România în lumini și umbre (1909-1919) -Ethel Greening Pantazzi -Insula Șerpilor

 August 1915

    „În toată Marea Neagră nu-i decât o insulă, Insula Șerpilor, puțin dincolo de orizont privind spre est de Sulina. Remorcherul guvernamental a fost acolo ieri, iar B. a aranjat să merg împreună cu Olga D., care a venit să stea cu noi pentru câteva zile. Călătoria a durat vreo două ore. Era o zi însorită și răcoroasă și ne-am bucurat de fiecare clipă. Am aflat de la Olga câteva lucruri despre istoria insulei, dar aş vrea să găsesc o carte din care să aflu mai multe. Se pare că insula le era cunoscută vechilor greci și se poate vedea fundația unui templu construit de aceștia. Multe fragmente de ceramică interesantă au fost găsite şi trimise muzeului din Bucureşti - însă nimic important din punct de vedere artistic. În trecut trebuie să fi fost misterioasa Ultima Thule din această parte a lumii. În timpurile moderne multe vase au naufragiat pe coastele ei stâncoase înainte ca inginerii Comisiei Dunării să construiască un far mare, supravegheat de şapte turci. Insula aparține românilor (singura lor colonie!) și au acolo o mică garnizoană de douăzeci de soldați. Remorcherul merge de două ori pe lună să le ducă apă proaspătă şi provizii.

    Am văzut-o ridicându-se dintr-odată, stâncoasă și fără copaci, din marea calmă, de culoare acvamarin. Aerul este curat și tonic, spre deosebire de Sulina, cu căldura și apa ei tulbure. Sunt câteva golfulețe pe partea adăpostită de vânt a insulei și am vâslit către unul dintre acestea, ajungând la mal, fără să ne udăm, pe o platformă ținută de soldați. Apoi ne-am cățărat pe cărarea îngustă și ne-am dus să vedem strălucitorul far alb. Întreaga insulă are o suprafață de vreun kilometru și jumătate. Un zid gros înconjoară farul și dependințele sale. Cei şapte turci sunt foarte drăguți. Unul dintre ei, cu o barbă argintie, locuiește aici de vreo treizeci de ani. Se pare că fusese pensionat și trimis înapoi la Constantinopol, dar fusese atât de nefericit din pricina vacarmului de acolo, încât a cerut să fie trimis înapoi. Paznicii erau foarte respectabil îmbrăcați, fiecare purtând câte un ceas de buzunar destul de scump.       S-au bucurat ca niște copii să ne arate micile lor aranjamente casnice și să ne audă cum le lăudăm grădina miniaturală, înveselită de cârciumărese, nemțișor și ochiul-boului. Își petrec timpul jucând pachisi și fumând ciubuce. Ne-am urcat în vârful farului și i-am cercetat lentilele puternice. Uneori, în câte o noapte senină, i-am văzut de la Sulina sclipirile luminoase.

     Am văzut un vapor scufundat acum zece ani care zace răsturnat pe fundul unei râpe povârnite, în apropiere de ţărmul nordic. Toate niturile îi căzuseră, iar tablele ruginite se ţineau cumva la un loc şi era fascinant să vezi cum trec curenţii de apă prin mii de găurele odată cu mişcarea valurilor. Am luat prânzul pe un covor feeric de flori sălbatice şi muşchi de stâncă şi am văzut zeci de şerpişori stând la soare în crăpăturile straturilor de piatră. Apoi am căutat vestigiile templului grecesc, dar     n-am reuşit să vedem nimic convingător. Ar fi minunat să înalţ un cort şi să rămân aici o lună, dar cred că ar fi fără precedent ca o femeie să locuiască pe insulă. În plus, domnul mi-ar domoli cu siguranţă entuziasmul pentru o asemenea escapadă cu un şuvoi gentil de consideraţii practice.

Insula a fost primită de România odată cu Dobrogea, prin Tratatul de pace de la Berlin (1878).”

 

Cartea se poate descărca gratuit de pe siteul Humanitas

https://humanitas.ro/humanitas/carte/rom%C3%A2nia-%C3%AEn-lumini-%C8%99i-umbre-1909-1919-0

O scurtă vizită filmată în 1935 pe Insula Șerpilor

https://www.facebook.com/VoceaDobrogei/videos/1142660183475296