fusesem de- prins să privesc ca oameni de treabă numai pe acei care se împăr- tăşeau de dânsa. Proclamată de Iordache Catargiu în comitetul de redactare al Regulamentului Organic, ea trăise și se dezvol- tase în chip mai mult tacit în tot timpul domniei lui Mihalache Sturdza. Acesta, dacă prin nimică nu a încurajat-o, dar nici n-a combătut-o în chip serios, deși știa prea bine că nu putea să fie decât antipatică pravoslavnicii împărății, protectoarei în umbra căreia era osândit să domnească.
În cursul întâiului period al domniei sale, Grigore Ghyka, partizan înflacarat al unirii, nu a putut s-o sprijine pe față din cauza atâtputerniciei de care se bucura în țările noastre, înainte de războiul Crimeii, Rusia, care ar fi făcut ca oricare manifestare unionistă din partea domnului să fie imediat urmată de cele mai grele urmări pentru el. S-a mulțămit deci să protejeze în chip tăcut acea cauză, sfântă pentru dânsul și pentru prietenii săi. Dar, imediat ce și-a luat iar în stăpânire scaunul în urma re- tragerii mai mult grăbite a rușilor din Principate și a ocupării.....

Povestirea începe de la pagina 297.
****

Două epidemii la începutul anilor 1800 în Iași.





****




******


******







linkul de unde se poate descărca cartea gratuit: 

Despre familia Rosetti o altă postare a mea de pe blog

08 iunie 2024

Sertarele cu secrete -Despina Skeletti-Budişteanu

 


,,De când am cunoscut-o, am admirat la Despina Skeletti-Budişteanu dorinţa de a nu lăsa istoria familiei sale să piară. Și voinţa de a scrie. Dar nu numai propriei sale familii îi face un bine scriind, cu inteligență, umor şi sensibilitate, cu detalii neştiute şi reflecții pline de luciditate, povestea unor lumi trecute. Ne face un bine tuturor celor care vrem să ştim ce a fost, pentru a înțelege mai bine cine suntem."

FILIP-LUCIAN IORGA



„Vom intra în casa copilăriei autoarei, cămin aşezat şi paşnic, ca pe vremuri. Ne vom plimba prin Bucureştiul anilor 1930, alături de doi copilași și de guvernanta lor franțuzoaică. Așa era pe atunci în casele boiereşti: nu puteau lipsi guvernantele nemţoaice şi franţuzoaice, care aduceau cu ele limbile străine şi deschiderea generoasă către lume a unei elite conştiente şi educate, cosmopolite şi, în acelaşi timp, iubitoare de țară. Pașii ne vor purta inclusiv pe strada General Budişteanu, denumită astfel în cinstea unui unchi al autoarei, erou al Războiului de Independenţă şi personaj principal al unei istorii care leagă încă o dată neamul Budiștenilor de Familia Regală şi de istoria cea mare a ţării." 

FILIP-LUCIAN IORGA




 

Viața e plină de întâmplări frumoase și mai puțin frumoase, care lasă amprentele lor, ca o dâră de lumină sau de întuneric, ele trebuind să fie retrăite peste zeci de ani, când vine rândul amintirilor, după intensitatea momentelor. În niciun caz nu trebuie uitate, pentru că, oricum o fi fost, sunt o bază pentru cei ce vin după noi, pe care aceştia trebuie şi pot să se sprijine, ca în vremuri de restriște să nu le fugă pământul de sub picioare şi, oricum ar fi, să înainteze cu curaj.

 

 

Oricum a fost sau ar fi putut să fie, vremurile dovedindu-se crâncene pentru noi, părinții au rămas pentru mine icoane vii, pe care le-am aşezat lângă sfinții lăsați de Cel de Sus, pentru binele nostru. Așa i-am considerat atât în timpul vieții noastre atât de încercate, cât și după ce ne-au părăsit pentru totdeauna, în speranța că și-au găsit liniştea și împlinirea sufletelor lor. *

 

 

Prin alipirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei şi Banatului la patria mumă, s-a înfăptuit Marea Unire, Întregirea Neamului. În toată țara domnea o continuă sărbătoare strălucitoare şi oricui i se oferea posibilitatea să guste, după pofta inimii, o adevărată relaxare, după un război greu. Cu toate că, în mod normal, timpul de după un război este întotdeauna unul greu, de refacere, în momentul acela parcă totul şi-a revenit uşor. Țara noastră, sub conducerea monarhiei înțelepte şi foarte ataşate de poporul român, şi-a regăsit şi ea echilibrul.

lar familiile vechi ale ţării, conduse de tradiție, au continuat să joace un rol important. Tradiția duce cu sine, din generație în generație, firul tors din fuiorul uneia sau mai multor familii contopite, fir care este încărcat cu toate însuşirile reprezentative ale neamului de unde vine fiecare. Aici stau inexplicabilele aptitudini pe care un om le manifestă în decursul vieții şi pe care mulți nu le înțeleg. Nimeni nu este vinovat de a nu fi conştient că are o tradiție a familiei şi a neamului său. Cu toții, însă, o avem. Vine de la familiile noastre, de la părinții şi strămoşii care ne-au transmis-o, picătură cu picătură. Educația este cea care le deschide ochii în acest sens celor mici sau chiar celor mari dintr-o familie. Viața se trăieşte în prezent și, eventual, pentru viitor, iar dacă nu te învață nimeni, nu te gândeşti să te uiți și în urmă. Adevărul este că, cu cât se sapă mai adânc, cu atât se găsesc mai multe bogății necunoscute. Undeva, în străfunduri, ne regăsim cu toţii la baza neamului din care facem parte. la baza neamului din care facem parte. Se subînțelege că şi defectele se pot transmite pe aceeaşi cale, dar în general am constatat că toate reacțiile şi aptitudinile bune ce apar în viață, deodată, de undeva, în mod inexplicabil, vin de obicei spontan și sunt explicabile numai ca fiind o moştenire ancestrală. Ar trebui ca acest fel de a gândi să fie adus la lumină şi împărtăşit încontinuu copiilor şi tinerilor din ziua de astăzi. El nu merită să rămână necunoscut, îngropat alături de strămoşi în morminte, sau ars în crematorii. Apoi, nemaibăgându-l nimeni în seamă, generațiile următoare, care nu-l cunosc, ajung la singurătate totală şi la egoism complet. Aşa se poate duce de râpă o întreagă țară.

Acest gând îl transmit astăzi cititorului meu, pentru că a pus stapânire pe mine şi nu m-a mai părăsit de când am văzut odată, într-un han unde intraserăm, călători obosiți şi înfometați, să mâncăm ceva, un perete pe care era o zugrăveală cu totul aparte... Proprietarii hanului erau ţărani, deseori femeile care serveau erau îmbrăcate în portul național al locului. Intrarea în han se făcea pe un culoar. În fundul lui se afla o scară. La dreapta, lângă intrare, o uşă cu geamuri dădea direct în sala de mese. Pe toată lungimea peretelui din stânga era zugrăvit, în culori vii, un copac înalt, de la podea până la tavan. Ramurile lui se întindeau, ca la orice copac, unele mai groase şi multe subțiri, până se termina tot peretele, atât înspre stânga, cât şi înspre dreapta. Era arborele genealogic al familiei. Membrii abia născuți, de la capătul crenguțelor mici și subţiri, se întâlneau cu cei tineri, cei maturi, cei bătrâni, cei care fuseseră odată neamurile neamurilor lor şi aşa, mai departe, descinzând toate în trunchiul tot mai gros, care îi ajutase pe toți să existe, de când fusese şi el un copac mic şi subțirel. Rădăcinile probabil foarte adânci ale acestui arbore nu erau arătate, dar desigur că acolo, în străfunduri, undeva, se întâlneau cu toate celelalte ale altor arbori fixaţi de mult în glia uneia şi aceleiaşi țări. Asta este națiunea. Numai cel fără rădăcini, sau care nu le cunoaşte este în stare să decadă până acolo încât să nu simtă niciun atașament faţă de ţara lui şi să-i facă rău. Cei care calcă legea țării şi a firii, deci legea tuturor, ar trebui să fie puțini, sau să nu existe deloc. Tradiția şi legea, transmise din tată în fiu, stau la baza evoluției unei țări. Cei care le ignoră și cei care le cunosc, dar nu țin seama de ele, duc neamul lor la pierzanie.

 

 


Şoseaua Kiseleff era, pentru bucureşteni, ceea ce era Bois de Boulogne pentru parizieni. Tăiată ca o foarte mare alee umbrită, era tocmai bună, când erau mari călduri, pentru o plimbare pe răcoare, la şosea". În fiecare la 10 Mai, avea aici loc chiar o paradă militară, pe care o onora splendida Regină Maria, călare în capul Regimentului 4 Roşiori, pe care-l comanda. Bătrânii mei povesteau cu admiraţie şi de bătaia cu flori care avea loc tot acolo, în fiecare primă duminică a lunii iunie. Caleşti somptuos împodobite cu flori purtau, pe pernele lor, cucoane elegante, care se zăreau de sub pălării enorme, pe borurile cărora erau montate flori de toate felurile, aşa că splendidele arătări ajungeau să pară parcă îngropate în buchete imense de flori. Domni eleganți le urmau pe jos, pe lângă trăsuri, şi le aruncau din toate părțile flori. Caleştile noastre deschise, trase de doi cai, erau socotite pe atunci ca făcând parte dintre cele mai frumoase din Europa. 



28 mai 2024

Fragmente din cărți - Elif Shafak

 

"Cele patruzeci de legi ale iubirii"
"în viaţă nu există mai devreme sau mai târziu. Totul se întâmplă la timpul potrivit."

*****

Religiile sunt asemenea râurilor: toate se varsă în aceeaşi mare.

******

"Trecutul e o tălmăcire. Viitorul e o amăgire. Lumea nu se mişcă prin timp ca şi când ar fi o linie dreaptă, înaintând de la trecut la viitor. In schimb, timpul se mişcă prin şi înlăuntrul nostru în cercuri nesfâr­şite.
Veşnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp.
Dacă vrei să cunoşti lumina veşnică, scoate-ţi din minte trecutul şi viitorul şi rămâi în clipa de-acum.
Shams mi-a zis mereu: „Vezi tu, clipa de-acum e tot ce este şi tot ce va fi vreodată. Când vei înţelege acest adevăr, nu vei mai avea de ce să te temi."

******
"Până la urmă nu suntem cu toţi puşi Ia încercare ? în fiecare ceas, în fiecare clipă ce trece, Dumnezeu ne întreabă: Iţi aminteşti legământul pe care l-am făcut înainte să fii trimis în lumea asta ? îţi înţelegi menirea în dezvăluirea comorii Mele? Cel mai adesea, nu suntem pregătiţi să răspundem la aceste întrebări. Sunt prea înfricoşătoare. Dar Allah e răbdător. Ne întreabă iar şi iar."

******
"Lumea asta e clădită pe temeiul înrâuririi. Nici un strop de bunătate sau grăunte de răutate nu vor rămâne până la urmă neplătite. Nu-ţi fie frică de uneltiri, înşelăciuni ori şiretlicuri din partea altor oameni. Dacă cineva întinde o capcană, la fel face şi Dumnezeu, ţine minte. El e cel mai mare urzitor. Nici mă­car o frunză nu se mişcă fără ştirea lui Allah. Crede sincer şi deplin lucrul ăsta. Orice face Dumnezeu, face minunat."

*****
Încetul cu încetul împlineşti patruzeci, cincizeci, şaizeci de ani şi, cu fiecare deceniu însemnat, te simţi mai împlinit. Trebuie să mergi mai departe, cu toate că nu e nici un loc în care să ajungi. Lumea se învârte, necontenit şi neabătut, la fel Pământul şi Luna, însă nimic altceva decât o taină sădită înlăuntrul nostru, al făpturilor omeneşti, face totul să se mişte."

"Lapte negru"

"Nu îndrăznesc să spun: „în adâncul sufletului meu e un harem în miniatură. O ceată de femei care se încaieră într-una din nimic şi se ciorovăiesc, căutând un prilej să se prindă una pe alta pe picior greşit. Sunt nişte creaturi mici-micuţe, nu mai mari decât Degeţica. Au doar vreo 12 centimetri în înălţime şi vreo 300-400 de grame în greutate, aşa de mici sunt. Îmi fac viaţa un calvar, şi totuşi nu ştiu cum să trăiesc fără ele. Pot să iasă la iveală sau să stea liniştite după bunul plac. Fiecare şi-a revendicat un cotlon al sufletului meu drept reşedinţă. Nu pot să pomenesc nimănui despre ele. Dacă aş face-o, aş fi închisă într-un sanatoriu ca schizofrenică. Dar personalitatea nu e schizofrenică prin definiţie?“.
Nu îndrăznesc să spun: „Fiecare membră a Corului Vocilor Discordante pretinde a fi eu şi prin urmare le vede pe celelalte ca pe nişte rivale. Antipatia lor e atât de profundă, încât, dacă li s-ar da şansa, şi-ar scoate ochii. Sunt surori de carne şi sânge, însă funcţionează după Codul de Legi al Sultanului Fatih. Dacă vreuna din ele s-ar urca pe tron, mi-e teamă că primul lucru pe care l-ar face ar fi să se descotorosească o dată pentru totdeauna de surorile ei“.

******
"Intr-o zi, Nastratin Hogea lucra pe un petic de grădină cu lubeniţe, când s-a oprit să se odihnească şi s-a aşezat sub un nuc. Ridicând privirea, a murmurat în barbă: „Doamne Atotputernice, nu înţeleg căile Tale. Pentru ce-ai făcut lubeniţele astea uriaşe să crească pe cele mai subţiri tulpini şi ai pus nucile mărunţele pe ramurile alea groase ? N-ar fi fost mai bine invers?*.
Chiar când a terminat de vorbit, s-a stârnit un vânt puternic şi o nucă s-a desprins din copac, căzându-i drept în cap.
„Au!“, a ţipat Nastratin Hogea de durere. Frecându-şi creştetul dureros, şi-a înţeles greşeala. „Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul, şi limba mea cea proastâ“, a zis. „Acum înţeleg de ce n-ai pus lubeniţele în copac. Dac-ai fi înlocuit nucile cu lubeniţe, n-aş mai fi în viaţă acum. Lasă totul la locul lui, Te rog. Tu ştii cum e cel mai bine!".


Emisiunea „Garantat 100%