Momente ale cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord -Eugeniu Arthur Buhman

 

„Eugeniu Arthur Buhman, în memoriile sale „Patru decenii în serviciul Casei Regale a României (1898–1940)”, surprinde momentele cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord, redând atmosfera plină de tensiune, emoție și decizii politice de urgență. Buhman oferă o perspectivă intimă asupra impactului emoțional asupra lui Carol al II-lea, impact agravat de rapiditatea evenimentelor și lipsa de soluții reale, veritabil subiect al memoriilor sale.”

„27/6: Astăzi-dimineață am sosit la Palat la orele 9. Pe când îmi depuneam pălăria la vestiar, colegul meu, Cociu, îmi spune că, în cursul nopții, a sosit o notă a guvernului U.R.S.S. prin care ne cere cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Regele n-a dormit toată noaptea, petrecând-o în consultații cu guvernul. În Palat, consternație adâncă.

    La amiază, Consiliu de Coroană, sub președinția Regelui. Se deliberează asupra notei remisă la noi în ziua de 26, orele 22, de către guvernul U.R.S.S., ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cesiunea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi cere răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27. Consiliul, în dorința de a rămâne în raporturi pacifice cu U.R.S.S., aprobă decizia guvernului de a cere guvernului sovietic să fixeze locul şi data unde s-ar putea întâlni delegații celor două guverne.

Consiliul s-a terminat aproape de orele 14. La această oră, plecând din biuroul meu şi scoborând treptele, găsesc pe Regele, care ieșise din sala de consiliu și, nimicit de grozăvia acestei ședințe, n-a mai avut forța de a merge mai departe. Se oprise în scaunul de lângă ușa sălii, singur în toată anticamera, cu ochii pierduți în zare, palid la faţă, descompus. Eu, care aflasem deja de rezultatul Consiliului, mă opresc lângă Rege, zdruncinat şi eu în adâncul sufletului, și îi spun:

„-Sire, înțeleg, toți înțelegem ce se petrece acuma în Maiestatea Voastră, dar M.V. trebuie să-şi spună că altă ieșire nu există decât cedarea. Opunerea din partea noastră este cu neputinţă, nu suntem în stare să ducem răsboiul cu colosul rusesc. Asta n-ar face decât să mărească această catastrofă."

- „Nu putem să ne împotrivim", răspunde Regele, „dar Finlanda cum rezistă? De ce noi nu suntem în stare să facem ceea ce poate o țară mică precum Finlanda?"

-,,Pentru că", replic eu, „America și Anglia făgăduiseră Finlandei s-o sprijinească în decizia ei luată de a rezista Rusiei, după cum ştie Maiestatea Voastră, dar pe noi cine ne sprijină, Sire?"

- „Dar dacă mâine Rusia mai cere și altceva?"

-„Până acuma nu ştim, Sire, dacă asta se va produce. Va fi atunci momentul de a decide. Umila mea părere, Sire, este că Maiestatea Voastră nu-și poate permite a duce un răsboi pour le panache, adică numai pentru glorie!"

Regele m-a privit posomorât şi a plecat. M-am uitat lung după el, cum păşea clătinându-se pe picioare.

În cursul după-amiezei a avut loc al doilea Consiliu de Coroană. N. Iorga, avizat despre asta, a răspuns că, dacă și de data asta va fi convocat Codreanu, dumneasa nu se mai prezintă. Și n-a mai venit.

Ședința a doua a confirmat hotărârea luată dimineață. În timpul discuţiunilor, a ținut şi domnul ministru Urdăreanu a da sfaturile dumisale. A declarat, adică, să aprobăm cererea Rusiei, dar să mobilizăm armata noastră!

Probabil ca să speriem pe ruși!

Suveranul adresează un mesagiu telegrafic Regelui Italiei şi altul lui Hitler, rugându-i să mijlocească în favoarea noastră, față de greaua situație ce ni s-a creat prin cererea de cedare a Basarabiei.

Este momentul să mă întreb, nedumerit, care a fost rostul discursurilor rostite la graniţele marelui şi puternicului nostru vecin de la Răsărit: cel dintâi, la 1 Ianuarie, la Constanța, iar al doilea, la 6 Ianuarie, la Chişinău.

Am presupus atunci, cu toții, cum era și logic s-o facem, că Suveranul se sprijină pe lucruri precise, cunoscute bine de dânsul, care-l puteau îndreptăţi a ţine acest limbaj. Astăzi, în urma evenimentelor petrecute de la 26 încoace, se dovedeşte că Regele n-a ştiut nimic şi că a vorbit din propria sa inițiativă, sprijinit probabil cel mult de aprobarea sfetnicilor săi.

Informații veridice ne spun acuma că, la începutul lui martie Crețianu, secretarul general al Ministerului nostru de Afaceri Străine, a fost trimis la Londra, ca să stăruiască pe lângă guvernul englez pentru obținerea unei garanții a frontierelor noastre. Guvernul englez ar fi obiectat că, pentru realizarea acestui deziderat, trebuieşte obținută mai întâi aprobarea Turciei, al cărei guvern a făcut atâtea obiecțiuni până când precipitarea evenimentelor a făcut toată acțiunea noastră inutilă!

28/6: Remanierea cabinetului Tătărescu.

Apare decretul de mobilizare a armatei. Asta înseamnă că opiniunea exprimată de Urdăreanu în Consiliul de Coroană a fost socotită înțeleaptă! Ceea ce se petrece acuma la noi este curată dramă. Semnele prevestitoare le-am simțit de multă vreme, că prea erau semnificative, şi le-am şi semnalat celor mai intimi ai mei; cu toate astea, parcă totuși îmi mai rămăsese o slabă nădejde că poate, poate, nu vom ajunge atât de departe. Astăzi şi umbra acestei speranțe am pierdut-o!

Poporul nostru este invitat a face o primire frățească refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina.

Răspunsul regelui Italiei şi al lui Hitler la telegrama Suveranului nostru, de care am menționat mai sus, au parvenit Regelui prin calea miniştrilor Italiei şi Germaniei, care au avut misiunea de a ne recomanda să satisfacem cererea formulată de U.R.S.S.

1/7: Începe evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei.

3/7: Miercuri, la orele 13, în semn de doliu, toată ţara va respecta un minut de reculegere. Ziarele consacră lungi articole.

Mamă, dacă vrei cu adevărat să-mi fi de folos — îngrijește-te de tine!

„La ce-mi folosesc, sincer, roșiile din grădină? Sau cartofii crescuți sub arșița nemiloasă a soarelui, cu spinarea dureroasă și tensiunea ridicată? Le pot cumpăra singură. Dar un atac cerebral al tău — nu-l mai pot „cumpăra” înapoi și nici anula.

Mamele vor să aibă grijă. Mamele tânjesc să fie de folos. Însă, din păcate, de prea multe ori cunosc un singur mod de a o face — sacrificiul. Să dea totul, să se uite pe sine, să muncească până la epuizare — „doar ca să le fie bine copiilor”.

Iar copiii? Copiii, oricât de mari ar deveni, nu au nevoie de borcane cu castraveți murați sau saci de cartofi. Nu caută compoturi pentru iarnă ori sarmale pentru două săptămâni. Copiii au nevoie de un lucru simplu — o mamă vie, zâmbitoare, sănătoasă. O mamă care poate îmbrățișa, vorbi, sta alături. O mamă care nu este atât de obosită, încât să nu se mai simtă vie.

Dar nu există nicio baghetă magică ce-ar putea transforma epuizarea mamei în căldură. Nu există niciun filtru care să șteargă oboseala din vocea ei, nici umbrele de neliniște din privire.

Și atunci, apare supărarea. De ambele părți.

Pe de o parte, e mama care oferă tot ce are, iar strădaniile ei nu sunt apreciate. „Copilul nerecunoscător” care refuză ceea ce a fost crescut cu trudă și sacrificiu. Și jertfa mamei — pare în zadar.

Pe de altă parte, e copilul care nu simte grijă, ci vinovăție. Primește o ființă istovită, epuizată, care toată viața s-a pus pe ultimul loc și acum așteaptă ca cineva să aibă grijă de ea. Iar acel copil trebuie să poarte de grijă nu doar propriilor copii, muncii, vieții — ci și unei mame care, în loc să fie sprijin, a devenit povară.

Mamă, nu-mi trebuie cartofi.

Doar fii fericită. Ai grijă de tine. Culcă-te devreme. Întâlnește-te cu o prietenă. Fă-ți o coafură. Plimbă-te prin piață fără sacoșe. Citește ceva pentru sufletul tău. Mergi la medic.

Și spune-mi câți cartofi să-ți aduc eu. Pentru că pot. Și vreau. Și, mai ales — vino. Să stăm împreună. Să vorbim. Să râdem. Pentru că asta e cu adevărat important."

Sursa: Facebook - "Marcus de seară"

Reflex 13

 

„Autobiographia mea séǔ Un voĭagiǔ în timpǔ de 70 anĭ. Prosa și Poesia 1826-1896” Zaharia Antinescu

Poate fi descărcată de pe BCU Cluj.

 Am putea modifica începutul: „În secolul în care trăim, secolul XXI, care e la început.........”, restul e la fel. Mai ales în această perioadă.

10 Mai

 

„În Analele viŭeţei Române, de astádi înainte, diua de 10 Maiŭ este o Dată memorabilă, despre care Românii pot vorbi cu iubire şi măndriă naţională, şi prin care trecutul glorios al némului nostru să légă de acéstă di măréţă.

În toți Anii acéstă di se serbéză cu entusiasmů, pentru că este diŭa şi Data care însemnéză încetarea luptelor dinnăuntru pentru partizanii de Domnia, prin suirea pe Tron a unui Principe străin; este sigilarea muncii a douě generaţiuni successive, care aŭ dat semnalul Independinţei nostre la 1821 şi 1848; este proclamarea înălţârii Țêrrei la rangul de Regat şi a Suveranului nostru de Rege; este încoragĭarea viitoriului prin Devisele: „Unirea face puterea", şi „Voesce şi vei putea".

În acésta di măréţă de 10 Maiŭ 1883, la Te-Deum ținut în Cathedrala Oraşiului, Biserica Sf. Ión, după serviciul divin am rostit următórea Poema ocasională în audul numerosului public credincios, şi mai în toţi Anii la 10 Maiŭ, nu am lipsit de la mulţumirea mea sufletéscă cu câte o asemenea Poemă ocasională, fâră a ţinea compt décă Roşii séŭ Albií, Verdií séŭ Fistichii sunt la Guvern; câci o fácém pentru poporu după cum 'mi dicta ânima, iar' nu pentru partide, care nu produc altceva, de cât stagnaţiune în affacerile Țêrrei; paralisarea progressului comună şi ca devisă aŭ Scólă tu, ca să şeḍů eŭ“.

ODA

LA 10 MAIŬ 1896. Dedicaţiune poporului românů.

 Di frumósă, di sublimă, te salut cu bucuriă,

Di cu flori de primăvéră, di 'nsemnată, dece Maiŭ;

Tu esci di de inălțare pentru scumpa Româniă,

Adi poporul saltă vesel printre vâi şi preste plaiù.

Cine nu'și aduce-aminte când Aurora anunciase

Câ Independenţa țêrrei sus în ceriù s'a decretat?

Cine póte ca sâ uite când stindardul se plantasse

Sus pe Griviţa faimósă, tricolorul admiratu!

Admirat, câci când poporul, el, poporul când voesce,

Sâ cutremură pământul de voința lui de ferŭ;

Din Carpaţi pén' la Danubiŭ un curent când se pornesce,

Ori-ce forțe adversare tóte 'naintea luí pierů.

*****

„Să trăiască România!" Adi prin văi și munți răsună!

Sâ trăiéscă Suveranii!" mii de voci se reunescu ;

Eu cu vocea mea bătrână, animat de voiă bună

Mai adaogu: „Să trăiéscă tot poporul românesc!”

You are enough, as you are, in this moment

You are enough, as you are, in this moment.

You have treasures within your soul as bright as the moon and stars.

Open your arms and wrap them around you, welcoming your full, loving attention and intention.

Thank your body for being with you, your soul for giving you purpose and your source for direction, assurance and your guiding light.

You are a powerful, capable, beautiful person with many gifts to embrace and share with this world.

Let them comfort you on life's journey and remind you that even on gray, sad days, you are a light-filled vessel with amazing resources within you and divine and human support around you.

Believe and honor the love and power of you.

Awaken. Rise. Stand and let your spirit soar as only you can.

Meditations and Musings by Jody Doty

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1246414630175826&set=a.250741899743109

Boierul -Romulus Cioflec

În roman găsim aspecte din  viața țăranilor dintr-o comună prahoveană la început de secol XX.

·         „Romulus Cioflec înfățișează o bogată galerie de tipuri, fie din lumea satelor, fie din aceea a barourilor şi a tîrgoveților politicieni, şi felul cum subliniază ridicolul, infatuarea sau venalitatea justiției, umorul rafinat cu care-și prezintă protagoniştii il apropie de marele său dascăl în epică, Ioan Slavici.

 ***

„Romulus Cioflec a construit un roman de vastă complexitate, trepidant de interes ca un roman de aventuri şi totuşi greu de tîlcuri, prin nenumăratele aspecte ale criticii. Acțiunea romanului se petrece în a prima jumătate a veacului trecut, pînă în preajma lui 1907, într-o regiune de dealuri, bogată în livezi de pruni, şi pune față în față apetiturile nesățioase ale chiaburului Băluică, meşter în arta cu care-şi suprimă sau neutralizează rivalii, și instinctul de justiție, întrupat în făptura țăranului Vasile Stan.” Perpessicius

****

„O examinare a lor mai  îndeaproape ar găsi chiar un amănunt comun în îmbrăcămintea tuturor bărbaților: şnururi galbene în reverul gulerelor la mintene, şnur care se prelungește și pe marginea hainei și jos la mîneci. E şnurul galben, care se întîlneşte în părțile moşnenești ale corbenilor.” 

*****

Între timp, nevasta alergase la lampă şi o aprindea. Şi, după ce lumina dezgropă din întuneric tot cuprinsul odăii, cu vatra, cu icoanele, cu cele două ferestre, cu lavița și cu patul desfăcut.

**** Cultul prunilor

Veni o iarnă grea și trecu şi ea. Vălul alb începuse să se ridice de pretutindeni, şi de la șes, și de la munte. Doar unele înălțimi mai răsărite dintre dealuri mai păstrau, dosite de soare, fîșii albe din urmele iernii. De la ele şi din lanțul nevăzut al Carpaților mai coborau răzoare şi la Corbeanca, şi mai la vale.

Dacă trecuse iarna, nu trecuseră încă babele. Mai era ceva pînă la scoaterea plugurilor şi pînă la ivirea firului de urzică pentru om. Și încă mai mult pînă la săltarea ierbii pentru păscut.

La Păltineasa, abia începuseră să se ouă găinile iar lumea se îndesa la cîrciumi şi la curte, să cumpere cu bani și mai cu seamă cu ,,zile" mălaiul şi fasolea pentru om şi paiele pentru vite.

Aşa se cîrpeau oamenii şi la Brezeni, şi la Cudalbi, şi la Corbeanca, cu nădejdea în altă roadă. Cei de la Corbeanca ca toți prunarii de la munte si de la deal aşteptau iarăşi mugurii... Aşteptau ca ei să plesnească și florile să iasă și să treacă fără primejdie examenul în cele cîteva nopți de criză şi de loterie, cînd avea să se hotărască într-un fel: prune multe, prune puține ori prune deloc...

*****

 Se scuturase în acest an mai multă floare în livezi decît de alteori şi nu se auzea ca înghețul să fi căzut pe undeva după desfacerea a mugurilor. Nu se scrisese nici pe la gazete.

După ce și la Corbeanca, şi la Tretineşti, şi la Cornet, floarea albă îmbrăcase dealurile şi satul, ca o promoroacă în toi de iarnă, trei-patru zile ea a tot nins pămîntul... Cît vedeai cu ochii şi mai departe cu închipuirea, ea înălbise întîi pomii cu petale înflorite, apoi pămîntul cu petale ninse, pentru ca apoi, încă trei-patru zile, minunea aceasta fragedă să se topească în brațele pămîntului, după ce a fost mai întîi ciugulită şi rîcîită de găini.

Această bogată ninsoare, după scăparea mugurilor de îngheț, însemna primăvara cea adevărată pentru corbeni. Ea era bucurie mare pentru prune multe, ca şi făgăduială pentru țuică multă și pentru alte îndestulări în căminuri.

Atît de mult se bucurau toți de trecerea norocoasă a acestui hop de către flori, încît, cînd se întîlneau, numai de asta vorbeau. Rudele, şi cumetrii, și finii, și prietenii chiar se căutau înadins, ca să și-o spuie, fiecare ca să spuie acelaşi lucru mai multe zile, chiar săptămîni și luni că ăst an înghețul n-a putut apuca mugurii şi floarea și să se cinstească cu cîte-un ciocan-două din țuica de anul trecut ori de anțărți pentru scăparea asta de îngheț.

Așa era și așa trebuia să fie, odată ce toată puterea corbenilor era socotită în prune și odată ce toate rugăciunile lor către Dumnezeu, multe puține, erau ca mugurii şi florea prunului să scape și livezile să treacă cu bine hopul...

Pe urmă așteptau. Aşteptau chiar și cei fără livezi și se uitau şi ei cum, în locul fiecărui mugur și fiecărei floricele, se arată nişte țintișoare sau măgălii lucii-verzi. Aşteptau apoi ca aceşte măgălii să tot crească şi să ajungă prună neîndoielnică, care să întreacă frunza şi apoi s-o copleșească... Aşteptau, socotind, în vremea acestei aşteptări, cam cîte banite ori coşuri de prune să iasă, cîte zăcători şi cîtă țuică de pogon...

Căci alt cîştig din altă parte nu aveau. Doar iarna ceva lucru în pădure, cu palmele ori cu boii cînd se făceau tăieri mai pe aproape dar niciodată de ajuns pentru cîți ar fi vrut să muncească... Iar pentru vara, în hotarul Corbencii, nu putea fi alt lucru doar iarba de coasă și fin de făcut, prin iulie.ori august... Dar şi atunci numai dacă nu fuseseră ploile prea pe sponci, încît iarba trebuise să fie lăsată pentru păşunat... Dar, slavă Domnului, Corbeanca nu prea ducea lipsă de ploi.

**** Toamna 

Mai erau, e drept, cele cinci, şase sau şapte săptămîni de muncă pe moşiile de la șes, pentru lucrul porumbului trebuitor casei, cînd toată familia pleca cu cățel și uneori chiar cu purcelul, cu găinile și cu vaca- pentru ca să se aşeze lîngă cîteva pogoane de pămînt boieresc. Măcar jumătate din sat- adică toți cei care nu făceau țuică ori făceau prea puțină ca să poată scoate bani pentru porumb măsura măcar de trei ori pe vară drumul pînă la Bunești și mai cu seamă la Brezeni, sub coviltire, cu ceaunul şi cîinele legați de inima carului... Porneau cîte zece-cincisprezece odată atunci cînd coborau căruțele din tot muntele, pe toate văile - coborau lăsînd lacăte la uşi ori vreun bătrîn ori bătrînă.

Mergeau agale, în pasul boilor, ca melcii, făcînd trei şi chiar patru zile, făcînd popasuri la focuri, pe la hanuri şi pe la fîntîni. Coborau la locuri o dată pentru arătură, altă dată pentru prăşit şi muşuruit și încă o dată pentru cules. Trăiau în car şi pe lîngă car, cu cîinele şi cu vaca, cu foc din cocenii adunați din urma plugului, bucuroși de mămăliga caldă, de ciorba de urzici și de ștevie și de ploi cît mai multe...

 

Cum în acest an porumburile au avut și ele apă destulă, după ce și prunii trecuseră cu bine hopul mugurilor, bucuria era mare în Corbeanca, la toată lumea, fie la chiaburi, fie la cei cu locurile în dijmă la cîmp... Ba, fiind în acest an ploaie mai îmbelşugată chiar și pe coastele de la Corbeanca, prunele crescuseră mai mari și mai frumoase decit de obicei. Și de asemenea iarba...

 *****Automobilul 

După trăsura lui Scurea, se mai opriră alte trăsuri de piață, cu boieri neştiuți toți, apoi și una care-i făcu pe corbeni să se ridice și să se repeadă la grilaj. Aceasta nici nu se văzuse venind, se văzuse doar sosind... Alergară toți, înfiorați ca de o minune, la trăsura fără cai, sosită cu un fel de tuse, trăsură de care auziseră, nu o văzuseră încă, şi care era numită automobil...,,Ptiii!", se citea în ochii înmărmuriți ai fiecărui corbean fără să poată vorbi.

Cu toţi ochii pironiți la mașina aceea drăcească - de care auziseră toți și nu credeau s-o vadă vreodată, uitară pe cîteva clipe, și de ei înșiși, şi de proces, şi de oboseală.

Nici nu băgară întîi de seamă dacă cineva cobora din ea, atît de tare se uitau la maşină. De dincolo de grilaj ori de dincoace de el, se uitau toți la căruța aceea neagră, care nu era la fel cu celelalte. Cu roți și cu coș ca toate, însă fără oiște, fără proțap, fără boi și fără cai. Și tuse din ea ca din om, ca din gîtlej, ca și cum se purta singură, ca și cum putea veni fără vizitiu, deşi avea... Pe toate fetele corbenilor stăruia întipărit acel ,,ptii" de mirare mare, neîntreruptă, ca în fața unei puteri drăceşti. Ca şi cînd această putere se cuibărise fără veste în maşină şi n-o mai puteai scoate, şi ea din tuse și din strănut nu se putea opri.

**** Ciocan de țuică 

Și duseră la gură ciocanele, ca întîi să bea şi apoi să intre cu temei în vorbă. Și, răsturnîndu-le, răsturnară și capetele, ca să poată ieși țuica gîlgîind pe gîtul îngust al ciocanelor, că d-aia erau ciocanele. Gîlgîind, ieşea ca dintr-o sticlă, ca să-i iei tot folosul cu tabiet. Căci la patru-cinci decilitri capacitate, ele aveau forma lunguiață a unui ulcior, dar cu gîtul mai îngust decît al unei sticle, pentru ca țuica să vină pe rînd și nu deodată, ca din pahar.

****

Mintean /mintene - haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular.

zeghe -haină facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobani

 cu sloboda - fără bagaj, fără greutate sau încărcătură

a se cinchi -a se așeza la pământ sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui.

zăcători -  vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie

Surtucar - orășean, târgoveț

Albăstrimea târgului - termen cu care țăranii numeau uneori pe cei îmbrăcați orășenește

izvod – registru

tocitoare/tocitori -vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricării vinului, rachiului 

laie/lăi  - ceată de țigani (nomazi)

danci -copil de țigan

jindar - militar din corpul jandarmeriei

ruşfet - mită, șperț

 ****

Despre scriitorul Romulus Cioflec:

https://www.romuluscioflec.ro/index.php 

*******

Interesul meu de a citi cărțile lui Romulus Cioflec, un autor necunoscut pentru mine, deși cărțile au fost publicate în anii 80 ai secolului trecut, a început în urmă cu doi ani, când  preotul din satul natal al tatălui meu din județul Prahova, mi-a povestit că Romulus Cioflec a fost învățător în comună la începutul secolului XX și a scris un roman „Boierul” care ar avea ca sursă de inspirație viața țăranilor din acea comună.

Ajungând acasă am căutat la librăriile online și am găsit cartea. Dar pentru că era o sumă minimă ca să cumpăr cărțile, am mai comandat două de același autor. După cum scriam în altă postare în aceste cărți este prezentată viața la țară la  la începutul secolului XX.

Așa cum îmi spunea preotul în acea zonă (Urlați) este un cult al livezilor de pruni și fabricatul țuicii. Acest lucru l-am regăsit  și în carte. Citeam cartea și mă gândeam la viața străbunicilor și bunicilor mei.

****

În ultimul timp am citit mai mult jurnale, biografii, memorii, ale unor personalități ale României care au trăit în perioada 1850-1950. Este o perioadă cu care parcă rezonez. În acestă timp se încadrează și la Belle Époque, care pentru elite a fost o perioadă înfloritoare și de bunăstare.

Dar, România era formată din aproape zece la sută din elite, restul populației era săracă.   

****

 În urmă cu doi ani am fost pentru a doua oară în satul natal al tatălui meu, situat într-o comună din județul Prahova.

Prima oară, în 2012, am avut bucuria de a o întâlni pe cea care a avut grijă de mine o perioadă din primul meu an din viață. A fost o întâlnire emoționantă (cred că pentr amândouă), atât pentru faptul că am stat la discuții, ea aducându-și aminte de toate rudele atât din partea tatălui cât și a mamei, dar și pentru că aceste discuții le-am avut chiar pe locul unde s-a născut și a crescut tatăl meu.

A doua oară, mi-am pregătit vizita, vorbind în prealabil la telefon cu preotul satului. Din păcate persoana despre care am scris mai sus nu mai era în viață. Preotul știa puțin din rădăcinile familiei mele și din partea bunicii și a bunicului. 

Cartea am cumpărat-o de la un anticariat online. Pe prima filă am găsit o dedicație: