O istorioară de la "Kirim Tatar weblog"

     "Prin 1894, Take Ionescu, ministrul instrucţiunii şi cultelor, s-a trezit la uşa cabinetului său cu primarul din Medgidia, Kemal Hagi Ahmet. Turcul, disperat de imobilismul autorităţilor, luase, aşa cum se procedează şi în ziua de azi, drumul Capitalei cu jalba în proţap. Primarul turc era supărat că, în timp ce moscheea din oraşul Medgidia era terminată de ani buni, biserica creştină românească stagna pe motiv de lipsa de fonduri. Inevitabil, de la minister sosea răspunsul că nu sunt bani. Turcul Kemal şi-a luat fesul cel bun, şi-a aranjat şalvarii şi s-a prezentat la ministru în audienţă.

     Take Ionescu l-a ascultat cu o atenţie prefăcută, iar apoi l-a chemat pe şeful său de cabinet. Cu acesta, ca şi în zilele noastre, avea o înţelegere. În funcţie de primele cuvinte ale ministrului, şeful de cabinet ştia ce să răspundă. „Nu mai avem bani?”. „Nu mai avem, Excelenţă”, a venit răspunsul, iar turcul a fost expediat discret afară. Problema nu se putea rezolva, deşi ministrul i-ar fi dat cu dragă inimă bani.
     Pe holul ministerial, Kemal nu putea să-şi revină, năuc de răspunsul primit. Roşu la faţă, precum fesul pe care-l purta cu mândrie, turcul a dat din nou buzna în cabinetul lui Take.
      În sufletul bătrânului musulman se lăsase negura, iar cuvintele, şi aşa puţine, pe care le ştia în româneşte nu-i mai veneau în minte. Nu putea înţelege de ce ministrul nu putea face nimic pentru acea „geamie română” dacă el, musulman, se agita atât, în numele creştinilor din oraşul pe care-l conducea. „Ce fel de român şi creştin sunt? Ruşine!”, i-a strigat turcul în faţă lui Take, după care i-a arătat obrazul. Jenat, Take a înţeles gafa făcută, l-a calmat pe turc cu un pahar cu apă rece şi l-a chemat din nou pe şeful de cabinet. „Mai avem bani”?. „Mai avem Excelenţă”. Şi uite aşa, datorită primarului Kemel Hagi Ahmet, turc, dar care iubea România ca ochii din cap, în 1898 s-a terminat şi biserica ortodoxă din Medgidia."

Sursa  unde mai găsiţi şi alte povestiri interesante despre "Românii din umbra Semilunii" cum se spune pe blogul Kirim Tatar weblog, unde am găsit articolul.