PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

22 octombrie 2011

"SÂMBĂTA CU AMINTIRI" - 22

"SÂMBĂTA CU AMINTIRI" - o zi în care cei care vor să participe să posteze o fotografie (fotografii) proprie din care să revedem astfel din trecutul nostru sau chiar al altora.

Acu' o lună eram pe la Ploieşti. 
Dar pentru că nu am stat decât o zi nu am mai dat sfoară în ţară (pe blog). 
Apropo' FJ13 te-am sunat!
În după-amiaza zilei când am ajuns am făcut o mică plimbare.
Am luat-o de la Hale, unde stau când vin la Ploieşti, la Casa lui Caragiale, la Casa Hagi Prodan, la Biserica Catolică şi cea Evanghelică, am ieşit în Bulevard pe la Muzeul Ceasului, pe la Tribunal, la Sinagogă şi apoi ne-am odihnit la o terasă în faţă la Mercur. Scuzaţi dar eu cu termenii vechi am rămas. Nu ştiu cum îi zice acum.

Şi ajunsă în faţă la Tribunal mi-am amintit de Cofetăria "Cio cio san". Îşi mai aduce cineva aminte? Acolo prin "o mie nouă sute toamna" (nu vă speriaţi că asta era pe vremea lui Ceauşescu) era o cofetărie în care vânzătoarele erau îmbrăcate ca chinezoaicele (parcă nu a ieşit cacofonie) şi mergeau exact ca ele. Nu mai ştiu şi ce prăjituri erau pe acolo, că "bătrâneţile maică".

Despre această clădire  a scris Lucian Vasile pe blogul "RepublicaPloieşti.net" în postarea "Blocul Toma Socolescu".
Şi pentru că venii vorba de acest blog, zilele astea trebuie să-mi fac timp să mai mă plimb "virtual" prin Ploieştiul de altădată. După ce am descoperit blogul, la o lună, două mai treceam pe acolo, citeam comentariile nou apărute. Păcat că a intrat într-o "pauză nedeterminată". Cred că suntem mulţi care aşteptăm să revină.

18 comentarii:

  1. Interesant blog. Facem link exchange in blogroll? Lasa-mi mes la mine pe blog.Sambata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. @karma police - era o placere sa mergi acolo
    @ Ana Maria - multumesc,scuze dar nu fac link exchange, daca imi place un blog il pun eu la blogroll dupa ce il studiez bine. Si stii de ce, pentru ca am avut experienta de a trece un blog la blogroll iar apoi nu l-am mai urmarit de loc si a trebuit sa-l scot! E o chestie de "obligatie" ceea ce nu cred ca e bine de amandoua partile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu stiu unde era Cofetaria ''Cio Cio San'', n-am apucat-o...
    Dar ma gandeam, de-au vrut sa fie chiar originali, oare au pus la casa un Pinkerton ?;)
    Si ca muzica de fond, asta...
    ah, ce-mi place ''Madame Butterfly'' ! Divina !!!

    Blogul ''RepublicaPloiesti.net'' il vizitez si eu din cand in cand, in speranta ca ''pauza nedeterminata'' va lua sfarsit...

    RăspundețiȘtergere
  4. b.d. - poate aveau si muzica, nu mai tin minte, dar era atat de frumos si de intim, era ceva deosebit.
    Stiam eu ca mai sunt cei care vor sa reinceapa postarile pe blogul ''RepublicaPloiesti.net''

    RăspundețiȘtergere
  5. @mihaeladr: nici eu nu fac link exchange decat cu ceea ce imi place si am crezut ca e reciproca treaba...dar nu e bai ;) seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ana Maria- inca nu am reusit sa intru de prea multe ori pe blogul tau ca sa imi pot face o idee

    RăspundețiȘtergere
  7. Ca tot ai adus vorba de cofetarii ....ah, ce dor imi e de cremesul acela de pe vremea lui ceausescu!!!
    Si de Savarine!
    Nu mai sunt la fel........Sau sunt si m-am schimbat eu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate ne-am schimbat si noi, dar sigur nu mai sunt aceleasi! Mie imi placea si imi place mult mascota. Cand ajungeam pe la Bucuresti, trebuia sa trecem si pe la Scala sa mananc o mascota. La restul prajiturilor care erau cu blat le ziceam ca sunt facute cu paine!!!
    Vorbeam cu cineva care lucreaza in domeniu ca se pun tot felul de prafuri ca sa creasca, plus cremele care tot cu prafuri se fac. Si atunci cum sa mai aiba gustul de demult cand sunt facute cu chimicale.

    RăspundețiȘtergere
  9. Asa,am reusit imi tot scria "service unvailable".
    Am niste poze, dar trebuie sa le completez cu altele, special pentru tine.Doar sa ajung si ziua in locatia respectiva,ceea ce e cam greu si rezolv.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu stiu de prajitura mascota......care era?
    Imi amintesc de Broscuta cea verde case se face si acum.....De eclere, yummy.........

    RăspundețiȘtergere
  11. Mascota e un "trunchi de con" din ciocolata, iar inauntru are o crema de cacao si cu bucatele de coji de portocala! Acu nu mai stiu daca se mai pun coji de portocala, dar nu am mai regasit gustul de altadata de cate ori am mai cumparat!

    RăspundețiȘtergere
  12. Uite un link unde gasesti fotografia, dar mai sunt si alte prajituri. Nu sta prea mult sa nu ti se faca pofta!!!!
    http://casaveche.ro/prajituri.php

    RăspundețiȘtergere
  13. aaaa, oare Potcoava se mai numea?
    Mie nu-mi placea tocmai din cauza cojilor de portocala.
    Dar stiu ca era renumita!

    RăspundețiȘtergere
  14. Parca mi-aduc aminte ca si potcoava tot cam asa era. Asemanatoare cu mascota. Dar cred ca te-ai uitat la poza.

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, dar pe atunci nu arata asa....deci nu stiu daca e aceeasi
    Mai nou mananc "Regina" o prajitura cu multa ciocolata - asta in cofetariile din Cluj

    RăspundețiȘtergere