How you treat your mother is how life will treat you

 How you treat your mother is how life will treat you.

She is the root - the first source of love and forgiveness.

She held you when you couldn’t walk,

held you when the world hurt,

and hid her own fears so you would feel safe.

Your mother is a reflection of your soul.

What you sow in her, you will reap in yourself.

And yet, how often we forget to look at her with tenderness,

to ask how she feels,

or to thank her for all that she has given,

even though no one ever gave her anything.

Maybe you’ll never know how many times she cried,

how many times she had to be strong when she didn’t want to be,

how many tears she hid behind a smile.

You saw her as a woman capable of everything,

not knowing that sometimes she just wanted to rest -

just wanted a hug, with no explanations or conditions.

Life gives back everything we give,

especially what we give - or deny - to the one who gave us life.

Treat her with love, patience, and respect.

Don’t interrupt her when she speaks.

Don’t judge her for what she couldn’t be - she did the best she could with what she had.

And if she’s gone,

speak to her soul.

Tell her everything you didn’t say.

A mother’s love never disappears -

it only changes form,

lingering in the air,

waiting to be remembered with gratitude.

Remember:

How you treat your mother

is how life will teach you to love.

And nothing hurts more than realizing too late

that no one ever loved you

the way that woman did -

the one you once called Mom.

Cum te porți cu mama ta așa te va trata viața.

Ea este rădăcina - prima sursă de iubire și iertare.

Ea te-a ținut în brațe când nu puteai să mergi,

te-a ținut când lumea a durut,

și-a ascuns propriile temeri ca să te simți în siguranță.

Mama ta este o reflexie a sufletului tău.

Ce ai semănat în ea, vei culege în tine.

Și totuși, cât de des uităm să o privim cu tandrețe,

pentru a întreba cum se simte,

sau să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a dat,

chiar dacă nimeni nu i-a dat niciodată nimic.

Poate nu vei ști niciodată de câte ori a plâns,

de câte ori a trebuit să fie puternică atunci când nu a vrut să fie,

câte lacrimi a ascuns în spatele unui zâmbet.

Ai văzut-o ca pe o femeie capabilă de orice.

neștiind că uneori voia doar să se odihnească -

Am vrut doar o îmbrățișare, fără explicații sau condiții.

Viața ne dă înapoi tot ce dăruim,

mai ales ceea ce dăruim - sau negam - celui care ne-a dat viață.

Tratați-o cu dragoste, răbdare și respect.

Nu o întrerupe când vorbește.

Nu o judeca pentru ceea ce nu a putut fi - a făcut tot ce a putut cu ceea ce a avut.

Și dacă ea a plecat,

vorbește cu sufletul ei.

Spune-i tot ce nu i-ai spus.

Dragostea unei mame nu dispare niciodată -

Îşi schimbă doar forma.

persistă în aer,

așteptând să fie amintit cu recunoștință.

Amintiți-vă:

Cum te porți cu mama ta

așa te va învăța viața să iubești.

Și nimic nu doare mai tare decât să realizezi prea târziu

că nimeni nu te-a iubit vreodată

modul în care acea femeie a făcut -

cea căreia i-ai spus odată mamă.

sursa https://www.facebook.com/groups/915814495181187/permalink/24880605651608736 

Jurnal de la Balcic-Cella Serghi

Primele mele vizite (imaginare) la Balcic, înainte de 1990, au fost prin intermediul povestirilor Dianei Slavu din romanul „Pânza de păianjen” al Cellei Serghi. Deși romanul a avut numeroase ediții, abia după 1990 am cumpărat cartea și am recitit-o cu aceeași curiozitate de altădată.

Ani mai târziu, după vizita mea reală la Balcic, am simțit nevoia să revin la carte. Am citit-o din nou, dar nu a mai avut asupra mea același efect: între timp, prioritățile s-au schimbat. Totuși, fragmentele dedicate locurilor și locuitorilor Balcicului interbelic rămân la fel de fascinante. O lume aparte, diferită de cea a palatului reginei, pe care autoarea îl amintește doar din când în când.

Cum există online ediții în format PDF, am preferat să citesc varianta originală din 1938. Pentru că îi lipseau câteva pagini, am trecut la o ediție mai nouă și am constatat că textul a mai fost modificat.

De exemplu:

1938 – „Pe etajera de sub icoană stăteau prăfuite o candelă, o salcie vestejită și un ou roșu de Paști.”

Ediție ulterioară – „Sub icoana prăfuită, o candelă, o salcie vestejită și un ou încondeiat.”

Am reușit totuși să citesc din ediția veche fragmentele și capitolul Jurnalul de la Balcic.

Uneori, o carte veche citită din nou, după ani și după o călătorie reală, ne arată cât de mult s-a schimbat nu textul, ci cititorul.

Ediția din 1938: https://revistatransilvania.ro/.../1938.-Cella-Serghi-P...

***

***

****

Bijuterie arhitectonică pe Aleea Copou din Iași

Prima fotografie cu această clădire este din anul 2014 (sursa: https://turistiniasi.blogspot.com/search?q=aleea+copou ).

Între timp imobilul a trecut printr-un proces de reabilitare remarcabil, recăpătându-și farmecul de odinioară. Astfel, în imaginile din 2025, realizate de mine, clădirea se prezintă într-o formă spectaculoasă, evidențiind grija acordată detaliilor. Un element care mi-a atras în mod special atenția este vitraliul de la ușa de la intrare – un detaliu deosebit, ce adaugă un plus de eleganță și rafinament întregii construcții.

A Thread Only You Can Weave

 

Every encounter,

every word,

every step you take

is a thread in the tapestry of life

only you can weave.

Even the shadows

that stretch long across your days

carry purpose.

They teach patience,

reveal hidden strength,

and carve quiet hollows

where understanding grows.

The love you give,

the love you lose,

the love that returns in unexpected forms,

all of it moves like a river,

shaping the contours of your soul.

No moment is wasted.

No gesture meaningless.

The small,

the unnoticed,

the fleeting,

they, too, are sacred.

You are not drifting without a purpose.

You are walking a path.

You are a story unfolding,

thread by thread,

step by step.

Trust the unseen pattern.

Trust that even the storms belong.

Your life is not random.

It is a work of intention,

a quiet miracle unfolding,

every thread sacred,

every step holy,

every moment a thread only you can weave.

~ 'A Thread Only You Can Weave' by Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

Un fir pe care doar tu îl poți țese

Fiecare întâlnire,

fiecare cuvânt,

fiecare pas pe care îl faci

este un fir în tapiseria vieții

numai tu poți țese.

Chiar și umbrele

care se întind mult peste zilele tale

poartă un scop.

Ei învață răbdarea,

dezvăluie puterea ascunsă,

și sculptează goluri liniștite

unde înțelegerea crește.

Dragostea pe care o dăruiești,

dragostea pe care o pierzi,

dragostea care revine în forme neașteptate,

totul se mișcă ca un râu,

contururile sufletului tău.

Nici un moment nu este pierdut.

Niciun gest fără sens.

Cel mic,

neobservat,

trecătoare,

şi ele sunt sacre.

Nu plutești fără un scop.

Mergi pe o cale.

Ești o poveste care se desfășoară,

fir cu fir,

pas cu pas.

Ai încredere în modelul nevăzut.

Ai încredere că chiar și furtunile aparțin.

Viața ta nu este întâmplătoare.

Este o lucrare de intenție,

un miracol liniștit desfășurându-se,

fiecare fir sacru,

fiecare pas sfânt,

în fiecare clipă un fir pe care doar tu îl poți țese.

~ "Un fir pe care doar tu îl poți țese" de Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

As the Day Comes to a Close

As the day comes to a close,

may we appreciate and be grateful for…

The breath that carried us,

the body that held us,

the earth that steadied us.

The faces of those we love,

the hands that reached for ours,

the voices that reminded us we belong.

The laughter that lifted us,

the silence that steadied us,

the endurance that carried us through.

The light of morning,

the shelter of night,

and the tender space in between.

All that was spoken and unspoken,

remembered and forgotten,

known and yet to be revealed.

And as this day comes to a close,

may gratitude be our resting place,

our quiet prayer,

our way home.

~ 'As the Day Comes to a Close' by Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

Pe măsură ce ziua se apropie de sfârșit

Pe măsură ce ziua se apropie de sfârșit,

să apreciem și să fim recunoscători pentru...

Respirația care ne-a purtat,

corpul care ne-a ținut,

Pământul care ne-a stabilit.

Fețele celor pe care îi iubim,

mâinile care au ajuns la ale noastre,

vocile care ne-au amintit că aparținem.

Râsul care ne-a ridicat,

tăcerea care ne-a statornicit,

rezistența care ne-a purtat prin.

Lumina dimineții,

adăpostul nopții,

și spațiul tandru dintre ele.

Tot ce a fost spus și nespus,

amintit și uitat,

cunoscut și încă de dezvăluit.

Și pe măsură ce această zi se apropie de sfârșit,

Fie ca recunoștința să fie locul nostru de odihnă,

rugăciunea noastră liniștită,

drumul nostru spre casă.

~ "Pe măsură ce ziua se apropie de final" de Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

Those We Carry Within

May we treasure

and keep alive

the memories of those we have lost,

for though the veil has carried them

beyond our reach,

their essence lingers quietly,

like a fragrance that drifts softly in the air,

like a light that continues to glow

after the flame has gone out.

They are with us

in the smallest of ways:

in the words we speak that echo theirs,

in the places that once held their presence,

still warmed by it.

They are with us in our joy,

and in our sorrow,

in our moments of solitude,

and in our gatherings with others.

For love does not end with their passing;

it simply changes its form.

In remembering them,

we weave their spirit into our own.

In speaking their names,

we keep them alive in the world.

And in cherishing what they gave us,

wisdom, kindness, laughter, love,

we carry their spirit forward,

ensuring they remain

not only a part of our past,

but also a quiet companion in our present,

and a gentle guide into our future.

~ 'Those We Carry Within' by Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

Cele pe care le purtăm în interior

Fie ca noi să prețuim

și să rămână în viață

amintirile celor pe care i-am pierdut,

pentru că, deși voalul le-a purtat

dincolo de atingerea noastră,

esența lor persistă în liniște,

ca un parfum care plutește încet în aer,

ca o lumină care continuă să strălucească

după ce flacăra se stinge.

Ei sunt cu noi

în cele mai mici moduri:

în cuvintele pe care le rostim, care au ecoul lor,

în locurile care odată își țineau prezența,

Încă încălzit de ea.

Ei sunt cu noi în bucuria noastră,

și în durerea noastră,

în momentele noastre de singurătate,

și în adunările noastre cu alții.

Căci dragostea nu se termină cu moartea lor;

Pur şi simplu îşi schimbă forma.

În amintirea lor,

le împletim spiritul în al nostru.

Spunându-le numele,

îi ținem în viață în lume.

Și prețuind ceea ce ne-au dat,

înțelepciune, bunătate, râs, dragoste,

le ducem spiritul mai departe.

asigurându-mă că rămân

nu doar o parte din trecutul nostru,

dar și un tovarăș liniștit în prezentul nostru,

și un ghid blând în viitorul nostru.

~ "Cei pe care îi purtăm cu noi" de Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne