"În vechime nu existau ţări. Cât anume se întindea Dacia, spre exemplu? Nimeni nu ştie cu exactitate, pentru că nu exista, propriu-zis, nici o Dacie. Ţările s-au creat la un moment dat, dar în timpurile foarte de demult ele nu existau. La drept vorbind, o ţară este o delimitare artificială pe o anumită perioadă de timp."
"Pergamentul secret"
*******
"Singuri ne făurim propriul univers în care trăim, propria noastră lume. Oricât ar părea de neverosimil, noi influenţăm într-un mod direct chiar lumea în care trăim şi o particularizăm după propriile noastre gânduri şi intenţii. De aceea se şi spune că “frumuseţea este în ochii privitorului”. Dacă avem această putere lăuntrică, atunci putem descoperi infinit mai multă frumuseţe în jurul nostru, infinit de multă dragoste, putem primi infinit mai mult decât înainte. Dar dacă ne păstrăm în închistare, în răutate, în suspiciune, atunci frumuseţea, bunătatea şi iubirea nu pot pătrunde în această cochilie pe care ne-o formăm singuri şi, până la urmă, chiar suntem determinaţi să conchidem că ele nu există. Este ca un laitmotiv pe care, din nefericire, tot mai mulţi oameni îl urmează: “toată lumea e rea, toţi sunt răi, de aceea şi eu trebuie să fiu la fel, dacă vreau să supravieţuiesc în această lume de netrebnici.” Acesta este un mod pervers de a ne orienta existenţa. Când transformarea lăuntrică se realizează cu adevărat, ceea ce ne înconjoară se modifică datorită acestei transformări lăuntrice a fiinţei noastre. Ceea ce se modifică atunci este percepţia noastră asupra realităţii care ne înconjoară. Fericirea pe care o trăim în acele momente ne face să descoperim valenţe divine şi calităţi minunate la fiinţe care până atunci ne apăreau că sunt terne, rele şi însingurate. Este un veritabil miracol care depinde de noi înşine.
În general, omul rezonează cu aspectele din lumea care îl înconjoară, cu stresul, cu tensiunea, cu închistarea, răutatea, intoleranţa şi, pe un asemenea fond, chiar dacă în afara lui există frumuseţe şi bunătate, bucurie sau dragoste, el devine opac la ele şi spune că aşa ceva nu există. Unghiurile noastre de vedere diferă de cele ale altora; modul nostru de a rezolva o situaţie este diferit de al altora. Toate acestea ne arată că oamenii se confruntă aproape mereu cu tot felul de probleme sau crize existenţiale. Ce conduce de fapt la această situaţie adeseori dramatică? Răspunsul este simplu omul îşi făureşte singur universul în care trăieşte; după modul în care îl priveşte, îl interpretează, îl respectă, îi acordă atenţie.
Dacă viziunea noastră despre lumea înconjurătoare are în cea mai mare parte o vibraţie preponderent egoistă, cu alte cuvinte dacă privim lucrurile doar printr-o fereastră mică, în jurul nostru va fi mult întuneric şi rece, iar universul în care trăim va fi foarte limitat şi plin de suferinţită. În ultimă instanţă, chiar şi fericirea este bună la ceva. Dacă analizăm mai profund, vom vedea că în orice situaţie ignoranta a fost cea care a făcut posibilă apariţia unei probleme în viaţa noastră. Dar, după aceea, toate frământările noastre ne-au permis să ne transformăm pentru că, la urma urmelor, fiecare problemă poate fi privită şi ca o încercare. Dacă reuşim să trecem de ea cu succes, atunci vom progresa spiritual, deoarece astfel devenim mai maturi şi acumulăm mai multă experienţă. Dacă problema nu e rezolvată, nimeni nu ne poate forţa să o rezolvăm, nimeni nu ne poate obliga să o depăşim, pentru că aceea e problema noastră individuală. Dar aceasta înseamnă că, vrem sau nu vrem, până la urmă trebuie să progresăm.
- Fie că îl interesează sau nu, fie că doreşte sau nu, omul este obligat până la urmă să progreseze, chiar dacă aceasta se întâmplă foarte încet pentru unele persoane. Dar în niciun caz el nu poate să stagneze. Sensul evolutiv nu poate fi evitat. O persoană va fi chinuită de tensiunea impusă de problemele în care se află, până când ea va găsi rezolvarea justă, pentru că întotdeauna la o anumită problemă există o anumită soluţie, un anumit mod de rezolvare a ei. Iar dacă omul va rămâne mai departe suferind, alegând deci să privească într-un fel negativ realitatea care-l înconjoară, atunci criza lui existenţială se va adânci, suferinţa de asemenea se va amplifica şi până la urmă el va fi constrâns să facă ceva, dar nu orice, ci numai ce trebuie şi este necesar pentru rezolvarea acelei probleme.
Aceasta înseamnă că este necesară o anumită transfigurare, o elevare a modului în care percepem realitatea cu care venim în contact, pentru că orice aspect, fiinţă, lucru, întocmai aşa cum este privit sau conceput de noi, exact aşa ne va apărea el după aceea.
De exemplu, dacă proiectăm la masa de arhitect un pod, nu ne putem aştepta ca în final să iasă o maşină, dar acel pod ar putea fi şubred, contribuind la moartea mai multor oameni, sau ar putea fi un pod superb care să rămână în istorie pentru frumuseţea şi durabilitatea lui.
Chiar şi un aspect neplăcut, dacă este privit şi considerat de noi cu bunătate şi transfigurare el începe să nu mai pară chiar atât de neplăcut, nici pentru noi, nici pentru ceilalţi, iar în final poate chiar să se transforme complet.
La nivel individual, aceste lucruri au repercusiuni clare, cu consecinţe directe asupra vieţii personale, pentru că tot ceea ce gândim acum cu intensitate, aceea vom deveni mai devreme sau mai târziu."
"Pergamentul secret"
***************
"Acum poţi să intuieşti mai bine de ce se spune că fiinţa umană este de fapt un microcosmos făcut după chipul şi asemănarea Macrocosmosului, dar într-un mod analogic. Aici este cheia. Fără să înţelegi în profunzime acest aspect, este practic imposibil să cunoşti cum este cu putinţă să descoperi în tine însuţi pe Dumnezeu sau Creaţia Lui, ori cum este cu putinţă ca în om să existe şi infernul, şi lumile demoniace, dar şi paradisul. Dacă nu înţelegi în profunzime acest adevăr fundamental, că tot ceea ce există în Creaţia lui Dumnezeu este de asemenea în mod analogic şi proporţional şi în tine însuţi, nu vei putea descoperi răspunsul la unele paradoxuri. Nu vei înţelege, de exemplu, cum este posibil ca unii să spună că Dumnezeu nu există, în timp ce alţii să spună că El există; unii să spună că iubirea nu există, iar alţii, dimpotrivă, să spună că ea este nesfârşită.
Aşa cum Dumnezeu a creat Macrocosmosul, omul este şi el un univers în miniatură, adică un microcosmos fidel Macrocosmosului, dar în mod analogic. Pentru că Dumnezeu există şi este omniprezent, el se află şi în om, iar această prezenţă divină în fiinţa noastră este precum o scânteie din Dumnezeu, eternă şi indestructibilă.
Sfinţii şi iluminaţii vremurilor trecute o afirmă cu tărie, pentru că ei au ajuns să trăiască această prezenţă divină în ei înşişi, într-un mod profund."
"Pergamentul secret"
**********
" Atunci când înţelege că a greşit, datorită ignoranţei sale omul nu cunoaşte că există posibilitatea de a se auto-ierta, prin intermediul stării de compasiune care provine de la Dumnezeu. Cred că înţelegi însă foarte bine că această stare de compasiune poate fi resimţită mai mult dacă şi noi, la rândul nostru am dat dovadă de iertare faţă de ceilalţi.
Am realizat atunci spontan adevărul acelor spuse, deoarece el concordă perfect chiar cu ceea ce se spune şi în rugăciunea Tatăl Nostru:
“Si ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”
- Atunci când se face apel la această iertare, care este implorată de la Dumnezeu, ea nu este altceva decât un apel din suflet la compasiunea Lui infinită, adică la mila lui Dumnezeu. Cu ajutorul compasiunii, care de fapt este o reflexie a energiei iubirii infinite a lui Dumnezeu, oamenii au posibilitatea de a se ierta pe ei înşişi.
- Şi de unde, vom şti că Dumnezeu ne-a oferit compasiunea Lui?
Oamenii îşi dau seama de aceasta pentru că ei depăşesc atunci starea de chin lăuntric care îi măcina până atunci. Totuşi, pentru cei care nu cunosc că există posibilitatea de a se ierta pe ei înşişi, această stare de suferinţă se poate perpetua aproape la nesfârşit, pentru că ei nu vor avea acces la această energie a compasiunii, care provine de la Dumnezeu. În loc de aceasta, ei vor recurge la procedee foarte dificile, care sunt inexistente în unele religii. De aceea este extrem de important ca oamenii să înţeleagă faptul că trebuie să fie capabili de a se ierta, atunci când bineînţeles au conştientizat greşelile pe care le-au făcut. Dar, evident, aceasta nu implică să înceapă să facă după aceea alte greşeli.
- Aşa ar trebui să fie, deoarece altfel ne-am confrunta cu o muncă de Sisif. E clar, am spus eu.
- Foarte bine. Fundamental, deci, este că atunci când omul a înţeles că a greşit, el poate să elimine starea de vinovăţie care îl apasă cu ajutorul acestei energii a compasiunii, ce provine de la Dumnezeu. Dacă nu o face, ar însemna să poarte mereu după el o greutate nefolositoare. Gândeşte-te la un pui care iese din găoace. Dacă acesta ar continua să ţină după el coaja de la oul în care s-a dezvoltat şi ar vrea să zboare cu ea, ar părea ca fiind handicapat.
- Cunosc totuşi unele persoane care nu încetează să se auto-învinovăţească de ceea ce au făcut, am spus eu. Cred că aceasta nu e deloc constructiv.
- Când cineva devine conştient că a greşit, poate să-şi dea seama că nu va mai dori să greşească de atunci înainte şi apoi, cu ajutorul compasiunii ce provine de la Dumnezeu, poate să devină din nou armonios. A continua însă la nesfârşit să se învinovăţească, nu va genera nimic benefic, pentru că nu va face altceva decât să producă o continuă stare negativă de culpabilitate şi să intre astfel mereu şi mereu în contact cu ceea ce a făcut în trecut. E foarte important să înţelegi acest mecanism subtil, pentru că este o cheie fundamentală a transformării individuale. Nu evoluezi prin chin, ci prin iubire.
- Unii ar putea să-şi închipuie că au greşit însă foarte grav şi că vor fi damnaţi pentru acele greşeli pe care le-au săvârşit. Ar putea să-şi închipuie că ceea ce ai spus poate fi valabil, eventual, doar pentru unele greşeli, nu pentru toate felurile de greşeli.
- Aici trebuie să înţelegi foarte bine că bunătatea lui Dumnezeu nu are limite. Orice greşeală poate fi iertată atunci când omul Îl apelează în mod conştient pe Dumnezeu, cerându-I cu umilinţă ajutorul. La implorarea fiinţei umane, Dumnezeu îşi poate revărsa mila Lui nesfârşită asupra ei şi astfel poate să îi ierte greşelile.
Toate acestea sunt posibile tocmai datorită faptului că energia iubirii lui Dumnezeu, care pătrunde totul, este infinită.
Formele ei multiple de manifestare, cum ar fi compasiunea, iertarea, sunt corolarii ale aceluiaşi motiv principal: energia iubirii este supremă şi poate fi regăsită mereu în toate celelalte tipuri de energii care există. Iar faptul că Dumnezeu oferă această iubire în mod necondiţionat şi într-o măsură infinită, este o dovadă în plus că noi înşine putem şi trebuie să facem la fel. Aceasta este cea mai directă şi sigură cale care ni-L dezvăluie pe Dumnezeu."
"Pergamentul secret"
***********
„Cred că putem depăşi deja ideea infantilă cum că „Dumnezeu l-a creat pe om din lut”, modelându-l cu mâinile Lui. Cred că şi pentru cei mai habotnici o astfel de „realitate” este prea patetică şi lipsită de bun simţ pentru a fi susţinută ca „argument”.
Mai întâi, prezenţa lui Dumnezeu trebuie corect înţeleasă şi percepută la nivel intuitiv, ca fiind de fapt incognoscibilă şi transcendentă; sau, dimpotrivă, ea poate fi înţeleasă din perspectiva realităţii înconjurătoare, în sensul că Dumnezeu este tot ceea ce vedem şi experimentăm prin simţurile noastre şi cu mintea. Dacă cele două „variante” nu ar fi valabile simultan, ar însemna că Dumnezeu nu ar fi omniscient şi nici omnipotent. Dar, tocmai pentru că Dumnezeu este toate acestea şi încă mult mai mult decât atât, El este prezent pretutindeni sau, altfel spus, în toţi şi în toate. Prin urmare, acţiunea lui Dumnezeu nu trebuie să fie „manuală” pentru a crea „ceva” - un lucru sau o fiinţă - căci prezenţa şi energia Lui pătrund totul şi pot realiza totul. Atunci când acţionează cu un anumit scop în Creaţia Sa, Dumnezeu acţionează prin „uneltele” Lui adecvate, care sunt tot creaţiile Lui într-o ierarhie spirituală bine stabilită.
Aşa cum o problemă de matematică sau de fizică este rezolvată cu ajunul unor teoreme, legi sau reguli de calcul bine stabilite, care sunt instrumentele de lucru în aceste ştiinţe exacte, tot astfel Dumnezeu acţionează şi duce la îndeplinire intenţiile Sale divine prin intermediul „uneltelor” sale, care de obicei sunt fiinţe şi entităţi ce îndeplinesc rolul de „emisari” şi „făptuitori” ai planurilor divine. Aceasta este o realitate care transpare din orice acţiune ce este observată în Creaţie, pentru că totul funcţionează întotdeauna perfect şi fără fisură, chiar dacă nouă ni se pare adeseori datorită subiectivismului pe care îl manifestăm - că lucrurile nu merg aşa după cum ar trebui şi după cum ne dorim.”
„Geneza uitată”
************
Din alte cărți (când am scris textul nu am menționat cartea)
"Aproape nimic nu este întâmplător în viaţa pe care o trăim şi că relaţiile şi întâlnirile cu anumite persoane care ne impresionează profund din punct de vedere mental şi emoţional sunt de fapt rodul unor cauze misterioase şi doar aparent întâmplătoare, care conduc spre un scop bine definit."
************
"Nu trebuie să disperi niciodată. Toţi cei care consideră că problema cu care se confruntă nu are rezolvare, par să nu cunoască un adevăr fundamental, că ceea ce ei gândesc, exact aceea se produce în viaţa lor. Gândind că nu mai au nicio speranţă, ei îşi retează singuri orice posibilitate de a primi pe diferite căi ajutorul pe care îl puteau avea dacă ar fi gândit altfel. Pare aproape incredibil, dar să ştii că o atitudine adecvată atrage energii potrivite care mai apoi pot să modifice radical o situaţie dificilă în viaţă. Dacă oamenii vor gândi însă în mod negativ, rezolvarea problemei nu va mai apărea, pentru că ei înşişi sunt cei care o blochează."
************
„Nu uita că în niciun caz nu se poate uni răul cu bunul. Aşa a fost dintotdeauna. Cel care este rău va fugi de ceea ce este bun şi din această cauză nu se poate realiza unirea de care spuneai. Poţi să realizezi doar unirea dintre bun şi bun, deoarece oamenii care sunt orientaţi benefic „vorbesc aceeaşi limbă". Unirea nu poate fi realizată cu adevărat decât între acele persoane care au afinităţi, care sunt apropiate ca nivel mental, emoţional şi spiritual. Nu se poate, de exemplu, să ai un prieten foarte rău dacă tu eşti bun, pentru că acea prietenie nu poate să reziste. Acolo unde nu există afinităţi, este imposibil să se înfiripe unitate, frăţie ori simpatie."
************
„Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea ce ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseamnă că acel lucru, fiinţă, comportament sau experienţă constituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el nu exista.”
************
"Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp" desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în această bandă şi de aceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de ansamblu a benzii temporale, care este continuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod fragmentat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaştere."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu