PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

27 mai 2010

Tatoo

         Nu ştiu cât le plac altora tatuajele, dar mie îmi plac. Asta datorită emisiunii televizate LA Ink  de pe Discovery Travel&Living, avându-i ca protagonişti pe Kat Von D, Corey, Hannah, Kim. Îmi plac tatuajele pe care le fac, consider că sunt adevăraţi artişti care fac opere de artă pe piele. Nu, eu nu cred că m-aş tatua dar îmi place să văd.  Nu trebuie să avem idei preconcepute despre cei care îşi fac şi fac  tatuaje, pentru că fiecare e liber să facă ce vrea atâta timp cât nu deranjează pe nimeni.
     Vorbeam când eram la lucru despre asta şi mi-am întrebat colegele, dacă eu mi-aş face un tatuaj, care ar fi? La care fosta mea colegă Dana, care mă cunoaşte atât de bine, mi-a răspuns foarte repede: boxeriţa (boxeriţa nu mai era printre noi când am avut această discuţie). 
     Mă uit la emisiuni când nu sunt în reluare că episoadele nu au o ordine. Nu ştiu cum şi cine transmite, de se dau anumite episoade de n ori!!! (Apropo, tot aici mă uitam şi la Jon and Kate plus eight- e cu familia care avea două fetiţe gemene şi au mai venit încă şase gemeni: trei fetiţe şi trei băieţi).
    Singura problemă pe care o am este că atunci când se promoveză festivaluri sau alte chestii referitoare la tatuaje sunt prezentate numai imagini mai dure să zic aşa. Dar sunt tatuaje şi "domestice" cu flori, cu animale.

La noi  în perioada 28-30 mai are loc la Sibiu, Transilvania Tattoo Expo 2010.

Mi-a plăcut ce a scris Tomata cu scufiţă  (mulţumesc pentru acord)

"Ce mi-a atras mie în mod special atenţia sunt următoarele chestii:
 - în primul rând, incredibilul talent pe care cei 5 artişti îl au. Vine cineva cu o poză şi în câteva ore poza e pe pielea lui, exact aşa cum arăta pe hârtie. În episodul pe care l-am văzut ieri venise un bărbat care voia imaginea fetiţei lui bolnave pe umărul stâng. Am rămas prostită cât de exact şi de identic a ieşit tatuajul. Apoi venise un pompier care voia să i se tatueze tot spatele cu ceva „peisaj” de război. Artă, nu altceva.
 femeile alea, deşi tatuate, arata incredibil. Frumoase, machiate deşi toate sunt desenate şi găurite, da’ jur că mi se păreau mai sexy ca nişte Miss. Da’ de fapt vedeţi şi în poză. Acum nu zic eu că ar trebui să ne tatuăm toate, da’ văzându-le pe ele, mi-am schimbat părerea despre femeile tatuate aşa mult. (dacă mă gândesc la Angelina… pfui)."
LA ink
Kat von D
Pixie
Kim
Hannah
Corey

1 comentarii: