De Crăciun colindele aduc raiul pe pământ

de Melania Radu

„Pentru Dumnezeu există doar timpul prezent. Astăzi - este numele timpului lui Dumnezeu.” - Părintele Galeriu

Sărbătorile sunt evenimente sacre ce se petrec de fiecare dată în momente care ţin mai mult de eternitate decât de curgerea timpului aşa cum suntem obişnuiţi să o trăim.

Sunt momente care marchează trecerea de la un ciclu temporal la altul, considerate în toate tradiţiile ca fiind magice: porţi deschise către divin.

Naşterea Domnului Iisus Christos se petrece de fiecare dată aici şi acum, într-un etern moment prezent care face posibilă participarea noastră directă la eveniment, cu fiecare Crăciun, astfel încât poarta către divin să poată fi deschisă chiar în fiinţa noastră.

Tradiţiile şi obiceiurile caracteristice sărbătorii Crăciunului, în care participanţii sunt pe rând actori sau spectatori, ajută la pregătirea sufletească pentru sărbătoare.

Aceste scenarii rituale de înnoire a timpului au loc în preajma solstiţiului de iarnă, perioadă în care în vechime se considera că renaşte anul şi, odată cu el, lumea toată. Tradiţiile româneşti de Crăciun sunt un adevărat spectacol fastuos şi plin de viaţă care pune în valoare încărcătura emoţională a acestei sărbători, comparabilă ca importanţă doar cu sărbătoarea Învierii lui Iisus.

 

Prospeţimea şi puritatea colindelor, amprente ale timpului sacru evocat

Una dintre cele mai importante tradiţii româneşti de Crăciun, „cea mai răspândită şi mai complexă tradiţie a românilor” (Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an), este colindatul. Se spune că Dumnezeu a lăsat pe lume colindele pentru ca în fiecare an, la Crăciun, să fie pomenit numele sfânt al Domnului, ca el să fie auzit de către toţi oamenii şi astfel ei să fie feriţi de păcate.

Colindele, în esenţa lor de natură religioasă, vestesc naşterea lui Iisus şi preamăresc venirea Sa pe lume. Oameni şi îngeri se întâlnesc în cântec, cuprinşi deopotrivă de bucuria miraculosului eveniment.

De o vechime considerabilă, provenind parcă dintr-o perioadă de copilărie a umanităţii, colindele îşi păstrează prospeţimea şi actualitatea.

„Ele sunt o parte integrantă a spiritualităţii ortodoxe româneşti, dar şi a folclorului nostru, vechi ca şi poporul. Ele formează un tot unitar cu doinele, baladele etc.” (Adrian Dăscălescu, Păstrarea datinilor şi a tradiţiilor).

 

Colindătorii - mesagerii veştilor bune

Colindătorii au deţinut din cele mai vechi timpuri în societatea tradiţională românească precreştină şi apoi creştină, caracterul unor vizitatori privilegiaţi, aducători de veşti sfinte.

Colindele contribuie la crearea stării spirituale, magice a sărbătorii. Credinţa în această funcţie sacră, profetică pentru noul an, a colindelor şi a colindătorilor este atât de puternică încât şi în prezent se crede că ocolirea de către aceştia a unei gospodării poate aduce necazuri.

De aceea, grupurile de colindători sunt aşteptate cu nerăbdare şi cu daruri rituale: colaci sau covrigi (forma de cerc simbolizând veşnicia timpului reversibil), cununi, lumânări aprinse, mere, nuci, mâncare şi băutură. Primirea colindătorilor e considerată importantă pentru bunăstarea în noul an.

 

Obiceiul colindatului

Colindele sunt o transpunere în spirit popular a învăţăturii creştine, la mesajul lor religios mai adăugându-se urări de sănătate şi prosperitate pentru anul care urmează, ori de îndepărtare a spiritelor rele.

De la tradiţia antică a calendelor se crede că s-a păstrat dispunerea colindătorilor în formă de cerc, care uneori înconjura întregul sat pentru a-l proteja de influenţe nefaste.

În colinde se vorbeşte despre Iisus Christos, chipul Său fiind înfăţişat în imagini multiple şi variate. Unele colinde sunt inspirate din teme laice.

Aşa se face că avem colinda de cerb, de fecior, de fată, Ziurel de ziuă sau colindul curţilor (cum este La poartă la Ştefan Vodă). În Moldova şi Bucovina se cântă numai colinde (Astăzi s-a născut Hristos, Trei Păstori, Sus la Poarta Raiului etc.), în timp ce în Transilvania se cântă şi alte poezii populare, chiar şi Mioriţa.

Cetele de colindători (sau feciori) se formează în timpul postului, după Sfântul Nicolae sau după Sfântul Andrei, şi cuprind 3, 5 sau 21 de tineri necăsătoriţi. Pe toată perioada colindatului ei nu aveau voie să umble singuri, ci numai în ceată. Colindatul începe în seara de Ajun şi se desfăşoară într-o anumită ordine dinainte ştiută, începând de obicei de la un capăt al satului, mergând de la o casă la alta, neocolind niciuna.

De multe ori, unii dintre tinerii colindători se legau fârtaţi, legătură cu mult mai puternică decât cea a fraţilor de sânge. Dacă vreunul dintre colindători încălca regula de a merge împreună cu ceilalţi şi pleca de unul singur, era prins şi legat de mâini şi de picioare, după care era plimbat cu sania prin tot satul. În tot acest timp, el striga: „Cine face ca mine, aşa să păţească!”. Ceata colindătorilor se menţinea ca grup de sine stătător, dar latent până în următorul an.

Colinda este o călătorie, o procesiune: „Noi umblăm şi colindăm” în cer sau în cerul coborât pe pământ „Coborât-o coborât ”. Ea pune în legătură cerul şi pământul, ne transpune într-un timp sacru. În textul unor colinde româneşti se observă chiar o românizare a spaţiului.

Astfel, în unele colinde Fecioara Maria îşi caută loc să nască lângă Mureş, lângă Tisa, sau se refugiază în Carpaţi de mânia lui Irod, păstorii care i se închină fiind în număr de trei, ca în Mioriţa. Chiar unele personaje istorice, ca bădica Traian sau Ştefan cel Mare şi Sfânt, se închină Pruncului Sfânt.

 

Steaua, Vicleimul sau Irozii, Jocul păpuşilor, Capra, Moş Crăciun

Una dintre cele mai frumoase tradiţii populare de Crăciun este Steaua, practicată din prima zi a Crăciunului până la Bobotează, reprezentând steaua care a vestit naşterea Mântuitorului şi i-a călăuzit pe cei trei magi până la Betleem. Unele dintre cântecele specifice acestui obicei sunt: Steaua sus răsare, Trei crai de la răsărit, În oraşul Vitleem.

Piesa Irozii sau Vicleimul reproduce întâlnirea Magilor cu regele Irod şi conflictul pe tema aflării Noului Împărat, vestit de steaua care li s-a arătat la răsărit.

Transpusă din misterele medievale în mediul popular, piesa a circulat până în vremea noastră şi păstrează, frecvent, caracterul de dramă liturgică. Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat şi o parte profană, reprezentată de jocul păpuşilor.

Într-o cutie purtată de doi băieţi este înfăţişată grădina lui Irod şi o parte din piaţa oraşului. Moş Ionică, îngrijitorul curţii, şi o paiaţă dau naştere la o serie de scene care satirizează unele obiceiuri.

Jocul Caprei (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost, la origine, un ceremonial grav, un element de cult, dar în cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor şi recolte îmbelşugate.

În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru manifestare artistică, prilej de etalare a unor podoabe, covoare, ştergare şi măşti în culori vii, pentru urări de bine cu prilejul Anului Nou.

La fel de întâlnită este piesa Moş Crăciun, care însoţeşte în multe părţi colinda şi reproduce legendara întâlnire a Maicii Domnului cu bătrânul Crăciun (personaj apărut în antichitatea creştină, după un motiv apocrif elen şi transmis prin influenţa tradiţiei slave la noi, unde a dobândit o mare popularitate).

 

Datini populare de Crăciun

În unele regiuni se obişnuieşte ca în ziua de dinainte de Crăciun să se pună o potcoavă într-o găleată cu apă. În ziua de Crăciun se bea din apa respectivă din care se dă şi vitelor, astfel ca ele să fie tari ca fierul. Găinilor li se dă de mâncare din ciur sau sită, ca în anul următor să facă ouă mai multe.

Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la Alesul oilor, care are loc în fiecare an în luna aprilie. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă în hrana oilor, pentru ca turma să sporească.

Hornurile se curăţă, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor care vor avea un rod mai bogat. În multe sate româneşti, în seara de Crăciun (ca şi în noaptea de Sfântul Andrei), se ung cu usturoi vitele şi grajdurile pentru ca să nu vină cumva pe acolo strigoii, moroii şi alte duhuri necurate să le omoare.

În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată anume dintr-un pârâu, în care am pus o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli, care vor merge pe vale în jos.

În Moldova se zice că de Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, dar nu trebuie să guşti din mâncare, căci noaptea vine ursitorul, degustă şi atunci îl vezi prin fereastră. Iar în ziua de Anul Nou se zice că este bine ca fetele să deschidă poarta dis-de-dimineaţă, că se vor mărita.

Un alt obicei răspândit mai ales în Moldova este Sfinţirea Mesei de Ajun de către preotul din sat, care umblă cu Ajunul şi vesteşte enoriaşilor Naşterea Domnului.

În Bucovina şi în Moldova, din turtele făcute de Crăciun se păstrează până primăvara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.

În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se scoate afară, şi nu se împrumută nimic. „De ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra: grâu, găluşte etc. Iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mâncăcios, că apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în mâncarea vitelor. Când le dai să mănânce zici: «Cinaţi sănătos că şi noi cinăm»”.

Pe la sate mai dăinuie credinţa că în noaptea de Crăciun animalele ar vorbi. Sătenii se tem ca nu cumva să le audă, că acesta ar fi semn rău.

Tradiţiile româneşti de Crăciun cer ca pe fiecare masă să fie aşezat un colac uns cu gălbenuş de ou, pentru a străluci precum mâinile Crăciuniţei după ce au crescut la loc. Tot tradiţia spune ca în noaptea de Crăciun să nu se stingă focul, iar cenuşa lemnului ars să fie împrăştiată în grădină pentru a aduce rod îmbelşugat. După cum sunt zilele de Crăciun, calde sau friguroase, se poate prevedea cum va fi vremea de Paşti.

Pentru a intra cât mai mult în atmosfera magică a Crăciunului, am ales câteva poezii şi colinde, pe care vi le oferim în continuare, „condimentate” cu scorţişoară şi sunet de clopoţei.

 

Colinde, colinde  de Mihai Eminescu

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

 

Naşterea Mântuitorului  de Ion Creangă

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.

Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.

Din slăvi un înger coborî:
„Fiţi veseli!”- îngerul le-a spus
„Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Păstorii veseli, în oraş
Spre staul cu paşi iuţi porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.

Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!…

 

În seara de Crăciun  de George Coşbuc

Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

 

Pomul Crăciunului de George Coşbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumină şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e’n faţă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.

 

Bună dimineaţa la Moş Ajun

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi

Am venit şi noi odată, la un an cu sănătate,
Domnul Sfânt să ne ajute, la covrigi şi la nuci multe.

 

Iată vin colindători

Iată vin colindători,
zorile-s dalbe
noaptea pe la cântători
zorile-s dalbe

Şi ei vin mereu, mereu
zorile-s dalbe
Şi ne-aduc pe Dumnezeu
zorile-s dalbe

Dumnezeu adevărat
zorile-s dalbe
Soare-n raze luminat
zorile-s dalbe.

 

O ce veste minunată

O, ce veste minunată
în Betleem ni se-arată.
Astăzi S-a născut
Cel făr’de-nceput
cum au spus proorocii.

Că la Betleem Maria
săvârşind călătoria
într-un mic sălaş
lâng-acel oraş
a născut pe Mesia.

Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume
să Se nască
şi să crească
să ne mântuiască.

 

La Vitleem

La Vitleem colo-n jos
cerul arde luminos
Preacurata naşte astăzi pe Hristos.

Naşte-n ieslea oilor
pe-mpăratul tuturor
Preacurata stă şi plânge-ncetişor.

N-are scutec de-nfăşat
nici hăinuţă de-mbrăcat
Preacurata, pentru pruncul de-mpărat.

Nu mai plânge, Maica mea,
scutecele noi ţi-om da,
Preacurata, pruncul sfânt de-i înfăşa.

 

Astăzi s-a născut Hristos

Astăzi S-a născut Hristos
Mesia chip luminos
Laudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.

Mititel înfăşeţel
în scutec de bumbăcel
Laudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.

Vântul bate nu-L răzbate
neaua ninge nu-L atinge
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.

Şi de acum până-n vecie
mila Domnului să fie
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi.

 

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul, cerul şi pământul
În cântec răsună.
Îngeri şi oameni, îngeri şi oameni
Cântă împreună.

Hristos se naşte,
Domnul coboară.
Îngerii-i cântă,
Magii Îl adoară.
Păstori aleargă,
Ieslea înconjoară,
mari minuni se întâmplară.

În Viflaim azi, în Viflaim azi
E mare minune.
vergura curată, vergura curată
Fiu născu în lume.

Hristos se naşte,
Domnul coboară.
Îngerii-i cântă,
Magii Îl adoară.
Păstori aleargă,
Ieslea înconjoară,
mari minuni se întâmplară.

Din cer cuvântul, din cer cuvântul
În trup se arată.
Noaptea din lume, noaptea din lume
Zi se face-ndată.

Hristos se naşte,
Domnul coboară.
Îngerii-i cântă,
Magii Îl adoară.
Păstori aleargă,
Ieslea înconjoară,
mari minuni se întâmplară.

Din răsărit vin, din răsărit vin
Magi cu bucurie.
Cu dar de smirnă, cu dar de smirnă
Aur şi tămâie.

Hristos se naşte,
Domnul coboară.
Îngerii-i cântă,
Magii Îl adoară.
Păstori aleargă,
Ieslea înconjoară,
mari minuni se întâmplară.

Hristos se naşte, Hristos se naşte
Veniţi la-nchinare.
Cu vesel cântec, cu vesel cântec,
Veselă cântare.

Hristos se naşte,
Domnul coboară.
Îngerii-i cântă,
Magii Îl adoară.
Păstori aleargă,
Ieslea înconjoară,
mari minuni se întâmplară.

 

Sus la poarta raiului

Sus la poarta raiului, poarta raiului
paşte turma Tatălui, turma Tatălui.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Dar la turmă cine stă? Oare cine stă?
Stă chiar Maica Precistă, Maica Precistă.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Lângă ea e-un legănel, da, un legănel.
Cu un copilaş în el, copilaş în el.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Copilaşul când dormea, puiul când dormea
Maica Sfânta lin cânta, Maica lin cânta.
Linu-i lin şi iară lin
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

sursa

 şi de la karmapolice