Zoe Cămărășescu (Zumpi) (n.1896-d.1987), a fost cea mai mică dintre fiicele Zoei Bengescu, doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României.
Căsătorită cu Ion N. Cămărășescu (1882-1953), a avut doi copii: Ion I. Cămărășescu (1927-2018) și Nicolae Cămărășescu (1929-2007).
Fragmente
„În preziua Ajunului mergeam la Cotroceni. În sufrageria mare, lângă sala de bal, se înșirau pe mese cartonașele pline cu podoabe strălucitoare, toate numai albe și în fir de argint.
Bradul înalt până în tavan, aștepta să fie îmbrăcat în veșmintele lui de sărbătoare. Ca să ajungă până la vârf, câte un băiat dintre prietenii noștri se urca pe scara așezată lângă pom și fetele îi treceau lucrurile de agățat sus. Prințul Ferdinand glumea cu noi, prinzându-ne stele de fir în păr și sfeșnice (suporturi pentru lumânări) de fuste. La ceai, mâncam dintr-un Baumkuchen (cozonac înalt, în formă de trunchi de copac), înalt, trimis din Germania.
Petreceam de minune, dar pomul arăta așa de prost gătit că, după plecarea noastră, personalul de la palat îl desfăcea și-l împodobea așa cum se cuvenea unui pom de Curte."
***************
"Dacă ai trăit fapte istorice, ai obligația să păstrezi în forma în care ți s-au înfățișat.
A scrie istorie este o datorie pentru omenire, a o adăuga cu ce ai aflat este o obligație pentru fiecare, rămânând ca acei care pot scrie să adune ce au de aflat, de la cine poate numai vorbi".
Nicolae Iorga
*****************
„Prin ferestrele cu vitralii intra prea puțină lumină. Mama aprindea în "Lesehalle" (sala de lectură), unde ne găseam, lampa în chip de sirenă cu coada în coarne de cerb.
De-a lungul pereților, bibliotecile erau pline până în tavan cu cărți grele, frumos legate. Pe sub ferestre, pe canapelele îmbrăcate în piele galbenă bătută în ținte de alamă, ședeam cuminți, cu câte un volum gros din "Fliegende Blätter" (Pagini volante), pe care îl răsfoiam, uitându-ne la aceleași caricaturi și poze toată vara, de câte ori ploua. Feciorul aducea tava de argint cu ceaiul în serviciul Meissen, albastru pe alb, cu ceștile festonate și farfuriile dantelate, un ceai ce avea o aromă deosebită. Într-o cănuță, laptele nefiert, iar romul, într-un flacon de cristal, miroseau a "ceai la castel".
Pe o farfurie erau așezate prăjiturele: felii de cozonac cu zahăr mult pe ele și faimosul "Streusel-Kuchen" (prăjitură cu migdale și nuci).
------------------------------------------------------------
Deodată auzeam, străbătând atmosfera, un glas clar și dulce, un glas de copil chemând "Z-o-e, Z-o-e" (Zoe Bengescu, doamnă de onoare a reginei și mama autoarei cărții, Zoei Cămărășescu). Era regina (Regina Elisabeta a României).
Într-un foșnet slab, pe covorul gros călcat de picioare prea delicate pentru restul trupului, din întunecimea coridorului, ne apărea regina, ca un nor alb. Urca încet cele două trepte spre "Lesehalle" și, pe când noi executam în grabă reverența , sărutând mâna albă cu palma trandafirie, adevărată mână de regină, ea, aplecată peste capetele noastre, înecându-ne fața în valuri de dantelă albă din care se desprindea mirosul de lemn de creion , ne săruta părul .... și toată încăperea se umplea de căldură și lumină.”
fotografia este din albumul „Regina Elisabeta a României - Un secol de eternitate"
*******************************
„Una dintre marile noastre plăceri era plimbarea în break-ul cu surugiu.
Grajdurile regale păstraseră, chiar după ce le trecuse vremea, doi surugii ce mânau caii la poștalion. Păstraseră aceeași îmbrăcăminte brodată împestrițat, cămăși cu mâneci albe, crețe, ieșind din ilic, iar pe cap o pălărie rotundă de pâslă neagră din care atârnau pe spate valuri de panglici în culorile țării.
La break erau înhămați cinci-șase cai, chiar și opt. Pe unul dintre rotași se punea șaua, pe care încăleca surugiul Ion -cel-oacheș sau Costică-blondul, preferatul nostru. Prindea toate hățurile în mâna stângă, iar cu dreapta desfășura și înfășura biciul ca pe un șarpe în jurul pumnului. Trăgând un chiot prietenos adresat cailor, ne răpea din fața scării, ca la nuntă. -----------------------------------------------------------------------
Regele Carol păstrase surugii în amintirea sosirii sale în țară, când l-a adus poștalionul, zburând pe drumurile prăfuite ale Olteniei, când își petrecuse prima noapte pe pământul românesc, în casa de la Golești.
Ori de câte ori avea un oaspete străin la Peleș, nu lipsea din program plimbarea în break, cu pitorescul surugiu."
Despre Fabrica de trăsuri Rieber și fotografii din interior:
**********
„Petrecerile nu ne-au lipsit, nici chiar pomul de Crăciun, căci regina, (Elisabeta a României) în marea ei bunătate, a făcut un pom la dânsa în sala de muzică, pentru copiii în doliu.
Eram numai câteva fetițe. Pe estrada, unde se aflau de obicei pianele, ședea bradul în care ardeau o mulțime de lumânări. De jur împrejur, jucării, iar în pom, fel de fel de pesmeți și covrigi, Lebkuchen (turtă dulce) în chipuri de inimă, de ciuperci și de soldați.
Regina, îmbrăcată în alb, ca de obicei, se așezase la orgă și cânta, fericită că un copil, cântecele de Crăciun din țara ei. Le cunoașteți, cu voi le-am cântat de atâtea ori: Ihr Kinderlein kommet ( Veniți copilași), Stille Nacht ( O, Noapte Sfântă) și O, du fröhliche, o, du selige (O, tu veselă, o tu binecuvântată). Când o să aveți și voi vârsta noastră și vor cânta copiii, în jurul pomului de Crăciun, aceleași cântece, căci rămân pururea aceleași, o să vi se aburească ochii, o să înțelegeți de ce ne veneau lacrimi în ai noștri, și nimic ca seara de Crăciun nu are să vă înduioșeze mai mult, aducând cu ea dorul zilelor de altădată.”
Foto - sala de muzică, din albumul „Regina Elisabeta a României - un secol de eternitate”
Este posibil ca autoarea amintirilor Zoe Cămărășescu să fie în această fotografie, pentru că mama ei Zoe Bengescu, doamnă de onoare a Reginei Elisabeta, lua fetele cu ea la seratele muzicale de la Palatul Regal.
*****************************
„Când se deschideau ușile salonului, pomul strălucea sub podoaba lui scânteietoare. Lumânările sfârșitul încălzind bradul ce-și răspândea în casă mirosul de Crăciun.
Mama începea să împartă darurile de la Moș Crăciun........., care în casa noastră, era o regină cu părul alb ca și el dornică de a ferici, în acea zi de sărbătoare, de la copii și musafiri până la cel mai umil servitor.
După ce câmtaserăm " O, Tannebaum", după ce jucaserăm piesă în fața unei asistențe indulgente și înduioșat, după ce mâncaserăm pe săturate din cutia japoneză, plină de bomboane de la Riegler, trimisă de conu Iancu Kalinderu, sårutam pe toată lumea și mergeam să ne culcăm. Zvâcniturile sângelui în tâmple îmi sunau în pernă- "Când o să stau și eu până la miezul nopții? Când o să fiu mare?" Nu știam că vremea nu întreabă, curge repede, tot mai repede și rămâne în urmă pomul de Crăciun cu lumânările stinse în camera întunecată, unde nu mai intră cei ce ți-au înveselit copilăria, fiindcă au lăsat locul altora ca să-l aprindă."
*********************
„Despre mama sa Zoe Bengescu ca și doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României, pe site-ul Familia Regală a României”:
„Zoe Rosetti a fost domnișoară de onoare a principesei Elisabeta începând cu anul 1873. Aceasta era descrisă ca fiind foarte frumoasă și grațioasă[13]. În iulie 1878 s-a căsătorit cu Alexandru Bengescu, zis Achille, cu care avea să aibă 4 fete: Ella Bengescu, Maria Bengescu (Mimi), Elisabeta Bengescu (Lizu) şi Zoe Bengescu (Zumpi). În calitate de domnişoară de onoare, în timpul Războiului de Independenţă, a îngrijit de răniţi împreună cu principesa Elisabeta[14]. În anul 1887, a fost numită doamnă de onoare a reginei Elisabeta, slujbă în care a rămas până la moartea sa, care a survenit în noiembrie 1913[15]. S-a retras de la Curte pentru o scurtă perioadă, în vara anului 1891, deoarece era foarte bolnavă[16], cel mai probabil contractând o infecție după nașterea celei de-a patra fete. Au existat zvonuri conform cărora Zoe Bengescu ar fi fost otrăvită de Elena Văcărescu, în încercarea acesteia din urmă de a-i îndepărta pe toți apropiații reginei Elisabeta[17]. Între anii 1891-1894, când regina Elisabeta s-a aflat în „exil”, au existat bârfe cum că regele și-ar fi făcut „din azil harem” şi ar fi fost cu doamna Bengescu, acestea era însă doar zvonuri lipsite de temei[18].
În anul 1906, cu prilejului jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I, Zoe Bengescu a fost decorată cu „Medalia Jubiliară Carol I”[19]. Zoe Bengescu era descrisă de Sabina Cantacuzino ca fiind „deșteaptă, plăcută, de talie mijlocie, bine prinsă, păr negru creț, foarte mioapă”[20]. Deşi era doamnă de onoare, doamna Bengescu era o femeie destul de simplă, după cum însăşi fiica sa îşi amintea: „Nu se pomenea pe toaleta ei nici roşu, nici parfum. Un borcan de could-cream pe care nu-l întrebuința aproape niciodată și o cutiuță de accesorii pentru unghii, onglier, erau singurele nimicuri pe care le întâlneai în preajma ei”[21]. Doamna Bengescu avea o amabilitate proverbială, însă, în acelaşi timp, erau voci care spuneau că era falsă şi rea[22]. Conform adjutantului Paul Angelescu, doamna de onoare Zoe Bengescu avea un suflet bun și distins, motiv pentru care era extrem de plăcută la curte. Prin relațiile pe care le cultiva cu suveranii și cu oamenii politici, doamna de onoare încerca să ajute și alte persoane. Astfel, în timpul unui joc de biliard, profitând de atmosfera relaxată, doamna Bengescu i-a dat reginei Elisabetei o petiție, prin care o tânără domnișoară se plângea că autoritățile militare nu încuviințau ca un locotenent să o ia de soție, deși avea dota regulamentară, pe motiv că tatăl său nu avea o profesie compatibilă. Chestiunea a fost soluționată datorită intervenției regelui Carol, care a transmis Ministerului de Război că mariajul se putea înfăptui, deoarece suveranul considera că să-ți câștigi pâinea în mod cinstit este întotdeauna onorabil[23]. ”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu