Momente ale cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord -Eugeniu Arthur Buhman

 

„Eugeniu Arthur Buhman, în memoriile sale „Patru decenii în serviciul Casei Regale a României (1898–1940)”, surprinde momentele cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord, redând atmosfera plină de tensiune, emoție și decizii politice de urgență. Buhman oferă o perspectivă intimă asupra impactului emoțional asupra lui Carol al II-lea, impact agravat de rapiditatea evenimentelor și lipsa de soluții reale, veritabil subiect al memoriilor sale.”

„27/6: Astăzi-dimineață am sosit la Palat la orele 9. Pe când îmi depuneam pălăria la vestiar, colegul meu, Cociu, îmi spune că, în cursul nopții, a sosit o notă a guvernului U.R.S.S. prin care ne cere cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Regele n-a dormit toată noaptea, petrecând-o în consultații cu guvernul. În Palat, consternație adâncă.

    La amiază, Consiliu de Coroană, sub președinția Regelui. Se deliberează asupra notei remisă la noi în ziua de 26, orele 22, de către guvernul U.R.S.S., ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cesiunea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi cere răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27. Consiliul, în dorința de a rămâne în raporturi pacifice cu U.R.S.S., aprobă decizia guvernului de a cere guvernului sovietic să fixeze locul şi data unde s-ar putea întâlni delegații celor două guverne.

Consiliul s-a terminat aproape de orele 14. La această oră, plecând din biuroul meu şi scoborând treptele, găsesc pe Regele, care ieșise din sala de consiliu și, nimicit de grozăvia acestei ședințe, n-a mai avut forța de a merge mai departe. Se oprise în scaunul de lângă ușa sălii, singur în toată anticamera, cu ochii pierduți în zare, palid la faţă, descompus. Eu, care aflasem deja de rezultatul Consiliului, mă opresc lângă Rege, zdruncinat şi eu în adâncul sufletului, și îi spun:

„-Sire, înțeleg, toți înțelegem ce se petrece acuma în Maiestatea Voastră, dar M.V. trebuie să-şi spună că altă ieșire nu există decât cedarea. Opunerea din partea noastră este cu neputinţă, nu suntem în stare să ducem răsboiul cu colosul rusesc. Asta n-ar face decât să mărească această catastrofă."

- „Nu putem să ne împotrivim", răspunde Regele, „dar Finlanda cum rezistă? De ce noi nu suntem în stare să facem ceea ce poate o țară mică precum Finlanda?"

-,,Pentru că", replic eu, „America și Anglia făgăduiseră Finlandei s-o sprijinească în decizia ei luată de a rezista Rusiei, după cum ştie Maiestatea Voastră, dar pe noi cine ne sprijină, Sire?"

- „Dar dacă mâine Rusia mai cere și altceva?"

-„Până acuma nu ştim, Sire, dacă asta se va produce. Va fi atunci momentul de a decide. Umila mea părere, Sire, este că Maiestatea Voastră nu-și poate permite a duce un răsboi pour le panache, adică numai pentru glorie!"

Regele m-a privit posomorât şi a plecat. M-am uitat lung după el, cum păşea clătinându-se pe picioare.

În cursul după-amiezei a avut loc al doilea Consiliu de Coroană. N. Iorga, avizat despre asta, a răspuns că, dacă și de data asta va fi convocat Codreanu, dumneasa nu se mai prezintă. Și n-a mai venit.

Ședința a doua a confirmat hotărârea luată dimineață. În timpul discuţiunilor, a ținut şi domnul ministru Urdăreanu a da sfaturile dumisale. A declarat, adică, să aprobăm cererea Rusiei, dar să mobilizăm armata noastră!

Probabil ca să speriem pe ruși!

Suveranul adresează un mesagiu telegrafic Regelui Italiei şi altul lui Hitler, rugându-i să mijlocească în favoarea noastră, față de greaua situație ce ni s-a creat prin cererea de cedare a Basarabiei.

Este momentul să mă întreb, nedumerit, care a fost rostul discursurilor rostite la graniţele marelui şi puternicului nostru vecin de la Răsărit: cel dintâi, la 1 Ianuarie, la Constanța, iar al doilea, la 6 Ianuarie, la Chişinău.

Am presupus atunci, cu toții, cum era și logic s-o facem, că Suveranul se sprijină pe lucruri precise, cunoscute bine de dânsul, care-l puteau îndreptăţi a ţine acest limbaj. Astăzi, în urma evenimentelor petrecute de la 26 încoace, se dovedeşte că Regele n-a ştiut nimic şi că a vorbit din propria sa inițiativă, sprijinit probabil cel mult de aprobarea sfetnicilor săi.

Informații veridice ne spun acuma că, la începutul lui martie Crețianu, secretarul general al Ministerului nostru de Afaceri Străine, a fost trimis la Londra, ca să stăruiască pe lângă guvernul englez pentru obținerea unei garanții a frontierelor noastre. Guvernul englez ar fi obiectat că, pentru realizarea acestui deziderat, trebuieşte obținută mai întâi aprobarea Turciei, al cărei guvern a făcut atâtea obiecțiuni până când precipitarea evenimentelor a făcut toată acțiunea noastră inutilă!

28/6: Remanierea cabinetului Tătărescu.

Apare decretul de mobilizare a armatei. Asta înseamnă că opiniunea exprimată de Urdăreanu în Consiliul de Coroană a fost socotită înțeleaptă! Ceea ce se petrece acuma la noi este curată dramă. Semnele prevestitoare le-am simțit de multă vreme, că prea erau semnificative, şi le-am şi semnalat celor mai intimi ai mei; cu toate astea, parcă totuși îmi mai rămăsese o slabă nădejde că poate, poate, nu vom ajunge atât de departe. Astăzi şi umbra acestei speranțe am pierdut-o!

Poporul nostru este invitat a face o primire frățească refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina.

Răspunsul regelui Italiei şi al lui Hitler la telegrama Suveranului nostru, de care am menționat mai sus, au parvenit Regelui prin calea miniştrilor Italiei şi Germaniei, care au avut misiunea de a ne recomanda să satisfacem cererea formulată de U.R.S.S.

1/7: Începe evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei.

3/7: Miercuri, la orele 13, în semn de doliu, toată ţara va respecta un minut de reculegere. Ziarele consacră lungi articole.