Fragmente:
„Întotdeauna
este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii și liberalii
sunt ocupați până peste cap cu campania și pretutindeni se țin întruniri. Când
începe ziua alegerilor, începe și distracția. Secțiile de votare sunt organizate
în diferite părţi ale oraşului, fiind deschise încă de la 7 dimineața. Cine se
duce să voteze devreme este mai înțelept. Înăuntrul secției de votare se află,
pe lângă oficiali, câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau
liberal, care studiază atent fiecare votant și are grijă să voteze corect. Se
practică foarte frecvent înşelătoria, așa că amândoi trebuie să fie atenți.
Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe
listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea
lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit".
După cum
spuneam, este preferabil să votezi devreme - asta dacă vrei să-i eviți pe
bătăuși. Agenții electorali nu se bazează întotdeauna pe principiul suaviter in
modo, ci mai degrabă îl adoptă pe fortiter in re*. Aceştia angajează găști de
bărbați (cunoscuți sub numele de bătăuşi) care, înarmați cu ghioage, sunt
plasați la intrările în secțiile de votare, evident pentru a-i intimida pe cei
care refuză să voteze așa cum dorește partidul. Nu-i deloc de mirare că
spiritele se înfierbântă uneori și trebuie solicitat ajutorul armatei. În
asemenea cazuri, soldații se aliniază în fața secției de votare și fiecărui
alegător care are vreun băț, oricât de mic sau nevinovat ar părea, îi este
confiscat înainte de a intra în secție. Dacă lucrurile par să ia o turnură
amenințătoare și soldații nu se pot întoarce la cazarmă pentru masa de prânz,
li se aduc cazane mari cu ciorbă, care li se serveşte cu bucăți mari de pâine.
Soldații par să se bucure de această variație a monotonei lor activități, însă
numai dacă nu se lasă cu capete sparte.
După alegeri,
imediat ce noua putere s-a instalat, are loc înlocuirea generală a foștilor
funcționari. Sunt schimbați cu toții, până și cel care aduce cafeaua de amiază de
la cafeneaua alăturată. Noii miniștri și membri ai parlamentului au armate
întregi de protejați, care vor și ei partea leului pe durata mandatului. E
foarte ciudat să vezi intrând la Poștă, la Vamă sau în alte instituții publice
numai fețe noi. Îți aduce aminte de jocul „General Post"*.
Fiecare
schimbare de guvern este un semnal de reformă. Uneori este pur și simplu
reformă în sensul literal al termenului, cum ar fi, de exemplu, cazul când
guvernul recent instalat atacă stilul caligrafic predat în şcoli. Dacă
liberalii au adoptat caligrafia înclinată, conservatorii, când ajung la putere,
vor ține morțiș să se „reformeze" literele și să fie scrise în poziție
dreaptă. Este ideea partidului in excelsis, ceea ce-ți aminteşte imediat de
diferendele de opinie dintre Capetele Turtite și Capetele Ascuțite din
Călătoriile lui Gulliver, cu privire la care-i capătul la care trebuie spart
oul.”
******
În România e
obiceiul ca femeile să poarte mărţişor în luna martie. Acesta este mai cu seamă
o podoabă pen- tru fete și se găsesc tot felul de modele, de la cele simple, de
sticlă sau lemn vopsit, până la bijuterii scumpe de aur şi argint decorate cu
pietre prețioase. Așadar se pot găsi la orice preţ. Dar, indiferent de preţ,
mărţişoarele se leagă cu un şnur fantezist, alb cu roşu, simbolizând culorile
ideale ale tenului unui fete. Podoabele se poartă, de obicei, la încheietură,
cu ciucuraşii albi şi roşii miş- cându-se la fiecare pas. La sfârşitul lunii,
mărţişorul se dă jos, podoaba se păstrează cu grijă, iar şnurul se agață de un
tufiş, ca să-l stropească roua cerului. Mărțișorul ar da, pare-se, mult râvnita
culoare obrajilor mai trecuţi.
Obiceiul de a
oferi mărţişoare în luna martie este atât de răspândit, încât de el nu se
bucură doar bărbații mai tineri, care se grăbesc să le ofere dragei lor un
cadou ce, în altă împrejurare, ar fi considerat o impertinență. Și cei mai în
vârstă profită de ocazia de a oferi daruri pe care altminteri nu s-ar cuveni să
le facă. Un exemplu foarte amuzant de asemenea imprudență s-a petrecut acum
câțiva ani în Bucureşti, ajungând, fără exagerare, pe buzele tuturor.
Madame M., o
frumusețe vestită din înalta societate, avea un sot, nici bogat, nici generos.
Un mărţişor expus în vitrina giuvaergiului Resch i-a atras atenția și și-a
dorit cu ardoare să-l aibă. Era o frumoasă bijuterie de aur, bătută cu safire.
Madame M. i-a arătat-o soțului, care însă a refuzat fie și să întrebe prețul,
încredinţat fiind că trebuie să fie foarte piperat. Acum, doamna avea un bon
ami, un bărbat foarte bogat, care, auzind pro- blema, a implorat-o să accepte
mărțișorul ca dar din partea lui. Ea a susținut că nu este posibil, pentru că
ar stârni pe dată suspiciunile soțului. Cu toate acestea, perechea a discutat
chestiunea, punând la cale un plan foarte ingenios.
Prietenul dnei
M. i-a făcut o vizită lui Resch şi s-a înțeles cu acesta. Prețul bijuteriei era
de 2 000 de franci, aşa că i-a plătit jumătate din sumă lui Resch, stabilind că,
dacă dl M. venea să se intereseze de ea, să i-o vândă cu 1 000 de franci.
Înarmată cu această informație, Ma- dame M. şi-a reluat asalturile și, în cele
din urmă, şi-a făcut bărbatul să-i promită că, dacă mărţişorul putea fi
achiziționat pentru 1 200 de franci, avea să i-l cumpere. Soţul era un
cunoscător al pietrelor prețioase și s-a gândit că putea face liniştit oferta,
căci era imposibil să fie acceptată. Cred că negocierile au fost deosebit de
interesante. Se spune că Resch s-a purtat cu mare dis- creție și, după ce a
cerut un pret stabilit aşa încât să nu stârnească suspiciuni, s-a dat bătut la
1 000 de franci.
În după-amiaza aceea de martie,
nu exista în tot Bucureştiul un bărbat mai victorios decât dl M. Pe dru- mul
spre casă, unde urma să-şi încânte soţia, nu s-a putut abține să nu se oprească
la club, să se laude cu istețimea lui. A avut un public alcătuit dintr-o
jumătate de duzină de bărbați, care nu s-au plictisit nici o clipă, pentru că
era un chilipir adevărat și surprinzător. Cu toții au admirat îndelung
mărţişorul. Câțiva îşi doreau foarte mult să-l aibă şi de aici au pornit
complicațiile. DI M. a ținut seama, la început, de soţia lui și de plă- cerea
pe care putea să i-o facă, dar, când cineva i-a oferit cu 500 de franci mai
mult decât plătise, s-a lăcomit şi mărţişorul şi-a schimbat proprietarul.
Așa că dl M. s-a îndreptat spre
casă fără rele pre simțiri. Soţia lui era o femeie rațională, iar un câştig net
de 500 de franci avea cu siguranță s-o consoleze pentru mica dezamăgire legată
de bijuterie. I-a spus plin de încântare povestea cea minunată, iar doamna a
căzut pe dată pradă istericalelor. Bietul bărbat a putut doar să sune din
clopoţel şi, în timp ce era readusă în simţiri, să reflecteze neajutorat că nu
ai nici o şansă să înțelegi cum gândesc femeile.
Dacă este cineva curios cum a
ajuns publică această poveste, pot să vă spun numai că lunga mea rezidență în
România m-a învățat, printre altele, că în Bucureşti nu există secrete.
Mai există un alt obicei legat de
primele nouă zile din luna martie. Fiecare fată îşi alege una dintre aceste
zile ca ziua ei specială, iar vremea din ziua respectivă este considerată a-i
arăta caracterul - vremea ploioasă sugerează că este predispusă să plângă
imediat, vremea mohorâtă că este pesimistă, vremea însorită alternând cu ploaia
că este schimbătoare şi aşa mai departe. Aceste nouă zile se numesc Babe, iar
următoarele nouă le sunt rezervate bărbaților. Era foarte interesant să
urmărești starea vremii în acele zile şi foarte distractiv când se potriveau
(ceea ce se întâmpla frecvent) cu felul de a fi al persoanei care alesese o
anumită zi.
*****
