Rusaliile

       

         Rusaliile sunt cvasi-identificate cu Ielele. Totuşi, spre deosebire de Iele, Rusaliile umblă pe pământ numai în anumite momente, îndeosebi în Săptămâna Rusaliilor. Ele sunt în general descrise fie ca bătrâne, urâte şi gârbovite de bătrâneţe, fie ca trei ţigănci, în timp ce Ielele sunt tinere şi frumoase, ademenind lumea cu frumuseţea şi glasul lor. Dar chiar şi Rusaliile se mai pot înfăţişa uneori ca nişte Zâne tinere. În afară de Săptămâna Rusaliilor, Rusaliile mai umblă pe pământ şi în ziua de Todoru-sale sau Sfredelul Rusaliilor, care este într-o zi de miercuri (în prima miercuri după Duminica Sfintei Învieri a Domnului), cu 24 de zile înainte de Duminica Rusaliilor.

    
        După credinţa românilor din Banat, Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de curate şi plăcute le-a prefăcut pe toate în Zâne. Ele nu vor muri niciodată şi, ca Zâne, umblă "ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, pentru că e prea stricată şi încărcată cu tot felul de păcate şi fărădelegi". Oricum, ele nu umblă printre oameni decât numai cinci săptămâni, adică până la Rusitori. Prima zi în care vin ele este Sfredelul Rusaliilor sau Todorusalele. în această zi Rusaliile se întâlnesc cu Sân-Toaderii, care sunt Feţi-Frumoşi, de aici venind şi numele compus, de Todor-Rusale.

      Rusaliile, de bucurie că s-au întâlnit cu fraţii lor, le dăruiesc Sân-Toaderilor, în noaptea de Todorusale, câte un buchet făcut din Dumbravnic (Melitis melissophylum), mai ales din vârful acestuia, pe care îl rup, astfel că în ziua de Todorusale Dumbravnicul nu mai are nici vârf, nici miros1. Nici o plantă de leac nu mai este bună de la această dată.

       În Banat, românii hăuliţi (adică "luaţi de Hale" - de Iele -, atinşi de Vântoase la mâini, la picioare)  au obiceiul ca în noaptea de Sfredelul Rusaliilor (Todorusale) să se culce în aer liber, în câmp, între florile numite Frăsinică, spre a se vindeca, iar dimineaţa, când se scoală, observă că Halele au luat vârful Frăsinicăi. În aceeaşi zi, româncele din Moldova voind să aibă ierburi de leac, se scoală dis-de-dimineaţă, se spală, se îmbracă curat şi se duc să adune ierburile ce le ştiu de leac, căci, după acest moment, «le chişcă Ielele» şi nu mai sunt bune de leac. Tot atunci însă, preventiv, culeg Pelin (Artemisia absinthium) cu care umblă toată ziua la brâu, ca "să se apere de Iele"*. De la această dată, vreme de nouă săptămâni, plantele medicinale nu mai sunt culese (sau, în alte părţi, de la Duminica Rusaliilor). Spre a se apăra de mânia Rusaliilor există un obicei românesc ca, în ajunul zilei lor, să se pună Pelin sub căpătâiul patului şi să se poarte a doua zi Pelinul la brâu. Tot la brâu, sau în sân, spre a împiedica vătămarea de către Rusalii, se poartă Bozul, numit şi Socul mic (Sambucus ebulus) şi Leuşteanul.

       În Săptămâna Rusaliilor, care începe în Duminica Rusaliilor, nu se munceşte, căci în zilele consacrate lor, ele zboară prin văzduh, cântă şi joacă pe la fântâni, pe la cruci, pe la răspântii, prin poieni, iar pe cine prind că lucrează se răzbună schilodindu-1, scoţându-i ochii, asurzindu-1 sau înnebunindu-1. Sunt descrise ca purtând în mâini nişte unelte tăioase şi frigări ascuţite cu care vatămă oamenii. O relatare culeasă în Basarabia, arată că un bărbat cu femeia sa s-au dus la prăşit în Lun Rusaliilor (Lunea din Săptămâna Rusaliilor). După amiaza bărbatul s-a culcat la câmp şi, dormind, i s-au arătat Rusaliile în vis, ca trei femei îmbrăcate complet în alb ce l-au târât într-un joc nebunesc, întinzându-1 şi trântindu-1 până ce l-au trezit. Speriat, bărbatul şi-a luat soţia şi au părăsit degrabă locul.

       Tot în Basarabia se arată că cea mai periculoasă zi din Săptămâna Rusaliilor este Miercurea, când este Zbuciumul Rusaliilor, zi în care nu se lucrează de loc. În satul Ialoveni sătenii spun că un om s-a dus la prăşit pe deal, în ziua de Zbuşiumu Rusaliilor. Seara a fost adus legat în sat, căci fusese "zbuşiumat" de către Rusalii. A zăcut un an, după care a murit.

Deşi numele Rusaliilor pare să fie de origine slavă, însemnând un fel de nimfe, poporul român la apropiat însă de "Rusalim" (Ierusalim), iar cercetătorii de latinescul rosalia. Trebuie subliniat că poporul le consideră, ca şi pe lele, ca fiind fiul lui Rusalim împărat (numit şi Iraclie sau, mai cu scamă, hantief. În variantele româneşti ale epopeei populare Alexandria (ce descrie aventurile legendare ale lui Alexandru Macedon), se spune că Alexandru ajunge într-un tărâm transcendent, al vieţii fără de moarte. De regulă, tradiţiile româneşti numesc acest loc tainic "Ostrovul Blajinilor". Aşa se face că, atunci când a apărut Alexandria în Ţările Româneşti, conţinea interpolări specifice poporului român, privind obiceiuri, datini, credinţe, elemente supranaturale şi tradiţii mitologice româneşti de circulaţie orală. Astfel, într-unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Alexandriei, la fila 52 găsim o miniatură intitulată "Alexandru şi împăratul Ivantie în Ostrovul Blajinilor". Imaginea degajă un aspect paradisiac.

Pe un fond de tonalităţii de verde se detaşează figurile lui Alexandru aducând ofrande, a

lui Ivantie (Rusalim) împărat şi a trei personaje feminine nude. Acestea sunt fetele împăratului Ostrovului Blajinilor, Rusaliile. Este remarcabil cum intuiţia populară a identificat acea Şambalta vizitată de Alexandru Macedon cu Ostrovul Blajinilor (al dacoromânilor) şi cu Ierusalimul ceresc (Rusalim). Putem concluziona, deci, că Rusaliile sunt Zâne ce vin din Ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, ca şi Ielele.

         În toată ţara, Sâmbăta Rusaliilor (Sâmbăta dinaintea Duminicii Rusaliilor) este asimilată unei Sâmbete a Moşilor ("Sâmbăta morţilor" sau "Sâmbăta morţască"), fiind foarte cunoscută sub numele de Moşii de vară, în Basarbia făcându-se în această zi pomeni cu lapte şi mâncare (în unele locuri se dă şi o creangă de Trandafir). De Sâmbăta Rusaliilor se pun pe jos prin casă, prin tindă ierburi (Simburel - probabil Anagallis caenilea, Corovatici - Salvia nemorosa sau Verbascum nigrum, thapsus, phlomoides, Nuc, iarbă), iar la streşini şi pe stâlpii casei se agaţă crengi şi frunze de Plop, de Stejar, de Frasin, de Tei sau de Nuc. Sunt lăsate astfel o săptămână, iar luni dimineaţa, după Duminica Rusaliilor, înainte de a răsări soarele, sunt strânse şi sunt duse şi ierburile şi crengile, la o fântână unde se toarnă peste ele două găleţi de apă, "să iasă Rusaliili, să să ducă din sat odată cu şireada [de vite]". În Sâmbăta Rusaliilor se curăţă izvoarele. La curăţatul fântânilor dă ajutor fiecare gospodar, la fântâna de unde ia apă. La Corcmaz (Basarabia), curăţirea izvoarelor se face cu mare procesiune religioasă. Preotul ortodox sfinţeşte apa la una dintre fântâni şi de aici trece apoi în fruntea procesiunii pe la toate celelalte fântâni din sat, unde citeşte câteva rugăciuni scurte şi stropeşte izvorul cu apă sfinţită.

       În Valea Timocului (în Banat), cu numele de "Rusalii" (sau Rusale) sunt desemnate româncele care, în primele trei zile ale Săptămânii Rusaliilor, cad în stări de tip mediumnic, numite

"Căderea Rusaliilor". Cei cuprinşi de "Căderea Rusaliilor" par a fi "posedaţi", ei cad într-un fel de leşin însoţit de o stare de "transă para-extatică", după cum se exprima Mircea Eliade.

         Aceste "Căderi ale Rusaliilor" au fost semnalate şi cercetate la românii din regiunea Timocului (în cuprinsul Serbiei). Astfel, în anul 1902, a fost identificată o femeie de vreo patruzeci de ani, pe nume Dochia, "care din copilărie devine Rusalie la sărbătoarea Rusaliilor, şi care a început prin a cădea în extaz în zile de mari sărbători, devenind apoi vrăjitoare. La marile sărbători[...] prezice soarta şi prescrie medicamente pentru orice fel de boli. Se zice că face aceasta fără să ceară plată". Despre o altă asemenea Rusalie se relata că, fiind în starea de "transă" prezicea bolile, răspunzând la întrebările care i se puneau. "De aceea, mulţi oameni veneau la ea, din satul ei şi din satele vecine şi ea le răspundea la întrebări şi le dădea sfaturi. Adesea, dacă un obiect era furat, dacă cineva era bolnav sau cuiva i se întîmplase o nenorocire, se duceau la această femeie ca să-i ceară sfatul" (op. citat).

Iată cum s-a consemnat acest fenomen. în Duminica Rusaliilor, anumite femei, tinere sau bătrâne, chiar şi unii copii, încep să leşine. în prima zi, cam pe la ora trei după amiaza, a doua zi, în jurul prânzului, ziua următoare cam pe la ora nouă dimineaţa şi continuă aşa până la căderea nopţii. înainte de a leşina o femeie începe să tremure, se culcă la pământ şi începe să se agite şi să se lovească cu mâinile. Un cercetător care a asistat în aceleaşi locuri la "Căderea Rusaliilor", în anii 1938 şi 1939, relata că "pretutindeni Rusaliile năpădite de duh vorbesc în limbi străine", iar lumea le ascultă încredinţată că pot prevedea viitorul.

Existenţa la români a unor persoane posedate de duhuri si care, prin stările mediumnice în care intră, pot fi consultate oracular sau medical, a fost observată şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către misionarul catolic Marcus Bandinus. Tot aşa cum există credinţa că bolile pot fi provocate de vrăjmaşi nevăzuţi, de duhuri, se crede că vracii pot apela pentru vindecarea bolilor la aceleaşi duhuri, sau la altele. Vorbind despre incantatores şi incantatrices din Moldova (care practicau arta incantaţiilor magice şi a vrăjilor), Bandinus arată că i-a văzut schimbându-se la faţă, tremurând mai întâi din mâini şi din picioare, apoi, căzând la pământ, din tot corpul, după care rămâneau ca morţi timp de o oră (uneori chiar patru). Când se trezeau, ei îşi povesteau visele ca pe nişte oracole3. "Când cineva pierde un obiect sau se îmbolnăveşte - spunea Bandinus, se adresează acestor incantatores."

Legat de "Căderea Rusaliilor" există datina unui întreg ritual de trezire a Rusaliei, care are elemente şi unele funcţii analoage cu ale dansului Căluşului. Astfel, în jurul Rusaliei căzute la pământ, în leşin, se formează un grup de dansatori şi dansatoare condus de un bărbat "impunător", timp în care alţi participanţi cântă din diferite instrumente. Conducătorul dansatorilor, care ţine în mână un cuţit şi anumite plante: pelin, usturoi şi muşeţel, face o cruce cu cuţitul asupra Rusaliei căzute, apoi toţi participanţii încep să danseze în jurul ei, acompaniaţi de un cimpoi. Ei fac o horă în jurul femeii căzute, horă care se învârte de trei ori în sensul acelor de ceas, apoi în sens invers. în timp ce dansează ei strigă: "Hop, hop, hop, aşa, aşa/şi-ncă-o dată tot aşa". La un moment dat, cel ce conduce dansul ia femeia de subsori şi traversează cu ea un râu. în timp ce ceilalţi dansează, conducătorul ritualului ia un pic de apă din râu, un pic de Pelin şi un pic de Usturoi, le amestecă în gură şi le scuipă în gura şi pe faţa femeii, probabil pentru a determina duhul Rusaliei să îi părăsească trupul, aşa cum procedează şi căluşarul în ritul Căluşului. îi dă apoi femeii de două ori un pic de apă pe vârful cuţitului, o spală şi o aşează acolo unde căzuse, după care ea se scoală singură şi începe să danseze, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
(din cartea "Leacuri magice din Carpaţi")