Leapşă cu trenuri

Am văzut la Mihaeladm o  leapşă "cu trenuri". Şi cum să nu o preiau eu când şi azi după nişte ani tot mai visez că merg cu trenul. Da, chiar visez. Am avut o perioadă după ce am luat repartiţia şi am venit în Moldova când mergeam cu trenul săptămânal. Am prins şi din perioada dinainte de revoluţie când nu aveam weekend-ul prelungit ca acum cu sâmbăta, numai duminica aveam liber, eu sâmbăta (că era zi scurtă) plecam acasă. Câteodată nu stăteam nici 24 de ore că ajungeam seara iar a doua zi la 14 aveam trenul înapoi. Câteodată mai plecam şi noaptea dar era mai obositor că ajungeam la 6 dimineaţa şi trebuia să merg la serviciu.   

Dar să răspund:

1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?

Ultima oară cu trenul am mers anul trecut când soţul meu era plecat la Buzău, iar noi am plecat după el. 

Am luat copilu' şi am plecat. De acasă până la Bacău am mers cu o ocazie, că nu aveam microbuz, am  ajuns la gară plină de nervi de la ocazie că mirosea a motorină în maşină, am mers şi cu geamurile deschise că era şi cald şi de la miros, m-am cam certat şi cu şoferul că îmi cerea mai mult decât trebuia. 

A trebuit să mai stăm cred că vreo trei sferturi de oră până să-l anunţe, că se forma din Bacău şi mergea la Bucureşti. Copilu' bineînţeles că nu avea stare, cu energia lui. Se anunţă că garează trenul şi mergem la peron. Acolo trenul era cum se zicea odată cu "bouvagoane", adică necompartimentat (că am observat că cele compartimentate sunt din ce în ce mai rare deşi eu pe acelea le preferam) şi supraetajat. Ajungem la tren şi stau şi mă uit ca "viţelul la poartă nouă" că uşile erau închise. Stau eu vreo câteva secunde, după care mă uit la un adolescent care era într-un grup pe peron. Nu a trebuit să vorbesc, că şi-a dat seama ce se întâmplă şi mi-a arătat să apăs pe un buton şi s-au deschis uşile. O fi zis că oi fi coborât din vârful muntelui de habar nu am. Daca ar fi ştiut cât am circulat eu cu trenul dar "pe vremea mea" era manual nu cu butoane. Ha, ha!!!

Apoi în tren cu copilu' cu energia lui, care nu avea stare să stea într-un loc!!! Îi citisem povestea cu d-l Goe şi dacă începea să se plimbe îi ziceam " Goe stai cuminte!"

Nu, nu merg frecvent.

2. Cum ți se pare mersul cu trenul?

Nu îmi mai place să merg cu trenul, probabil că am mers prea mult şi acum cu noile vagoane care mie mi se par incomode, nu, nu.

3. Când ai apela la tren în defavoarea maşinii?

În cazuri excepţionale cum a fost cel descris mai sus.
Prefer cu maşina pentru că al meu copil nu are ce face în maşină, trebuie să stea cuminte.

4. Ai mers vreodată cu nașu`?

Oho, ho!!! Să fiu eu sănătoasă!!!! Cu acceleratul nu prea aveam curaj decât dacă eram mai mulţi în gaşcă, dar cu personalul de noapte oho, ho. Erau dăţi când îi dădeam naşului, mai luam şi bilet, iar dacă se întâmpla să nu vină şi să-l capseze, biletul îl umezeam şi apoi îl călcam că nu se mai vedea data pe el. Mai făceam rost şi de la alţii de bilete necapsate. Şi mi-a mers, că nu am avut probleme. Păi cum mergeam eu acasă săptămânal ar fi trebuit să dau trei sferturi din salariu pe tren.

5. Știi noile denumiri ale trenurilor?

Decât Inter Regio (sper că am scris bine).

Aş avea de scris enorm de mult la subiectul cu trenurile. Să mă mai gândesc!

Da, odată mergeam la Ploieşti, (până să ne luăm maşină), ajungem în gară la Buzău, iar soţul meu coboară, nu mai ştiu de ce. La un moment dat trenul porneşte iar my husband îmi făcea cu mâna de pe altă linie ca să văd că nu e în tren. Pe vremea aceea încă nu erau mobilele să comunicăm. Am ajuns la Ploieşti am luat un taxi să ajung unde trebuia, că aveam bagaje, iar după o jumătate de oră apare şi el pentru că pe atunci circulau multe trenuri. De atunci am avut o problemă cu coborâtul din tren şi mai ales când am mai mers la mare că acolo nu erau trenurile aşa de dese ca pe partea Moldovei. 

La un an după repartiţie (timp în care am stat la cămin de nefamilişti) mi-au dat o garsonieră. Aşa că eu când veneam de acasă mai aduceam câte ceva: haine, jaluzele, veselă şi ce îmi mai trebuia ca să-mi fac un pic de confort. Ca să îmi fie mai uşor cu bagajele (cînd veneam cu trenul de noapte) mă dădeam jos din trenul de la Bucureşti în Comăneşti, iar până la Moineşti mai erau 8 km mă suiam în altul, pentru că a existat şi tren de persoane între Comăneşti şi Moineşti. În autobuze nu prea aveam loc cu bagajele mele. Eu tot timpul căram. Dar şi înainte căram, că rufele le spălam la Ploieşti, până m-am stabilit la garsonieră. "Ehe, he voinicii mei" ce vremuri, dar au fost frumoase.

De vreo două ori am întâlnit-o şi pe Loredana Groza care se urca de la Oneşti şi mergea la Bucureşti pentru concerte. Era foarte sociabilă şi plăcută.

Am muuulte amintiri cu trenurile dar cred că deja postarea asta e cam lungă.

Cine doreşte, cine pofteşte poate prelua leapşa fără să nominalizez.