Gândiţi-vă pe cine plătiţi atunci când daţi bani cerşetorilor

         "Faceţi milostenie, daţi la săraci, daţi la neputincioşi, la orbi, la şchiopi. Cercetaţi bolnavii, daţi-le de mâncare, daţi-le apă... Dacă voi nu faceţi bine, cum de aşteptaţi binele!? La ţiganii tineri să nu le daţi că e păcat. Toţi tinerii pot munci." - Părintele Arsenie Boca (din cartea Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca).

         

       De multe ori trec pe lângă persoane care cerşesc. De la un timp nu mai dau de pomană pe stradă decât foarte rar.

          Am întâlnit odată un om în vârstă, nu prea bine îmbrăcat căruia dintr-o privire am simţit impulsul să-i dau ceva bani. Nu  a cerut el. I-am dat eu. Dar când cere cineva nu pot să-i dau. Nu ştiu de ce.  În acelaşi timp parcă mă încearcă şi un sentiment de vinovăţie. 

       Prefer să dau ceva la cineva pe care cunosc, ştiu că nu are şi că ceea ce dau este primit. 

      Cu mai mulţi ani în urmă am avut o experienţă cu o rudă mai în vârstă la care am ţinut  şi ţin în continuare foarte mult deşi nu mai este printre noi.

     Îi era cam rău, băuse cafea cam multă şi am întrebat-o de ce a băut dacă ştie că îi e rău. La care ea mi-a răspuns mai în glumă, mai în serios ca să-i ţină o săptămână că nu are bani să-şi cumpere. Mi-au dat lacrimile pe moment. Discuţia era în maşină, o duceam acasă. Apoi a venit vorba de medicamente şi a spus că nu poate să-şi permită să le cumpere pe toate, că nu-i ajung banii. Să nu credeţi că se plângea la mine. Nu, pur şi simplu, povestea unei nepoate pe care o vedea din când în când şi la care cred că a ţinut foarte mult. De aceea când a coborât, cu lacrimi în ochi  i-am dat nişte bani pentru a-şi putea lua acele medicamente de care avea nevoie urgent. Plângeam amândouă şi o rugam să ia acei bani, pentru că nu voia să-i primească.

       Cred că răspunsul la problema  mea l-am găsit la Ploieşti: