Am mai găsit un articol despre şedinţă aici.
Fiecare cu părerea lui, eu nu sunt de acord cu ceea ce e scris în aceste articole.
Mi-au plăcut două comentarii pe care l-am găsit pe petiţieonline, părerea a doi cetăţeni ai oraşului, nu ziarişti.
"Am fost la dezbaterea publică. Peste aşteptări! Recunosc că m-am dus cu inima îndoită, pentru că am crezut că nu se mai poate face nimic pentru întoarcerea proiectului. Primarul s-a descurcat onorabil spre foarte bine. A întors-o din condei atunci când a trebuit, a stăpânit sala, a promis, ceea ce este cel mai important, că se va renunţa la proiect. Într-un cuvânt, a dovedit ca este un jucător politic de care trebuie să se ţină seama. A fost un exerciţiu democratic desfăşurat de o manieră de care, eu unul, n-am auzit să se mai fi petrecut în România. Nu trebuie sa minimalizăm meritele consilierului Cristi Budacă în declanşarea acestei dezbateri publice, pentru că dacă nu lua el atitudine, nu cred că această consultare a cetăţenilor ar fi avut loc. A fost pentru mine un lucru îmbucurător faptul că atâta lume, fără a fi înregimentată politic, a reacţionat din pur spirit civic, aratându-se extrem de preocupată de felul cum e condus oraşul. Acest lucru ar trebui sa fie un semnal pozitiv pentru primar şi pentru echipa pe care o conduce. Aceste energii pot fi direcţionate în direcţia înfăptuirii unor lucruri în folosul comunităţii. Cred că şi-a dat seama că este necesar un continuu schimb de informaţii între aleşi şi alegători. De data asta a fost de bine!"
"S-a dovedit ca opinia publică poate fi o forţă atunci când se mobilizează şi că aleşii trebuie să ţină seama de acest lucru. Păcat că la nivel de oraş societatea civilă nu este organizată în niciun fel. Acum s-a întâmplat să nu fie de acord cu proiectul toţi consilierii, aşa am aflat şi noi despre ceea ce ni se pregăteşte, dar dacă ar fi fost unanimitate la vot, totul ar fi trecut pe şest. Probabil că astfel de derapaje ale puterii vor mai fi. Important este să se găsească o cale, în afară de cea reprezentată de opoziţie, care, iată, din tot felul de motive şi interese, poate să cadă la pace cu echipa de conducere din primărie, prin care alegătorii să poată fi informaţi despre ceea ce se petrece.
Aşa este, până nu se va vota şi în Consiliul Local propunearea de renunţare la acest proiect, nu avem altă certitudine decât promisiunea primarului. Am înţeles că şedinta de consiliu va avea loc joia viitoare. Şedinţele sunt publice, poate că n-ar fi rău să participe şi o parte dintre cei care au fost la dezbaterea de ieri.
La dezbatere au luat cuvântul tot felul de persoane, unele mai axate pe subiect, altele mai pe-alături. Mie mi-au placut mult luările de cuvânt ale unei doamne profesoare, cred că se numeşte Manea, moineşteancă prin naştere, acum constănţeancă, dar care a dovedit mai multă implicare şi responsabilitate decât mulţi dintre aleşii noştri, apoi ale unei doamne care este sau a fost educatoare. Dumneaei a punctat aspectele esenţiale ale problemei: cum de a fost posibil ca 17 consilieri sa voteze un astfel de proiect, cum a fost posibil ca un astfel de proiect să fie, pur şi simplu, adus în discuţie, de persoane responsabile, pentru a fi pus în operă în oraşul Moineşti şi cum se poate anula hotarârea deja luata în şedinta de consiliu? Încolo, înţepături între adversarii politici, un pic de campanie electorală din partea ambelor părţi (cam devreme totuşi, nu?), ceva huiduieli, cîteva reprize de aplauze, vociferări anonime, au fost de toate, doar Caragiale a fost român."

Cam diferă relatările ziariştilor de cele ale cetăţenilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu