„TOATE CASELE SUNT ÎNTUNECATE PÂNĂ CÂND SE TREZEȘTE MAMA. Există o oră în fiecare dimineață în care lumea încă nu știe dacă merită să înceapă. Aerul e rece. Obiectele sunt tăcute. Zilele par nehotărâte. Și atunci… se trezește mama.
Nu aprinde doar lumina din bucătărie. Aprinde sensul.
Nu pune doar apă la fiert. Pune ordinea în haos.
Nu face doar pași prin casă. Țese siguranță.
Când mama se trezește, casa începe să respire. Pereții nu mai apasă. Podeaua nu mai e rece. Tăcerea nu mai sperie. Chiar și ceasul parcă bate mai blând. Pentru că există cineva care știe ce e de făcut, chiar și atunci când nimeni nu întreabă.
Mama nu e doar o persoană.
Este axul pe care se învârte viața mică și mare.
Este ritmul după care se aliniază inimile.
Este răspunsul la întrebări care nu s-au rostit încă.
Când mama e obosită, casa se micșorează.
Când mama e liniștită, casa se lărgește.
Când mama zâmbește, chiar și grijile se așază pe scaun și așteaptă.
Mama vede înainte să ceri. Aude înainte să vorbești. Simte înainte să înțelegi ce simți. Ea ține în trupul ei o hartă invizibilă a tuturor celor din jur. Știe cine e bine. Cine ascunde ceva. Cine are nevoie de o mângâiere și cine de o tăcere respectată.
Nu face zgomot când salvează o zi.
Nu cere aplauze când ține lumea în picioare.
Nu negociază iubirea. O oferă.
Toate casele sunt întunecate până când se trezește mama pentru că ea este prima formă de lumină pe care o învață omul. Lumina care nu orbește. Lumina care nu judecă. Lumina care rămâne aprinsă chiar și când restul se stinge.
Și poate că nu îi spunem destul.
Poate că uităm prea des.
Dar adevărul rămâne simplu și greu de dus:
Unde e mama, e viață.
Unde e mama, e acasă.”
sursa Razvan Vasile (fb)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu