Într-o discuție despre cărți și scriitori, am primit recomandarea de a-l citi pe Ken Follett, un autor necunoscut pentru mine până atunci. Căutând informații despre el și despre opera lui, am descoperit romanul „Stâlpii Pământului”, pe care l-am descărcat și am început să-l citesc din curiozitate.
Deși este un gen diferit de cel pe care îl aleg de obicei, fiind o ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în secolul al XII-lea, cartea m-a captivat de la primele pagini. Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am început nicio altă lectură până nu am terminat-o.
O recenzie a romanului găsiți în linkul de mai jos, însă cred că este mai bine să citiți mai întâi cartea, apoi recenzia și, dacă vă stârnește interesul, să vedeți și ecranizarea.
Zilele trecute, căutând o altă carte printre volumele primite de la prieteni, am avut o surpriză plăcută: am descoperit romanul „Prin urechile acului”. Pe copertă scrie că este „unul dintre cele mai bune romane de spionaj din ultimii 50 de ani”. Îl voi începe și pe acesta, chiar dacă, la prima vedere, nu se încadrează în preferințele mele obișnuite. Dar dacă mă va „prinde”, cu siguranță îl voi citi până la capăt.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu