Ighemonicon- demnitate

 „Prin modul cum genealogii şi analiștii săi l-au prezentat, înainte şi după urcarea pe tronul Moldovei, s-ar putea deduce că Ioniță Sandu Sturdza continua să fie un adevărat boier de țară, această imagine nu i se mai potrivește însă atunci când este vorba de conduita cerută de ritualurile oficiale ale curții domnești, el respectând riguros,,ighemoniconul”, adică fastul și măreția ce o etala în timpul ceremoniilor inerente unui şef de stat, contracarând în acest mod ... umilinţele la care erau expuși și el și țara Moldovei pe acele vremuri. Emblematică pentru această atitudine rămâne comportamentul său atunci când ... odată, un consul al nu știu cărei puteri îşi anunţase vizita la Vodă iar el, așa cum cerea ceremonialul, ... se îmbrăcă în haine domnești ca să-l primească. Nu același lucru l-a preocupat însă și pe vizitatorul său care îl va surprinde prin necuviinţa de a i se înfățișa jachetă şi cu vărguța în mână.

Vădit surprins de această ținută, domnitorul nu se va arăta nicicum şocat, ci dimpotrivă ... îl va primi foarte amabil, îl pofti să șadă și să-l aștepte puțin, după care ... ieși din odaie și peste puțin reapăru în halat, papuci călcați și cu ciubucul în gură. Apoi, trântindu-se pe un divan, vorbi cu domnul consul pe un ton de ... un bun și vechi prieten, ceea ce vizitatorul va fi înțeles pe deplin mesajul ce i se transmitea, acela de necioplit şi nepotrivit prezenței unui oficial străin.

 ****

Modul oficial și demn cu care își întâmpina pe cei ce îi solicitau primirea, se va evidenția și cu alte împrejurări. În una din acestea el se va vedea nevoit să „i-o servească”, pentru obrăznicia manifestată, chiar și consulului general al Rusiei .... care, după tratate, avea dreptul de a face observațiuni domnului Moldovei. Astfel, în cursul unei întrevederi, acesta îşi expuse nemulțumirile cu privire la politica domnitorului, care ... îl ascultă cu mare răbdare, dar nu răspunse nimic. Intrigat de tăcerea domnitorului moldovean, consulul rus găsi de cuviinţă să repete spusele anterioare, însă nici de această dată nu primi un răspuns. Nedumerit și iritat, rusul îl atenţionă că aşteaptă răspunsul pe care urma să îl comunice guvernului său.

În cele din urmă, Ioniță Vodă îi răspunse că avea și el cunoștință despre tratatul care îl obliga să asculte observațiile sale, ce le și ascultase ... cu cea mai mare luare aminte, chiar de două ori, dar mai știa, în același timp, că tratatul respectiv nu îl obliga și să răspundă. Considerând audiența ca fiind terminată, își salută curtenitor vizitatorul și ... se retrase în apartamentele sale ca să facă cunoscut la Petersburg în ce chip necuviincios se purta consulul Rusiei de la Iaşi".

 

Ioniță Sandu Sturdza (n. anii 1760, Iași, Moldova – d. 2 februarie 1842, Basarabia, Imperiul Rus) a fost domn al Moldovei în perioada septembrie 1822–aprilie 1828.

 

 Din studiul „Ioniță Sandu Sturdza – primul domnitor pământean urcat pe tronul Moldovei, după domniile fanariote” – Ioan Ungureanu, publicat în revista „Carpica” nr.43.

The World Can Wait

 

Slow down

There is no urgency here.

The deadlines,

the messages,

the noise,

They will all still be there when you return.

But your peace,

your presence,

your well-being,

These can slip away quietly, if you’re not paying attention.

So pause.

The world can wait.

You don’t need to chase everything at once.

You don’t need to carry it all right now.

Breathe.

Be here, now.

This moment is enough.

Life isn’t meant to be a race from one task to the next.

It’s meant to be lived,

felt,

noticed...

One quiet moment at a time.

Take another breath

And allow yourself the gift of stillness.

You are here,

And that is enough.

„The World Can Wait'” by Spirit of a Hippie (FB)

Momente ale cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord -Eugeniu Arthur Buhman

 

„Eugeniu Arthur Buhman, în memoriile sale „Patru decenii în serviciul Casei Regale a României (1898–1940)”, surprinde momentele cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord, redând atmosfera plină de tensiune, emoție și decizii politice de urgență. Buhman oferă o perspectivă intimă asupra impactului emoțional asupra lui Carol al II-lea, impact agravat de rapiditatea evenimentelor și lipsa de soluții reale, veritabil subiect al memoriilor sale.”

„27/6: Astăzi-dimineață am sosit la Palat la orele 9. Pe când îmi depuneam pălăria la vestiar, colegul meu, Cociu, îmi spune că, în cursul nopții, a sosit o notă a guvernului U.R.S.S. prin care ne cere cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Regele n-a dormit toată noaptea, petrecând-o în consultații cu guvernul. În Palat, consternație adâncă.

    La amiază, Consiliu de Coroană, sub președinția Regelui. Se deliberează asupra notei remisă la noi în ziua de 26, orele 22, de către guvernul U.R.S.S., ministrului nostru la Moscova, prin care guvernul sovietic cere cesiunea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi cere răspunsul guvernului român în cursul zilei de 27. Consiliul, în dorința de a rămâne în raporturi pacifice cu U.R.S.S., aprobă decizia guvernului de a cere guvernului sovietic să fixeze locul şi data unde s-ar putea întâlni delegații celor două guverne.

Consiliul s-a terminat aproape de orele 14. La această oră, plecând din biuroul meu şi scoborând treptele, găsesc pe Regele, care ieșise din sala de consiliu și, nimicit de grozăvia acestei ședințe, n-a mai avut forța de a merge mai departe. Se oprise în scaunul de lângă ușa sălii, singur în toată anticamera, cu ochii pierduți în zare, palid la faţă, descompus. Eu, care aflasem deja de rezultatul Consiliului, mă opresc lângă Rege, zdruncinat şi eu în adâncul sufletului, și îi spun:

„-Sire, înțeleg, toți înțelegem ce se petrece acuma în Maiestatea Voastră, dar M.V. trebuie să-şi spună că altă ieșire nu există decât cedarea. Opunerea din partea noastră este cu neputinţă, nu suntem în stare să ducem răsboiul cu colosul rusesc. Asta n-ar face decât să mărească această catastrofă."

- „Nu putem să ne împotrivim", răspunde Regele, „dar Finlanda cum rezistă? De ce noi nu suntem în stare să facem ceea ce poate o țară mică precum Finlanda?"

-,,Pentru că", replic eu, „America și Anglia făgăduiseră Finlandei s-o sprijinească în decizia ei luată de a rezista Rusiei, după cum ştie Maiestatea Voastră, dar pe noi cine ne sprijină, Sire?"

- „Dar dacă mâine Rusia mai cere și altceva?"

-„Până acuma nu ştim, Sire, dacă asta se va produce. Va fi atunci momentul de a decide. Umila mea părere, Sire, este că Maiestatea Voastră nu-și poate permite a duce un răsboi pour le panache, adică numai pentru glorie!"

Regele m-a privit posomorât şi a plecat. M-am uitat lung după el, cum păşea clătinându-se pe picioare.

În cursul după-amiezei a avut loc al doilea Consiliu de Coroană. N. Iorga, avizat despre asta, a răspuns că, dacă și de data asta va fi convocat Codreanu, dumneasa nu se mai prezintă. Și n-a mai venit.

Ședința a doua a confirmat hotărârea luată dimineață. În timpul discuţiunilor, a ținut şi domnul ministru Urdăreanu a da sfaturile dumisale. A declarat, adică, să aprobăm cererea Rusiei, dar să mobilizăm armata noastră!

Probabil ca să speriem pe ruși!

Suveranul adresează un mesagiu telegrafic Regelui Italiei şi altul lui Hitler, rugându-i să mijlocească în favoarea noastră, față de greaua situație ce ni s-a creat prin cererea de cedare a Basarabiei.

Este momentul să mă întreb, nedumerit, care a fost rostul discursurilor rostite la graniţele marelui şi puternicului nostru vecin de la Răsărit: cel dintâi, la 1 Ianuarie, la Constanța, iar al doilea, la 6 Ianuarie, la Chişinău.

Am presupus atunci, cu toții, cum era și logic s-o facem, că Suveranul se sprijină pe lucruri precise, cunoscute bine de dânsul, care-l puteau îndreptăţi a ţine acest limbaj. Astăzi, în urma evenimentelor petrecute de la 26 încoace, se dovedeşte că Regele n-a ştiut nimic şi că a vorbit din propria sa inițiativă, sprijinit probabil cel mult de aprobarea sfetnicilor săi.

Informații veridice ne spun acuma că, la începutul lui martie Crețianu, secretarul general al Ministerului nostru de Afaceri Străine, a fost trimis la Londra, ca să stăruiască pe lângă guvernul englez pentru obținerea unei garanții a frontierelor noastre. Guvernul englez ar fi obiectat că, pentru realizarea acestui deziderat, trebuieşte obținută mai întâi aprobarea Turciei, al cărei guvern a făcut atâtea obiecțiuni până când precipitarea evenimentelor a făcut toată acțiunea noastră inutilă!

28/6: Remanierea cabinetului Tătărescu.

Apare decretul de mobilizare a armatei. Asta înseamnă că opiniunea exprimată de Urdăreanu în Consiliul de Coroană a fost socotită înțeleaptă! Ceea ce se petrece acuma la noi este curată dramă. Semnele prevestitoare le-am simțit de multă vreme, că prea erau semnificative, şi le-am şi semnalat celor mai intimi ai mei; cu toate astea, parcă totuși îmi mai rămăsese o slabă nădejde că poate, poate, nu vom ajunge atât de departe. Astăzi şi umbra acestei speranțe am pierdut-o!

Poporul nostru este invitat a face o primire frățească refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina.

Răspunsul regelui Italiei şi al lui Hitler la telegrama Suveranului nostru, de care am menționat mai sus, au parvenit Regelui prin calea miniştrilor Italiei şi Germaniei, care au avut misiunea de a ne recomanda să satisfacem cererea formulată de U.R.S.S.

1/7: Începe evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei.

3/7: Miercuri, la orele 13, în semn de doliu, toată ţara va respecta un minut de reculegere. Ziarele consacră lungi articole.