PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

29 martie 2024

Douăzeci de ani în România -Maud Rea Parkinson

 



Fragmente: 

„Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii și liberalii sunt ocupați până peste cap cu campania și pretutindeni se țin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe și distracția. Secțiile de votare sunt organizate în diferite părţi ale oraşului, fiind deschise încă de la 7 dimineața. Cine se duce să voteze devreme este mai înțelept. Înăuntrul secției de votare se află, pe lângă oficiali, câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază atent fiecare votant și are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, așa că amândoi trebuie să fie atenți. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit".

După cum spuneam, este preferabil să votezi devreme - asta dacă vrei să-i eviți pe bătăuși. Agenții electorali nu se bazează întotdeauna pe principiul suaviter in modo, ci mai degrabă îl adoptă pe fortiter in re*. Aceştia angajează găști de bărbați (cunoscuți sub numele de bătăuşi) care, înarmați cu ghioage, sunt plasați la intrările în secțiile de votare, evident pentru a-i intimida pe cei care refuză să voteze așa cum dorește partidul. Nu-i deloc de mirare că spiritele se înfierbântă uneori și trebuie solicitat ajutorul armatei. În asemenea cazuri, soldații se aliniază în fața secției de votare și fiecărui alegător care are vreun băț, oricât de mic sau nevinovat ar părea, îi este confiscat înainte de a intra în secție. Dacă lucrurile par să ia o turnură amenințătoare și soldații nu se pot întoarce la cazarmă pentru masa de prânz, li se aduc cazane mari cu ciorbă, care li se serveşte cu bucăți mari de pâine. Soldații par să se bucure de această variație a monotonei lor activități, însă numai dacă nu se lasă cu capete sparte.

După alegeri, imediat ce noua putere s-a instalat, are loc înlocuirea generală a foștilor funcționari. Sunt schimbați cu toții, până și cel care aduce cafeaua de amiază de la cafeneaua alăturată. Noii miniștri și membri ai parlamentului au armate întregi de protejați, care vor și ei partea leului pe durata mandatului. E foarte ciudat să vezi intrând la Poștă, la Vamă sau în alte instituții publice numai fețe noi. Îți aduce aminte de jocul „General Post"*.

Fiecare schimbare de guvern este un semnal de reformă. Uneori este pur și simplu reformă în sensul literal al termenului, cum ar fi, de exemplu, cazul când guvernul recent instalat atacă stilul caligrafic predat în şcoli. Dacă liberalii au adoptat caligrafia înclinată, conservatorii, când ajung la putere, vor ține morțiș să se „reformeze" literele și să fie scrise în poziție dreaptă. Este ideea partidului in excelsis, ceea ce-ți aminteşte imediat de diferendele de opinie dintre Capetele Turtite și Capetele Ascuțite din Călătoriile lui Gulliver, cu privire la care-i capătul la care trebuie spart oul.”


******

În România e obiceiul ca femeile să poarte mărţişor în luna martie. Acesta este mai cu seamă o podoabă pen- tru fete și se găsesc tot felul de modele, de la cele simple, de sticlă sau lemn vopsit, până la bijuterii scumpe de aur şi argint decorate cu pietre prețioase. Așadar se pot găsi la orice preţ. Dar, indiferent de preţ, mărţişoarele se leagă cu un şnur fantezist, alb cu roşu, simbolizând culorile ideale ale tenului unui fete. Podoabele se poartă, de obicei, la încheietură, cu ciucuraşii albi şi roşii miş- cându-se la fiecare pas. La sfârşitul lunii, mărţişorul se dă jos, podoaba se păstrează cu grijă, iar şnurul se agață de un tufiş, ca să-l stropească roua cerului. Mărțișorul ar da, pare-se, mult râvnita culoare obrajilor mai trecuţi.

Obiceiul de a oferi mărţişoare în luna martie este atât de răspândit, încât de el nu se bucură doar bărbații mai tineri, care se grăbesc să le ofere dragei lor un cadou ce, în altă împrejurare, ar fi considerat o impertinență. Și cei mai în vârstă profită de ocazia de a oferi daruri pe care altminteri nu s-ar cuveni să le facă. Un exemplu foarte amuzant de asemenea imprudență s-a petrecut acum câțiva ani în Bucureşti, ajungând, fără exagerare, pe buzele tuturor.

Madame M., o frumusețe vestită din înalta societate, avea un sot, nici bogat, nici generos. Un mărţişor expus în vitrina giuvaergiului Resch i-a atras atenția și și-a dorit cu ardoare să-l aibă. Era o frumoasă bijuterie de aur, bătută cu safire. Madame M. i-a arătat-o soțului, care însă a refuzat fie și să întrebe prețul, încredinţat fiind că trebuie să fie foarte piperat. Acum, doamna avea un bon ami, un bărbat foarte bogat, care, auzind pro- blema, a implorat-o să accepte mărțișorul ca dar din partea lui. Ea a susținut că nu este posibil, pentru că ar stârni pe dată suspiciunile soțului. Cu toate acestea, perechea a discutat chestiunea, punând la cale un plan foarte ingenios.

Prietenul dnei M. i-a făcut o vizită lui Resch şi s-a înțeles cu acesta. Prețul bijuteriei era de 2 000 de franci, aşa că i-a plătit jumătate din sumă lui Resch, stabilind că, dacă dl M. venea să se intereseze de ea, să i-o vândă cu 1 000 de franci. Înarmată cu această informație, Ma- dame M. şi-a reluat asalturile și, în cele din urmă, şi-a făcut bărbatul să-i promită că, dacă mărţişorul putea fi achiziționat pentru 1 200 de franci, avea să i-l cumpere. Soţul era un cunoscător al pietrelor prețioase și s-a gândit că putea face liniştit oferta, căci era imposibil să fie acceptată. Cred că negocierile au fost deosebit de interesante. Se spune că Resch s-a purtat cu mare dis- creție și, după ce a cerut un pret stabilit aşa încât să nu stârnească suspiciuni, s-a dat bătut la 1 000 de franci.

În după-amiaza aceea de martie, nu exista în tot Bucureştiul un bărbat mai victorios decât dl M. Pe dru- mul spre casă, unde urma să-şi încânte soţia, nu s-a putut abține să nu se oprească la club, să se laude cu istețimea lui. A avut un public alcătuit dintr-o jumătate de duzină de bărbați, care nu s-au plictisit nici o clipă, pentru că era un chilipir adevărat și surprinzător. Cu toții au admirat îndelung mărţişorul. Câțiva îşi doreau foarte mult să-l aibă şi de aici au pornit complicațiile. DI M. a ținut seama, la început, de soţia lui și de plă- cerea pe care putea să i-o facă, dar, când cineva i-a oferit cu 500 de franci mai mult decât plătise, s-a lăcomit şi mărţişorul şi-a schimbat proprietarul.

Așa că dl M. s-a îndreptat spre casă fără rele pre simțiri. Soţia lui era o femeie rațională, iar un câştig net de 500 de franci avea cu siguranță s-o consoleze pentru mica dezamăgire legată de bijuterie. I-a spus plin de încântare povestea cea minunată, iar doamna a căzut pe dată pradă istericalelor. Bietul bărbat a putut doar să sune din clopoţel şi, în timp ce era readusă în simţiri, să reflecteze neajutorat că nu ai nici o şansă să înțelegi cum gândesc femeile.

Dacă este cineva curios cum a ajuns publică această poveste, pot să vă spun numai că lunga mea rezidență în România m-a învățat, printre altele, că în Bucureşti nu există secrete.

Mai există un alt obicei legat de primele nouă zile din luna martie. Fiecare fată îşi alege una dintre aceste zile ca ziua ei specială, iar vremea din ziua respectivă este considerată a-i arăta caracterul - vremea ploioasă sugerează că este predispusă să plângă imediat, vremea mohorâtă că este pesimistă, vremea însorită alternând cu ploaia că este schimbătoare şi aşa mai departe. Aceste nouă zile se numesc Babe, iar următoarele nouă le sunt rezervate bărbaților. Era foarte interesant să urmărești starea vremii în acele zile şi foarte distractiv când se potriveau (ceea ce se întâmpla frecvent) cu felul de a fi al persoanei care alesese o anumită zi.

                                                             *****






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu