PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

29 noiembrie 2010

Sfântul Andrei, patronul spiritual al românilor, ocrotitorul României

"Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Iisus Hristos devenind „cel întâi chemat”. El a predicat în ţinutul Scythia Minor, adică Dobrogea şi s-a stabilit pe teritoriul judeţului Constanţa. A murit martirizat, la 30 noiembrie, anul 60, în timpul Împăratului Nero. Se spune că a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, care de atunci este numită „Crucea Sfântului Andrei”.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ziua de 30 noiembrie, are o semnificaţie deosebită pentru poporul român: pentru că a adus creştinismul pe teritoriul ţării noastre, Sfântul Andrei este considerat patronul spiritual al românilor şi ocrotitorul României.
După cum arată obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie, noua sărbătoare creştină a preluat unele caracteristici ale sărbătorilor anterioare, iar Sfântului Andrei i-au fost atribuite trăsături ale divinităţii precreştine sărbătorite până atunci, personificare divină a lupului, „stăpân al oilor”.
Printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circulă o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus Hristos şi apoi pe Apostolul Andrei. Părintele Ghelasie de la Frăsinei vorbeşte despre o ,,taină” a trecerii dacilor la creştinism păstrată de-a lungul timpului şi transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri.
Tradiţii populare ale nopţii de ,,Sântandrei”
Ajunul zilei Sfântului Andrei este momentul principal al sărbătorilor de înnoire a timpului, moment magic, în care lumea celor văzute se întrepătrunde cu a celor nevăzute. Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi prezenţa haitelor de lupi sunt semne de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorase în continuu, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie la starea simbolică de haos de dinaintea creaţiei.
Se crede că această noapte este cea în care duhurile malefice – în tradiţia populară acestea sunt numite strigoi, moroi şi pricolici – au putere mai mare decât în restul anului şi vin printre oameni să le facă rău. Tot acum este şi momentul să se ia măsuri de prevenire a răului pe care vor să-l provoace duhurile necurate. Se practică acţiuni de apărare pasivă împotriva spiritelor malefice: alimente rituale (turta de Andrei, covasa), ungerea uşilor şi a ferestrelor cu usturoi, ascunderea coaselor şi a limbilor de meliţă.
În tradiţia populară, în noaptea de ,,Sântandrei” oamenii evită să iasă pe uliţele satelor, în casă fiind protejaţi de usturoiul de la intrare şi de candela aprinsă. Băieţii şi fetele organizează o petrecere în timpul căreia vor ,,păzi usturoiul” (care va fi folosit apoi ca leac în timpul anului), iar fetele superstiţioase cred că acum vor afla cine le va fi soţ: un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului (obicei practicat şi cu ocazia altor sărbători: Sânzâiene, Anul Nou, Ajunul Bobotezei). Un alt obicei de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a divinităţii este Bocetul Andreiului.
De Sfântul Andrei, datorită transparenţei între lumi, se dezleagă secrete, se găsesc autorii unor crime, ale unor furturi. Pentru protecţie se mai obişnuieşte să se împrăştie prin curte bucăţi de pâine pentru strigoi, ca aceştia să nu mai intre în casă; se amestecă busuioc în hrana animalelor ori se pune o picătură de aghiazmă în apa acestora; se îngroapă în faţa grajdului un drob de sare descântat, urmând să fie dezgropat primăvara, la Sfântul Gheorghe, când sarea se amestecă în hrana animalelor.
Tot acum se fac previziuni pentru anul următor. Se pun în podul casei 12 cepe, câte una pentru fiecare lună a anului şi se lasă acolo până în seara de Crăciun: cele alterate indică luni ploioase, iar cele care încolţesc, luni favorabile. Pentru fiecare membru al familiei se pune grâu la încolţit: cei al căror grâu creşte înalt şi frumos se spune că vor avea un an bun, cu belşug şi sănătate. Se mai spune că, dacă în noaptea Sfântului Andrei este senin şi cald va fi o iarnă blândă, iar dacă este ger va fi o iarnă grea."
Acatistul Sfântului Apostol Andrei interpretat de Grupul Teofilos, aici.


"The piano"

"An old man shares his life story with his young grandchild through evocative music."

28 noiembrie 2010

Bun!!! :))

Am terminat de văzut filmul sovietic "Zboară cocorii" (mulţumesc karmapolice pentru adrese), care a fost un pic cam trist şi m-am gândit să mă binedispun. Aşa că am găsit tot la karmapolice un clipuleţ care chiar m-a făcut să râd (ea l-a găsit la Daily Cotcodac, care la rândul lui l-a găsit pe youtube).

Pe Domnul lăudaţi

Pentru că e duminică, pentru că unii dintre noi suntem în post, să ascultăm o priceasnă interpretată de o voce superbă - Teodora Păunescu-Ţucă.

27 noiembrie 2010

"SÂMBĂTA CU AMINTIRI"-3

 "SÂMBĂTA CU AMINTIRI" - o zi în care cei care vor să participe să posteze o fotografie (fotografii) proprie din care să revedem astfel din trecutul nostru sau chiar al altora.
    Astea sunt ale tatălui meu, iar el era mândru că era apreciat. (sper că nu am să primesc comentarii răutăcioase pentru că aşa au fost vremurile).
Iar aici
certificatul trebuia păstrat, pentru că dacă mai ţinea RSR, peste zece ani se spunea că vom lua nişte bani, (pentru participarea la primul zbor al avionului Rombac pe ruta Bucureşti-Timişoara).

26 noiembrie 2010

"Feisbucul"

Ca să fiu şi eu în rând cu lumea şi pentru că am primit invitaţii de la prieteni care nu sunt în ţară, mi-am făcut şi eu cont pe "feisbuc".  
Nu sunt adepta facebook-ului, (sau a altor reţele de socializare, de aceea nu am cont decât pe fb), şi am intrat foarte rar de când mi-am făcut cont. 
Poate că nu am timp, poate că nu îmi place, sunt mai multe motive. 
Dar în ultimul timp am intrat mai des. 
Şi am găsit o întrebare:
Care dintre X şi Y (adică eu) crezi că are un penar în formă de vacă? 
 Comment sau nu?
Şi mai e o treabă, cu "prieteniile". Dacă nu cunosc o persoană care vrea să "socializeze" cu mine, iar eu dau ignore, ce se cheamă asta? E frumos din partea mea?
Aşa că prefer tot "blogăritul". 
Feisbucul nu-i pentru mine. 

:) apoi :(

:)- ora 8
:(- ora 14.30

Ninge, ninge

La ora 6 nu ningea, dar acum la ora 8 iată.
Şi mălinul

25 noiembrie 2010

Avioane de hârtie





De bine ce copilul are avioanele, de două zile văd numai avioane prin casă, pe jos, zburând. 
Până le rupe m-am gândit să i le postez.

"Vâlva lupilor"

Un extraordinar articol (după părerea mea) despre cei care "vorbesc" cu lupii în FormulaAs. Asta pentru că tot era amintit în articolul "Anul Nou Dacic" despre Ziua Lupului, iar AnaMaria prin comentariul ei mi-a adus aminte de articolul din ziar. Nu ştiu dacă Hector a citit articolul pentru că atunci când i l-am recomandat nu apăruse pe net.
foto

24 noiembrie 2010

Cetatea Tighina

    
   "În mai puţin de o oră, o aşteptare de mai bine de câţiva ani va lua sfârşit – vom vedea pentru prima dată cetatea Tighina. Cunosc prea bine deja celelalte cetăţi de pe Nistru – Hotinul, Soroca şi Cetatea Albă. În câteva rânduri le-am explorat în întregime, nelăsând vreun zid neurcat, sau vreo încăpere nestudiată. Dar nu şi Tighina. Bază militară atât în timpul sovietic, cât şi după, ocupată fiind de Armata a 14-a rusă, cetatea a fost închisă publicului timp de câteva decenii."
Articol scris de Lucian Reniţă. 
Continuarea articolului şi alte fotografii pe Arenamd.
via Ştiri din Republica Moldova

23 noiembrie 2010

Masa de Ovidenii

      În fiecare an de Ovidenii mătuşa soţului meu are un meniu stabil. De câte ori am putut am mers la ea pentru că nu mă pot abţine să gust, dacă nu mănânc. 
    Ea merge dimineaţă la biserică şi la cimitir, apoi dă de pomană şi îi mai rămâne şi pentru noi care ajungeam mai târziu, căteodată am ajuns chiar seara. Dar pentru că anul ăsta Ovideniile au fost duminică, am fost pe la ea în jurul prânzului. 
    Pozele le pun abia azi pentru că ieri nu am avut net toată ziua. 
    Începem cu borşul cu ghebe şi măsline (a cărui poză nu a ieşit prea bine).

Sarmale de post cu mămăligă. Am ajuns cam târziu şi mămăliga era deja tăiată. Mătuşa ştie că îmi place ca mămăliga să fie tăiată cu aţa. Se vede.
 Şi peşte prăjit.

Mmmm, v-am făcut poftă. O idee pentru meniul unei zile de post.


"Recurs pentru memorie"

Din cartea cu acelaşi titlu de Elena Gronov-Marinescu:

     "În trecut nu se poate fugi pentru simplul motiv că el nu este o pajişte cu amintiri, un tărâm bine delimitat, rigid, al acelei părţi care a murit din noi, aşa cum şi-l închipuie unii...
     Trecutul trăieşte în noi, este permanent  viu, atâta vreme cât noi suntem vii, nu poate fi alungat din prezent de nici un tratament psihiatric, ne însoţeşte în fiecare clipă, ceas de ceas, ne amplifică sau ne anulează bucuriile, îl purtăm în sânge. 
    Trecutul suntem noi înşine, cei de zi cu zi. 
   Aşa cum nu poţi trăi fără să respiri, fără să mănânci, tot astfel nu poţi trăi, ca om, fără amintiri. Eu nu fug în trecut, îţi repet, ar fi o aberaţie să-ţi imaginezi astfel omul, ca pe orice vieţuitoare inconştientă, eu sunt o sinteză mai mult sau mai puţin ideală între trecut şi prezent....
   De aceea nu uit, nu pot să uit nimic din ceea ce aparţine sau a aparţinut fiinţei mele."
 sursa foto
                                           

Campion în "Pădurea campionilor" din "Ţara lui Andrei"

Şi imnul "Ţării lui Andrei", compus şi interpretat de Voltaj.

Tara lui Andrei - Imn
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse


21 noiembrie 2010

20 noiembrie 2010

Ovideniile

"Ovidenia, Ziua Luminii
     La 21 noiembrie se sărbătoreşte intrarea în biserică a Fecioarei Maria, numită acum şi Maica Luminii. Este ziua în care Ioachim şi Ana au dus-o la Templu pe fiica lor, Maria, în vârsta de 3 ani. Au încredinţat-o preotului Zaharia care o va avea în grijă în următorii 12 ani. Îndeosebi femeile sunt îndemnate cu această ocazie să iubească virtuţile creştine, să fie pline de smerenie, de blândeţe, de bunătate.
    Sărbătoarea, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia corespunde în calendarul popular cu celebrarea unei divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare. Despre acesta se spune că ar fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă.
     Ovidenia este considerată la rândul ei zi magică, în care se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor şi sunt martorii unor miracole. O trăsătură caracteristică a acestei sărbători este metafora luminii, prezentă în legende, credinţe şi superstiţii. Acum se aprind lumânări despre care se crede că nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.
     Obiceiurile legate de această zi sunt numeroase. Cei care au probleme cu ochii sfinţesc cu această ocazie un prosop cu care, umezit cu apă, se vor şterge la ochi. Se pune la icoane un vas cu apă şi o lumânare, apa respectivă devenind astfel vindecătoare. Se fac previziuni meteorologice: dacă este senin şi soare, vara va fi secetoasă; dacă ninge, iarna va fi friguroasă.
     Acum încep să fie protejate cu ajutorul usturoiului intrările în case şi locurile de dormit. Se prepară alimente specifice, care protejează de rău şi aduc belşug: vărzări, plăcinte cu dovleac, covasa (o fiertură din mălai şi făină de grâu fermentată, uneori transformată în turtă). Se mai spune că în dimineaţa de Ovidenii înfloreşte Iarba fiarelor, o plantă miraculoasă, care înmoaie fierul şi deschide orice lacăt.
     În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor ceasului. Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, înnoirea timpului."
sursa 

"SÂMBĂTA CU AMINTIRI"-2


 "SÂMBĂTA CU AMINTIRI" - o zi în care cei care vor să participe să posteze o fotografie (fotografii) proprie din care să revedem astfel din trecutul nostru sau chiar al altora.
Azi şcolile mele (toate le-am făcut la Ploieşti):
Grădiniţa (aici n-am avut carnet de "grădinar"). E pe strada Poştei. Acum au renovat-o, dar îmi pare bine că am găsit această fotografie, cum era odată...
 foto de pe Norc


Clasa I (atunci stăteam "în buricul centrului"):
Din clasa a II-a până în clasa a VIII-a (în "Cartierul de Vest"). 

Ani de liceu:
După cum vedeţi carnetele de elev sunt păstrate bine, dar să-l vedeţi pe cel de student, nu mai ştiu cum a ajuns în halul ăsta. Da, cred că l-am folosit prea mulţi ani!


19 noiembrie 2010

Anul Nou Dacic

       "Legendele moştenite de la strămoşii noştri daci sunt considerate printre cele mai interesante legende ale lumii. Aceasta nu pentru ca ar fi complexe şi savant elaborate, ci tocmai datorită simplităţii, a felului în care au fost păstrate şi transmise de-a lungul timpului cu siguranţa cu care se transmite credinţa, datorită simbolurilor şi semnificaţiilor profunde pe care le conţin.
       În tradiţia românească sunt cuprinse, între 13 noiembrie şi 6 decembrie, o serie de sărbători şi obiceiuri foarte vechi cunoscute sub numele de Filipii de Toamnă. Acestea nu sunt legate de sezoanele agricole sau pastorale, ci de credinţa străveche în reînnoirea periodică a timpului. De aceea, această perioadă a fost identificată de către etnologi cu Anul Nou Dacic.
      Sărbătorile, dedicate animalului sacru al dacilor, lupul, au fost asimilate apoi de tradiţia creştină. Acestea încep cu ,,Ziua lupului” (13 noiembrie), Gădineţii (12-16 noiembrie), continuă cu Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie) şi se încheie cu Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie).
     (Gădinet este numele divinităţii iernii, lupul, la fel cum Căluş este numele divinităţii verii, calul, celebrat la Rusalii. Filipii sunt personificări divine ale lupului. Simbolul lupului apare în numeroase tradiţii spirituale ale lumii. Atunci când este considerat divinitatea iernii şi a nopţii valorizarea sa devine pozitivă. Faptul că lupul vede noaptea îl transformă în simbol al luminii, cu caracteristici solare, de erou războinic şi strămoş mitic. Simbolistica sa are un caracter iniţiatic, dându-i lupului un rol de călăuză.)
    Caracteristice acestei perioade sunt obiceiurile, actele rituale şi practicile magice de alungare a duhurilor rele, despre care se crede că încep să capete putere pe măsură ce ziua scade. Conform credinţelor populare, în această perioadă începe de fapt iarna. Ritualurile magice ce se desfăşoară acum au rol de protecţie şi aduc încredere. Prin intermediul acestora, duhurile rele, care încep să apară la adăpostul nopţii, pot fi înlăturate cu uşurinţă."
sursa foto 

18 noiembrie 2010

I'm not a muslim

But I like this. 


Aseară când l-am găsit a fost văzut de 8,218,093 de ori, iar azi când îl postez 8.221.601. 
Sper să vă placă. 
Nu ştiu ce înseamnă titlul cântecului (şi ce zice la refren când nu e în engleză), dar poate voi afla.

17 noiembrie 2010

Să mai şi râdem

2 propuneri de imn naţional:
   -  Descurcă-te, române.
   - De-aş  mai duce-o pân-la toamnă.


Care este deosebirea dintre vânt  şi  poliţie  ?  
Poliţia bate mai tare.


Traian Băsescu zis OZN:
Omul care a Zăpăcit o Naţiune!


Culmea îndrăznelii: să inviţi pe cineva la masă.
Culmea tupeului: să accepte.
                              
Dilema lui Bulă: să mor acum de frig, să mor la vară de foame...
Lumea se plânge că s-au scumpit toate.
Nu-i adevărat, s-a ieftinit  salariul!
 
Pesimistul spune: Mai rău nu se poate!
Optimistul spune: Ba se poate!
 
-  Ce faci, bătrâne, cum îţi merge?
-  Ce să fac, încerc şi eu să supravieţuiesc...
-  O să regreţi amarnic….

primite pe e.mail

16 noiembrie 2010

Eid Mubarak!

"Dumnezeu este Unul singur.
Cel care crede cu adevărat, se află dincolo de orice bariere religioase şi doar Creatorul îl va putea aşeza acolo unde i se cuvine, atunci când va veni clipa.

Credinţa stă în faptele noastre şi în felul în care mulţumim pentru tot ceea ce avem."
Mi-a plăcut prea mult ca să nu postez şi eu.


Pentru cei care mă vizitează pe blog, dar şi pentru cei care ajung aici datorită titlului postării şi sărbătoresc: Eid Mubarak! - Sărbători fericite

Pădurea Campionilor (2)

Un "voluntar" la plantare
 Mascota acţiunii de voluntariat


14 noiembrie 2010

Pădurea Campionilor (1)

Aşa se va numi pădurea care a fost plantată pe 13 noiembrie la Moineşti.
Dimineaţa pe răcoare
Pregătiri
Dom' primar şi Ionuţ Iftimoaie
O parte din oraş văzut de pe Dealul Osoiu

Reporterul Realitatea TV
 Voi reveni cu poze, sper să pot intra pe blogger că tare mă mai chinui să intru. Din patru browsere abia am reuşit să intru pe unul. Nu ştiu ce se mai întâmplă.  Darias, crede că "PC-ul meu e bântuit". Uau......    

13 noiembrie 2010

"SÂMBĂTA CU AMINTIRI"-1

   Pentru că Fetiţa Junglei 13 s-a apucat să "scotocească" peste tot prin casă, prin curte, ea mai ştie pe unde, şi să posteze tot felul de poze cu ce se mai găseşte în casă sau pe lângă casă, care să ne aducă aminte de trecut, mi-a venit o idee.
     Ana ne-a propus ca vinerea să fie a florilor "Friday Flowers" (bloggerii postează pe blogul lor o fotografie proprie cu flori), iar Irina  realizează "Miercurea fără cuvinte" (miercurea, pe internet, bloggerii care participă la "Wordless Wednesday" - "miercurea fara cuvinte", postează pe blogul lor o fotografie-de preferinţă proprie şi nu luată de pe net, care nu are nevoie de explicaţii). 
   Aşa că, eu propun "SÂMBĂTA CU AMINTIRI", în care cei care vor să participe să posteze o fotografie proprie.
   Am făcut şi un banner, ca să fiu şi eu în ton cu lumea şi în cazul în care vă place ideea mea, luaţi-l şi hai să revedem astfel din trecutul nostru sau chiar al altora.
Pentru început, "pionieri, mândria ţării".
      Aveam eu mai multe, dar pentru că apartamentul de la Ploieşti l-am avut închiriat la vreo trei rânduri de chiriaşi care au mai aruncat din lucruri, le-au mai stricat; iar când l-am vândut am lăsat pe cineva să se ocupe de asta şi mi-a mai aruncat din ele. Ce-mi pare cel mai rău, că mi-a aruncat jucăriile de când eram mică. Nu păstrasem aşa multe dar atât ţineam la ele! Aveam un şifonier, un dulap de bucătărie din lemn amândouă şi un covoraş parcă era din acela oltenesc. Dar asta e, am rămas cu amintirile.
      În perioada când eram pionier, nu mai găseam cravata. Am găsit-o abia când mi-am dat seama de ce nu mai merge bine aspiratorul. O aspirasem şi pe ea.
      Ce s-a mai salvat în postările următoare.

12 noiembrie 2010

Pregătiri pentru mâine la a doua plantare din "Ţara lui Andrei"- Moineşti



După cum se vede au instalat şi un cort mare, au delimitat terenul, pregătirile sunt în toi.
O imagine de astă primăvară a terenului pe care va avea loc plantarea.
Este o acţiune de voluntariat realizată de PETROM, cu ajutorul ONG-ului "MaiMultVerde" şi Primăriei Moineşti. Se vor planta 21.500 puieţi de salcâm. La sfârşitul plantării se vor desemna câştigătorii (de către Ionuţ Iftimoaie). Spre seară va cânta trupa Voltaj.

Ceva deosebit

Aşa cum ne-a obişnuit GabyS , a mai creat  ceva deosebit, pentru a ne bucura sufletul.

Uraaa, a venit meseriaşul...

....la calculator. Explicaţii la ce avea calculatorul.
1.Se pare că opririle lui, înnegrirea ecranului şi culorile care mi-apăreau se datorau discului C, care era foarte plin. A mai verificat, a curăţat ce trebuia şi acum merge. Nici aseară, nici dimineaţă nu au mai fost probleme. Omul venise pregătit şi cu o placă video, să vadă dacă de acolo e, dar n-a fost nevoie.
2. Cu imaginea de pe desktop.
Se pare că am luat-o de undeva, dar cum nu mă întrebaţi, că eu nu mi-aduc aminte de asemenea imagine. S-ar putea să fi avut dreptate şi până la urmă să fie chiftele de zarzavat. Oare e posibil să glumească cineva cu mine? Dar dacă era glumă găsea altă imagine nu asta.
Mi s-a întâmplat când eram la serviciu, să deschidă colega mea calculatorul şi să-i apară pe desktop altă imagine şi când a dat drumul la imprimantă i-au ieşit poze cu animăluţe.

Concluzie: omul cât trăieşte învaţă!!!!!!      

11 noiembrie 2010

Desktopul meu, înainte şi după

V-am spus că am probleme la calculator. Îl caut pe meseriaş de luni şi nu răspunde. Aşa că până voi repara calculatorul mă cam chinui. Se opreşte când mi-e lumea mai dragă. Câteodată nu mai am ce-i face şi trebuie să-l scot direct din priză.
Asta e poza pe care o aveam pe desktop ieri: 
Azi dimineaţă când am deschis calculatorul io'te:
  Parcă ar fi nişte chiftele cu zarzavat! Aici e treabă cu pixeli amestecaţi!!!
Sper să-l găsesc mai repede pe  meseriaş!

Sfântul Mare Mucenic Mina

Azi e prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina.
Acatist

Ce sunt părinţii tăi?



"Tatăl meu este de meserie tată".
" Mama mea este mamă, asta face ea!.
"Părinţii mei sunt mamă şi tată tot timpul."
de la Cabral
Donaţie de 2 euro prin SMS la 848 până pe 30 noiembrie.

10 noiembrie 2010

Ascultaţi-l!!


Ar trebui să-l chemăm şi la noi să vorbească, cred că le-ar zice bine şi la ai noştri, că unele tare se potrivesc!
 via DaniilGaucan

09 noiembrie 2010

Anti-abuz LIVE

http://www.mircea-badea.ro/blog/anti-abuz-live/

SUNT ALĂTURI DE VOI!!!!

   De aici, din Moldova, sunt alături (la ora 14 la Antena) de Mircea Badea şi Victor Ciutacu. Ştiu că n-o să dezamăgească pe cei care sunt alături de ei (cu gândul măcar, dacă nu fizic) .

Zâna Măseluţă

Aseară primul dinţişor al copilului s-a dus la Zâna Măseluţă.
Până să-i scoatem dintele am căutat pe net să găsim sfaturi şi am găsit asta.
Copilul s-a amuzat şi nu i-a mai fost frică. Totul a fost atât de simplu.


Dinte scos cu ajutorul unei masinute cu telecomanda de pe tare.ro

07 noiembrie 2010

Două bancuri

Funeriu se duce în magazinul Victoria să îşi cumpere cravate şi cămăşi.
După ce îşi cumpără cravate, vrea să îi dea 5 lei şpagă vânzătorului, însă acesta refuză:
- Nu pot să primesc, d-le ministru, pentru ca am fost şi eu profesor şi ştiu ce salarii mici sunt în învăţământ.
Nervos, Funeriu se duce la raionul de cămăşi. Îşi cumpără câteva cămăşi şi vrea să îi dea şpagă 5 lei vânzătorului, care îl refuză:
- Nu pot să primesc, d-le ministru, că am fost şi eu profesor şi ştiu ce salarii mici sunt în învăţământ, îi spune vânzătorul.
Super-nervos, Funeriu iese din magazin şi vede un cerşetor în faţa magazinului. Se gândeşte puţin şi vrea să îi dea 10 lei cerşetorului.
La care acesta îi spune:
- Nu pot să primesc, d-le ministru…
Deja cu nervii la pământ, Funeriu îl întrerupe:
- Să nu spui că şi tu ai fost profesor .
- Nu, îi răspunde acesta, eu chiar sunt profesor, dar am o fereastră.



     Un evreu din Rusia primeşte permisiunea de a emigra în Israel... La graniţă, ruşii îi controlează bagajul, găsesc împăturit între haine un bust al lui Lenin şi-l întreabă: 
   - Ce e asta?
Evreul:
   - Ar trebui să întrebaţi CINE e ăsta, nu CE e asta... Ăsta e  Lenin, cel care a pus bazele socialismului şi a adus bunăstarea poporului rus.. şi l-am luat ca amintire a zilelor de prosperitate... 
OK,   ruşii îl lasă  să treacă. 
Pe aeroport în Tel Aviv, grănicerii găsesc bustul lui Lenin şi întreabă: 
   - Ce e asta?
Evreul:
   - Ar trebui să întrebaţi CINE e ăsta, nu CE e asta. Ăsta e Lenin, nenorocitul din cauza căruia am părăsit eu Rusia şi l-am luat cu mine ca să am pe cine să blestem în fiecare zi. 
Îl lasă şi ăştia să treacă... 
Tipul se duce acasa, pune bustul pe raftul unei biblioteci şi, la o petrecere organizată de familie cu ocazia sosirii sale, un nepot vede bustul şi întreabă: 
   - CINE e ăsta? 
La care evreul îi răspunde: 
  - Ar trebui să întrebi CE e asta, nu CINE e ăsta. Răspunsul e: 10 kilograme de aur de 24 de carate, fără impozit, vamă sau TVA...

Primite pe e.mail.

06 noiembrie 2010

Două melodii faine


Am găsit-o pe blogul "Ştiridin Republica Moldova" şi chiar e frumoasă, dar am găsit-o numai în rusă. Pentru cei care nu ştiu rusă pe ea o cheamă Vera Brejneva şi e frumoasă.

Şi


De la Cabral. Cred că o să recunoaşteţi toate personajele.

Ce să fac?

Îmi apare când deschid blogul meu, dar şi alte bloguri şi site-uri, dar nu toate: "Pop blocat de la .... numele blogului". "Click here for option". Pe ce click, ca să fie bine? E vreo problemă? Asta îmi apare şi la Internet Explorer şi la Opera, că Mozilla Firefox nu mi se deschide.  Ce trebuie să fac? Aştept sfaturi. Mulţumesc.

Apus de soare