TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA

 „TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA. Există o oră în fiecare dimineață în care lumea încă nu știe dacă merită să înceapă. Aerul e rece. Obiectele sunt tăcute. Zilele par nehotărâte. Și atunci… se trezește mama.

Nu aprinde doar lumina din bucătărie. Aprinde sensul.

Nu pune doar apă la fiert. Pune ordinea în haos.

Nu face doar pași prin casă. Țese siguranță.

Când mama se trezește, casa începe să respire. Pereții nu mai apasă. Podeaua nu mai e rece. Tăcerea nu mai sperie. Chiar și ceasul parcă bate mai blând. Pentru că există cineva care știe ce e de făcut, chiar și atunci când nimeni nu întreabă.

Mama nu e doar o persoană.

Este axul pe care se învârte viața mică și mare.

Este ritmul după care se aliniază inimile.

Este răspunsul la întrebări care nu s-au rostit încă.

Când mama e obosită, casa se micșorează.

Când mama e liniștită, casa se lărgește.

Când mama zâmbește, chiar și grijile se așază pe scaun și așteaptă.

Mama vede înainte să ceri. Aude înainte să vorbești. Simte înainte să înțelegi ce simți. Ea ține în trupul ei o hartă invizibilă a tuturor celor din jur. Știe cine e bine. Cine ascunde ceva. Cine are nevoie de o mângâiere și cine de o tăcere respectată.

Nu face zgomot când salvează o zi.

Nu cere aplauze când ține lumea în picioare.

Nu negociază iubirea. O oferă.

Toate casele sunt întunecate până când se trezește mama pentru că ea este prima formă de lumină pe care o învață omul. Lumina care nu orbește. Lumina care nu judecă. Lumina care rămâne aprinsă chiar și când restul se stinge.

Și poate că nu îi spunem destul.

Poate că uităm prea des.

Dar adevărul rămâne simplu și greu de dus:

Unde e mama, e viață.

Unde e mama, e acasă.”

sursa Razvan Vasile (fb)

Nostalgii de Crăciun

 In the evening quiet, she ponders her life until now, seeing it backwards.

In the doing, she knows now why things she thought were so painful and difficult then had to happen in the way they did.

She reflects on the times she was judged, took a good, hard look in the mirror and learned her identity, her truth.

She honors the times she drew to herself the courage to not be hurt, but to let other's words or opinions become opportunities to visit areas and thoughts within herself that she might not otherwise venture to.

Her mind wanders to times, events, places and people who supported her and loved her in each progression of her growth.

She holds gratitude in her heart for her family, all of them, her birth family, her tribe, her soul family and her animal family.

She forgives the sadness, the trials, the broken hearts and the difficult circumstances. In reflection, she is appreciative of the lessons they taught her.

She reminisces about her little girl moments, those when she felt confident and sure of herself, and those when she doubted herself because she didn't know enough not to believe the lies and misconceptions of others that cast doubt on her own certainty.

She remembers with fondness her agility, her dance moves and her love of her youthful body. She recalls with joy the blessing of music that still livens her heart and dances within her soul.

She's thankful for the many beautiful books that launched her creative imagination in so many ways.

As a woman, she's become comfortable in her own skin, accepting the wand of aging, scars and all, because it's all part of her human experience.

She blesses the stars and the moon, however they appear to her, because they have been beacons of light reminding her since she was a child that there is more to this universe and it's important to view the world with wide-eyed wonder.

She finds herself at the edge of another transition and blesses her divinity and the grace that has brought her to now. It's not done, but oh my the ride. Jody Doty

©2025 Meditations and Musings by Jody Doty

Credit to artist

Seara liniștită, ea se gândește la viața ei până acum, văzând-o înapoi.

Făcând asta, ea știe acum de ce lucrurile pe care le credea atât de dureroase și dificile, apoi trebuiau să se întâmple în felul în care s-

Ea reflectă asupra vremurilor în care a fost judecată, s-a uitat bine în oglindă și și și-a aflat identitatea, adevărul.

Ea onorează vremurile în care și-a atras curajul de a nu fi rănită, ci de a lăsa cuvintele sau opiniile altora să devină oportunități de a vizita zone și gânduri din ea în care altfel nu s-ar aventura.

Mintea ei rătăcește în timpuri, evenimente, locuri și oameni care au susținut-o și au iubit-o în fiecare progresie a creșterii ei.

Ea poartă în suflet recunoștință pentru familia ei, pentru toți, pentru familia ei naturală, pentru tribul ei, pentru familia ei de suflet și pentru familia ei de animale.

Ea iartă tristețea, încercările, inimile frânte și circumstanțele dificile. În reflecție, apreciază lecțiile pe care i le-au dat.

Își amintește de momentele fetiței sale, de cele în care se simțea încrezătoare și sigură pe ea însăși și de cele în care se îndoia de ea pentru că nu știa suficient pentru a nu crede minciunile și concepțiile greșite ale celorlalți care pun la îndoială propria ei certitudine.

Își amintește cu drag de agilitatea ei, de mișcările ei de dans și de dragostea ei pentru corpul ei tânăr. Își amintește cu bucurie de binecuvântarea muzicii care încă îi însuflețește inima și dansează în sufletul ei.

Este recunoscătoare pentru numeroasele cărți frumoase care i-au lansat imaginația creativă în atât de multe feluri.

Ca femeie, ea a devenit confortabilă în propria piele, acceptând bagheta îmbătrânirii, cicatricile și toate cele, pentru că totul face parte din experiența ei umană.

Ea binecuvântează stelele și luna, oricum îi apar ele, pentru că au fost faruri de lumină amintindu-i încă de când era mică că există mai mult în acest univers și este important să privim lumea cu ochi mari.

Ea se găsește la marginea unei alte tranziții și binecuvântează divinitatea ei și harul care a adus-o acum. Nu e gata, dar oh, ce plimbare.

Jody Doty- pagina de FB

©2025 Meditații și muzici de Jody Doty

Balcic

 „Mă închin oricărei religii, prețuiesc orice rituri şi forme consfințite, dar pentru mine Dumnezeu stă peste toate acestea. Aflu pe Dumnezeu în fire, în frumusețe, în artă, în iubire, în iubirea față de toți oamenii". Şi ca totul sa fie mai profund înțeles, Regina aduce mărturie legătura ei cu o bătrână turcoaică, vecină de „,moşie", cu care nu putea comunica prin vorbe, dar care venea să se roage în fața icoanelor, aprindea lumânări şi ardea chiar tămâie. Impresionată de gestul bătrânei, Regina l-a consemnat în scrierile sale:,,Pare un lucru mărunt, o lumânărică mare de două palme, dar bătrâna turcoaică, în smerenia ei, a priceput duhul în care s-a fost zidit Stella Maris".

Regina Maria

Din cartea „Balcic” - Balcica Măciucă

Capela Stella Maris de la Balcic

Palatul Reginei Maria

vederi din anii ’70, din colecția personală