Zilele astea am ieşit mai mult ca de obicei din lumea mea, a calculatorului. Au fost şi lucruri bune care s-au întâmplat, întâlniri cu prieteni vechi, dar pentru că cele bune mă interesează pe mine, ca de obicei în faţă ies lucrurile mai "ne" bune.
Pentru că în ziua de azi dacă nu ai facultate, rişti mult de a nu avansa, a nu te angaja, de parcă dacă ai studii superioare eşti as în toate, s-au gândit să ceară facultate la asistente medicale. Pentru ce? Ca să câştige facultăţile nişte bani? Taxa de înscriere este de 350 de lei, iar taxa anuală este de 4500 de lei pe an. Mie mi se pare o sumă foarte mare. Pentru ce să mai facă asistentele facultate? Da, pe ele le înţeleg, pentru că dacă nu o fac atunci nu mai pot trece într-o treaptă superioară de salarizare nu mai pot avansa, poate la un moment dat chiar şi serviciul le e în pericol pentru că vin alţii cu pile, cu bani, cu facultate. Dar în afară de partea bănească nu găsesc altă explicaţie din partea celor ce cer aşa ceva. Am înţeles că acum începe să se ceară şi la învăţători facultate.
Eu nu înţeleg ce facultăţi sunt astea. Când ai timp pentru aşa ceva? Atâta timp cât ai o familie, ai copii, ai treabă acasă, ai serviciu, poate faci şi o navetă, când te duci la cursuri? Când înveţi? Asta mai e şcoală? Şi mai ai şi note peste 8. Şi uite aşa ajung mari unii şi le râd la alţii în nas.
Da, şi pe ziua de azi mai am o problemă. Am vrut să merg la biserica unde este părintele meu, dar nu s-a putut, pentru că în oraşul nostru s-a sfinţit o biserică şi s-a transmis ca la nici o biserică din oraş să nu se ţină slujbă. Vi se pare normal? Mie nu.
hmm..
RăspundețiȘtergereToate-s invers de cum ar trebui sa fie!
RăspundețiȘtergereSa auzim de bine,daca se mai poate!
De asa ceva chiar ca n-am auzit!!!
RăspundețiȘtergereAsta-i tara in care traim! :((
RăspundețiȘtergere