Poezii pentru suflet - CONFRUNTARE

•  

Poezii pentru suflet -„Călătorie în timp”

 Călătorie în timp

De milioane de ani călătoresc,

Trec prin scenarii de neconceput.

Un capăt de linie și-un alt început,

Un suflet matur la care tânjesc.

Urc și cobor într-un carusel,

Noi misiuni mă provoacă să-ncerc,

Mă-nvârt permanent în arii de cerc

Căutând să găsesc un zid paralel.

În centrifuga timpului ancestral

Repar greșeli care tot izvorăsc.

Uit să urăsc, învăț să iubesc,

Mă las purtată pe-a liniștii val.

Sunt călătorul neobosit,

Vânez păcate scăpate din lanț.

La capăt de drum îmi fac un bilanț:

Trece o zi fără să fi greșit?

Racatau Liliana

sursa foto internet

Petronela Rotar -Despre mame

 

„Nu există cea mai bună mamă. Orice manuale de parentaj am urma, copiii tot vor găsi ce să ne reproșeze și tot vor găsi ce vindeca mai târziu. Şi e firesc să fie aşa, ba chiar dezirabil, căci viața este o căutare perpetuă, o evoluție neîncetată, au și ei lecțiile lor de învățat, experiențele lor dureroase de trăit.

Există însă mame care îşi doresc ca copiii lor să fie fericiți și liberi și care înţeleg că nu există copil fericit şi liber cu mamă nefericită şi încătuşată. În spaime, anxietate, depresie, competiții sterile, stereotipuri toxice, neiubire de sine. Mamele alea vor schimba, încetul cu încetul, lumea, începând cu ele şi propriii copii.”

„Dacă eu aștept de la copilul meu să mă asculte în toate, să facă ce vreau eu, să urmeze școala pe care o doresc eu, să se căsătorească cu cine sunt eu de acord, înseamnă că nu eu sunt cea care se ocupă să îi fie bine copilului, ci îl oblig pe el să devină cineva care mă mulțumește pe mine.”

-„Privind înăuntru”

 

 

„A fost o perioadă tare grea pentru noi, din punct de vedere emoțional, care nu s-a terminat bine. Fie-mea mică a dat examen la teatru – singurul lucru pe care și-l dorește – , a trecut primele două probe eliminatorii, iar la ultima probă a fost respinsă. Am aflat aseară, tîrziu. Ne-am culcat triste, plînse – e teribil de greu să-ți vezi copilul frînt pe din două, cu visurile făcute grămadă pe jos, și să nu poți face nimic decît să fii acolo. Cînd cresc copiii, e singurul lucru pe care noi, mamele, îl mai putem face, de rezolvat nu mai putem rezolva nimic. Sînt lecțiile lor, durerile lor (și ale noastre), pe care trebuie să și le proceseze singuri. Îi putem lua în brațe, îi putem susține, le putem fi alături.

Scriu aici pentru că oamenii nu prea vorbesc despre eșecurile lor. Se laudă cu reușitele, dar își ascund înfrîngerile. Iar cînd e vorba de copii, cu atît mai abitir. Dacă copilul nu a intrat, noi, părinții, internalizăm vina, facem să fie totul despre noi – a admite că a avut un eșec copilul pare să însemne a admite că noi, ca părinți, am eșuat, nu am făcut ceva bine. Iar lăudîndu-ne cu reușitele, atragem atenția ce părinți extraordinari sîntem noi. Dar viața e făcută în aceeași măsură din eșecuri cît și din reușite, nimeni nu trăiește succes după succes toată viața. Și trebuie să învățăm să le acceptăm, să le transformăm în lecții.

Știu de mult că nu vrea să facă altceva, așa că am susținut-o de la început să nu depună dosare la alte facultăți de umplutură – nu cred în povestea aia cu trebuie să fii student undeva, oriunde, să nu „pierzi” anul. Pentru mine – dar mai ales pentru ea –  o pierdere ar fi să facă ceva ce nu își dorește și nu îi place, apoi să continue pentru că deja a investit timp și energie, apoi să ajungă să fi terminat o școală doar pentru a avea o diplomă, așa cum fac mii de copii ai căror părinți îi împing spre cariere pe care nu și le doresc sau pe care nu le vor urma niciodată, doar din dorința de a avea copiii studenți cu orice preț. Cu media ei de bac, ar fi intrat oriunde ar fi vrut, dar nu a vrut decît asta, unde nu contează 🙂.  Are multe de făcut pînă la anul, cînd va încerca din nou. Cursuri de fotografie, căci se pricepe și îi place (dacă știți unul fain, ziceți-ne și nouă), cursuri de marketing online și social-media, că își dorea de mult, să citească, să facă terapie, să călătorească cu mine și fără mine și să cunoască oameni noi și super interesanți – toate o vor îmbogăți și vor ajuta la devenirea ei.

Oricum, am știut de la început că e un examen subiectiv și și-a asumat riscul de a nu reuși. Asta nu face căderea mai ușoară, totuși. E tot cădere, adică dureroasă. Aseară îmi spunea că nu știe unde a greșit, ce anume nu a făcut bine, că nu înțelege de ce a trecut probele eliminatorii dacă comisia a considerat că nu e făcută pentru profesia asta, ce anume trebuie să îmbunătățească pentru anul viitor. E frustrant și pentru mine, căci nu aș fi încurajat-o spre profesia asta dacă nu aș fi văzut cît e de talentată și de potrivită pentru ea; cele mai mișto stand-up-uri de comedie le am eu acasă. Nu știm de ce a fost respinsă. Ar fi fost fain un feedback, ar fi fost fain un examen cu niște criterii mai clare. Nu contest rezultatul, să fie clar, sînt convinsă că e un examen greu și pentru profesorii de acolo, zile în șir să stai și să vezi sute și sute de candidați făcînd aproximativ același lucru nu are cum fi treabă simplă. Am scris pentru că am vrut să împărtășesc cu voi și această cădere, pentru toate mamele și toți copiii care sînt în aceeași situație: nu e o tragedie, e doar una dintre multe încercări prin care trebuie să trecem în viața asta. Și vom trece cu cîtă grație putem. E tînără, are toată viața înainte, în economia vieții ei întregi faptul că a picat un examen va deveni tot mai neînsemnat. Și apoi, dacă mă uit înapoi în propria mea viață, ce am considerat a fi eșec la un moment dat s-a transformat în punct important de cotitură, fără de care nu aș fi ajuns să fac multe lucruri importante. Un plan e pentru fiecare dintre noi. Iar iubirea mea de mamă, cît și valoarea ei ca om nu sînt condiționate de reușita unui examen.”

preluare fb

Baha'u'llah si era noua - J.E. Esslemont

 Fragmente

„În concepţia bahá'í, firea copiilor nu este ca o ceară care poate fi modelată în orice formă, după voia învăţătorului. Dimpotrivă, fiecare are de la început firea sa dată de Dumnezeu şi o individualitate proprie care nu se poate dezvolta deplin decât într-un anumit fel, iar în fiecare caz acest fel este unic. Nu există două ființe care să aibă exact aceleaşi înclinaţii şi aceleaşi însuşiri, iar adevăratul educator nu va încerca niciodată să modeleze cu de-a sila, după acelaşi tipar, două firi deosebite. De fapt, nu va încerca niciodată să forţeze nicio fire să ia forma unui tipar. Ba din contră, va căuta cu respect să dezvolte darurile fiecărui suflet tânăr, îl va încuraja și îl va ocroti şi îi va da hrana şi ajutorul de care are nevoie. Menirea lui este asemănătoare cu cea a unui grădinar care îngrijește plante diferite. Unele plante iubesc căldura soarelui, altele umbra răcoroasă; unele iubesc marginea apei, altele pământul uscat; unele se dezvoltă mai mult în pământ nisipos, iar altele în pământ gras. Fiecăreia trebuie să i se dea cele necesare, altfel nu va ajunge niciodată la desăvârşire. 'Abdu'l-Bahá spune:

Profeţii au mărturisit că educația are mare înrâurire asupra neamului omenesc, dar au recunoscut că mintea şi priceperea fiecăruia sunt de la început deosebite. Vedem că unii copii de aceeași vârstă, origine şi rasă, ba chiar din aceeaşi familie şi instruiți de acelaşi învăţător sunt deosebiți ca minte şi pricepere. Oricât s-ar educa, adică s-ar şlefui o scoică, niciodată nu va ajunge un strălucitor mărgăritar, iar o piatră neagră nu va deveni un diamant ce luminează lumea. Oricât vom îngriji şi vom dezvolta un cactus plin de spini, niciodată nu va ajunge copacul binecuvântat. Aşadar, educația nu schimbă firea înnăscută a giuvaierului uman, dar totuşi are un efect minunat asupra ei. Prin lucrarea acestei puteri toate însuşirile şi aplecările ascunse în firea omenească ies la lumină.”

„Floare mică din crăpătura zidului, te culeg dintre crăpături.

 Te ţin aşa, cu rădăcină cu tot în mână,

 Micuţă floare – dar, dacă aş putea înţelege

 Ce eşti tu, cu rădăcină cu tot şi în întregime,

 Aş şti ce e Dumnezeu şi ce e omul.” –Tennyson

 

 

„Sunteţi toţi rodul aceluiaşi pom, frunzele aceleiaşi ramuri, florile aceleiaşi grădini.” Aceasta este una din rostirile cele mai însemnate ale lui Bahá’u’lláh , dar iată încă una similară: „Fala nu se cuvine celui care-şi iubeşte ţara, ci se cuvine aceluia care iubeşte întreaga lume”.

 

„La fel, religiile divine ale Manifestărilor sfinte ale lui Dumnezeu sunt de fapt una, deşi ele diferă ca nume şi terminologie. Omul trebuie să iubească lumina indiferent de unde răsare ea. Să iubească trandafirii, indiferent de solul în care au crescut aceștia. El trebuie să fie un căutător al adevărului, indiferent de provenienţa acestuia. Dacă te ataşezi de sursa luminii, nu înseamnă că iubeşti lumina. Ataşamentul de pământ nu se cuvine, dar desfătarea în faţa trandafirului crescut în sol este lăudabilă. Devoțiunea faţă de pom este inutilă, dar a lua parte la rodul său este benefic. Trebuie să ne bucurăm de savuroasele fructe, indiferent de copacul unde cresc sau unde se găseşte acesta. Adevărul trebuie susţinut, indiferent de limba în care este rostit. Adevărurile absolute trebuie acceptate indiferent de cartea în care sunt menţionate. Dacă vom nutri prejudecăţi, vom declanşa lipsuri şi ignoranță. Conflictul dintre religii, naţiuni şi rase porneşte de la neînțelegere. Dacă ar fi să studiem fiecare religie vom descoperi că principiile ce stau la baza lor sunt asemănătoare, pentru că adevărul fundamental este unul singur. Prin aceste mijloace, religiile din toată lumea vor ajunge la o concluzie comună de unificare şi reconciliere.

În alt loc spune:

Fiecare suflet al celor îndrăgiți trebuie să-i iubească pe semenii săi, să nu-și ferească avutul și viaţa de ei, ci trebuie să încerce din toate puterile să-i facă pe ceilalți veseli şi fericiți. Dar şi semenii săi trebuie să fie cu sufletul larg şi gata de jertfă. Astfel ar putea acest Răsărit de Soare să inunde zarea, această Melodie să veselească şi să fericească toate popoarele, acest Leac dumnezeiesc să vindece orice suferinţă, acest Duh al Adevărului să ajungă temeiul vieţii fiecărui suflet.”

 ****

 

„Nu atribui niciunui suflet ceea ce n-ai vrea să ți se atribuie şi nu spune ceea ce nu ai făcut.

Să nu zicem nimic în ceea ce priveşte lipsurile altora, să ne rugăm pentru ei şi să-i ajutăm prin bunătate să-şi îndrepte cusururile.

Să ne uităm întotdeauna la ce e bun și nu la ce e rău. Dacă un om are zece însuşiri bune și una rea, să ţinem seamă de cele zece şi să uităm pe aceea singură; iar dacă un om are zece cusururi şi o singură însuşire bună, să uităm pe cele zece şi să ținem seamă numai de aceea bună.

Să nu ne îngăduim niciodată să rostim vreo vorbă răutăcioasă despre oricine ar fi, chiar de ne-ar fi un duşman.”

*****

„Iată ce spune 'Abdu'l-Bahá despre povestea lui Adam şi a Evei:

Dacă luăm această povestire în înțelesul ei aparent, potrivit interpretării maselor, ea este într-adevăr neobişnuită. Omul înzestrat cu judecată nu poate s-o primească, s-o accepte, nici chiar s-o imagineze; căci asemenea măsuri, asemenea amănunte, asemenea convorbiri și mustrări sunt departe de ce ar putea face o ființă cu judecată, cu atât mai mult Divinitatea acea Divinitate care a făurit acest nemărginit univers în forma lui atât de desăvârşită şi pe nenumăraţii săi locuitori după un plan sistematic puternic, perfect...

Aşadar, povestea lui Adam şi a Evei care au mâncat din rodul oprit și au fost goniți din Paradis trebuie socotită numai ca un simbol. Cuprinde mistere divine şi înţelesuri universale şi poate fi lămurită în minunate chipuri.”

****

„Pentru a găsi adevărul trebuie să renunțăm la orice prejudecată şi la micile noastre păreri superficiale; înainte de toate, este nevoie de o minte deschisă şi receptivă. Dacă potirul nostru este plin de noi înșine, nu mai rămâne loc în el pentru apa vieții. Faptul de a pretinde că noi avem dreptate și că toți ceilalți se înşeală este cel mai mare obstacol în calea spre unitate, iar unitatea este primordială dacă vrem să ajungem la Adevăr, căci Adevărul este unul...

Niciun adevăr nu poate să se împotrivească altuia. Lumina este bună, oricare ar fi lampa în care arde! Un trandafir este frumos în orice grădină ar înflori! Steaua străluceşte în acelaşi fel, fie că răsare de la Răsărit sau de la Apus! Dezbărați-vă de prejudecăţi; astfel veți iubi Soarele Adevărului, din oricare punct al zărilor ar răsări. Vă veți da seama că dacă a strălucit în Hristos, Dumnezeiasca Lumină a Adevărului a strălucit şi în Moise şi în Buddha. Iată ce înseamnă căutarea adevărului.

Înseamnă de asemenea că trebuie să fim gata să renunțăm la tot ce am învățat înainte, la tot ce ne-ar împiedica mersul pe calea Adevărului; nu trebuie să ezităm, chiar dacă ar fi nevoie să reluăm toată educația noastră de la început. Nu trebuie să permitem sentimentelor noastre pentru vreo religie sau iubirii noastre pentru vreo persoană să ne orbească într-atât ochii, încât să ajungem sclavii superstiţiilor. Când ne vom elibera din toate aceste lanțuri şi vom căuta cu mintea liberă, atunci vom izbuti să ne atingem ţelul.”

*****

„Unitatea celor două lumi

Unitatea omenirii, aşa cum o propovăduieşte Bahá'u'lláh, nu se referă numai la ființele întrupate ci la toate ființele umane întrupate sau nu. Nu numai oamenii care trăiesc azi pe pământ, dar și toți acei din lumea spirituală sunt părțile unui singur şi aceluiaşi organism, iar aceste două părți sunt strâns legate una de alta. Comunicarea spirituală între ele, departe de a fi cu neputinţă sau nefirească, este neîncetată şi inevitabilă. Cei ale căror facultăţi spirituale nu sunt încă dezvoltate nu-şi dau seama de această legătură vitală, dar cu cât se dezvoltă acele facultăţi, comunicarea cu cei de dincolo de văl se face din ce în ce mai conştient şi mai clar. Pentru Profeți și sfinţi această comuniune spirituală este tot atât de familiară şi de vie cum sunt văzul şi graiul pentru ceilalți oameni. 'Abdu'l-Bahá spune:

Viziunile Profeților nu sunt visuri; nu, ele sunt descoperiri spirituale și au substanță. Bunăoară, ei spun: „Am văzut o persoană în cutare formă, i-am spus cutare lucru şi mi-a răspuns în cutare fel". Viziunea are loc în starea de veghe, iar nu în cea a somnului. Este o descoperire spirituală...

Între sufletele spirituale există înțelegere spirituală, descoperiri și o legătură curățată de orice închipuire sau fantezie, o tovărășie neîncătuşată de timp și de spațiu. Astfel este scris în Evanghelie că pe Muntele Tabor, Moise şi Ilie au venit la Hristos şi este evident că această întâlnire nu a fost materială. A fost o stare spirituală...

Comunicările de acest fel sunt reale şi pricinuiesc urmări minunate în mintea şi în gândurile oamenilor şi le atrag inimile.”

****

„Postul este un simbol. Postul înseamnă abţinerea de la orice poftă. Postul fizic este simbolul acelei abţineri și slujește pentru a ne aminti că dacă un om se poate abține de la pofte materiale, tot astfel trebuie să se abțină de la năzuințe egoiste și personale. Abţinerea numai de la hrană nu are niciun efect asupra spiritului. Este numai un simbol, o modalitate de a ne aminti. Altminteri, nu are nicio însemnătate. A posti în acest scop nu înseamnă să te abții complet de la hrană. Regula de aur în privința hranei este următoarea: să nu mâncați prea mult, dar nici prea puțin. Cumpătarea este necesară. Există o sectă în India, ai cărei adepți practică o abstinență extremă împuţinându-şi treptat hrana, până ajung să trăiască aproape cu nimic. Prin aceasta însă scade capaci- tatea lor mentală. Un om nu mai este în stare să-l slujească lui Dumnezeu, dacă îi slăbesc creierul şi trupul, prin lipsa hranei. Nu mai poate vedea limpede.”