29 octombrie 1875 - 149 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.

„Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.” Constantin Argetoianu

„Azi, mai mult ca oricând, în momentul în care lumea trece prin așa o criză de sălbăticie și revoltă, trebuie să fim statornici și să căutăm cu trăinicie tot ce ne unește și nu ce ne dezbină.” Regina Maria

Vă recomand un documentar animat de pe youtube.

Partea I - Regina Maria înainte de România. 17 ani de poveste în familia regală britanică.

https://youtu.be/zhVvgJtj13o?si=qRQcWxI7PoSFBZyv

Partea II - Principesă la Curtea Românească. Tinerețe sub autoritatea Regelui Carol I.

https://youtu.be/EJubYNywqcY?si=O3Quzl1S_yF1dWMf

Partea III - Drumul de la străină, la regină. Războaiele României

https://youtu.be/KIY26DztfK4?si=KhDhv4S55GyvFd65

Partea IV - Regina Maria în Marele Război. „Există un singur bărbat în România și acela este Regina”

https://youtu.be/4qQnaIoWnmk?si=1QYxrYijmpICK-pO

sursa foto:

https://www.monden.ro/regina-maria-a-romaniei-portretul...

𝐂𝐀̂𝐓̦𝐈 𝐀𝐍𝐈 𝐀𝐑𝐄 𝐒𝐔𝐅𝐋𝐄𝐓𝐔𝐋 𝐓𝐀̆𝐔?

 

Într-o lume obsedată de vârstă și tinerețe, ne preocupăm adesea de ridurile care apar pe frunte sau de primele fire de păr albe care își fac apariția. Dar, în mijlocul acestei învălmășeli cotidiene, ne-am oprit vreodată să ne întrebăm: câți ani are sufletul nostru?

Sufletul, acea entitate nemăsurabilă și nemuritoare, nu este limitat de timp sau de spațiu. El transcende barierele fizice și, în loc să fie definit de vârsta pe care o arătăm sau o simțim, este mai degrabă definit de experiențele pe care le-am trăit și le-am împărtășit.

Pentru unii, sufletul poate părea vechi, înțelept și experimentat, având amintiri și lecții din trecuturi îndepărtate. Acești oameni pot fi descriși ca având "suflete vechi", având o înțelegere profundă a vieții, a relațiilor și a universului în ansamblu. Ei adesea simt o conexiune puternică cu trecutul și sunt atrași de istorie, artă antică și tradiții străvechi.

Alții pot simți că sufletele lor sunt tinere, pline de curiozitate, entuziasm și o dorință arzătoare de a explora lumea înconjurătoare. Sufletele tinere sunt deschise la nou, aventuroase și dornice să experimenteze orice vine în calea lor.

Dar, indiferent dacă te consideri a avea un suflet tânăr sau vechi, esența sufletului rămâne constantă. Este acea parte din noi care iubește, râde, plânge, speră și visează. Este partea noastră care se conectează cu alții, care caută înțeles și care se străduiește să lase o amprentă pozitivă în lume.

În cele din urmă, vârsta sufletului tău nu este măsurată în ani, ci în experiențe, înțelepciune și iubire. Așa că data viitoare când cineva îți va întreba vârsta, zâmbește și răspunde: "Sufletul meu este atemporal."

Olga Croitoru

Regina Maria și parfumul de violete

 "Se spune că și acum, la mai bine de 80 de ani de la moartea Reginei Maria, în fiecare lună iulie, Castelul #Pelisor este inundat de parfum de violete. Mulți vizitatori ar fi declarat faptul că acesta este și mai intens în Salonul de Aur al castelului.

„Avem numeroase relatări ale turiștilor despre parfumul care se simte în luna iulie la Pelișor, în special în Camera de Aur, locul în care regina a trecut în neființă pe 18 iulie 1938, dar și în alte încăperi. Eu, personal, am petrecut ani de zile în Pelișor și l-am simțit, este imposibil de confundat, o aromă de floare proaspătă, exotică, care amintește de vanilie, dar și de citrice. Nu este o invenție și nici o legendă, este un fenomen ezoteric pe care nu putem să-l gestionăm. Explicația lui ne depășește”, mărturisește relatările muzeograful Liliana Manoliu.

Presupunerile și nedumeririle nu se opresc aici, legenda spune că acest parfum de violete s-ar fi făcut simțit în momente cruciale din existența Familiei Regale din țara noastră, precum abdicarea forțată a Regelui Mihai (decembrie 1947), dar și la scurt timp după, în ianuarie 1948, când monarhul părăsea #Sinaia.

„Nu aș putea să confirm că parfumul apare în anumite momente istorice importante, însă nu este exclus, pentru că Maria a fost extrem de legată de România și a iubit-o enorm. În plus, pe lângă feminitate, patriotism și eleganță, regina era de o profunzime și spiritualitate rare, fiind fascinată de ideile ezoterice. Probabil că încearcă să-și facă simțită prezența și astăzi prin aceste adieri de parfum”, mai spune Liliana Manoliu."

sursa text Sinaia Group

„Casa de parfumuri pariziana a creat pentru ea gama de parfumuri Mon Boudoir care precum spune muzeograful Liliana Manoliu avea aroma de vanilie , iris , citrice , paciuli , violete etc! Parfumul a fost creat in 1919 si a fost retras in 1938 din respect dupa moartea Reginei Maria!”

Poezii pentru suflet - CONFRUNTARE

•  

Poezii pentru suflet -„Călătorie în timp”

 Călătorie în timp

De milioane de ani călătoresc,

Trec prin scenarii de neconceput.

Un capăt de linie și-un alt început,

Un suflet matur la care tânjesc.

Urc și cobor într-un carusel,

Noi misiuni mă provoacă să-ncerc,

Mă-nvârt permanent în arii de cerc

Căutând să găsesc un zid paralel.

În centrifuga timpului ancestral

Repar greșeli care tot izvorăsc.

Uit să urăsc, învăț să iubesc,

Mă las purtată pe-a liniștii val.

Sunt călătorul neobosit,

Vânez păcate scăpate din lanț.

La capăt de drum îmi fac un bilanț:

Trece o zi fără să fi greșit?

Racatau Liliana

sursa foto internet

Petronela Rotar -Despre mame

 

„Nu există cea mai bună mamă. Orice manuale de parentaj am urma, copiii tot vor găsi ce să ne reproșeze și tot vor găsi ce vindeca mai târziu. Şi e firesc să fie aşa, ba chiar dezirabil, căci viața este o căutare perpetuă, o evoluție neîncetată, au și ei lecțiile lor de învățat, experiențele lor dureroase de trăit.

Există însă mame care îşi doresc ca copiii lor să fie fericiți și liberi și care înţeleg că nu există copil fericit şi liber cu mamă nefericită şi încătuşată. În spaime, anxietate, depresie, competiții sterile, stereotipuri toxice, neiubire de sine. Mamele alea vor schimba, încetul cu încetul, lumea, începând cu ele şi propriii copii.”

„Dacă eu aștept de la copilul meu să mă asculte în toate, să facă ce vreau eu, să urmeze școala pe care o doresc eu, să se căsătorească cu cine sunt eu de acord, înseamnă că nu eu sunt cea care se ocupă să îi fie bine copilului, ci îl oblig pe el să devină cineva care mă mulțumește pe mine.”

-„Privind înăuntru”

 

 

„A fost o perioadă tare grea pentru noi, din punct de vedere emoțional, care nu s-a terminat bine. Fie-mea mică a dat examen la teatru – singurul lucru pe care și-l dorește – , a trecut primele două probe eliminatorii, iar la ultima probă a fost respinsă. Am aflat aseară, tîrziu. Ne-am culcat triste, plînse – e teribil de greu să-ți vezi copilul frînt pe din două, cu visurile făcute grămadă pe jos, și să nu poți face nimic decît să fii acolo. Cînd cresc copiii, e singurul lucru pe care noi, mamele, îl mai putem face, de rezolvat nu mai putem rezolva nimic. Sînt lecțiile lor, durerile lor (și ale noastre), pe care trebuie să și le proceseze singuri. Îi putem lua în brațe, îi putem susține, le putem fi alături.

Scriu aici pentru că oamenii nu prea vorbesc despre eșecurile lor. Se laudă cu reușitele, dar își ascund înfrîngerile. Iar cînd e vorba de copii, cu atît mai abitir. Dacă copilul nu a intrat, noi, părinții, internalizăm vina, facem să fie totul despre noi – a admite că a avut un eșec copilul pare să însemne a admite că noi, ca părinți, am eșuat, nu am făcut ceva bine. Iar lăudîndu-ne cu reușitele, atragem atenția ce părinți extraordinari sîntem noi. Dar viața e făcută în aceeași măsură din eșecuri cît și din reușite, nimeni nu trăiește succes după succes toată viața. Și trebuie să învățăm să le acceptăm, să le transformăm în lecții.

Știu de mult că nu vrea să facă altceva, așa că am susținut-o de la început să nu depună dosare la alte facultăți de umplutură – nu cred în povestea aia cu trebuie să fii student undeva, oriunde, să nu „pierzi” anul. Pentru mine – dar mai ales pentru ea –  o pierdere ar fi să facă ceva ce nu își dorește și nu îi place, apoi să continue pentru că deja a investit timp și energie, apoi să ajungă să fi terminat o școală doar pentru a avea o diplomă, așa cum fac mii de copii ai căror părinți îi împing spre cariere pe care nu și le doresc sau pe care nu le vor urma niciodată, doar din dorința de a avea copiii studenți cu orice preț. Cu media ei de bac, ar fi intrat oriunde ar fi vrut, dar nu a vrut decît asta, unde nu contează 🙂.  Are multe de făcut pînă la anul, cînd va încerca din nou. Cursuri de fotografie, căci se pricepe și îi place (dacă știți unul fain, ziceți-ne și nouă), cursuri de marketing online și social-media, că își dorea de mult, să citească, să facă terapie, să călătorească cu mine și fără mine și să cunoască oameni noi și super interesanți – toate o vor îmbogăți și vor ajuta la devenirea ei.

Oricum, am știut de la început că e un examen subiectiv și și-a asumat riscul de a nu reuși. Asta nu face căderea mai ușoară, totuși. E tot cădere, adică dureroasă. Aseară îmi spunea că nu știe unde a greșit, ce anume nu a făcut bine, că nu înțelege de ce a trecut probele eliminatorii dacă comisia a considerat că nu e făcută pentru profesia asta, ce anume trebuie să îmbunătățească pentru anul viitor. E frustrant și pentru mine, căci nu aș fi încurajat-o spre profesia asta dacă nu aș fi văzut cît e de talentată și de potrivită pentru ea; cele mai mișto stand-up-uri de comedie le am eu acasă. Nu știm de ce a fost respinsă. Ar fi fost fain un feedback, ar fi fost fain un examen cu niște criterii mai clare. Nu contest rezultatul, să fie clar, sînt convinsă că e un examen greu și pentru profesorii de acolo, zile în șir să stai și să vezi sute și sute de candidați făcînd aproximativ același lucru nu are cum fi treabă simplă. Am scris pentru că am vrut să împărtășesc cu voi și această cădere, pentru toate mamele și toți copiii care sînt în aceeași situație: nu e o tragedie, e doar una dintre multe încercări prin care trebuie să trecem în viața asta. Și vom trece cu cîtă grație putem. E tînără, are toată viața înainte, în economia vieții ei întregi faptul că a picat un examen va deveni tot mai neînsemnat. Și apoi, dacă mă uit înapoi în propria mea viață, ce am considerat a fi eșec la un moment dat s-a transformat în punct important de cotitură, fără de care nu aș fi ajuns să fac multe lucruri importante. Un plan e pentru fiecare dintre noi. Iar iubirea mea de mamă, cît și valoarea ei ca om nu sînt condiționate de reușita unui examen.”

preluare fb