O poveste de demult

       Cred că a venit timpul de a scrie povestea bunicii mele. Probabil că eu am fost "aleasă" din rudele mele de a o face cunoscută. Întodeauna când mama îmi povestea rămâneam fascinată de ceea ce s-a întâmplat. Acum după mulţi ani privesc altfel cele petrecute. Să "purcedem" cu povestitul.

       Era pe la anul 1901 toamna, când s-a născut bunica mea. Cine au fost părinţii naturali, din ce familii erau numai Doamne-Doamne ştie. Pentru că după naştere au pus-o într-un coşuleţ şi au lăsat-o într-un parc din centrul Ploieştiului. Era foarte bine îmbrăcată. În coş avea o salbă de aur şi una de argint şi pe ceva (nu mai ţin eu minte) era scris prenumele Vasilica.
         (Din aur şi-a făcut dantura înainte de război, ca în timpul războiului să o dea jos şi să o vândă ca să aibe ce le da de mâncare la copii. Iar cea de argint a împărţit-o între copii. Ştiu că era făcută din bănuţi cu capul regelui Carol I, pentru că am dus bănuţii la şcoală, prin generală şi i-am pierdut). 

         A fost găsită de o familie modestă de pe strada Traian, care avea numai băieţi a fost luată acasă şi crescută. Pentru că au găsit-o în parc în boscheţi i-au pus numele de familie Boschet. Şi aşa bunica mea s-a numit Vasilica Boschet.      

         Am vrut să ştiu mai multe dar mi-am dat seama că nu am cum, pentru că înregistrarea ei în actele primăriei a fost cu numele dat de familia care a găsit-o şi a crescut-o.
        Acum nu ştiu, oare în acea perioadă nu se făceau adopţii ca în ziua de azi, sau nu au vrut să o adopte, au crescut-o numai?
        M-am "trezit" şi eu prea târziu de a scrie acestea, pentru că nu prea mai are cine să-mi mai povestească despre asta. Ce-am mai ştiut eu, ce mi-au mai spus alte rude, care totuşi nu ştiau atât de bine ca mama mea şi ca o mătuşă care nu mai sunt.
      Oare de ce trebuie să povestesc eu? M-am gândit la chestia asta.   Pentru că băiatul meu este adoptat.
Credeţi că e întâmplător că am copilul adoptat?
Eu nu!!! 
Nimic nu e întâmplător!