Primele mele vizite (imaginare) la Balcic, înainte de 1990, au fost prin intermediul povestirilor Dianei Slavu din romanul „Pânza de păianjen” al Cellei Serghi. Deși romanul a avut numeroase ediții, abia după 1990 am cumpărat cartea și am recitit-o cu aceeași curiozitate de altădată.
Ani mai târziu, după vizita mea reală la Balcic, am simțit nevoia să revin la carte. Am citit-o din nou, dar nu a mai avut asupra mea același efect: între timp, prioritățile s-au schimbat. Totuși, fragmentele dedicate locurilor și locuitorilor Balcicului interbelic rămân la fel de fascinante. O lume aparte, diferită de cea a palatului reginei, pe care autoarea îl amintește doar din când în când.
Cum există online ediții în format PDF, am preferat să citesc varianta originală din 1938. Pentru că îi lipseau câteva pagini, am trecut la o ediție mai nouă și am constatat că textul a mai fost modificat.
De exemplu:
1938 – „Pe etajera de sub icoană stăteau prăfuite o candelă, o salcie vestejită și un ou roșu de Paști.”
Ediție ulterioară – „Sub icoana prăfuită, o candelă, o salcie vestejită și un ou încondeiat.”
Am reușit totuși să citesc din ediția veche fragmentele și capitolul Jurnalul de la Balcic.
Uneori, o carte veche citită din nou, după ani și după o călătorie reală, ne arată cât de mult s-a schimbat nu textul, ci cititorul.
