Cânepa

          Pe blogul Ligiei Pop am găsit reţete de prăjituri (fără foc) cu seminţe de cânepă şi istoricul cânepii .

          Din cartea "Leacuri magice din Carpaţi"  aflăm despre leacuri şi tradiţii legate de cânepă:

Cânepa

— Cannabis sativa —

În spaţiul românesc cânepa a fost folosită de către sciţi încă din secolele VI-VII î.Hr.. Herodot scrie astfel că ei întrebu­inţau Cânepa ca narcotic. Aruncau firele verzi de cânepă pe pie­tre înroşite, inhalau fumul şi apoi cădeau în stări extatice, dan­sând şi cântând în jurul focului. Acest obicei este atestat la aproape toţi tracii, ei contribuind la cultivarea şi răspândirea ei. Dacii au cultivat-o pentru fibre, iar cataplasma din inflorescenţe de cânepă o socoteau cel mai eficient mijloc pentru vindecarea rănilor şi arsurilor.

Dincolo de întrebuinţările casnice ne interesează leacurile şi credinţele românilor legate de cânepă. Ştim astfel că împotri­va durerilor de urechi (de năjit) se pun într-o oală nouă cărbuni aprinşi şi seminţe de cânepă, bolnavul ţinându-şi urechea deasu­pra oalei să o pătrundă fumul. În Sălciuca (jud. Alba), femeile când nasc beau câte o ceaşcă de ceai de sămânţă de cânepă îm­potriva durerilor.

O altă boală vindecabilă cu ajutorul cânepii este junghiul. Pentru a afla partea corpului unde s-a localizat junghiul, bătrâne­le de la sate puneau bolnavul cu faţa în sus, în pielea goală, spăr­geau un ou căruia îi scoteau gălbenuşul şi îl purtau pe tot trupul bolnavului. în locul unde se spărgea gălbenuşul era localizat jun­ghiul. Pe gălbenuşul spart puneau funingine, tămâie şi sare, iar deasupra acestor câlţi de cânepă formând un fel de legătură.

Uneori terapia cu cânepă a junghiului are un aspect pur magic. Se ia un fuior de cânepă din care se împleteşte o aţă numită aţă de junghi: în timpul împletirii descântătoarea prevesteşte «muncile» Cânepei, de la arat şi semănat până la împletitul aţei sau până la cusutul cămăşii, purtarea şi ruperea ei, sau numai o parte a acestor munci, ameninţând junghiul că va fi supus aceluiaşi tratament dacă nu părăseşte bolnavul.

       Oricum, ca să te fereşti de junghiuri trebuie să nu laşi pe pat furca şi vârtelniţă cu care lucrezi cânepa (sau inul), iar fusul gol să nu fie ţinut în casă. Fusul împrumutat nu se ia înapoi că poate a făcut cineva "de ursită" asupra lui sau vreo altă vrajă. Chiar dacă femeia care 1-a cerut cu împrumut nu ştie farmece, el tot îţi poate aduce junghiuri şi ură în casă.

În vechile credinţe româneşti, cânepa avea şi rolul de apă­rător împotriva strigoilor sau moroilor. Pentru ca mortul să nu se facă strigoi se afuma sicriul cu câlţi de cânepă, iar dacă cineva murea într-o zi de marţi, pentru a nu se face strigoi, două-trei femei bătrâne se duceau într-o zi de joi la cimitir, cu puţină cânepă şi cu un cuţit de plug sau cu un briceag. Acolo răsfirau cânepa pe lângă mormânt, înconjurau mormântul de trei ori cu cuţitul, apoi îl atârnau de cruce, aprindeau o lumânare ce arsese în timpul nopţii, înconjurau din nou mormântul de-a-ndaratelea, aprindeau Cânepa răsfirată şi descântau.

Cânepa face şi obiectul vrăjilor de "luare a manei". Astfel, într-un sat din Făgăraş, o femeie goală dă ocol cânepii altuia, strigând:

"Să auză toate Cânepile

Să-nţeleagă

Că să mărită Cânepa mea:

S-ajute fiecare Cănepuţă

Cu câte-o mânuşiţă,

Cu două

Cât o ajunge-o puterea."

       Tot în sudul Transilvaniei "măritarea cânepii" se face uneori la Sânziene, iar practica implică şi alte rituri decât luarea manei.
  

foto