PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

31 mai 2010

Big Ben


 31 mai - Big Ben împlineşte 151 de ani.
Marele "Big Ben" supranumit "Turnul cu Ceas" este renumit pentru acurateţea masivului clopot ce cântareşte 11.800 kg. De fapt, numele său se refera strict la marele clopot care anunţa ora exactă şi trecerea jumătaţilor de oră dar în fapt este asociat întregului ansamblu, respectiv Turnul cu Ceas de la capătul de nord al Casei Parlamentului din centrul Londrei. Braţele ceasului au 2,7 şi respectiv 4,3m.

Big Ben este cel mai mare ceas cu patru feţe şi cel mai înalt turn cu ceas din lume care aniversează 151 de ani .

La baza fiecărui ceas de pe cele 4 feţe este câte o inscripţie în limba latina : " DOMINE SALVAM FAC REGINAM NOSTRAM VICTORIAM PRIMAM" care se traduce: "Doamne Dumnezeule ai grijă de Regina noastră Victoria I ."

Big Ben a devenit un simbol al Marii Britanii şi implicit al Londrei, atât în particular cât şi în visual-media, astfel că un producător care vrea sa indice în generic o locaţie din Marea Britanie arată imaginea renumitului Turn cu Ceas de multe ori însoţită de celebrul autobuz roşu supraetajat sau un taxi negru stil retro.

(Mulţumesc prietenei mele Dana de la Londra.)

No smoking

 31 mai - Ziua mondială antifumat

Ce pot spune?  
Am fumat, chiar mult. Ajunsesem la două pachete de ţigări pe zi. 
Am avut două tentative de lăsat de fumat. Prima a fost un eşec. De ce? M-am lăsat vreo lună şi am plecat la mare. Vai dar cum să nu fumez acolo? Şi aşa de la trei ţigări (negre sau mentolate) pe zi am ajuns la cele două pachete pe zi.  Peste un an am zis că dacă am reuşit odată, trebuie să mă las de tot. Şi gata a fost! Nu mai fumez cam demultişor.
Ce trebuie? Voinţă!!!   
Ne-am lăsat amândoi odată de fumat şi eu şi soţul meu (chiar asta se întâmpla cu ceva ani în urmă în această lună ). Stăm şi ne gândim acum cum puteam să fumăm atât. Ce ne-a determinat să ne lăsăm? O scumpire exagerată a ţigărilor în acea perioadă, la mine era şi o durere de cap şi ajunsesem să fumăm Carpaţi, care miroseauuu.....
Acum când mergem undeva unde se fumează e durere. 
Când venim acasă ne schimbăm toate hainele, dar mirosul rămâne şi în păr.

30 mai 2010

E timpul

            Ca şi celălalt filmuleţ pe care l-am postat de la GabyS şi acesta este foarte frumos şi atât de liniştitor, că l-am văzut de vreo câteva ori.

29 mai 2010

Invention du Jell-O

Pentru că ieri după amiază a plouat, a turnat cu găleata, a tunat, a bătut gheaţa şi nu a mers internetul iar copilul a fost invitat la un "party" la un coleg de cămin am uitat aseară când am venit să postez asta. Dar ca să nu treacă prea mult timp iat-o!!!

28 mai 1897 - Invention du Jell-O


Mai mult citim aici.  
 Ce frumos arată şi cred că erau şi bune.
Am cumpărat din ale noastre, dar mai demult şi se simţea gustul de chimicale.

Leapşa de la Shakuka

Leapşa de la Shakuka


Ce sunt luptele?
Luptele sunt nişte acţiuni care în prezenţa iubirii nu ar exista, ele există în prezenţa urii.


Ce înseamnă a vedea?
A şti tot ce este în jurul tău cu ajutorul ochilor.

Ce e culoarea?
senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe;
Definiţia am luat-o de aici pentru că nu aveam inspiraţie


Ce e lumina?
Ceva care îmi crează o stare de bine.


Ce e umbra?
Ceva ce ne urmăreşte tot timpul.

Ce e întunericul?
Ceva de care îmi este teamă uneori!!!


Cine e interesat de leapşă îl invit să o preia.

Un nou hit la Radio Zu

"Să nu-mi iei niciodată pensia" 

28 mai 2010

Jon&Kate plus eight

Şi dacă tot am amintit în altă postare de alt reality show de la Discovery Travel&Living să-i prezint şi pe "Jon&Kate plus eight".
Familia Gosselin are 8 copii.
Jon şi Kate au urmat tratamente de fertilizare pentru a putea avea copii.
Astfel că la prima naştere au fost două gemene, iar la a doua au fost şase copii: trei băieţi şi trei fetiţe.
Când urmăream serialul mă gândeam cum oare poate să facă faţă la opt.
Eu am unul şi pentru mine era îndeajuns (în ceea ce priveşte plânsul, febra, durerile).



N-am căutat prea mult, dar am înţeles că anul trecut cei doi au divorţat, datorită infidelităţii lui Jon.
Când nu au mai avut grija banilor, s-au ivit alte probleme în familie. 
 Episoadele care le vedem noi sunt vechi de vreo doi ani şi ca şi toate reality show-urile de pe acest canal , se repetă.

Zelist

Să nu mă întrebaţi cum am ajuns la Zelist că nici eu nu mai ştiu. Dar cum stă treaba cu monitorizarea la ei? Oare te înscriu ei automat în baza lor de date? Că eu nu-mi aduc aminte să-mi fi făcut cont la ei. Oricum pe data de 25 mai, sunt pe locul 6815. Uau!!!! Da, se cunoaşte că pe 20 mai am avut mult trafic.
Evoluţia blogului meu:

Poziţii în clasament

Data             Poziţia
25 mai 2010 - 6815

18 mai 2010 - 7701

11 mai 2010 - 7943

4 mai 2010 - 9075

 De altfel nu prea înţeleg cum stă treaba pe acolo. Cum e cu punctele, intrările? Dar nici nu-mi bat capul că nu mă interesează prea tare. Aşa ca fapt divers, da.

27 mai 2010

Tatoo

         Nu ştiu cât le plac altora tatuajele, dar mie îmi plac. Asta datorită emisiunii televizate LA Ink  de pe Discovery Travel&Living, avându-i ca protagonişti pe Kat Von D, Corey, Hannah, Kim. Îmi plac tatuajele pe care le fac, consider că sunt adevăraţi artişti care fac opere de artă pe piele. Nu, eu nu cred că m-aş tatua dar îmi place să văd.  Nu trebuie să avem idei preconcepute despre cei care îşi fac şi fac  tatuaje, pentru că fiecare e liber să facă ce vrea atâta timp cât nu deranjează pe nimeni.
     Vorbeam când eram la lucru despre asta şi mi-am întrebat colegele, dacă eu mi-aş face un tatuaj, care ar fi? La care fosta mea colegă Dana, care mă cunoaşte atât de bine, mi-a răspuns foarte repede: boxeriţa (boxeriţa nu mai era printre noi când am avut această discuţie). 
     Mă uit la emisiuni când nu sunt în reluare că episoadele nu au o ordine. Nu ştiu cum şi cine transmite, de se dau anumite episoade de n ori!!! (Apropo, tot aici mă uitam şi la Jon and Kate plus eight- e cu familia care avea două fetiţe gemene şi au mai venit încă şase gemeni: trei fetiţe şi trei băieţi).
    Singura problemă pe care o am este că atunci când se promoveză festivaluri sau alte chestii referitoare la tatuaje sunt prezentate numai imagini mai dure să zic aşa. Dar sunt tatuaje şi "domestice" cu flori, cu animale.

La noi  în perioada 28-30 mai are loc la Sibiu, Transilvania Tattoo Expo 2010.

Mi-a plăcut ce a scris Tomata cu scufiţă  (mulţumesc pentru acord)

"Ce mi-a atras mie în mod special atenţia sunt următoarele chestii:
 - în primul rând, incredibilul talent pe care cei 5 artişti îl au. Vine cineva cu o poză şi în câteva ore poza e pe pielea lui, exact aşa cum arăta pe hârtie. În episodul pe care l-am văzut ieri venise un bărbat care voia imaginea fetiţei lui bolnave pe umărul stâng. Am rămas prostită cât de exact şi de identic a ieşit tatuajul. Apoi venise un pompier care voia să i se tatueze tot spatele cu ceva „peisaj” de război. Artă, nu altceva.
 femeile alea, deşi tatuate, arata incredibil. Frumoase, machiate deşi toate sunt desenate şi găurite, da’ jur că mi se păreau mai sexy ca nişte Miss. Da’ de fapt vedeţi şi în poză. Acum nu zic eu că ar trebui să ne tatuăm toate, da’ văzându-le pe ele, mi-am schimbat părerea despre femeile tatuate aşa mult. (dacă mă gândesc la Angelina… pfui)."
LA ink
Kat von D
Pixie
Kim
Hannah
Corey

26 mai 2010

Grădiniţa mea, ha, ha, ha, ha

Este o clădire veche care acum  este renovată.
Dar e bine că eu o postez aşa cum era. 
Mulţumesc b.d. pentru idee şi pentru adresă. 

25 mai 2010

Pentru b.d.

Despre viaţă

      „Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni au ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă tu nu eşti lucrurile nu au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor, dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.

      Prin urmare, la ce străduinţă? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate nu mai înţelegi rostul încordării şi sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.

     Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl duce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: ori pricep ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu.”

Părintele Arsenie Boca
Din cartea "Alte mărturii despre Arsenie Boca" 




Medicina care vindecă nu este rentabilă


L-am găsit la aici.

24 mai 2010

Deochiul

         Credeţi în deochi? Eu da. Vi s-a întâmplat să vă simţiţi rău şi să vă descânte cineva şi să vă treacă? Mie da. Am găsit în cartea "Leacuri magice din Carpaţi" tradiţia în legătură cu deochiul şi am făcut să zicem un rezumat.

        "Cele mai răspândite descântece româneşti sunt probabil cele "de deochi". Numit şi săgetătură, deochiul este o boală de natură magică.
         În dicţionarul manuscris al neobositului cărturar care a fost Marele-vornic Iordache Golescu, citim următoarele însemnări:
        «Dăochez însemnează că vatăm cu ochii, cu vederea, cu uitătura. Adică uitându-mă la oarece, se vatămă acel lucru atât de rău şi pătimeşte atât de mult, încât, de este copil sau vreo vită, peşin se îmbolnăveşte şi moare. De este sticlă, crapă, plezneşte. De este vas de pământ, se sfărâmă, se sparge. De este casă, se prăpădeşte. De este vie, se strică viţa cu totul, de nu mai dă rod. Şi multe asemenea zic pentru dăochiat, încât nu este de crezut; dar se întâmplă de multe ori mari boale, mari vătămături şi mari stricăciuni, mai ales şi mai des la copii. Şi, după cum zic, cel ce are această patimă, când dăoache pe cineva, simte că-1 dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are şi mare şi înfocată dragoste şi plăcere către acel lucru ce vede, încât de-ar putea să-1 înghită de viu. Dohtoria dăochiatului nu este alta decât, după obiceiul vechiu, cel ce dăoache vreun copil, să scuipe asupra copilului de trei ori sau să dea semn de la el însuşi şi cu acel semn să-1 afume pe copil. Cel ce nu voeşte să se dăoache, scuipă de trei ori în sânul său. Ca să nu să dăocheze copiii, obişnuiesc doicile de atârnă la capul copiilor usturoiu sau un semn de postav roşu, sau vreun ban mare de argint, de aur, sau scule frumoase, care se zic semne de dăochiat, ca, uitându-se cel ce dăoche la copil, să vază mai întâiu acele semne. Şi, aşa mergând vederea, uitătura întâiu la acele semne, se risipeşte pe acolo veninul dăochiului şi scapă copilul. Iar usturoiul în adevăr este dohtorie împotriva dăochiatului, că iuţimea lui birueşte iuţimea ochilor înveninaţi a celui dăochietor».

Cum se provoacă deochiul:

Deochiul se poate provoca simplu, prin privire (prin "uitătură"), sau cu vorba.

a) O simplă privire este adesea de ajuns ca să afecteze sănătatea cuiva, sau să aducă, într-un fel sau altul, vătămare, nu numai omului, în special copilului, ci chiar şi vitelor sai plantelor. Uneori efectele acestei priviri pot fi resimţite chiar de obiectele neînsufleţite. Urmările nefaste ale simplei priviri, fără a se recurge la vreo formulă sau ceremonie magică, constituie caracterul propriu al deochiului, al acestei acţiuni magic spontane, care îl deosebeşte de toate celelalte mijloac întrebuinţate de cineva cu scopul de a vătăma, cum sunt vrăjite farmecele, blestemele etc. Această uitătură, căreia i se atribuie o putere magică foarte mare, adeseori este îndreptată către cineva sau către ceva fără nici o răutate, fără nici un gând de a-i aduce un neajuns. Ba chiar dimpotrivă, ea poate să fie plină de dragoste sau de admiraţie. Puterea dăunătoare a acestei priviri este, în cazul acesta, independentă de voinţa cuiva, este un fel de vrajă involuntară, provocată numai de însuşirea ce o au unii de a deochea. Unele persoane au această însuşire de când s-au născut, iar altele au capătat-o mai târziu, datorită unor anumite împrejurări.

b) Când cineva exprimă prin cuvinte admiraţia de care este cuprins faţă de o persoană frumoasă, sănătoasă, fericită sau înzestrată cu calităţi deosebite, sau când aduce peste măsură laude aceluia ce posedă aceste însuşiri, deochiul este gata. Chiar însuşi vorbitorul se poate deochea singur, atunci când îşi exprimă verbal deplina mulţumire de starea sa, sau când arată că este peste măsură de fericit. Singurul mijloc de a evita urmări magice nefaste ale acestor laude exagerate este expresia «să nu-i fie de deochi!» sau «de nu m-aş deochea!» şi altele de felul acesta.

Cine poate fi deocheat?

Dintre fiinţele omeneşti, copiii sunt cei mai expuşi deochiului. Este de ajuns ca un copil să fie frumos sau să pară foarte deştept, pentru ca lumea, mirându-se de el şi lăudându-1 peste măsură, fără a întrebuinţa formula obişnuită «să nu-i fie de deochi!», să-1 învenineze cu deochiul. Această credinţă este răspândită la toate popoarele.

Oamenii mari, în special flăcăii şi fetele frumoase, mirele şi mireasa, uneori şi oamenii slăbănogi sau bolnăvicioşi, sunt expuşi deochiului. Lăuzele mai sunt adesea în primejdia de a fi deocheate. De aceea, moaşa, îndată după facere, înainte de a lăsa pe cineva străin să intre în casă, suflă peste capul lăuzei şi-i descântă de deochi în afară de fiinţele omeneşti, pot fi deocheate animalele domestice, în special caii şi vitele cornute, mai ales când se deosebesc prin frumuseţea lor. Mânjii, viţeii, mieii şi iezii sunt cei mai expuşi a fi deocheaţi. Afară de acestea, ca şi când ar fi însufleţite, pot fi deocheate plantele de tot felul, legumele şi grânele, florile, poamele şi copacii.

Efectele deochiului

Deochiul prezintă simptome specifice, după care se poate recunoaşte că cineva este deocheat. Astfel, când este cineva deocheat, capătă aşa deodată, ca din senin, mari dureri de cap.

Cel mai cunoscut simptom al deochiului este căscatul încontinuu, deşi omului nu îi este somn. Dacă o babă descântă cuiva, presupunând că acela este deocheat, şi ea începe să caşte în timp ce rosteşte decântecul, este un semn de netăgăduit că bolnavul este (era) deocheat. Cu cât descântătoarea cască mai mult, cu atât şi vindecarea este mai sigură. (Tot astfel se crede şi în Franţa.)

Copiii şi chiar oamenii mari, când sunt deocheaţi, uneori se aprind la faţă şi au călduri, ori le ţiuie urechile.

Bolnavii, de li se întâmplă sa fie deocheaţi, sunt apucaţi de vărsături sau le curge sânge din nas.

Cât priveşte animalele, în special caii, vitele şi mieii, când sunt deocheate, le vezi tremurând, încep să tânjească şi, în cele din urmă, se prăpădesc.

Când sunt deocheate plantele, florile se veştejesc la puţin timp de la deochi, pomii nu mai dau roade şi încep să se usuce

Stingerea cărbunilor

Pentru a şti dacă cineva este deocheat, i se sting cărbuni. Descântătoarea aduce întâi apă neâncepută de la un izvor, de la o fântână sau de la o apă curgătoare din apropiere. Cea mai bună este însă apa adunată din stropii de la roata morii.
În Transilvania, românii şi saşii procedează la fel, aruncând într-un pahar cu apă 3 sau 9 cărbuni aprinşi. Fac cruce deasupra paharului cu mâna sau cu un cuţit, îi dau copilului bolnav să bea puţin din apă, iar restul o azvârle la ţâţâna uşii. Bolnavul se socoteşte că este deocheat dacă tăciunii s-au aşezat pe fundul paharului.

Paza de deochi

Cum să ne ferim de deochi? Cel mai sigur şi mai răspândit mijloc, când este vorba să fereşti un copil, un om mare, o vită, o floare sau un pom, este să nu te miri de frumuseţea sau de alte calităţi ale lor, să nu le aduci laude, şi de a scuipa sau a face gestul scuipatului asupra lor, de trei ori în şir, zicând: «ptiu! ptiu! ptiu! să nu-i fie de deochi!» sau «de nu s-ar deochea!».

Dar nu numai copilul sau omul adult trebuie scuipat ca să fie ferit de urmările funeste ale deochiului, ci şi animalele. Dacă vezi ceva frumos, un viţel, o vacă sau o scroafă care a fătat mulţi pureci, ca să nu îi deochi, trebuie să îi scuipi şi să zici: «să nu-i fie de deochi!».

Un fel special de a păzi copilul de deochi este acela când se face pe fruntea copilului, de către mama sa, un "benghi" cu cenuşă, cu noroiul de pe tocul sau de pe talpa încălţămintei, amestecat cu puţin scuipat, ori cu funingine, cu cărbune sau cu cerneală. La aromâni, mamele obişnuiesc, pe lângă benghiul făcut pe fruntea copilului cu cărbune, să îi mai înnegrească şi vârful nasului sau să îi facă un semn negru pe locul unde se îmbină sprâncenele.

Copilul nou-născut, pentru a fi apărat de deochi, trebuie cântărit înainte de a i se face prima baie. Acest obicei îl au şi sârbii, dar nu spun nimănui cât trage copilul la cântar. Şi huţulii se feresc de deochi cântărindu-se.

Copilul nu trebuie lăsat, până nu împlineşte un an, să se uite în oglindă, căci se poate deochea singur. Această credinţă este foarte răspândită la români.

Amulete şi talismane

Pentru a fi ferit de deochi, cel mai sigur mijloc este purtarea unei amulete sau a unui talisman care, însă, sunt de mai multe feluri.

Cea mai simplă amuletă se obţine prin legarea copilului, la gât sau la încheietura mâinii, a un fir roşu sau a unei panglicuţe roşie. Culoarea roşie joacă un mare rol în credinţele despre deochi. Se caută, prin această culoare bătătoare la ochi, să se distragă uitătura rea a individului care, cu voie sau involuntar, ar putea provoca deochiul. Această credinţă este foarte veche.

O amuletă întrebuinţată în Ţara-Haţegului este un săculeţ cu cărbuni, care se pune copilului la gât.

Nu mai puţin curios este următoarea amuletă ce se pune copiilor, la aromâni, spre a-i feri de deochi: se prinde o cârtiţă, i se scoate omoplatul drept şi se atârnă de scufiţa copilului.

Altă amuletă contra deochiului, întrebuinţată la aromâni, este purtarea unor coarne de bubulic. Aşa numesc ei insecta «Lucanus cervus», pe care românii o numesc «răgace», «rădaşcă» sau «boul-lui-Dumnezeu». Şi în Bucovina, fetele înşiră coarnele acestei insecte ca mărgele, iar băieţii le leagă la chiotorile cămăşilor, ca să nu se deoche. Tot în Bucovina, femeile poartă coarne de rădaşcă în păr, ca să nu li se deoache părul.

Dintre metale, aurul trece drept un bun apărător contra deochiului. De aceea, se coase la scufiţa copilului, pe lângă altele, şi o monedă de aur. Tot astfel se procedează la bulgari şi la saşii din Transilvania."

România mea - tur folcloric- Boboceii din Bacău






Pâinea noastră

      Aşa arată pâinea pe care o mâncăm atunci când nu reuşesc să fac pâine de casă.
     Nu am reuşit cât am fost la Ploieşti să găsesc altfel de pâine decât făcută pe bandă. Toate aveau acelaşi gust. Chiar dacă scria că e neagră(??) sau altă specialitate.
     Pâinea este adusă dintr-un sat din judeţul Harghita, Lunca (aşa ştiu eu). Înainte se făcea şi în judeţul nostru la Ghimeş. 
     Pâine "adevărată".
(Mai am de învăţat să umblu cu camera foto pentru poze reuşite.)

23 mai 2010

După ploaie

       Au ieşit băieţii după ploaie..., cu parapantele.

Rusaliile

       

         Rusaliile sunt cvasi-identificate cu Ielele. Totuşi, spre deosebire de Iele, Rusaliile umblă pe pământ numai în anumite momente, îndeosebi în Săptămâna Rusaliilor. Ele sunt în general descrise fie ca bătrâne, urâte şi gârbovite de bătrâneţe, fie ca trei ţigănci, în timp ce Ielele sunt tinere şi frumoase, ademenind lumea cu frumuseţea şi glasul lor. Dar chiar şi Rusaliile se mai pot înfăţişa uneori ca nişte Zâne tinere. În afară de Săptămâna Rusaliilor, Rusaliile mai umblă pe pământ şi în ziua de Todoru-sale sau Sfredelul Rusaliilor, care este într-o zi de miercuri (în prima miercuri după Duminica Sfintei Învieri a Domnului), cu 24 de zile înainte de Duminica Rusaliilor.
    
        După credinţa românilor din Banat, Rusaliile au fost la început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pe care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de curate şi plăcute le-a prefăcut pe toate în Zâne. Ele nu vor muri niciodată şi, ca Zâne, umblă "ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, pentru că e prea stricată şi încărcată cu tot felul de păcate şi fărădelegi". Oricum, ele nu umblă printre oameni decât numai cinci săptămâni, adică până la Rusitori. Prima zi în care vin ele este Sfredelul Rusaliilor sau Todorusalele. în această zi Rusaliile se întâlnesc cu Sân-Toaderii, care sunt Feţi-Frumoşi, de aici venind şi numele compus, de Todor-Rusale.

      Rusaliile, de bucurie că s-au întâlnit cu fraţii lor, le dăruiesc Sân-Toaderilor, în noaptea de Todorusale, câte un buchet făcut din Dumbravnic (Melitis melissophylum), mai ales din vârful acestuia, pe care îl rup, astfel că în ziua de Todorusale Dumbravnicul nu mai are nici vârf, nici miros1. Nici o plantă de leac nu mai este bună de la această dată.

       În Banat, românii hăuliţi (adică "luaţi de Hale" - de Iele -, atinşi de Vântoase la mâini, la picioare)  au obiceiul ca în noaptea de Sfredelul Rusaliilor (Todorusale) să se culce în aer liber, în câmp, între florile numite Frăsinică, spre a se vindeca, iar dimineaţa, când se scoală, observă că Halele au luat vârful Frăsinicăi. În aceeaşi zi, româncele din Moldova voind să aibă ierburi de leac, se scoală dis-de-dimineaţă, se spală, se îmbracă curat şi se duc să adune ierburile ce le ştiu de leac, căci, după acest moment, «le chişcă Ielele» şi nu mai sunt bune de leac. Tot atunci însă, preventiv, culeg Pelin (Artemisia absinthium) cu care umblă toată ziua la brâu, ca "să se apere de Iele"*. De la această dată, vreme de nouă săptămâni, plantele medicinale nu mai sunt culese (sau, în alte părţi, de la Duminica Rusaliilor). Spre a se apăra de mânia Rusaliilor există un obicei românesc ca, în ajunul zilei lor, să se pună Pelin sub căpătâiul patului şi să se poarte a doua zi Pelinul la brâu. Tot la brâu, sau în sân, spre a împiedica vătămarea de către Rusalii, se poartă Bozul, numit şi Socul mic (Sambucus ebulus) şi Leuşteanul.

       În Săptămâna Rusaliilor, care începe în Duminica Rusaliilor, nu se munceşte, căci în zilele consacrate lor, ele zboară prin văzduh, cântă şi joacă pe la fântâni, pe la cruci, pe la răspântii, prin poieni, iar pe cine prind că lucrează se răzbună schilodindu-1, scoţându-i ochii, asurzindu-1 sau înnebunindu-1. Sunt descrise ca purtând în mâini nişte unelte tăioase şi frigări ascuţite cu care vatămă oamenii. O relatare culeasă în Basarabia, arată că un bărbat cu femeia sa s-au dus la prăşit în Lun Rusaliilor (Lunea din Săptămâna Rusaliilor). După amiaza bărbatul s-a culcat la câmp şi, dormind, i s-au arătat Rusaliile în vis, ca trei femei îmbrăcate complet în alb ce l-au târât într-un joc nebunesc, întinzându-1 şi trântindu-1 până ce l-au trezit. Speriat, bărbatul şi-a luat soţia şi au părăsit degrabă locul.

       Tot în Basarabia se arată că cea mai periculoasă zi din Săptămâna Rusaliilor este Miercurea, când este Zbuciumul Rusaliilor, zi în care nu se lucrează de loc. În satul Ialoveni sătenii spun că un om s-a dus la prăşit pe deal, în ziua de Zbuşiumu Rusaliilor. Seara a fost adus legat în sat, căci fusese "zbuşiumat" de către Rusalii. A zăcut un an, după care a murit.

Deşi numele Rusaliilor pare să fie de origine slavă, însemnând un fel de nimfe, poporul român la apropiat însă de "Rusalim" (Ierusalim), iar cercetătorii de latinescul rosalia. Trebuie subliniat că poporul le consideră, ca şi pe lele, ca fiind fiul lui Rusalim împărat (numit şi Iraclie sau, mai cu scamă, hantief. În variantele româneşti ale epopeei populare Alexandria (ce descrie aventurile legendare ale lui Alexandru Macedon), se spune că Alexandru ajunge într-un tărâm transcendent, al vieţii fără de moarte. De regulă, tradiţiile româneşti numesc acest loc tainic "Ostrovul Blajinilor". Aşa se face că, atunci când a apărut Alexandria în Ţările Româneşti, conţinea interpolări specifice poporului român, privind obiceiuri, datini, credinţe, elemente supranaturale şi tradiţii mitologice româneşti de circulaţie orală. Astfel, într-unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Alexandriei, la fila 52 găsim o miniatură intitulată "Alexandru şi împăratul Ivantie în Ostrovul Blajinilor". Imaginea degajă un aspect paradisiac.
Pe un fond de tonalităţii de verde se detaşează figurile lui Alexandru aducând ofrande, a
lui Ivantie (Rusalim) împărat şi a trei personaje feminine nude. Acestea sunt fetele împăratului Ostrovului Blajinilor, Rusaliile. Este remarcabil cum intuiţia populară a identificat acea Şambalta vizitată de Alexandru Macedon cu Ostrovul Blajinilor (al dacoromânilor) şi cu Ierusalimul ceresc (Rusalim). Putem concluziona, deci, că Rusaliile sunt Zâne ce vin din Ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, ca şi Ielele.

         În toată ţara, Sâmbăta Rusaliilor (Sâmbăta dinaintea Duminicii Rusaliilor) este asimilată unei Sâmbete a Moşilor ("Sâmbăta morţilor" sau "Sâmbăta morţască"), fiind foarte cunoscută sub numele de Moşii de vară, în Basarbia făcându-se în această zi pomeni cu lapte şi mâncare (în unele locuri se dă şi o creangă de Trandafir). De Sâmbăta Rusaliilor se pun pe jos prin casă, prin tindă ierburi (Simburel - probabil Anagallis caenilea, Corovatici - Salvia nemorosa sau Verbascum nigrum, thapsus, phlomoides, Nuc, iarbă), iar la streşini şi pe stâlpii casei se agaţă crengi şi frunze de Plop, de Stejar, de Frasin, de Tei sau de Nuc. Sunt lăsate astfel o săptămână, iar luni dimineaţa, după Duminica Rusaliilor, înainte de a răsări soarele, sunt strânse şi sunt duse şi ierburile şi crengile, la o fântână unde se toarnă peste ele două găleţi de apă, "să iasă Rusaliili, să să ducă din sat odată cu şireada [de vite]". În Sâmbăta Rusaliilor se curăţă izvoarele. La curăţatul fântânilor dă ajutor fiecare gospodar, la fântâna de unde ia apă. La Corcmaz (Basarabia), curăţirea izvoarelor se face cu mare procesiune religioasă. Preotul ortodox sfinţeşte apa la una dintre fântâni şi de aici trece apoi în fruntea procesiunii pe la toate celelalte fântâni din sat, unde citeşte câteva rugăciuni scurte şi stropeşte izvorul cu apă sfinţită.

       În Valea Timocului (în Banat), cu numele de "Rusalii" (sau Rusale) sunt desemnate româncele care, în primele trei zile ale Săptămânii Rusaliilor, cad în stări de tip mediumnic, numite
"Căderea Rusaliilor". Cei cuprinşi de "Căderea Rusaliilor" par a fi "posedaţi", ei cad într-un fel de leşin însoţit de o stare de "transă para-extatică", după cum se exprima Mircea Eliade.

         Aceste "Căderi ale Rusaliilor" au fost semnalate şi cercetate la românii din regiunea Timocului (în cuprinsul Serbiei). Astfel, în anul 1902, a fost identificată o femeie de vreo patruzeci de ani, pe nume Dochia, "care din copilărie devine Rusalie la sărbătoarea Rusaliilor, şi care a început prin a cădea în extaz în zile de mari sărbători, devenind apoi vrăjitoare. La marile sărbători[...] prezice soarta şi prescrie medicamente pentru orice fel de boli. Se zice că face aceasta fără să ceară plată". Despre o altă asemenea Rusalie se relata că, fiind în starea de "transă" prezicea bolile, răspunzând la întrebările care i se puneau. "De aceea, mulţi oameni veneau la ea, din satul ei şi din satele vecine şi ea le răspundea la întrebări şi le dădea sfaturi. Adesea, dacă un obiect era furat, dacă cineva era bolnav sau cuiva i se întîmplase o nenorocire, se duceau la această femeie ca să-i ceară sfatul" (op. citat).

Iată cum s-a consemnat acest fenomen. în Duminica Rusaliilor, anumite femei, tinere sau bătrâne, chiar şi unii copii, încep să leşine. în prima zi, cam pe la ora trei după amiaza, a doua zi, în jurul prânzului, ziua următoare cam pe la ora nouă dimineaţa şi continuă aşa până la căderea nopţii. înainte de a leşina o femeie începe să tremure, se culcă la pământ şi începe să se agite şi să se lovească cu mâinile. Un cercetător care a asistat în aceleaşi locuri la "Căderea Rusaliilor", în anii 1938 şi 1939, relata că "pretutindeni Rusaliile năpădite de duh vorbesc în limbi străine", iar lumea le ascultă încredinţată că pot prevedea viitorul.

Existenţa la români a unor persoane posedate de duhuri si care, prin stările mediumnice în care intră, pot fi consultate oracular sau medical, a fost observată şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către misionarul catolic Marcus Bandinus. Tot aşa cum există credinţa că bolile pot fi provocate de vrăjmaşi nevăzuţi, de duhuri, se crede că vracii pot apela pentru vindecarea bolilor la aceleaşi duhuri, sau la altele. Vorbind despre incantatores şi incantatrices din Moldova (care practicau arta incantaţiilor magice şi a vrăjilor), Bandinus arată că i-a văzut schimbându-se la faţă, tremurând mai întâi din mâini şi din picioare, apoi, căzând la pământ, din tot corpul, după care rămâneau ca morţi timp de o oră (uneori chiar patru). Când se trezeau, ei îşi povesteau visele ca pe nişte oracole3. "Când cineva pierde un obiect sau se îmbolnăveşte - spunea Bandinus, se adresează acestor incantatores."

Legat de "Căderea Rusaliilor" există datina unui întreg ritual de trezire a Rusaliei, care are elemente şi unele funcţii analoage cu ale dansului Căluşului. Astfel, în jurul Rusaliei căzute la pământ, în leşin, se formează un grup de dansatori şi dansatoare condus de un bărbat "impunător", timp în care alţi participanţi cântă din diferite instrumente. Conducătorul dansatorilor, care ţine în mână un cuţit şi anumite plante: pelin, usturoi şi muşeţel, face o cruce cu cuţitul asupra Rusaliei căzute, apoi toţi participanţii încep să danseze în jurul ei, acompaniaţi de un cimpoi. Ei fac o horă în jurul femeii căzute, horă care se învârte de trei ori în sensul acelor de ceas, apoi în sens invers. în timp ce dansează ei strigă: "Hop, hop, hop, aşa, aşa/şi-ncă-o dată tot aşa". La un moment dat, cel ce conduce dansul ia femeia de subsori şi traversează cu ea un râu. în timp ce ceilalţi dansează, conducătorul ritualului ia un pic de apă din râu, un pic de Pelin şi un pic de Usturoi, le amestecă în gură şi le scuipă în gura şi pe faţa femeii, probabil pentru a determina duhul Rusaliei să îi părăsească trupul, aşa cum procedează şi căluşarul în ritul Căluşului. îi dă apoi femeii de două ori un pic de apă pe vârful cuţitului, o spală şi o aşează acolo unde căzuse, după care ea se scoală singură şi începe să danseze, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
(din cartea "Leacuri magice din Carpaţi")

22 mai 2010

Enciclopedie la îndemâna noastră

http://www.lessignets.com/signetsdiane/calendrier/index.htm
"Daţi  CLICK PE ADRESA DE MAI SUS şi, în calendarul ce se deschide, faceti CLIK pe oricare din zilele anului şi veţi afla date despre evenimentele importante, care s-au petrecut în respectivele zile. Tablouri, documente, hărţi, fotografii vechi etc...o adevarată enciclopedie la îndemana noastră."

De la editura foryou

Dacă ploaia s-ar opri

  Da, melodia lui Cargo. Nu sunt fan Cargo. Dar melodia asta....
    
           Şi chiar dacă ploaia asta s-ar mai opri!!!

20 mai 2010

Ieri am dat lovitura

      Ieri am dat lovitura după cum se spune. Am avut peste 100 de vizitatori. Postarea la care care s-a intrat masiv a fost "Piaţa Victoriei în direct" . Problema e că ceea ce postez este ceea ce îmi place mie şi trece prin "filtrul" meu şi nu o fac pentru trafic. Dar nu pot spune că nu mă uit la vizitatorii care sunt să văd dacă îmi citeşte şi mie cineva blogul!!!! Şi uite că mă citeşte şi dacă nu am ştiri "bombă". De aceea am să postez premiile pe care le-am primit de la Mariana.







Le transmit şi eu mai departe:
Darias
Iuliana
Tetris
Laura
Nitta
Karma-police
Ela
hand made in covasna
Niko
Liliana
Shakuka
Melissa
Carmen
Ala
Mira
Dacă vreţi le postaţi (dacă aveţi timp, dacă nu le-aţi primit primit până acum). Dacă nu le postaţi eu nu mă supăr .

Suntem sclavii E-urilor

           După cum se va vedea în filmuleţ cam suntem. Dar totuşi, trebuie să ne gândim la sănătatea noastră şi a celor dragi nouă. 
      Eu sunt o persoană alergică. Abia acum cu tratament homeopat am reuşit cât de cât să ţin alergia sub control. Am avut aproape doi ani când  am luat zi de zi medicamente alopate pentru ea. 
        Nu vom putea total evita e-urile, dar atât timp cât ştim ar fi cazul să nu ne facem rău singuri. Şi să nu îi mai luăm peste picior pe cei care ne dau sfaturi. 
        Mi se spune că sunt exagerată în ceea ce priveşte alimentaţia şi de ce nu îi dau copilului să mănânce pizza şi hamburger şi alte prostii cumpărate din cine ştie ce locuri. Nu îi pot face rău cu mâna mea. Aseară când am venit de la cumpărături am fost luată peste picior de către o persoană căreia i-am  trimis mail despre codex alimentarius, dacă citesc toate etichetele la alimentele pe care le cumpăr. Am vrut să fac un bine şi tot eu am ieşit rău.
      Pentru cei care folosesc amestec de  zarzavat uscat cumpărat, încercaţi să-l excludeţi o perioadă de timp  din alimentaţie. După aceea veţi simţi gustul de chimicale şi n-o să-l mai folosiţi. Dar cred că am vorbit cam mult, aşa că multă sănătate şi să nu ne facem rău cu mâna noastră.
     
 
Filmuleţul l-am găsit la karma police.

19 mai 2010

Zâmbeşte, vine schimbarea




Şi varianta lui Bendeac: "Nu, nu mai visa, asta-i ţara ta"

Ţara rapiţei

               În plimbările mele, de acum două săptămîni, am observat că în multe locuri se cultivă rapiţă.
               Prima poză este făcută venind de la Câmpina la Ploieşti.


              Următoarea pe la Urziceni.

             Şi între Râmnic şi Focşani, dar văd că pe aici eram mai mult "cu capul în nori".

Mărturisiri din mlaştina disperării


Marturisiri din mlastina disperarii (tot filmul) from VALENTIN on Vimeo.

18 mai 2010

Legea pensiilor

Am primit acum un mail pe care trebuie să-l citiţi:


Completări la Legea pensiilor....

A) Hotãrârea de Guvern nr. __/2010:
Datoritã creşterii alarmante a numãrului de pensionari în raport cu populaţia activã, precum şi insuficienţei fondurilor pentru majorarea pensiilor, Guvernul hotãrãşte:
Art. 1.- Începând cu data de 01.04.2010 pensionarii vor avea voie sã treacã strada pe culoarea roşie a semaforului.
Art. 2.- Dacã în termen de şase luni nu se obţin rezultatele scontate, începând cu data de 01.09.2010 trecerea pe culoarea roşie devine obligatorie pentru ei.

Nu vă bucuraţi prea tare, urmează şi pentru salariaţi!
 

Leapşa de la Tetris

 Leapşa de la Tetris:

1. Când te-ai îndrăgostit ultima oară?

Acum mulţi ani de soţul meu.

2. Care sunt sporturile tale preferate şi pe care dintre ele le practici?

Gimnastica, patinaj.
Nic' (aşa este regionalismul la nimic). Am avut o perioadă când am mers la aerobic, dar m-am lăsat.

3. Când ai spus ultima oara ”te iubesc” şi cui?
Nu prea obişnuiesc să spun "te iubesc". Se simte din ceea ce fac. Cred că i-am mai zis copilului dar nu mai ştiu când.

4. Care este melodia pe care o cânţi sub duş?

Nu prea cânt sub duş. 
 
5. Care este culoarea ta favorita?
Verde( acum,că mâine poate îmi place altceva, cred că depinde de starea mea ).

6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care?

Cum spunea şi Octavian Paler "naivitatea".

7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce?

Dimineaţa când mă trezesc cu forţe noi.

Dacă vor să o preia cei care o citesc, cu mare plăcere.

P.S. Shakuka să ştii că nu am uitat de leapşa de la tine, dar nu prea am fost în formă şi nici nu prea sunt. Când voi fi,voi răspunde.

17 mai 2010

Doctorul meu

            Doctorul meu este o revistă care se distribuie gratuit prin intermediul medicului de familie. 
          Am primit-o de la medicul de familie când m-am dus cu copilul la control. Căutând pe net am găsit-o la adresa http://www.doctorulmeu.com/ . Are o prezentare foarte frumoasă. Aşa că intraţi şi vedeţi, mai ales că are şi sfaturi naturiste.
         Din numărul 14 pe care l-am primit, am reţinut  în primul rând "Detoxifierea organismului în cura de primăvară" a dr. farmacist Ovidiu Bojor (sunt "fan" a doctorului Bojor) şi interviul cu prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
          
     
       Ceva interesant despre febră: de reţinut că febra este un aliat al pacientului şi scopul medicamentelor antipiretice nu este să aducă temperatura în limite normale, ci în limite confortabile.


         

15 mai 2010

Sâmbătă seara acasă

L-am descoperit la  Claudiu Târziu pe Ludovico Einaudi. Ascultaţi:

Ziua familiei române!

              Nu ştiam. Azi e ziua familiei române!!!! Şi se sărbătoreşte din anul 1994!!!  Oare pe ce planetă am fost până acum??? Noroc că m-a mai deşteptat internetul!!!!
              
           "Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, prin Rezoluţia 47/237 din 20 septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.
         Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială." 

    De aici.
    
Parcă ar fi limbajul de lemn de prin alte timpuri. Concret ce se face pentru familia română?  

14 mai 2010

Citiţi-l!!!

           Nu mi-am propus ca pe blog să postez despre politică, dar pentru că nu trăiesc pe Lună ci  în România nu mă pot detaşa de tot, de ceea ce se întâmplă. Am ascultat un editorial citit de Mircea Badea   din ziarul Gândul . Mi-a mers la suflet. Mulţumesc Florin Negruţiu.
        
             Citiţi-l!!!        
             
           Cerşetorul de solidaritate

           "Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.
       
       Tu, maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi solidaritatea mea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să fim solidari în faţa crizei. Eu, solidar cu tine?! N-am nimic de-a face nici cu hoţia, nici cu prostia ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nţelegi cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în coadă.
     
       Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la "austeritate" anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.

      Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!

      Doar plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să-mi aduc medicamentele de acasă.

        Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe trecerea de pietoni. Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu solidar cu tine, oricât de solitar aş fi vrut eu să fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar, din frică sau laşitate, am rămas, ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete.

        Ai o mie de feţe, eşti peste tot, pe stradă şi la televizor. Nu ştiu cum să-ţi zic: ar fi prea puţin să te numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti Fratele meu mai mare, manelistul. Ştiu că nu vei înţelege, dar din partea mea nu vei avea solidaritate, ci doar dispreţ."

 

Dear John




      "O superbă poveste de dragoste inspirată din cartea lui Nicholas Sparks……merită văzut filmul şi cartea merită citită! Se pare ca filmul, care a apărut pe 5 Februarie 2010 a reuşit să doboare filmul “Avatar”, având încasări de 13,8 milioane $, în timp ce “Avatar” strânsese doar 6,2 milioane $."



Oare încep americanii să mai revină la realitatea de zi cu zi?


Nori



13 mai 2010

12 mai 2010

Gândiţi-vă pe cine plătiţi atunci când daţi bani cerşetorilor

         "Faceţi milostenie, daţi la săraci, daţi la neputincioşi, la orbi, la şchiopi. Cercetaţi bolnavii, daţi-le de mâncare, daţi-le apă... Dacă voi nu faceţi bine, cum de aşteptaţi binele!? La ţiganii tineri să nu le daţi că e păcat. Toţi tinerii pot munci." - Părintele Arsenie Boca (din cartea Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca).
         
       De multe ori trec pe lângă persoane care cerşesc. De la un timp nu mai dau de pomană pe stradă decât foarte rar.
          Am întâlnit odată un om în vârstă, nu prea bine îmbrăcat căruia dintr-o privire am simţit impulsul să-i dau ceva bani. Nu  a cerut el. I-am dat eu. Dar când cere cineva nu pot să-i dau. Nu ştiu de ce.  În acelaşi timp parcă mă încearcă şi un sentiment de vinovăţie. 
       Prefer să dau ceva la cineva pe care cunosc, ştiu că nu are şi că ceea ce dau este primit. 
      Cu mai mulţi ani în urmă am avut o experienţă cu o rudă mai în vârstă la care am ţinut  şi ţin în continuare foarte mult deşi nu mai este printre noi.
     Îi era cam rău, băuse cafea cam multă şi am întrebat-o de ce a băut dacă ştie că îi e rău. La care ea mi-a răspuns mai în glumă, mai în serios ca să-i ţină o săptămână că nu are bani să-şi cumpere. Mi-au dat lacrimile pe moment. Discuţia era în maşină, o duceam acasă. Apoi a venit vorba de medicamente şi a spus că nu poate să-şi permită să le cumpere pe toate, că nu-i ajung banii. Să nu credeţi că se plângea la mine. Nu, pur şi simplu, povestea unei nepoate pe care o vedea din când în când şi la care cred că a ţinut foarte mult. De aceea când a coborât, cu lacrimi în ochi  i-am dat nişte bani pentru a-şi putea lua acele medicamente de care avea nevoie urgent. Plângeam amândouă şi o rugam să ia acei bani, pentru că nu voia să-i primească.
       Cred că răspunsul la problema  mea l-am găsit la Ploieşti:


Mălinul