Oare de ce nu ştim să ne apreciem părinţii şi pe cei mai în vârstă când trebuie? De ce nu mai avem răbdare să-i ascultăm? De ce îi înlăturăm din viaţa noastră? Oare nu au şi ei suflet? Nu suferă? Dar oare nu ne gândim că vom ajunge şi noi ca ei? Oare asta spun eu pentru că ai mei nu mai sunt?
Regretele nu-şi mai au locul după ce ei nu mai sunt.
Nu mă pot obişnui cu gândul că "părintele meu" a fost înlocuit? DE CE?
Duminica trecută am ascultat la calculator slujba de la Mănăstirea Putna şi pe desktop am pus imaginea din biserica unde mă duceam. Afară ploua şi am zis că nu mai plec la cealaltă biserică unde slujeşte părintele meu. Dar dintr-o dată gata "plec la biserică". Şi am plecat pe jos o jumătate de oră, noroc că se terminase ploaia.
Duminica trecută am ascultat la calculator slujba de la Mănăstirea Putna şi pe desktop am pus imaginea din biserica unde mă duceam. Afară ploua şi am zis că nu mai plec la cealaltă biserică unde slujeşte părintele meu. Dar dintr-o dată gata "plec la biserică". Şi am plecat pe jos o jumătate de oră, noroc că se terminase ploaia.
Forte adevarat.... Uitarea e in firea oamenilor, iar cand trebuie sa multumim cuiva amanam... E posibil sa fie prea tarziu, insa. Imi place pps-ul si l-am mai vizionat candva.
RăspundețiȘtergereCum era: "Cine n-are bătrâni să-i cumpere".
RăspundețiȘtergereIn Romania de azi batranii par sa nu mai aiba loc ... Atatea vorbe si gesturi urate le sunt adresate ... Pacat!
RăspundețiȘtergereUite aici doua povestioare, pentru un up-date, pe acest subiect privind relatia parinte-copil: http://www.trilulilu.ro/tatarman/55802e9f1b65a8
RăspundețiȘtergerehttp://www.trilulilu.ro/tatarman/8de3c0ce01fd62
Mulţumesc, le voi posta. La al doilea chiar mi-au dat lacrimile.
RăspundețiȘtergere