TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA

 „TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA. Există o oră în fiecare dimineață în care lumea încă nu știe dacă merită să înceapă. Aerul e rece. Obiectele sunt tăcute. Zilele par nehotărâte. Și atunci… se trezește mama.

Nu aprinde doar lumina din bucătărie. Aprinde sensul.

Nu pune doar apă la fiert. Pune ordinea în haos.

Nu face doar pași prin casă. Țese siguranță.

Când mama se trezește, casa începe să respire. Pereții nu mai apasă. Podeaua nu mai e rece. Tăcerea nu mai sperie. Chiar și ceasul parcă bate mai blând. Pentru că există cineva care știe ce e de făcut, chiar și atunci când nimeni nu întreabă.

Mama nu e doar o persoană.

Este axul pe care se învârte viața mică și mare.

Este ritmul după care se aliniază inimile.

Este răspunsul la întrebări care nu s-au rostit încă.

Când mama e obosită, casa se micșorează.

Când mama e liniștită, casa se lărgește.

Când mama zâmbește, chiar și grijile se așază pe scaun și așteaptă.

Mama vede înainte să ceri. Aude înainte să vorbești. Simte înainte să înțelegi ce simți. Ea ține în trupul ei o hartă invizibilă a tuturor celor din jur. Știe cine e bine. Cine ascunde ceva. Cine are nevoie de o mângâiere și cine de o tăcere respectată.

Nu face zgomot când salvează o zi.

Nu cere aplauze când ține lumea în picioare.

Nu negociază iubirea. O oferă.

Toate casele sunt întunecate până când se trezește mama pentru că ea este prima formă de lumină pe care o învață omul. Lumina care nu orbește. Lumina care nu judecă. Lumina care rămâne aprinsă chiar și când restul se stinge.

Și poate că nu îi spunem destul.

Poate că uităm prea des.

Dar adevărul rămâne simplu și greu de dus:

Unde e mama, e viață.

Unde e mama, e acasă.”

sursa Razvan Vasile (fb)

Nostalgii de Crăciun

 In the evening quiet, she ponders her life until now, seeing it backwards.

In the doing, she knows now why things she thought were so painful and difficult then had to happen in the way they did.

She reflects on the times she was judged, took a good, hard look in the mirror and learned her identity, her truth.

She honors the times she drew to herself the courage to not be hurt, but to let other's words or opinions become opportunities to visit areas and thoughts within herself that she might not otherwise venture to.

Her mind wanders to times, events, places and people who supported her and loved her in each progression of her growth.

She holds gratitude in her heart for her family, all of them, her birth family, her tribe, her soul family and her animal family.

She forgives the sadness, the trials, the broken hearts and the difficult circumstances. In reflection, she is appreciative of the lessons they taught her.

She reminisces about her little girl moments, those when she felt confident and sure of herself, and those when she doubted herself because she didn't know enough not to believe the lies and misconceptions of others that cast doubt on her own certainty.

She remembers with fondness her agility, her dance moves and her love of her youthful body. She recalls with joy the blessing of music that still livens her heart and dances within her soul.

She's thankful for the many beautiful books that launched her creative imagination in so many ways.

As a woman, she's become comfortable in her own skin, accepting the wand of aging, scars and all, because it's all part of her human experience.

She blesses the stars and the moon, however they appear to her, because they have been beacons of light reminding her since she was a child that there is more to this universe and it's important to view the world with wide-eyed wonder.

She finds herself at the edge of another transition and blesses her divinity and the grace that has brought her to now. It's not done, but oh my the ride. Jody Doty

©2025 Meditations and Musings by Jody Doty

Credit to artist

Seara liniștită, ea se gândește la viața ei până acum, văzând-o înapoi.

Făcând asta, ea știe acum de ce lucrurile pe care le credea atât de dureroase și dificile, apoi trebuiau să se întâmple în felul în care s-

Ea reflectă asupra vremurilor în care a fost judecată, s-a uitat bine în oglindă și și și-a aflat identitatea, adevărul.

Ea onorează vremurile în care și-a atras curajul de a nu fi rănită, ci de a lăsa cuvintele sau opiniile altora să devină oportunități de a vizita zone și gânduri din ea în care altfel nu s-ar aventura.

Mintea ei rătăcește în timpuri, evenimente, locuri și oameni care au susținut-o și au iubit-o în fiecare progresie a creșterii ei.

Ea poartă în suflet recunoștință pentru familia ei, pentru toți, pentru familia ei naturală, pentru tribul ei, pentru familia ei de suflet și pentru familia ei de animale.

Ea iartă tristețea, încercările, inimile frânte și circumstanțele dificile. În reflecție, apreciază lecțiile pe care i le-au dat.

Își amintește de momentele fetiței sale, de cele în care se simțea încrezătoare și sigură pe ea însăși și de cele în care se îndoia de ea pentru că nu știa suficient pentru a nu crede minciunile și concepțiile greșite ale celorlalți care pun la îndoială propria ei certitudine.

Își amintește cu drag de agilitatea ei, de mișcările ei de dans și de dragostea ei pentru corpul ei tânăr. Își amintește cu bucurie de binecuvântarea muzicii care încă îi însuflețește inima și dansează în sufletul ei.

Este recunoscătoare pentru numeroasele cărți frumoase care i-au lansat imaginația creativă în atât de multe feluri.

Ca femeie, ea a devenit confortabilă în propria piele, acceptând bagheta îmbătrânirii, cicatricile și toate cele, pentru că totul face parte din experiența ei umană.

Ea binecuvântează stelele și luna, oricum îi apar ele, pentru că au fost faruri de lumină amintindu-i încă de când era mică că există mai mult în acest univers și este important să privim lumea cu ochi mari.

Ea se găsește la marginea unei alte tranziții și binecuvântează divinitatea ei și harul care a adus-o acum. Nu e gata, dar oh, ce plimbare.

Jody Doty- pagina de FB

©2025 Meditații și muzici de Jody Doty

Balcic

 „Mă închin oricărei religii, prețuiesc orice rituri şi forme consfințite, dar pentru mine Dumnezeu stă peste toate acestea. Aflu pe Dumnezeu în fire, în frumusețe, în artă, în iubire, în iubirea față de toți oamenii". Şi ca totul sa fie mai profund înțeles, Regina aduce mărturie legătura ei cu o bătrână turcoaică, vecină de „,moşie", cu care nu putea comunica prin vorbe, dar care venea să se roage în fața icoanelor, aprindea lumânări şi ardea chiar tămâie. Impresionată de gestul bătrânei, Regina l-a consemnat în scrierile sale:,,Pare un lucru mărunt, o lumânărică mare de două palme, dar bătrâna turcoaică, în smerenia ei, a priceput duhul în care s-a fost zidit Stella Maris".

Regina Maria

Din cartea „Balcic” - Balcica Măciucă

Capela Stella Maris de la Balcic

Palatul Reginei Maria

vederi din anii ’70, din colecția personală

Cella Delavrancea despre Balcic

„Am fost la Balcic, my Queen, timp de nouă zile, cu una din surorile mele și încântătoarea mea nepoată. Philippe ni s-a alăturat, dar n-a mai putut să suporte primitivismul vieții de acolo, mai mult de trei zile. Spunea, zburlindu-și penajul de bărzoi: „Trebuie să ai patima pitorescului ca să rămâi aici." De fapt și timpul se distra să îngreuneze gesturile zilnice. Vântul și frigul alternau. Marea plumburie păstra o uniformitate monastică. Cerul gri cobora ca un capac înăbușitor. Drumurile, noroioase și lipindu-se de tălpi. La restaurant se mânca, după lupte de baricadă, iaurt și miel pe jumătate crud. Peştele nu se mai lăsa prins în plase. Instalațiile din vile erau mai puțin decât strictul necesar. Cea mai sumară higienă, ignorată, și toaletele à la turca în zilele cu vânt îți făceau surprize de nemărturisit...

După ce a admirat îndelung peisajul, grădinile Voastre și vilele lui Riri (cea a lui Ion Pillat seamănă cu o pasăre cu aripile întinse), Philippe a fugit. Noi am rămas pentru că mărșăluiam pe câmpurile mustind de bujori, iar oxigenul din largul mării ne făcea bine.

Era multă lume, adunare amestecată de oameni importanți şi modești, care fraternizau în aceeaşi lipsă de confort. Aveam cu toții buna dispoziție a naufragiaților. Trecând prin fața bucătăriei Voastre, n-am putut să înfrânez suspinele nostalgice care-mi umflau burta puțin cam scobită... Am văzut-o adesea pe Elise Brătianu, alegorie ursuză a Timpului. Ea reface acea casă turcească fără a asculta sfaturile specialiștilor. Are prea mulți zidari, detestă pitorescul împrejurimilor, urăşte turcii şi se îndepărtează cu silă de tătari, priveşte cu un ochi încărcat de fulgere deliciosul sat de sub flancul falezei şi Philippe pretinde că nu poate suferi Balcicul. Cred e dreptate, dar atunci de ce construieşte? Nu-mi răspundea la niciuna dintre politețurile mele, se punea de-a-ndoaselea la orice propunere care i se făcea şi pleca spre casa Denize, unde dârdâia, urmată de cei patru baseți, doi cu patru picioare și doi cu două picioare – Fotino și inginerul Roman. E caraghios s-o vezi terorizând când o regiune, când alta. Marea nu-i priește și mă gândesc că va fi și mai iritabilă la căldura mare decât la vânt. Totuși, într-o dimineață, ne-a dus cu amabilitate deasupra Cratal-Ceşmé-ului și, împreună, am cules stânjenei și am luat pietre pentru a le replanta în mediul lor, la Bucureşti.”

Corespondența dintre Regina Maria a României- Cella Delavrancea (1913-1937)

How you treat your mother is how life will treat you

 How you treat your mother is how life will treat you.

She is the root - the first source of love and forgiveness.

She held you when you couldn’t walk,

held you when the world hurt,

and hid her own fears so you would feel safe.

Your mother is a reflection of your soul.

What you sow in her, you will reap in yourself.

And yet, how often we forget to look at her with tenderness,

to ask how she feels,

or to thank her for all that she has given,

even though no one ever gave her anything.

Maybe you’ll never know how many times she cried,

how many times she had to be strong when she didn’t want to be,

how many tears she hid behind a smile.

You saw her as a woman capable of everything,

not knowing that sometimes she just wanted to rest -

just wanted a hug, with no explanations or conditions.

Life gives back everything we give,

especially what we give - or deny - to the one who gave us life.

Treat her with love, patience, and respect.

Don’t interrupt her when she speaks.

Don’t judge her for what she couldn’t be - she did the best she could with what she had.

And if she’s gone,

speak to her soul.

Tell her everything you didn’t say.

A mother’s love never disappears -

it only changes form,

lingering in the air,

waiting to be remembered with gratitude.

Remember:

How you treat your mother

is how life will teach you to love.

And nothing hurts more than realizing too late

that no one ever loved you

the way that woman did -

the one you once called Mom.

Cum te porți cu mama ta așa te va trata viața.

Ea este rădăcina - prima sursă de iubire și iertare.

Ea te-a ținut în brațe când nu puteai să mergi,

te-a ținut când lumea a durut,

și-a ascuns propriile temeri ca să te simți în siguranță.

Mama ta este o reflexie a sufletului tău.

Ce ai semănat în ea, vei culege în tine.

Și totuși, cât de des uităm să o privim cu tandrețe,

pentru a întreba cum se simte,

sau să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a dat,

chiar dacă nimeni nu i-a dat niciodată nimic.

Poate nu vei ști niciodată de câte ori a plâns,

de câte ori a trebuit să fie puternică atunci când nu a vrut să fie,

câte lacrimi a ascuns în spatele unui zâmbet.

Ai văzut-o ca pe o femeie capabilă de orice.

neștiind că uneori voia doar să se odihnească -

Am vrut doar o îmbrățișare, fără explicații sau condiții.

Viața ne dă înapoi tot ce dăruim,

mai ales ceea ce dăruim - sau negam - celui care ne-a dat viață.

Tratați-o cu dragoste, răbdare și respect.

Nu o întrerupe când vorbește.

Nu o judeca pentru ceea ce nu a putut fi - a făcut tot ce a putut cu ceea ce a avut.

Și dacă ea a plecat,

vorbește cu sufletul ei.

Spune-i tot ce nu i-ai spus.

Dragostea unei mame nu dispare niciodată -

Îşi schimbă doar forma.

persistă în aer,

așteptând să fie amintit cu recunoștință.

Amintiți-vă:

Cum te porți cu mama ta

așa te va învăța viața să iubești.

Și nimic nu doare mai tare decât să realizezi prea târziu

că nimeni nu te-a iubit vreodată

modul în care acea femeie a făcut -

cea căreia i-ai spus odată mamă.

sursa https://www.facebook.com/groups/915814495181187/permalink/24880605651608736 

Jurnal de la Balcic-Cella Serghi

Primele mele vizite (imaginare) la Balcic, înainte de 1990, au fost prin intermediul povestirilor Dianei Slavu din romanul „Pânza de păianjen” al Cellei Serghi. Deși romanul a avut numeroase ediții, abia după 1990 am cumpărat cartea și am recitit-o cu aceeași curiozitate de altădată.

Ani mai târziu, după vizita mea reală la Balcic, am simțit nevoia să revin la carte. Am citit-o din nou, dar nu a mai avut asupra mea același efect: între timp, prioritățile s-au schimbat. Totuși, fragmentele dedicate locurilor și locuitorilor Balcicului interbelic rămân la fel de fascinante. O lume aparte, diferită de cea a palatului reginei, pe care autoarea îl amintește doar din când în când.

Cum există online ediții în format PDF, am preferat să citesc varianta originală din 1938. Pentru că îi lipseau câteva pagini, am trecut la o ediție mai nouă și am constatat că textul a mai fost modificat.

De exemplu:

1938 – „Pe etajera de sub icoană stăteau prăfuite o candelă, o salcie vestejită și un ou roșu de Paști.”

Ediție ulterioară – „Sub icoana prăfuită, o candelă, o salcie vestejită și un ou încondeiat.”

Am reușit totuși să citesc din ediția veche fragmentele și capitolul Jurnalul de la Balcic.

Uneori, o carte veche citită din nou, după ani și după o călătorie reală, ne arată cât de mult s-a schimbat nu textul, ci cititorul.

Ediția din 1938: https://revistatransilvania.ro/.../1938.-Cella-Serghi-P...

***

***

****

Bijuterie arhitectonică pe Aleea Copou din Iași

Prima fotografie cu această clădire este din anul 2014 (sursa: https://turistiniasi.blogspot.com/search?q=aleea+copou ).

Între timp imobilul a trecut printr-un proces de reabilitare remarcabil, recăpătându-și farmecul de odinioară. Astfel, în imaginile din 2025, realizate de mine, clădirea se prezintă într-o formă spectaculoasă, evidențiind grija acordată detaliilor. Un element care mi-a atras în mod special atenția este vitraliul de la ușa de la intrare – un detaliu deosebit, ce adaugă un plus de eleganță și rafinament întregii construcții.

A Thread Only You Can Weave

 

Every encounter,

every word,

every step you take

is a thread in the tapestry of life

only you can weave.

Even the shadows

that stretch long across your days

carry purpose.

They teach patience,

reveal hidden strength,

and carve quiet hollows

where understanding grows.

The love you give,

the love you lose,

the love that returns in unexpected forms,

all of it moves like a river,

shaping the contours of your soul.

No moment is wasted.

No gesture meaningless.

The small,

the unnoticed,

the fleeting,

they, too, are sacred.

You are not drifting without a purpose.

You are walking a path.

You are a story unfolding,

thread by thread,

step by step.

Trust the unseen pattern.

Trust that even the storms belong.

Your life is not random.

It is a work of intention,

a quiet miracle unfolding,

every thread sacred,

every step holy,

every moment a thread only you can weave.

~ 'A Thread Only You Can Weave' by Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne

Un fir pe care doar tu îl poți țese

Fiecare întâlnire,

fiecare cuvânt,

fiecare pas pe care îl faci

este un fir în tapiseria vieții

numai tu poți țese.

Chiar și umbrele

care se întind mult peste zilele tale

poartă un scop.

Ei învață răbdarea,

dezvăluie puterea ascunsă,

și sculptează goluri liniștite

unde înțelegerea crește.

Dragostea pe care o dăruiești,

dragostea pe care o pierzi,

dragostea care revine în forme neașteptate,

totul se mișcă ca un râu,

contururile sufletului tău.

Nici un moment nu este pierdut.

Niciun gest fără sens.

Cel mic,

neobservat,

trecătoare,

şi ele sunt sacre.

Nu plutești fără un scop.

Mergi pe o cale.

Ești o poveste care se desfășoară,

fir cu fir,

pas cu pas.

Ai încredere în modelul nevăzut.

Ai încredere că chiar și furtunile aparțin.

Viața ta nu este întâmplătoare.

Este o lucrare de intenție,

un miracol liniștit desfășurându-se,

fiecare fir sacru,

fiecare pas sfânt,

în fiecare clipă un fir pe care doar tu îl poți țese.

~ "Un fir pe care doar tu îl poți țese" de Spirit of a Hippie

Mary Anne Byrne