„Nimeni nu mai încalță azi, de nevoie, ultimele șosete reparate, dați să le spunem pe numele lor - “ciorapi cârpiți”. Și dacă intrăm mai adânc în istorie - puțini dintre cei cu vârsta sub șaizeci mai știu ce înseamnă să schimbi sau să întorci fața unui costum, ori a unui pardesiu.
Nimeni nu mai curăță covoarele afara cu peria, în prima zăpadă... sau cu zeamă de varză murată...
Cine mai decupează azi programele TV din ziarul de sâmbătă sau cine mai evidențiază acolo emisiuni interesante, care ar trebui privite neapărat?! iar pentru asta - să nu uite să fie la timp în fața ecranului tv.
Nimeni nu mai trimite în colete salam semiafumat cu denumiri ca “Servelat” sau “La ceai”... denumiri păstrate, azi, mai mult din nostalgie...
Nimeni nu mai adună, ca pentru o colecție prețioasă, cutiile goale de bere... într-un dulap cu vitrină frumoasă de sticlă.
Nimeni nu se mai laudă cu abilitatea de a aprinde un chibrit, lovindu-l de un geam sau de un crac de pantalon... căt de scorțos era oare și cu ce trebuia sa fie îmbibat acel crac?!.
Nimeni nu crede că cel mai bun remediu pentru tuse este o ședința cu ventuze sau o compresa cu miere, pe noapte.
Nimeni nu mai agață o mini-strecurătoare pe vârful unui ceainic pentru infuzii.
Nimeni nu mai bagă o plapuma în cearșaful cel scrobit, printr-o gaură-romb din mijloc.
Nimeni nu mai spală și nu mai usucă pungi de plastic.
Nimeni nu mai verifică ceasul și soneria lui de deșteptător și nu pornește alarma în fiecare seară, pentru dimineață...
Nimeni nu mai stropeste cu apă din gură, când calcă niște pantaloni.
Nimeni nu se mai spală pe dinți cu o periuță cu peri naturali. Ciudat, dar cândva ele erau cele mai ieftine.
Nimeni nu mai servește găluște ori colțunași cumpărați, ca mâncare principală la o masă festivă, de sărbători importante.
Nimeni nu înfășoară smocuri de vată sau bumbac mițos pe capătul unui chibrit, pentru a curăța urechile.
Nimeni nu-și mai amintește prin ce era diferită radiera albastră fată de cea roșie ... Dar iată ca-mi amintesc! Cea albastră ștergea un desen în creion, iar cea roșie ștergea cerneala și făcea gaură, de parca ai fi trecut cu plugul pe hârtie.
Nimeni nu mai crede că ziua “de îmbăiere” ar trebui să fie doar o dată pe săptămână...
Nimeni nu mai colectează sfaturi utile din calendarele mici de perete, cele cu foi “pentru rupere”.
Nimeni nu mai lipește abțibilduri pe plăcile de teracotă.
Nimeni nu merge la un studio foto pentru a-și face portretul anual de familie.
Nimeni nu-și mai decorează pereții apartamentului cu scândură, relieful căreia a fost evidențiat prin ardere-pârlire sau cu niște bucăți gofrate de metal - proprii confecții.
Nimeni nu mai leagă fundițe de gâtul chitarei.
Nimeni nu-și va mai aminti că atunci când se văd poalele tricoului de sub pulover - se numește „de sub vineri vine-o sâmbătă” și, în general, este pur și simplu o nerușinare!
Nimeni nu mai lasă uleiul folosit în tigaie pentru “data viitoare”.
Nimeni nu se mai teme, că într-o bună zi, la o smucitură, rezervoarul cu apă, suspendat sus-sus pe perete, în toaletă... îi va cădea în cap. Ce bine că nu mai e!
Demult nu se mai născocesc bancuri cu... doar dacă ne amintim din cele vechi... să râdem singuri de prostia noastră.
Trist ...
Vom fi prima generație care nu lasă nicio urmă caracteristică doar nouă, ceva din noi înșine.
Nu ne vom lăsa scrisori scrise. De la sine către sine, încă din tinerețe, când totul se simțea și se trăia atât de acut și părea a fi atât de inseparabil de ceva “important”, iar mai târziu îți dai seama că astea toate au fost, dar nu cu cineva potrivit. Nu vom lăsa scrisori de la dragii de noi pentru prietenii, cu care acum tânjim, plini de nostalgie, după niște zile, care ne păreau neimportante... cândva. Nu vom lăsa hârtii scrise delaolaltă marunt sau mășcat, citeț sau nu prea, dar de mână, foi uzate și îngălbenite, ferfeniță pe la margini, hârtii pliate, plicuri cu adrese, ștampile, numele celor cui și de la cine ar fi venit scrisori.
Nu vom lăsa fotografii. Toate vor dispărea în agitația electronică. Chiar și acum nu mai putem scoate să răsfoim cu degetele albumul nostru foto, nu putem scrie notițe pe spate - nu există verso-uri. Nu am unde să scriu că “aici sunt eu și aceasta este Margareta, Viorica, Lena, Fănica, sau că aceasta a fost Angela, că suntem noi. Nu ne vom lăsa fețele imprimate pe hârtie.
Nu vor exista memorii, jurnale, note, scrisori, fotografii din ani diferiți. Nu vor exista biografii, scrieri de mână, tot ceea ce ar rămâne ca un fir, ce ar duce către noi - cei ce au plecat sau încă nu, dar o vom face-o, cândva, pentru totdeauna. Vom fi primii care se dizolvă fără urmă.
Salut, epoca gadgeturilor, calculatoarelor și social media. Ai reușit, cumva, să ne stingi individualitatea...”
preluare fb
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu