Petronela Rotar -Despre mame

 

„Nu există cea mai bună mamă. Orice manuale de parentaj am urma, copiii tot vor găsi ce să ne reproșeze și tot vor găsi ce vindeca mai târziu. Şi e firesc să fie aşa, ba chiar dezirabil, căci viața este o căutare perpetuă, o evoluție neîncetată, au și ei lecțiile lor de învățat, experiențele lor dureroase de trăit.

Există însă mame care îşi doresc ca copiii lor să fie fericiți și liberi și care înţeleg că nu există copil fericit şi liber cu mamă nefericită şi încătuşată. În spaime, anxietate, depresie, competiții sterile, stereotipuri toxice, neiubire de sine. Mamele alea vor schimba, încetul cu încetul, lumea, începând cu ele şi propriii copii.”

„Dacă eu aștept de la copilul meu să mă asculte în toate, să facă ce vreau eu, să urmeze școala pe care o doresc eu, să se căsătorească cu cine sunt eu de acord, înseamnă că nu eu sunt cea care se ocupă să îi fie bine copilului, ci îl oblig pe el să devină cineva care mă mulțumește pe mine.”

-„Privind înăuntru”

 

 

„A fost o perioadă tare grea pentru noi, din punct de vedere emoțional, care nu s-a terminat bine. Fie-mea mică a dat examen la teatru – singurul lucru pe care și-l dorește – , a trecut primele două probe eliminatorii, iar la ultima probă a fost respinsă. Am aflat aseară, tîrziu. Ne-am culcat triste, plînse – e teribil de greu să-ți vezi copilul frînt pe din două, cu visurile făcute grămadă pe jos, și să nu poți face nimic decît să fii acolo. Cînd cresc copiii, e singurul lucru pe care noi, mamele, îl mai putem face, de rezolvat nu mai putem rezolva nimic. Sînt lecțiile lor, durerile lor (și ale noastre), pe care trebuie să și le proceseze singuri. Îi putem lua în brațe, îi putem susține, le putem fi alături.

Scriu aici pentru că oamenii nu prea vorbesc despre eșecurile lor. Se laudă cu reușitele, dar își ascund înfrîngerile. Iar cînd e vorba de copii, cu atît mai abitir. Dacă copilul nu a intrat, noi, părinții, internalizăm vina, facem să fie totul despre noi – a admite că a avut un eșec copilul pare să însemne a admite că noi, ca părinți, am eșuat, nu am făcut ceva bine. Iar lăudîndu-ne cu reușitele, atragem atenția ce părinți extraordinari sîntem noi. Dar viața e făcută în aceeași măsură din eșecuri cît și din reușite, nimeni nu trăiește succes după succes toată viața. Și trebuie să învățăm să le acceptăm, să le transformăm în lecții.

Știu de mult că nu vrea să facă altceva, așa că am susținut-o de la început să nu depună dosare la alte facultăți de umplutură – nu cred în povestea aia cu trebuie să fii student undeva, oriunde, să nu „pierzi” anul. Pentru mine – dar mai ales pentru ea –  o pierdere ar fi să facă ceva ce nu își dorește și nu îi place, apoi să continue pentru că deja a investit timp și energie, apoi să ajungă să fi terminat o școală doar pentru a avea o diplomă, așa cum fac mii de copii ai căror părinți îi împing spre cariere pe care nu și le doresc sau pe care nu le vor urma niciodată, doar din dorința de a avea copiii studenți cu orice preț. Cu media ei de bac, ar fi intrat oriunde ar fi vrut, dar nu a vrut decît asta, unde nu contează 🙂.  Are multe de făcut pînă la anul, cînd va încerca din nou. Cursuri de fotografie, căci se pricepe și îi place (dacă știți unul fain, ziceți-ne și nouă), cursuri de marketing online și social-media, că își dorea de mult, să citească, să facă terapie, să călătorească cu mine și fără mine și să cunoască oameni noi și super interesanți – toate o vor îmbogăți și vor ajuta la devenirea ei.

Oricum, am știut de la început că e un examen subiectiv și și-a asumat riscul de a nu reuși. Asta nu face căderea mai ușoară, totuși. E tot cădere, adică dureroasă. Aseară îmi spunea că nu știe unde a greșit, ce anume nu a făcut bine, că nu înțelege de ce a trecut probele eliminatorii dacă comisia a considerat că nu e făcută pentru profesia asta, ce anume trebuie să îmbunătățească pentru anul viitor. E frustrant și pentru mine, căci nu aș fi încurajat-o spre profesia asta dacă nu aș fi văzut cît e de talentată și de potrivită pentru ea; cele mai mișto stand-up-uri de comedie le am eu acasă. Nu știm de ce a fost respinsă. Ar fi fost fain un feedback, ar fi fost fain un examen cu niște criterii mai clare. Nu contest rezultatul, să fie clar, sînt convinsă că e un examen greu și pentru profesorii de acolo, zile în șir să stai și să vezi sute și sute de candidați făcînd aproximativ același lucru nu are cum fi treabă simplă. Am scris pentru că am vrut să împărtășesc cu voi și această cădere, pentru toate mamele și toți copiii care sînt în aceeași situație: nu e o tragedie, e doar una dintre multe încercări prin care trebuie să trecem în viața asta. Și vom trece cu cîtă grație putem. E tînără, are toată viața înainte, în economia vieții ei întregi faptul că a picat un examen va deveni tot mai neînsemnat. Și apoi, dacă mă uit înapoi în propria mea viață, ce am considerat a fi eșec la un moment dat s-a transformat în punct important de cotitură, fără de care nu aș fi ajuns să fac multe lucruri importante. Un plan e pentru fiecare dintre noi. Iar iubirea mea de mamă, cît și valoarea ei ca om nu sînt condiționate de reușita unui examen.”

preluare fb