Mie nu prea îmi plac merele. Singurele care le mănânc cu mare, mare plăcere sunt acelea ionatane. Dar nu cumpărate din piaţă în zilele noastre. Pentru că cei care le vând pun doar eticheta de ionatane dar nu sunt cum erau odată. Cele care îmi plac mie sunt roşii, tari şi acrişoare. Are cumnata mea un măr din ăsta, iar toamna sunt abonată la el.
În schimb îmi plac preparatele cu mere, chiar şi mere rase cu biscuiţi. Mai fac desertul de post în post şi acum mi-a venit aşa pe moment ceva căruia i-am zis "chec de mere". Am făcut poza după cum se vede când l-am scos din cuptor. Am amestecat mere rase cu fulgi de ovăz, tărâţe, făină neagră, zahăr, ulei, scorţişoară, totul "ochiometric". Mai aveam nişte prune pe care nu le mai mânca nimeni, pe care le-am pus deasupra şi la cuptor. Foarte bun, dar l-am mâncat aproape singură, pentru că atunci când fac invenţii culinare "mamaie nu mănăncă".
O bună prietenă de-a noastră a avut o mamaie, (Dumnezeu să o ierte) căreia dacă îi dădeai să mănânce ceva care ea nu mai mâncase spunea "eu nu mănânc că nu am mai mâncat niciodată" şi aşa ne-a rămas vorba "mamaie nu mănâncă că n-a mâncat niciodată".
:)) asa este si sotul meu!!!! Cand fac ceva, ceea ,ce, el nu a mai mancat niciodata, mi-e foarte greu sa-l conving sa guste, si daca ii va placea sa mai mancance , daca nu..nu!!!
RăspundețiȘtergereAsa sunt unii!!! Si de fapt, daca stau sa ma gandesc asa sun si eu intr-o oarecare masura!!
Nu macasem niciodata ciorba de burta, si nici nu vroiam sa gust, ca imi spusese mie w si y ca nu e buna! Si nici nu gustam!
Pana intr-o zi cand mi-a intors-o si sotul mei si mi-a zis :ia si gusta ca si eu gustat din ceea ce mi-ai dat tu"...asa ca a trebuit sa gust si mi-a placut , asa un pic...deci, nu e chiar asa de oribila precum auzisem...:P
te pup
Trebuie sa fi fost tare bun checul , vreau si eu, data viitoare sa mi pastrezi , acum n am decat sa fac si eu si ti spun rezultatele:)
RăspundețiȘtergere@ Iuliana- eu in general gust, daca imi place mananc mai departe daca nu, nu.
RăspundețiȘtergere@Darias- poti sa pui ce vrei ca sa lege, dar mie imi place ca are mere multe.