PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

16 iunie 2011

Mă dusei...

----  şi mă-ntorsei, nu mai zic că nu-i frumos şi nici nu sunt. 
Dar ştiţi despre ce e vorba.
Ieri fusei la "Premărie" cu "neşte" treburi. 
Printre mai multe fu şi aceea de a înscrie o maşină adusă de afară.
"Mă-c" la cine am fost trimisă şi-mi spune de o mie şi una de hârtii de care eu habar n-aveam. Numai îmi spune, dar nu-mi scrie.   
Azi plecai din nou cu copilu' de mână, că a început vacanţa şi cu toate actele.
Ajung acolo, persoana respectivă nu era în birou, aşa că mă îndrumă altcineva ce trebuie să fac. Îi arăt actele care nu erau în româneşte, îmi scrie pe o hârtie ce alte hârtii îmi trebuie şi plec la un birou de copiat acte. Acolo după ce că era aglomerat, (copilu' chiar a stat cuminţel), îmi rezolv altele şi ajungem la actele maşinii. Doamna de acolo îmi spune că nu are ce acte să-mi facă până nu merg la RAR. Dar eu insistam sus şi tare că aşa m-au îndrumat de la "organele competente". I-am arătat şi hârtiuţa.
 În final am plecat nedumerită. Am mai întrebat pe cineva care mi-a spus acelaşi lucru ca doamna de la biroul de copiat acte. 
Dar nu putea să mi se spună de la început ce trebuie să fac!!!
Umblu de două zile ca să aflu că trebuie mai întâi să ajung la RAR.  
Aşa că dacă aveţi  asemenea probleme mergeţi direct la un birou de copiat acte unde vi se va spune exact ce vă trebuie şi unde trebuie să ajungeţi.
Mai departe îl las pe soţul meu să se descurce că io m-am enervat destul.
Şi-aşa restul sunt ale lui.


 

5 comentarii:

  1. i have 2 words for you-BULGARIA..acolo se face treaba repede ieftin si bine

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Mihaela, concluzia e trista dar e suta la suta adevarata. Din pacate si eu am constatat ca de multe ori oameni care lucreaza indirect cu anumite situatii (in cazul tau cei de la fotocopierea actelor) sunt mai competenti, stiu mai bine ce trebuie sau macar au buna-vointa de a te informa mai bine decat specialistii platiti.
    Daca reusim sa nu ne enervam constatam ca asta e inca unul din paradoxurile ce fac din Romania o tara speciala.

    RăspundețiȘtergere
  3. @karmapolice - "Bălgaria" is so far!!!
    @Mihaela - asta-i Romania de azi! Am mai avut eu multe intamplari de genul acesta cu functionari ai statului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Astia-s oamenii Mihaela. Nu e vorba nici de sistem nici de salarii mici. Nu mai e omenie si asta e cel mai grav!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da Niko, ai dreptate, este infatuarea unora care au serviciu la stat, si uita ca pana la urma sunt si ei oameni si nu cred ca le-ar place sa fie tratati asa cum se poarta ei cu altii!!!

    RăspundețiȘtergere