PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

09 martie 2010

Mucenici, măcinici, sfinţişori

         Sărbătoarea păgână şi cea creştină se suprapun în tradiţia mucenicilor

  • Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală.

  • Pe parcursul acestor zile, simbolurile creştine având în centru figurile celor 40 de Sfinţi Mucenici interferează cu o serie de mituri păgâne, de cele mai multe ori legate de muncile cîmpului, marcând începutul Anului Agrar.

  • Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi. În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu ”botele” (beţele) în foc iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate a avea mai multe funcţii: purificatoare (curăţirea spaţiului de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a Anului Nou), profilactică (preîntîmpinarea neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii), fertilizatoare a grădinilor, livezilor şi viilor.

  • În ziua Măcinicilor sau Mucenicilor se află hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

  • Obiceiurile din ziua de 9 martie formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi), beţia rituală atestată de tradiţia populară, deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea spiritelor printre cei vii, aprinderea focurilor în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici, retezatul stupilor şi tăierea primelor corzi de viţă de vie.

  • Creştinii ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc, cu acelaşi prilej, "Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia".

  • Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia (Armenia) au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă. Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism. Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cânte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos. Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.

  • Tradiţia românească a aluatului împletit, fiert sau copt, simbolizează sacrificiul mucenicilor îmbrăţişaţi în apa rece, amestecată cu gheaţa şi zăpada lacului de la poalele muntelui Ararat. Lumea creştină catolică sărbătoreşte Sfinţii Mucenici la o zi după cea ortodoxă.
  • Am citit aici.
  • Pentru că sunt în Moldova am să mă duc să cumpăr sfinţişori şi pentru că sunt din Muntenia, am să fac măcinici fierţi. 
  • Cum fac eu măcinicii (aşa le spun eu). Se pune apă cu sare la fiert, când fierbe apa se pun mucenicii cumpăraţi. Dacă nu din făină, apă şi sare se face o cocă din care se fac măcinici mici sub formă de 8, care se pun la fiert. După ce fierb se adaugă zahărul şi esenţa de rom.  Eu ştiu că ei se fac cu o zi înainte, se lasă să se usuce pe o parte, apoi se întorc pe partea cealaltă. După ce se răcesc se pun în farfurie cu zeama în care au fiert. Deasupra se pune după preferinţe: nucă măcinată, scorţişoară, lămâie rasă. Şi pentru că am doi moldoveni în casă nu mănânc decât eu, lor nu le place.     

2 comentarii:

  1. Traditional, aluatul pt macinici se face in casa si din ea se formeaza cerculete respectiv macinicii. Cei in forma de opt se creeau prin lipirea macinicilor care stateau la uscat. Fiind multi se mai apropiau si atunci se lipeau. In oala in care fierb, dupa ce se stinge focul, se pun si celelalte ingrediente: nuca macinata, taiata sau zdrobita, coaja de lamiie rasa si scortisoara. Scortisoara impreuna cu putina nuca se mai presara si ornamental in fiecare farfurie servita. Multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, asa faceam si eu acum cativa ani cand nu gaseam mucenici de cumparat.

    RăspundețiȘtergere