....şi ar fi împinit 11 ani. Şi azi după un an şi opt luni de când nu mai e cu noi, ne e dor de ea.
Am mai scris despre ea şi aici http://mihaeladr.blogspot.com/2010/04/mi-e-dor-de-ea.html
Fotografiile nu le voi lăsa decât azi, pentru că n-am să o pot vedea în fiecare zi.
>:D<
RăspundețiȘtergereTe inteleg perfect.
:((((
RăspundețiȘtergereBoxerii , dobermanii, dog germanii ... au o medie de viata destul de mica.
Inca nu am pierdut niciunul dintre animalutele mele dragi. Nu stiu cum as reactiona .
Sincer, imi este tare teama chiar si sa ma gandesc la asa ceva.
Am plans muuult. Daca ai citit postarea anterioara despre ea, noi am plecat la Ploiesti. Cu o zi inainte am dus-o la tara. De atunci am inceput sa plang pana a doua zi cand am revazut-o si am plecat. Pur si simplu nu ma puteam opri. Cand am revenit de la Ploiesti pe drum spre casa cand mi s-a spus ca nu mai e, am mai plans vreo doua zile. Cred ca nu a putut sa plece dintre noi, decat dupa ce eram departe. Telefonul l-a primit sotul meu in gara la Ploiesti. Iar acum plang. De aceea am sa scot postarea dupa ziua de azi.
RăspundețiȘtergereAti fost oameni fericiti.
RăspundețiȘtergereAti avut un bun prieten si el de asemeni v-a avut pe voi prieteni..
In ziua cand un animal intra in casa,ca e caine,pisica sau hamster,nu importa, un suflet a marit familia.
M-am surprins de multe ori urcand scarile si incepand sa vorbesc cu cainele meu...multe seri ne-a fot agreabila companie si devotat prieten.
Cred ca am vorbit cu el mult mai mult decat cu verii mei primari...
Mai mult ,ultimele zile,cele dureroese pentru el si pentru noi,dupa multe,multe ezitari am horata sa-i facem a doua zi injectie sa-l scutim de chin.
ne-a scitit,ne-a scutit de acest groznic moment si s-a stins singur, noaptea, in mainile noastre.
Am vrea sa aflam daca au stiut ca au fost iubite,daca au stiut ca ne vor lipsi si daca au fost multumite necuvantatoarele din familia noastra...
Nu o sa stim,dar speram ca da.
Of, cum te-nteleg...:(
RăspundețiȘtergereAu trecut peste 6 ani de cand Lady nu mai este cu noi, si nu putem sa discutem despre ea, ca ne dau lacrimile.
Nici la poze nu ne uitam, desi avem un album plin cu pozele ei.
Poate la sfarsit am fost egoisti, avea probleme cu inima, suferea, si veterinarul ne-a sfatuit s-o adormim. Nu am fost capabili...
Ne-am bucurat de ea 12 ani, de cand era baby, (cand am luat-o am hranit-o cu biberonul), si nu am luat altul in locul ei. N-am putut...:(((
Eu nu am putut sa-mi dau acceptul s-o "adorm" dupa cum zicea b.d. Si nici n-am putut sa o inlocuiesc, Si chiar daca o sa fie vreodata, sa am alt "prieten" ea nu va putea fi inlocuita in inima mea. Cand am vazut-o ultima oara, a vrut sa vina sa se urce in masina, credea ca plecam acasa si o luam. Asta nu imi va iesi din minte!!! Dar pentru ca eu zic ca nimic nu e intamplator, Doamne-Doamne ne-a facut drumul asta la Ploiesti ca sa scape si ea de chinuri si sa trecem noi mai usor peste plecarea ei.
RăspundețiȘtergereeu a trebuit sa o pup pe ea a mea...si sa mi-o duca la eutanasiere...era tigrata a mea
RăspundețiȘtergere:(
RăspundețiȘtergereAm intrat la tine si am vazut-o. Of, au niste ochi boxerii. La un moment dat ii ziceam Mili de la miloaga, ca pana la urma i-am pus numele de Nessy de la nesimtita (ca pana am obisnuit-o afara facea prin casa.