Featured Posts
17 noiembrie 2024
„Exil si rivalitati. Principele Nicolae” - Diana Mandache
15 noiembrie 2024
Radu R. Florescu - „Sânge din sângele lui Dracula. Saga boierilor Florescu”
Uitându-mă la un
interviu cu Yvonne Florescu, din care am aflat o mică parte din istoria
familiei Florescu (link către interviu: https://youtu.be/3OnC91xtATs?si=gsm2MmrKbAyopKep)
am fost curioasă să
aflu mai mult și am cumpărat cartea scrisă de
fratele ei, Radu R Florescu, „Sânge din sângele lui Dracula. Saga boierilor
Florescu”.
Cartea începe cu
istoria familiei Florescu de pe la 1200 și
ajunge până după 1989, când copiii autorului vin în România și se implicat în multe proiecte.
Astfel am găsit numele lui John Florescu ca și
producător al unui documentar despre Regele Mihai.
Despre vizita lui Michael Jackson la București Radu R. Florescu scrie:
România
începuse să atragă nu numai producătorii americani de film, ci și mari vedete pop. Unul dintre
primele staruri invitate a fost Michael Jackson, sosit la București pentru un concert finanţat de HBO. Firma
Saatchi & Saatchi a fost angajată să se ocupe de relațiile publice pe plan local. Totul a
început cu stângul. Când o mulțime entuziastă de mii de fani s-a strâns în fața enormului Palat al Poporului
pentru a-l aclama pe starul pop, Jackson a ieşit în balcon și
a strigat:,, BUDAPESTA, te iubesc!" Fără îndoială că vâlva stârnită de
sosirea unei asemenea celebrităţi la Bucureşti a eclipsat orice alt eveniment
din România. În ziua de dinaintea concertului, Jackson trebuia să viziteze un
orfelinat construit în epoca lui Ceauşescu, ales atât pentru apropierea de alte
obiective de pe agendă, cât și
pentru condițiile oferite
copiilor. În
dimineața vizitei, locul respectiv s-a
cufundat într-un
haos generalizat. Sute de soldaţi
au fost chemaţi
să stea de pază în jurul curţii împrejmuite de un gard
de dincolo de care mii de fani strigau din toți
plămânii. Singurii care au
avut acces în
interiorul orfelinatului au fost preşedintele Ion Iliescu, Michael Jackson,
agentul său
(care avea curând
să fie închis pentru evaziune
fiscală), câţiva şefi agitaţi de la HBO, presa și Radu însuși.
La
începutul acelei săptămâni, firma Saatchi & Saatchi fusese contactată de
personalul orfelinatului, pentru a fi anunţată că o fetiţă de la orfelinat
exersa ceea ce ea considera a fi un număr spectaculos de breakdance pe care
dorea să i-l prezinte lui Jackson. Evident, Radu Jr. s-a gândit că ar fi fost
un moment emoționant, ca să nu mai vorbim de
impactul pe care l-ar fi avut în
presă. Când Jackson a intrat în curtea orfelinatului,
micuța dansatoare s-a apropiat de
superstar și l-a tras de mânecă. Spre oroarea lui Radu
Jr., Jackson a împins-o la o parte și
și-a acoperit gura cu o batistă, ca și cum fetiţa ar fi avut ciumă bubonică. Slavă Domnului că fotograful angajat să urmărească toate mişcările lui Jackson în ziua aceea era un om
de la Saatchi & Saatchi! Desigur, concertul a avut un succes răsunător, însă câteva lacrimi au curs când Jackson a decolat de
pe Aeroportul Otopeni, după
o noapte inconfortabilă
petrecută în palatul lui Ceauşescu de pe malul
lacului Snagov. Pentru localnici, cadoul oferit de Michael Jackson copiilor din
România, un loc de joacă inaugurat cu acea ocazie la centrul de plasament, a
fost destul de dezamăgitor. Cu totul, Jackson a susţinut două concerte în
România şi la momentul morţii sale premature era cu certitudine extrem de
admirat în ţară. În cel mai mare parc din București,
o alee îi poartă numele și o placă comemorativă a fost dezvelită în onoarea lui.
Iar despre vizita Președintelui
Bill Clinton:
Pentru că avea nevoie
de aliați în războiul din Irak, preşedintele Clinton a
decis să facă o vizită la Bucureşti, pentru a-i consola
pe români după ce nu fuseseră incluşi în primul val de
extindere a NATO. Saatchi & Saatchi a fost aleasă pentru amenajarea
scenei unde avea să
aibă loc cel mai important
moment al vizitei în
Piaţa Universităţii, cea care, în 1990, fusese martora
mineriadelor. Înconjurat
de nenumărate steaguri americane
și româneşti, Clinton a primit un steag românesc simbolic, cu
emblema socialistă din centru decupată pe scurt, un steag cu o gaură în el.
Clinton, care nu fusese informat în mod corespunzător, a crezut că e un cadou
gen poncho mexican și
și-a vârât capul prin deschizătură, spre oroarea
gazdelor. Mai târziu
în acea zi, Radu Jr. 1-a
întâlnit pe președintele Clinton, căruia i se explicase între timp ce gafă comisese. Procedând ca oricare bun
politician, acesta s-a întors
spre fiul meu și a bagatelizat
incidentul, şi
spunându-i „Aţi făcut treabă bună. Ţineţi-o tot așa”.
29 octombrie 2024
29 octombrie 1875 - 149 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.
27 octombrie 2024
𝐂𝐀̂𝐓̦𝐈 𝐀𝐍𝐈 𝐀𝐑𝐄 𝐒𝐔𝐅𝐋𝐄𝐓𝐔𝐋 𝐓𝐀̆𝐔?
05 octombrie 2024
Regina Maria și parfumul de violete
"Se spune că și acum, la mai bine de 80 de ani de la moartea Reginei Maria, în fiecare lună iulie, Castelul #Pelisor este inundat de parfum de violete. Mulți vizitatori ar fi declarat faptul că acesta este și mai intens în Salonul de Aur al castelului.
23 septembrie 2024
Poezii pentru suflet - CONFRUNTARE
21 septembrie 2024
Poezii pentru suflet -„Călătorie în timp”
Călătorie în timp
20 septembrie 2024
Petronela Rotar -Despre mame
„Nu există cea mai bună
mamă. Orice manuale de parentaj am urma, copiii tot vor găsi ce să ne reproșeze și
tot vor găsi
ce vindeca mai târziu.
Şi e firesc să fie aşa, ba chiar dezirabil,
căci viața este o căutare perpetuă, o evoluție neîncetată, au și
ei lecțiile lor de învățat,
experiențele lor dureroase de trăit.
Există însă mame care
îşi doresc ca copiii lor să fie fericiți
și liberi și care înţeleg că nu există copil fericit şi liber cu mamă nefericită şi încătuşată. În spaime, anxietate,
depresie, competiții
sterile, stereotipuri toxice, neiubire de sine. Mamele alea vor schimba, încetul cu încetul, lumea, începând cu ele şi propriii copii.”
„A fost o perioadă tare
grea pentru noi, din punct de vedere emoțional,
care nu s-a terminat bine. Fie-mea mică a dat examen la teatru – singurul lucru pe care
și-l dorește – , a trecut primele două probe eliminatorii,
iar la ultima probă
a fost respinsă.
Am aflat aseară,
tîrziu. Ne-am culcat
triste, plînse
– e teribil de greu să-ți vezi copilul frînt pe din două, cu visurile făcute grămadă pe jos, și să nu poți
face nimic decît
să fii acolo. Cînd cresc copiii, e singurul lucru pe care
noi, mamele, îl mai putem face, de rezolvat nu mai putem rezolva nimic. Sînt lecțiile lor,
durerile lor (și ale noastre), pe care trebuie să și le
proceseze singuri. Îi putem lua în brațe, îi putem susține, le putem fi alături.
Scriu aici pentru că
oamenii nu prea vorbesc despre eșecurile
lor. Se laudă
cu reușitele, dar își
ascund înfrîngerile. Iar cînd e vorba de copii, cu
atît mai abitir. Dacă copilul nu a intrat,
noi, părinții, internalizăm vina, facem să fie totul despre noi – a admite că a avut un eșec copilul pare să însemne a admite că noi, ca părinți, am eșuat, nu am făcut ceva bine. Iar lăudîndu-ne cu reușitele, atragem atenția ce părinți extraordinari sîntem noi. Dar viața e făcută în aceeași
măsură din eșecuri cît și din reușite, nimeni nu trăiește succes după succes toată viața. Și
trebuie să
învățăm să le acceptăm, să le transformăm în lecții.
Știu
de mult că nu vrea să facă altceva, așa
că am susținut-o de la început să nu depună dosare la alte facultăți
de umplutură
– nu cred în povestea aia cu
trebuie să
fii student undeva, oriunde, să
nu „pierzi” anul. Pentru mine – dar mai ales pentru ea
– o pierdere ar fi să facă ceva ce nu își
dorește și
nu îi place, apoi să continue pentru că deja a investit timp și energie, apoi să ajungă să fi terminat o școală doar pentru a avea o diplomă, așa cum fac mii de copii ai căror părinți îi împing spre cariere pe care nu și le doresc sau pe care nu le vor
urma niciodată,
doar din dorința de a avea
copiii studenți cu orice preț. Cu media ei de bac, ar fi intrat
oriunde ar fi vrut, dar nu a vrut decît asta, unde nu contează 🙂. Are multe de făcut pînă la anul, cînd va
încerca din nou. Cursuri de fotografie, căci se pricepe și îi place (dacă știți
unul fain, ziceți-ne
și nouă), cursuri de marketing online și social-media, că își
dorea de mult, să
citească, să facă terapie, să călătorească cu mine și fără mine și
să cunoască oameni noi și super interesanți – toate o vor îmbogăți
și vor ajuta la devenirea ei.
Oricum, am știut de la început că e un examen subiectiv și și-a
asumat riscul de a nu reuși.
Asta nu face căderea
mai ușoară, totuși.
E tot cădere, adică dureroasă. Aseară îmi spunea că nu știe unde a greșit, ce anume nu a făcut bine, că nu înțelege de ce a trecut probele
eliminatorii dacă
comisia a considerat că
nu e făcută pentru profesia asta,
ce anume trebuie să
îmbunătățească pentru anul viitor. E
frustrant și pentru mine, căci nu aș fi încurajat-o spre profesia asta dacă nu aș fi văzut cît e de talentată și de potrivită pentru ea; cele mai mișto stand-up-uri de comedie le am eu
acasă. Nu știm de ce a fost respinsă. Ar fi fost fain un
feedback, ar fi fost fain un examen cu niște
criterii mai clare. Nu contest rezultatul, să fie clar, sînt convinsă că e un examen greu și pentru profesorii de acolo, zile în șir să stai și
să vezi sute și sute de candidați făcînd aproximativ același lucru nu are cum fi treabă simplă. Am scris pentru că am vrut să împărtășesc
cu voi și această cădere, pentru toate
mamele și toți
copiii care sînt
în aceeași situație: nu e o tragedie, e doar una
dintre multe încercări prin care trebuie să trecem în viața asta. Și vom trece cu cîtă grație putem. E tînără, are toată viața înainte, în economia vieții ei întregi faptul că a picat un examen va
deveni tot mai neînsemnat.
Și apoi, dacă mă uit înapoi în propria mea viață,
ce am considerat a fi eșec
la un moment dat s-a transformat în punct important de cotitură, fără de care nu aș fi ajuns să fac multe lucruri
importante. Un plan e pentru fiecare dintre noi. Iar iubirea mea de mamă, cît și valoarea ei ca om nu sînt condiționate de reușita unui examen.”
preluare fb