23 septembrie 2024
Poezii pentru suflet - CONFRUNTARE
21 septembrie 2024
Poezii pentru suflet -„Călătorie în timp”
Călătorie în timp
20 septembrie 2024
Petronela Rotar -Despre mame
„Nu există cea mai bună
mamă. Orice manuale de parentaj am urma, copiii tot vor găsi ce să ne reproșeze și
tot vor găsi
ce vindeca mai târziu.
Şi e firesc să fie aşa, ba chiar dezirabil,
căci viața este o căutare perpetuă, o evoluție neîncetată, au și
ei lecțiile lor de învățat,
experiențele lor dureroase de trăit.
Există însă mame care
îşi doresc ca copiii lor să fie fericiți
și liberi și care înţeleg că nu există copil fericit şi liber cu mamă nefericită şi încătuşată. În spaime, anxietate,
depresie, competiții
sterile, stereotipuri toxice, neiubire de sine. Mamele alea vor schimba, încetul cu încetul, lumea, începând cu ele şi propriii copii.”
„A fost o perioadă tare
grea pentru noi, din punct de vedere emoțional,
care nu s-a terminat bine. Fie-mea mică a dat examen la teatru – singurul lucru pe care
și-l dorește – , a trecut primele două probe eliminatorii,
iar la ultima probă
a fost respinsă.
Am aflat aseară,
tîrziu. Ne-am culcat
triste, plînse
– e teribil de greu să-ți vezi copilul frînt pe din două, cu visurile făcute grămadă pe jos, și să nu poți
face nimic decît
să fii acolo. Cînd cresc copiii, e singurul lucru pe care
noi, mamele, îl mai putem face, de rezolvat nu mai putem rezolva nimic. Sînt lecțiile lor,
durerile lor (și ale noastre), pe care trebuie să și le
proceseze singuri. Îi putem lua în brațe, îi putem susține, le putem fi alături.
Scriu aici pentru că
oamenii nu prea vorbesc despre eșecurile
lor. Se laudă
cu reușitele, dar își
ascund înfrîngerile. Iar cînd e vorba de copii, cu
atît mai abitir. Dacă copilul nu a intrat,
noi, părinții, internalizăm vina, facem să fie totul despre noi – a admite că a avut un eșec copilul pare să însemne a admite că noi, ca părinți, am eșuat, nu am făcut ceva bine. Iar lăudîndu-ne cu reușitele, atragem atenția ce părinți extraordinari sîntem noi. Dar viața e făcută în aceeași
măsură din eșecuri cît și din reușite, nimeni nu trăiește succes după succes toată viața. Și
trebuie să
învățăm să le acceptăm, să le transformăm în lecții.
Știu
de mult că nu vrea să facă altceva, așa
că am susținut-o de la început să nu depună dosare la alte facultăți
de umplutură
– nu cred în povestea aia cu
trebuie să
fii student undeva, oriunde, să
nu „pierzi” anul. Pentru mine – dar mai ales pentru ea
– o pierdere ar fi să facă ceva ce nu își
dorește și
nu îi place, apoi să continue pentru că deja a investit timp și energie, apoi să ajungă să fi terminat o școală doar pentru a avea o diplomă, așa cum fac mii de copii ai căror părinți îi împing spre cariere pe care nu și le doresc sau pe care nu le vor
urma niciodată,
doar din dorința de a avea
copiii studenți cu orice preț. Cu media ei de bac, ar fi intrat
oriunde ar fi vrut, dar nu a vrut decît asta, unde nu contează 🙂. Are multe de făcut pînă la anul, cînd va
încerca din nou. Cursuri de fotografie, căci se pricepe și îi place (dacă știți
unul fain, ziceți-ne
și nouă), cursuri de marketing online și social-media, că își
dorea de mult, să
citească, să facă terapie, să călătorească cu mine și fără mine și
să cunoască oameni noi și super interesanți – toate o vor îmbogăți
și vor ajuta la devenirea ei.
Oricum, am știut de la început că e un examen subiectiv și și-a
asumat riscul de a nu reuși.
Asta nu face căderea
mai ușoară, totuși.
E tot cădere, adică dureroasă. Aseară îmi spunea că nu știe unde a greșit, ce anume nu a făcut bine, că nu înțelege de ce a trecut probele
eliminatorii dacă
comisia a considerat că
nu e făcută pentru profesia asta,
ce anume trebuie să
îmbunătățească pentru anul viitor. E
frustrant și pentru mine, căci nu aș fi încurajat-o spre profesia asta dacă nu aș fi văzut cît e de talentată și de potrivită pentru ea; cele mai mișto stand-up-uri de comedie le am eu
acasă. Nu știm de ce a fost respinsă. Ar fi fost fain un
feedback, ar fi fost fain un examen cu niște
criterii mai clare. Nu contest rezultatul, să fie clar, sînt convinsă că e un examen greu și pentru profesorii de acolo, zile în șir să stai și
să vezi sute și sute de candidați făcînd aproximativ același lucru nu are cum fi treabă simplă. Am scris pentru că am vrut să împărtășesc
cu voi și această cădere, pentru toate
mamele și toți
copiii care sînt
în aceeași situație: nu e o tragedie, e doar una
dintre multe încercări prin care trebuie să trecem în viața asta. Și vom trece cu cîtă grație putem. E tînără, are toată viața înainte, în economia vieții ei întregi faptul că a picat un examen va
deveni tot mai neînsemnat.
Și apoi, dacă mă uit înapoi în propria mea viață,
ce am considerat a fi eșec
la un moment dat s-a transformat în punct important de cotitură, fără de care nu aș fi ajuns să fac multe lucruri
importante. Un plan e pentru fiecare dintre noi. Iar iubirea mea de mamă, cît și valoarea ei ca om nu sînt condiționate de reușita unui examen.”
preluare fb
14 septembrie 2024
Baha'u'llah si era noua - J.E. Esslemont
Fragmente
„În concepţia bahá'í,
firea copiilor nu este ca o ceară care poate fi modelată în orice formă, după
voia învăţătorului. Dimpotrivă, fiecare are de la început firea sa dată de
Dumnezeu şi o individualitate proprie care nu se poate dezvolta deplin decât
într-un anumit fel, iar în fiecare caz acest fel este unic. Nu există două ființe care să aibă exact aceleaşi înclinaţii şi aceleaşi însuşiri, iar adevăratul educator nu va încerca niciodată să modeleze cu de-a sila,
după acelaşi tipar, două firi deosebite. De
fapt, nu va încerca niciodată să forţeze nicio fire să ia forma unui tipar. Ba
din contră, va căuta cu respect să dezvolte darurile fiecărui suflet tânăr, îl
va încuraja și îl va ocroti şi îi va da hrana şi ajutorul de care are
nevoie. Menirea lui este asemănătoare cu cea a unui grădinar care îngrijește plante diferite. Unele plante
iubesc căldura soarelui, altele
umbra răcoroasă; unele iubesc marginea
apei, altele pământul uscat; unele se
dezvoltă mai mult în pământ nisipos, iar altele în pământ gras. Fiecăreia
trebuie să i se dea cele necesare, altfel nu va ajunge niciodată la
desăvârşire. 'Abdu'l-Bahá spune:
Profeţii au mărturisit
că educația are mare înrâurire asupra neamului
omenesc, dar au recunoscut că
mintea şi priceperea fiecăruia sunt de la început deosebite. Vedem
că unii copii de aceeași vârstă, origine şi rasă, ba chiar din aceeaşi familie şi instruiți de acelaşi învăţător sunt deosebiți ca minte şi pricepere. Oricât s-ar educa, adică s-ar şlefui o scoică, niciodată nu va ajunge un strălucitor mărgăritar, iar o piatră neagră nu va deveni un
diamant ce luminează
lumea. Oricât
vom îngriji şi vom dezvolta un cactus
plin de spini, niciodată nu va ajunge copacul binecuvântat. Aşadar, educația nu schimbă firea înnăscută a giuvaierului uman,
dar totuşi are un efect minunat
asupra ei. Prin lucrarea acestei puteri toate însuşirile şi aplecările ascunse în firea omenească ies la lumină.”
„Floare mică din crăpătura zidului, te
culeg dintre crăpături.
Te
ţin aşa, cu rădăcină cu tot în mână,
Micuţă floare
– dar, dacă aş putea înţelege
Ce eşti tu,
cu rădăcină cu tot şi în întregime,
Aş şti ce e
Dumnezeu şi ce e omul.” –Tennyson
„Sunteţi toţi rodul
aceluiaşi pom, frunzele aceleiaşi ramuri, florile aceleiaşi grădini.” Aceasta
este una din rostirile cele mai însemnate ale lui Bahá’u’lláh , dar iată încă
una similară: „Fala nu se cuvine celui care-şi iubeşte ţara, ci se cuvine aceluia
care iubeşte întreaga lume”.
„La fel, religiile divine ale Manifestărilor sfinte ale lui Dumnezeu sunt de fapt una, deşi ele diferă ca nume şi terminologie. Omul trebuie să iubească lumina indiferent de unde răsare ea. Să iubească trandafirii, indiferent de solul în care au crescut aceștia. El trebuie să fie un căutător al adevărului, indiferent de provenienţa acestuia. Dacă te ataşezi de sursa luminii, nu înseamnă că iubeşti lumina. Ataşamentul de pământ nu se cuvine, dar desfătarea în faţa trandafirului crescut în sol este lăudabilă. Devoțiunea faţă de pom este inutilă, dar a lua parte la rodul său este benefic. Trebuie să ne bucurăm de savuroasele fructe, indiferent de copacul unde cresc sau unde se găseşte acesta. Adevărul trebuie susţinut, indiferent de limba în care este rostit. Adevărurile absolute trebuie acceptate indiferent de cartea în care sunt menţionate. Dacă vom nutri prejudecăţi, vom declanşa lipsuri şi ignoranță. Conflictul dintre religii, naţiuni şi rase porneşte de la neînțelegere. Dacă ar fi să studiem fiecare religie vom descoperi că principiile ce stau la baza lor sunt asemănătoare, pentru că adevărul fundamental este unul singur. Prin aceste mijloace, religiile din toată lumea vor ajunge la o concluzie comună de unificare şi reconciliere.
În alt loc spune:
Fiecare suflet al celor
îndrăgiți trebuie să-i iubească pe semenii săi, să nu-și ferească avutul și viaţa de ei, ci trebuie să încerce din toate
puterile să-i
facă pe ceilalți veseli şi fericiți. Dar şi semenii săi trebuie să fie cu sufletul larg şi gata de jertfă. Astfel ar putea acest
Răsărit de Soare să inunde zarea, această Melodie să veselească şi să fericească toate popoarele, acest
Leac dumnezeiesc să
vindece orice suferinţă,
acest Duh al Adevărului
să ajungă temeiul vieţii fiecărui suflet.”
„Nu atribui niciunui
suflet ceea ce n-ai vrea să ți
se atribuie şi
nu spune ceea ce nu ai făcut.
Să nu zicem nimic în
ceea ce priveşte lipsurile altora, să ne rugăm pentru ei şi să-i ajutăm prin
bunătate să-şi îndrepte cusururile.
Să ne uităm întotdeauna
la ce e bun și nu la ce e rău. Dacă un om are zece însuşiri bune și una rea, să ţinem seamă de cele zece şi să uităm pe aceea singură; iar
dacă un om are zece cusururi şi o singură însuşire bună, să uităm pe cele zece
şi să ținem seamă numai de aceea bună.
Să nu ne îngăduim
niciodată să rostim vreo vorbă răutăcioasă despre oricine ar fi, chiar de ne-ar
fi un duşman.”
*****
„Iată ce spune
'Abdu'l-Bahá despre povestea lui Adam şi a Evei:
Dacă luăm această
povestire în înțelesul
ei aparent, potrivit interpretării
maselor, ea este într-adevăr neobişnuită. Omul înzestrat cu judecată nu poate s-o primească, s-o accepte, nici
chiar s-o imagineze; căci
asemenea măsuri,
asemenea amănunte,
asemenea convorbiri și
mustrări sunt departe de ce
ar putea face o ființă cu judecată, cu atât mai mult Divinitatea
acea Divinitate care a făurit
acest nemărginit
univers în forma lui atât de desăvârşită şi pe nenumăraţii săi
locuitori după un plan sistematic puternic, perfect...
Aşadar, povestea lui Adam şi a Evei care au mâncat din rodul oprit și au fost goniți din Paradis trebuie socotită numai ca un simbol. Cuprinde mistere divine şi înţelesuri universale şi poate fi lămurită în minunate chipuri.”
****
„Pentru a găsi adevărul
trebuie să renunțăm la orice prejudecată şi la micile noastre păreri superficiale; înainte de toate, este
nevoie de o minte deschisă
şi receptivă. Dacă potirul nostru este
plin de noi înșine, nu mai rămâne loc în el pentru apa vieții. Faptul de a pretinde că noi avem dreptate și că toți
ceilalți se înşeală este cel mai mare obstacol în calea spre unitate,
iar unitatea este primordială
dacă vrem să ajungem la Adevăr, căci Adevărul este unul...
Niciun adevăr nu poate
să se împotrivească altuia. Lumina este bună, oricare ar fi lampa în care arde!
Un trandafir este frumos în orice grădină ar înflori! Steaua străluceşte în
acelaşi fel, fie că răsare de la Răsărit sau de la Apus! Dezbărați-vă de prejudecăţi; astfel veți iubi Soarele Adevărului, din oricare
punct al zărilor
ar răsări. Vă veți da seama că dacă a strălucit în Hristos, Dumnezeiasca
Lumină a Adevărului a strălucit şi în Moise şi în Buddha. Iată ce înseamnă căutarea adevărului.
Înseamnă de asemenea că
trebuie să fim gata să renunțăm la tot ce am învățat
înainte, la tot ce ne-ar
împiedica mersul pe
calea Adevărului;
nu trebuie să
ezităm, chiar dacă ar fi nevoie să reluăm toată educația noastră de la început. Nu trebuie să permitem sentimentelor
noastre pentru vreo religie sau iubirii noastre pentru vreo persoană să ne orbească într-atât ochii, încât să ajungem sclavii
superstiţiilor. Când ne vom elibera din
toate aceste lanțuri
şi vom căuta cu mintea liberă, atunci vom izbuti să ne atingem ţelul.”
*****
„Unitatea celor două
lumi
Unitatea omenirii, aşa
cum o propovăduieşte Bahá'u'lláh, nu se referă numai la ființele întrupate ci la toate ființele umane întrupate sau nu. Nu
numai oamenii care trăiesc
azi pe pământ, dar și toți
acei din lumea spirituală
sunt părțile unui singur şi aceluiaşi organism, iar aceste
două părți sunt strâns legate una de alta.
Comunicarea spirituală
între ele, departe de a
fi cu neputinţă
sau nefirească,
este neîncetată şi inevitabilă. Cei ale căror facultăţi spirituale nu sunt încă dezvoltate nu-şi dau seama de această
legătură vitală, dar cu cât se dezvoltă acele facultăţi, comunicarea cu cei de
dincolo de văl se face din ce în ce mai conştient şi mai clar. Pentru Profeți și
sfinţi această comuniune spirituală este tot atât de familiară şi de vie cum sunt văzul şi graiul pentru ceilalți oameni. 'Abdu'l-Bahá spune:
Viziunile Profeților nu sunt visuri; nu, ele sunt
descoperiri spirituale și
au substanță. Bunăoară, ei spun: „Am văzut o persoană în cutare formă, i-am spus cutare
lucru şi mi-a răspuns în cutare fel".
Viziunea are loc în
starea de veghe, iar nu în
cea a somnului. Este o descoperire spirituală...
Între sufletele
spirituale există înțelegere
spirituală,
descoperiri și o legătură curățată de orice închipuire sau fantezie,
o tovărășie
neîncătuşată de timp și de spațiu. Astfel este scris în Evanghelie că pe Muntele Tabor,
Moise şi Ilie au venit la
Hristos şi este evident că această întâlnire nu a fost
materială. A fost o stare
spirituală...
Comunicările de acest fel sunt reale şi pricinuiesc urmări minunate în mintea şi în gândurile oamenilor şi le atrag inimile.”
****
„Postul este un simbol. Postul înseamnă abţinerea de la orice poftă. Postul fizic este simbolul acelei abţineri și slujește pentru a ne aminti că dacă un om se poate abține de la pofte materiale, tot astfel trebuie să se abțină de la năzuințe egoiste și personale. Abţinerea numai de la hrană nu are niciun efect asupra spiritului. Este numai un simbol, o modalitate de a ne aminti. Altminteri, nu are nicio însemnătate. A posti în acest scop nu înseamnă să te abții complet de la hrană. Regula de aur în privința hranei este următoarea: să nu mâncați prea mult, dar nici prea puțin. Cumpătarea este necesară. Există o sectă în India, ai cărei adepți practică o abstinență extremă împuţinându-şi treptat hrana, până ajung să trăiască aproape cu nimic. Prin aceasta însă scade capaci- tatea lor mentală. Un om nu mai este în stare să-l slujească lui Dumnezeu, dacă îi slăbesc creierul şi trupul, prin lipsa hranei. Nu mai poate vedea limpede.”