PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

18 august 2010

O poveste de demult

       Cred că a venit timpul de a scrie povestea bunicii mele. Probabil că eu am fost "aleasă" din rudele mele de a o face cunoscută. Întodeauna când mama îmi povestea rămâneam fascinată de ceea ce s-a întâmplat. Acum după mulţi ani privesc altfel cele petrecute. Să "purcedem" cu povestitul.
       Era pe la anul 1901 toamna, când s-a născut bunica mea. Cine au fost părinţii naturali, din ce familii erau numai Doamne-Doamne ştie. Pentru că după naştere au pus-o într-un coşuleţ şi au lăsat-o într-un parc din centrul Ploieştiului. Era foarte bine îmbrăcată. În coş avea o salbă de aur şi una de argint şi pe ceva (nu mai ţin eu minte) era scris prenumele Vasilica.
         (Din aur şi-a făcut dantura înainte de război, ca în timpul războiului să o dea jos şi să o vândă ca să aibe ce le da de mâncare la copii. Iar cea de argint a împărţit-o între copii. Ştiu că era făcută din bănuţi cu capul regelui Carol I, pentru că am dus bănuţii la şcoală, prin generală şi i-am pierdut). 
         A fost găsită de o familie modestă de pe strada Traian, care avea numai băieţi a fost luată acasă şi crescută. Pentru că au găsit-o în parc în boscheţi i-au pus numele de familie Boschet. Şi aşa bunica mea s-a numit Vasilica Boschet.      
         Am vrut să ştiu mai multe dar mi-am dat seama că nu am cum, pentru că înregistrarea ei în actele primăriei a fost cu numele dat de familia care a găsit-o şi a crescut-o.
        Acum nu ştiu, oare în acea perioadă nu se făceau adopţii ca în ziua de azi, sau nu au vrut să o adopte, au crescut-o numai?
        M-am "trezit" şi eu prea târziu de a scrie acestea, pentru că nu prea mai are cine să-mi mai povestească despre asta. Ce-am mai ştiut eu, ce mi-au mai spus alte rude, care totuşi nu ştiau atât de bine ca mama mea şi ca o mătuşă care nu mai sunt.
      Oare de ce trebuie să povestesc eu? M-am gândit la chestia asta.   Pentru că băiatul meu este adoptat.
Credeţi că e întâmplător că am copilul adoptat?
Eu nu!!! 
Nimic nu e întâmplător!
 

11 comentarii:

  1. Impresionanta povestea ta. Si, ai dreptate, nimic nu este intamplator...

    Si in familia mea s-au intamplat anumite evenimente care, dovedesc ca nu se poate ocoli destinul.

    In copilaria mea aveam vecina o batranica care ma iubea mult (de altfel, sentimentele erau reciproce), si ne petreceam mult timp impreuna.
    Toate povestile care mi le spunea, erau ''cu talc'', din experienta vietii.
    Tin minte ca o data mi-a spus, la finalul unei povesti, ''ce ti-e scris, pe frunte ti-e pus''.
    M-am uitat la ea cu atentie, incercand sa descopar ceva semne pe fruntea ei (eram mica, inca nu stiam sa citesc), dar in afara de riduri n-am vazut nimic...
    Dansa si-a dat seama, si mi-a spus : ''nu cauta, doar Dumnezeu poate vedea ce este scris''...

    Interesant ca, scena asta, intamplata cu zeci de ani in urma, mi-a ramas intiparita in memorie...

    Va doresc ca baietelul sa va aduca multa fericire !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si pe mine m-a impresionat povestea ta!
    Mi se pare ca unul dintre cele mai frumoase si de folos fapte pe care le putem face e infierea unui copil: sa-i oferi dragoste, atentie, un camin, altfel de inceput
    Frumos, n-am suficiente cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  3. nu era ca acum...gaseai un copil, il cresteai, nu era atita birocratie....clar era dintr-o familie buna, bogata, clar fata lor a facut un copilas din iubire si nu a putut sa-l tina, probabil sa nu dezonoreze familia, ar trebuie aflat ce fanilii bogate de renume erau pe vremea aia in ploiesti

    RăspundețiȘtergere
  4. Emotionanta povestea bunicii tale, Mihaela!
    Nici eu nu cred ca este intamplator ceea ce ai trait tu, de fapt cred ca nimic din ce se intampla pe acest pamant nu este intamplator.
    Te imbratisez:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Va multumesc. Si pentru ca eu zic ca nimic nu e intamplator, ma intreb de ce am postat abia acum articolul, pentru ca e scris mai demult. Oare zilele astea o fi fost sau se apropie ziua ei de nastere, (pe 1 septembrie)? Cine stie? Doamne-Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa ti traiasca baietelul si sa te bucuri de el draga mea , toate lucrurile au rostul lor pe lumea asta chiar de nu l intelegem uneori. Emotionant.

    RăspundețiȘtergere
  7. ai scris povestea ca o vorba buna pentru bunica ta.Cred ca ai iubit-o sau daca nu te-a impresionat cu puterea ei de supravietuire....

    RăspundețiȘtergere
  8. Amandoua. Si in plus sunt fascinata de acea perioada din trecut!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Te admir foarte mult miha. Pentru tot ce ai facut si inca faci. Esti cu adevarat o femeie deosebita. Fetita aceea din cosulet s ar bucura enorm sa stie ce urmas extraordinar are. Esti minunata. Te pup, claudia(blonda)

    RăspundețiȘtergere