Un început trist dar adevărat al emisiunii de aseară "Sinteza zilei"despre România de azi, despre cei care ne conduc. Eu acum am terminat-o de văzut net. Nu vă ascund faptul că mi-au dat lacrimile, văzând unde s-a ajuns.
De altfel toată emisiunea a fost interesantă. Dacă aveţi curiozitatea să o vedeţi (dacă nu aţi făcut-o până acum) v-o recomand, ca să auziţi şi ce spunea Octavian Paler despre ce se întâmplă acum în ţară.
"Sper să nu apuc să văd o asemenea comedie, chiar grotesc" spune el, răspunzându-i lui Ion Cristoiu la întrebarea dacă îşi imaginează un guvern condus de Boc şi Băsescu la preşedenţie.
Văzând însă emisiunea lui Victor Ciutacu de vineri seara, mi-a părut bine că mai sunt şi oameni importanţi în ţara asta care mai cred în "românii adevăraţi" (asta am spus-o eu). Unul dintre aceştia e Dan Puric. Pentru că nu poţi să generalizezi şi să spui că România e o ţară de manelişti, că românii sunt hoţi, că românii sunt inculţi, ş.a.m.d. cum reiese din muuulte emisiuni de la TV. Că fără să vrei când ai telecomanda de la televizor în mână până să schimbi canalul tot auzi câte ceva. Această încredere că mai există şi altceva în afară de nonvaloarea care este promovată din plin pe la tv, am mai observat-o şi la Tudor Gheorghe şi la Grigore Leşe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu