În fiecare an de Ovidenii mătuşa soţului meu are un meniu stabil. De câte ori am putut am mers la ea pentru că nu mă pot abţine să gust, dacă nu mănânc.
Ea merge dimineaţă la biserică şi la cimitir, apoi dă de pomană şi îi mai rămâne şi pentru noi care ajungeam mai târziu, căteodată am ajuns chiar seara. Dar pentru că anul ăsta Ovideniile au fost duminică, am fost pe la ea în jurul prânzului.
Pozele le pun abia azi pentru că ieri nu am avut net toată ziua.
Începem cu borşul cu ghebe şi măsline (a cărui poză nu a ieşit prea bine).
Sarmale de post cu mămăligă. Am ajuns cam târziu şi mămăliga era deja tăiată. Mătuşa ştie că îmi place ca mămăliga să fie tăiată cu aţa. Se vede.
Şi peşte prăjit.
Mmmm, v-am făcut poftă. O idee pentru meniul unei zile de post.
Cred si eu ca a fost un meniu delicios!
RăspundețiȘtergereMerci,chiar ca e o idee buna.
RăspundețiȘtergereEu abia astept sa merg, mai ales cand face sarmale de post.
RăspundețiȘtergereMmmm excelenta mancarea dar si mai grozav mi se pare modul in care tusi a ta pastreaza traditia .Mi-e foarte dor sa stau undeva departe de lumea asta urbana aiuristica, agresiva si obositoare .Sa traiesc conform obiceiurilor .Daca as avea posibilitatea de a ma intretine as parasi orasul in clipa asta si m-as muta intr-un sat pe langa o padure , sa cresc legume, sa merg la biserica, sa aud gaini cotodacind vara, cantecul greierilor, mirosul ierbii proaspat taiate, aerul rece al iernii atunci cand iesi in curte, mirosul de fum de lemn ars .Sper ca intr-o zi sa-mi depasesc teama ca nu pot sa ma intretin daca nu muncesc pe tarlaua altuia si sa ma bucur de venirea primaverii, sa simt mirosul naturii, gustul vantului si caldura ploii de vara
RăspundețiȘtergereDa, o pastreaza. De aceea de cate ori putem mergem la ea, pentru ca stim ca dupa ce nu va mai fi, nu mai avem unde merge. Ne simtim extraordinar!!!
RăspundețiȘtergere