PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

31 octombrie 2010

October song

 Dacă v-a plăcut clipul postat mai înainte creat de M. ( autoarea blogurilor "Simţuri originare" şi "Amor Fati"), vă mai recomand unul .
Are o melodie mai săltăreaţă postată la 6 dimineaţă (să rimeze, acum e ora 6 după ora nouă).

29 octombrie 2010

Vineri seara acasă

Doina şi Ion Aldea Teodorovici

    "Două inimi gemene - Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Două inimi care au bătut în acelaşi ritm şi-au ars în acelaşi foc sacru pentru tot ce este frumos şi pentru acelaşi ideal naţional. Ideal pentru care, de-a lungul istoriei, au plătit cu propria lor viaţă marile personalităţi ale literaturii, muzicii, ştiinţei noastre."
                                                                   Grigore Vieru (2007-Jurnalul Naţional)

"În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier."
                                                                                                                Arena Md
Biografia lor aici.
O emisiune despre dispariţia lor - "Acces direct"

Ce-am mai făcut şi mi-a plăcut

Am încercat o supă "raw" cu legume mărunţite la robot, la care am pus leuştean uscat şi am colorat-o cu sfeclă. 

 
Reţeta e luată de la Andreea , via Iulia, dar am adaptat-o. Acolo scria să fie acrită cu borş, dar eu am pus zeamă de lămâie. Oare borşul crud, cumpărat de la magazin o fi bun de băut?  
Ha, ha, ha, numai eu mănânc din ea.

Un "shake": banane, portocală şi suc de afine pe care l-am făcut după reţeta dr. Ovidiu Bojor. Am lăsat şi afinele din suc şi le-am "blenduit" pe toate.

Şi plăcinte "poale-n brâu" făcute cu ajutorul lu' soţu', că lui i-a fost poftă, iar eu nu le am cu frământatul la plăcinte şi cozonaci. El a căutat reţeta şi a găsit-o pe blogul "Arome", pe care eu oricum îl urmăresc.
N-au ieşit ele ca la carte, dar au fost  buneeee!!!

27 octombrie 2010

Doriţi o supă de zarzavat?

S-a dus gospodina să ia zarzavat
Şi vine acasă cu coşul încărcat:
Cu morcovi, cu varză, cartofi,
Pătrunjel, cu sfeclă, cu ceapă,
Că toate-s la fel!

Şi toate încep să se certe pe masă:
”Ba eu sunt mai dulce”, „ ba eu mai frumoasă”,
Dar morcovi, sau varză, cartofi,
Pătrunjel, ori sfeclă, ori ceapă,
Nu-s toate la fel?

Le ia gospodina pe rând să le spele,
Pe urmă le taie bucăţi, bucăţele,
Şi morcovi, şi varză, cartofi,
Pătrunjel, şi sfeclă, şi ceapă,
Pe toate la fel!

Pe oala în clocot, capacul tresaltă
Şi fierb sărăcuţele, fierb laolaltă.
Şi morcovi, şi varză, cartofi,
Pătrunjel, şi sfeclă, şi ceapă,
Fierb toate la fel!

Acuma tac toate, ce vreţi să mai spună?
Că supa e gata şi-i straşnic de bună!
Şi morcovi, şi varză, cartofi,
Pătrunjel, şi sfeclă, şi ceapă,
Că toate-s la fel!

Ca să nu mai scriu poezia am luat-o de aici. Poate ştiţi, că eu nu ştiam, că e scrisă de Otilia Cazimir. Poftă bună că e straşnic de bună. Aşa spune copilul când a mâncat la grădi', să vedem dacă mănâncă şi acasă. Reţeta pe care mi-a dat-o doamna care le-a făcut supa: legume multe şi mult suflet.


 
Tudor Gheorghe - Supa de zarzavat
  Asculta  mai multe  audio   diverse

26 octombrie 2010

25 octombrie 2010

Paradă regală




Garda Regală a Norvegiei.
Azi e ziua Armatei la noi. Detalii aici

 Primit prin email  (dacă nu se deschide intraţi pe adresa de unde l-am găsit)

Pentru cei din Bucureşti: Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti, împreună cu Institutul Cultural Român (ICR), are plăcerera de a vă invita la Zilele Filmului Norvegian. Evenimentul are loc în Bucureşti, la sediul ICR (str. Aleea Alexandru, nr. 38), în perioada 27-29 octombrie. 
detalii aici 

Regele Mihai

     Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mamă Elena.
      Un documentar despre Regele Mihai, despre monarhia României, castelul Peleş, realizat de TVR.
 
Intoarcerea Regelui
  Vezi  mai multe  video    din   film


Familia regală are şi un site în care găsim şi biografia Regelui Mihai. 
Interviu acordat de Regele Mihai "Europei Libere".

ROMANIA'S BOY KING

22 octombrie 2010

21 octombrie 2010

"Moineştenii nu vor deşeuri periculoase"

Tot articolul cu acest titlu despre şedinţa de marţi de la Primărie  în Deşteptarea.ro.
Am mai găsit un articol despre şedinţă aici.

Fiecare cu părerea lui, eu nu sunt de acord cu ceea ce e scris în aceste articole.
Mi-au plăcut două comentarii pe care l-am găsit pe petiţieonline, părerea a doi cetăţeni ai oraşului, nu ziarişti.
   
"Am fost la dezbaterea publică. Peste aşteptări! Recunosc că m-am dus cu inima îndoită, pentru că am crezut că nu se mai poate face nimic pentru întoarcerea proiectului. Primarul s-a descurcat onorabil spre foarte bine. A întors-o din condei atunci când a trebuit, a stăpânit sala, a promis, ceea ce este cel mai important, că se va renunţa la proiect. Într-un cuvânt, a dovedit ca este un jucător politic de care trebuie să se ţină seama. A fost un exerciţiu democratic desfăşurat de o manieră de care, eu unul, n-am auzit să se mai fi petrecut în România. Nu trebuie sa minimalizăm meritele consilierului Cristi Budacă în declanşarea acestei dezbateri publice, pentru că dacă nu lua el atitudine, nu cred că această consultare a cetăţenilor ar fi avut loc. A fost pentru mine un lucru îmbucurător faptul că atâta lume, fără a fi înregimentată politic, a reacţionat din pur spirit civic, aratându-se extrem de preocupată de felul cum e condus oraşul. Acest lucru ar trebui sa fie un semnal pozitiv pentru primar şi pentru echipa pe care o conduce. Aceste energii pot fi direcţionate în direcţia înfăptuirii unor lucruri în folosul comunităţii. Cred că şi-a dat seama că este necesar un continuu schimb de informaţii între aleşi şi alegători. De data asta a fost de bine!"


    "S-a dovedit ca opinia publică poate fi o forţă atunci când se mobilizează şi că aleşii trebuie să ţină seama de acest lucru. Păcat că la nivel de oraş societatea civilă nu este organizată în niciun fel. Acum s-a întâmplat să nu fie de acord cu proiectul toţi consilierii, aşa am aflat şi noi despre ceea ce ni se pregăteşte, dar dacă ar fi fost unanimitate la vot, totul ar fi trecut pe şest. Probabil că astfel de derapaje ale puterii vor mai fi. Important este să se găsească o cale, în afară de cea reprezentată de opoziţie, care, iată, din tot felul de motive şi interese, poate să cadă la pace cu echipa de conducere din primărie, prin care alegătorii să poată fi informaţi despre ceea ce se petrece.
     Aşa este, până nu se va vota şi în Consiliul Local propunearea de renunţare la acest proiect, nu avem altă certitudine decât promisiunea primarului. Am înţeles că şedinta de consiliu va avea loc joia viitoare. Şedinţele sunt publice, poate că n-ar fi rău să participe şi o parte dintre cei care au fost la dezbaterea de ieri.
      La dezbatere au luat cuvântul tot felul de persoane, unele mai axate pe subiect, altele mai pe-alături. Mie mi-au placut mult luările de cuvânt ale unei doamne profesoare, cred că se numeşte Manea, moineşteancă prin naştere, acum constănţeancă, dar care a dovedit mai multă implicare şi responsabilitate decât mulţi dintre aleşii noştri, apoi ale unei doamne care este sau a fost educatoare. Dumneaei a punctat aspectele esenţiale ale problemei: cum de a fost posibil ca 17 consilieri sa voteze un astfel de proiect, cum a fost posibil ca un astfel de proiect să fie, pur şi simplu, adus în discuţie, de persoane responsabile, pentru a fi pus în operă în oraşul Moineşti şi cum se poate anula hotarârea deja luata în şedinta de consiliu? Încolo, înţepături între adversarii politici, un pic de campanie electorală din partea ambelor părţi (cam devreme totuşi, nu?), ceva huiduieli, cîteva reprize de aplauze, vociferări anonime, au fost de toate, doar Caragiale a fost român."


Cam diferă relatările ziariştilor de cele ale cetăţenilor.

O istorioară de la "Kirim Tatar weblog"

     "Prin 1894, Take Ionescu, ministrul instrucţiunii şi cultelor, s-a trezit la uşa cabinetului său cu primarul din Medgidia, Kemal Hagi Ahmet. Turcul, disperat de imobilismul autorităţilor, luase, aşa cum se procedează şi în ziua de azi, drumul Capitalei cu jalba în proţap. Primarul turc era supărat că, în timp ce moscheea din oraşul Medgidia era terminată de ani buni, biserica creştină românească stagna pe motiv de lipsa de fonduri. Inevitabil, de la minister sosea răspunsul că nu sunt bani. Turcul Kemal şi-a luat fesul cel bun, şi-a aranjat şalvarii şi s-a prezentat la ministru în audienţă.


     Take Ionescu l-a ascultat cu o atenţie prefăcută, iar apoi l-a chemat pe şeful său de cabinet. Cu acesta, ca şi în zilele noastre, avea o înţelegere. În funcţie de primele cuvinte ale ministrului, şeful de cabinet ştia ce să răspundă. „Nu mai avem bani?”. „Nu mai avem, Excelenţă”, a venit răspunsul, iar turcul a fost expediat discret afară. Problema nu se putea rezolva, deşi ministrul i-ar fi dat cu dragă inimă bani.
     Pe holul ministerial, Kemal nu putea să-şi revină, năuc de răspunsul primit. Roşu la faţă, precum fesul pe care-l purta cu mândrie, turcul a dat din nou buzna în cabinetul lui Take.
      În sufletul bătrânului musulman se lăsase negura, iar cuvintele, şi aşa puţine, pe care le ştia în româneşte nu-i mai veneau în minte. Nu putea înţelege de ce ministrul nu putea face nimic pentru acea „geamie română” dacă el, musulman, se agita atât, în numele creştinilor din oraşul pe care-l conducea. „Ce fel de român şi creştin sunt? Ruşine!”, i-a strigat turcul în faţă lui Take, după care i-a arătat obrazul. Jenat, Take a înţeles gafa făcută, l-a calmat pe turc cu un pahar cu apă rece şi l-a chemat din nou pe şeful de cabinet. „Mai avem bani”?. „Mai avem Excelenţă”. Şi uite aşa, datorită primarului Kemel Hagi Ahmet, turc, dar care iubea România ca ochii din cap, în 1898 s-a terminat şi biserica ortodoxă din Medgidia."
Sursa  unde mai găsiţi şi alte povestiri interesante despre "Românii din umbra Semilunii" cum se spune pe blogul Kirim Tatar weblog, unde am găsit articolul.

20 octombrie 2010

Soarele azi ne zâmbeşte

    
     Căutând o melodie să se potrivească cu dimineaţa asta însorită, am găsit  cântarea "Doamne cât de mare eşti". Nici că se putea alta mai potrivită (după părerea mea ).
    O ştiu de pe vremea când mergeam la Herghelia,  dar nu am găsit-o până acum.
    Iulia asta e cântarea  pe care o căutam.

19 octombrie 2010

Rostul

     "Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

    La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celalalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

    României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

    Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. 
România îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

    Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca sa tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. 
Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

   La noi chestia asta se numeşte “agricultura de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri frantuzeşti şi germane, ca d-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

    Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineste.

Credinţa. 
O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântari, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.


Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii si pentru morţi."
                                                       
                                                              Dan Puric / 1-Mai-2010, România
sursa:editura foryou
via DaniilGaucan's blog

De-ale mele

     Ce să vă spun? Că ieri am căzut şi am făcut o entorsă la piciorul drept. Cum am reuşit? În casă. Mi-am adus aminte că trebuie să dau un telefon, am venit în viteză de pe hol în cameră  şi, şi.. am căzut. Nici eu nu ştiu cum a fost dacă m-am împiedicat de prag sau am călcat rău. 
    Am  mai păţit-o la acelaşi picior acum vreo patru ani. Atunci eram la serviciu şi n-am putut să plec aşa că ajunsesem să nu mai pot pune piciorul în pământ. Acum a fost un pic mai bine, pentru că am fost acasă iar prietenul nostru care m-a făcut bine data trecută a putut veni mai devreme de nu m-a mai durut aşa de rău. Merg oleacă cam greu, copilu' s-a dus singur la grădi, dar trebuie să merg după el să-l aduc acasă .
 
    Ce mă deranjează, că mi s-au stricat planurile în legătură cu şedinţa de la Primărie  despre groapa de gunoi pe care vor s-o facă în oraş. 
    Ei dar asta e altă poveste. Eu dacă stau acasă n-am avut cum să aflu prea bine ce se petrece în oraş. Abia după ce am primit mailul pentru petiţie m-am "deşteptat". În centrul oraşului au circulat fluturaşi despre această treabă, au fost făcute tabele cu semnături împotriva deciziei Consilului Local. Îmi pare rău că n-am ştiut mai devreme pentru că poate mai completam şi eu vreo câteva liste cu semnături.  Vom vedea ce va fi. Am rugat o fostă colegă să mă ţină la curent cu ce se va mai întâmpla.
   
     Ce-mi vine în minte acum? Două versuri dintr-o melodie a Angelei Similea:
    "Afară plouă ca şi toamna. Şi-i urât.
     Mă uit pe geam ca după tine. Şi-atât." 
  
    Dar e toamnă!!!! Şi e urât!

18 octombrie 2010

Whisperings- Solo Piano Radio

 Un  Radio pentru relaxare.
 Muzică de pian de la Iulia.
Imagine photobucket.
O săptămână bună!

15 octombrie 2010

Plimbări şi joacă "în trecut"






Ce vedeţi se află în spatele "Clubului elevilor" din oraş. Cine ştie cât o să mai reziste.
Poate nu le-o scoate nimeni de pe acolo. E aşa o atmosferă plăcută.
În comparaţie cu
 
Asta e "Clubul elevilor" fosta "Casă a pionierilor".
 

Şi "Casa pionierilor" în "1900 toamna", eu nu ştiu pe unde era, am venit mult mai târziu în oraş. 
Ei da' noroc cu vecinu' care a venit pe la noi şi mi-a spus. 



 Aici o şcoală generală în care nu se mai învaţă de vreo trei ani.



Avea şi teren de sport, pe care cică s-ar face bloc ANL. Unde găseşte Primăria un teren gol hai să trântească un bloc ANL, sau altceva care nu se încadrează , e prea puţin spaţiu sau nu, nu contează pentru ei. De altfel ca peste tot. 
 


14 octombrie 2010

O minune a Preacuvioasei Parascheva

Fragmente din articolul scris de preotul Ioan Andrioaie  în "Cronica Romanului" (octombrie 1999) şi reeditat  în cartea "Pe drumul vieţii. În slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor".       

    "Îndată după terminarea celui de-al doilea război mondial a urmat o secetă cumplită în ţara noastră şi în special în Moldova. Timp de 3 ani (1945, 1946 şi 1947) n-a fost o picătură de ploaie pe pământ şi nici rouă. Rezervele de hrană, atât pentru oameni, cât şi pentru animale, s-au împuţinat treptat, încât au început să apară diferite boli şi lipsuri de tot felul, care au dus la disperarea oamenilor.
    Cereale se mai găseau doar prin Banat şi Ardeal, unde moldovenii, în special familiile cu mulţi copii, duceau covoare de prin casă sau alte bunuri şi le dădeau la schimb pentru un sac de porumb. Din Moldova spre Ardeal luase fiinţă un tren al foamei, în care oamenii nu mai încăpeau în vagoane, însă mulţi din călători mergeau deasupra, pe vagoane. Locomotivele erau atunci cu cărbuni. Datorită fumului şi gerului din timpul iernii 1946-1947, când soseau în gară, oamenii nu se mai cunoşteau unii pe alţii de afumaţi, înfiguraţi şi disperaţi ce erau, cu un săcuşor de porumb în spate.
   La cererea locuitorilor, conducerea Mitropoliei din Iaşi a aprobat să se facă un pelerinaj cu Sfintele Moaşte, prin ţinuturile afectate secetă, în speranţa de salvare de la foamete.
  Un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Teoctist Arăpaşu,(fostul patriarh al B.O.R.), a făcut un itinerar prin locurile cele mai afectate de secetă. Pe data de 3 iunie 1947, moaştele Cuvioasei Parascheva au poposit la Biserica "Sfântul Gheorghe" din oraşul Moineşti, apoi la Biserica "Sfânta Precista" din oraşul Târgu-Ocna, precum şi-n alte localităţi moldovene. Din loc în loc se făceau opriri pe câmp, cu stăruitoare rugăciuni pentru ploaie. Când s-a încheiat itinerarul cu Sfintele Moaşte, cerul s-a îmbrăcat cu nori şi a început o ploaie bogată, de care pământul avea atâta nevoie.
  Noaptea ploua, iar ziua era vreme bună. e la jumătatea lunii iunie, imediat după Duminica Mare, oamenii aveau altă înfăţişare, frumoasă şi senină. Din puţinele rezerve de cereale, porumb, grâu şi orz, au semănat. Timpul a fost prielnic, cu o toamnă caldă prelungită, fără brumă, pînă-n preajma zilei de 14 octombrie. Pământul a rodit ca nicioadată, iar oamenii au fost salvaţi de la pieire.

    Am fost martor la acele evenimente. Astăzi sunt mulţi în viaţă care pot să confirme această minune, care se adaugă la tezaurul de minuni ale Sfintei Parascheva, ocrotitorea Moldovei."

Despre Sfânta Cuvioasă Parascheva aici

 
Marian Moise-Acatistul Cuvioasei Parascheva
        

12 octombrie 2010

Copaci fără pădure


Asta mi-e cea mai dragă melodie a Tatianei Stepa.

Şi totuşi vine toamna





Doamne de poveste - Regina Maria

    "Regina Maria a trăit o viaţă care pare ruptă din telenovele. Personalitatea sa a impresionat în epocă, dar impresionează şi prezent." (Acasă TV).
   
"....Am venit în ţară foarte tânără şi am devenit una cu voi toţi.
      Am dorit de la început viziunea României Mari, am purtat-o în inima mea şi am luptat pentru împlinirea ei."
(din cartea "Maria, Regina României - Povestea vieţii mele"- partea a doua).

I.

II.


 III. (şi o povestire ezoterică)

11 octombrie 2010

Vox Harmony

         Chiar dacă sunt la doi paşi de Târgu Ocna nu ştiam de acest grup care cântă bine. Mulţumesc FetiţaJunglei13.
     Anul acesta a fost printre laureaţii "Festivalului Castanilor Ploieşti 2010" (Festival Concurs de Interpretare a Muzicii Folk “Festivalul Castanilor – In Memoriam Gabi Dobre”) luând "Premiul Gabi Dobre".

Leapşă despre mine

Am preluat de la karmapolice o leapşă.


 Zodia – Vărsător


Aş vrea – să trăiesc, nu să supravieţuiesc

Păstrez – multe chestii, pe care după o anumită perioadă le arunc

Mi-aş fi dorit – multe, dar mă mulţumesc cu ce am


Nu-mi place – societatea în care trăim


Mă tem – durere, de boală, de.....

Aud – vocea copilului, ha, ha,  (toată ziua, nu-i tace guriţa)


Îmi pare rău – am ajuns să nu mai îmi pară rău de nimic.
Consider că tot ceea ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple

Îmi place – să merg la Biserică , dar să slujească părintele meu
(iar nu mai slujeşte şi iar nu mă mai duc la biserică)

Nu sunt – ce par a fi

Dansez – Da, cu copilu'

Niciodată – Never say never!

Par – poate câteodată distantă, dar nu e aşa

Plâng – când mi-aduc aminte de boxeriţa mea
(a trecut un an jumate de când nu mai e cu noi)


Nu-s întotdeauna – calmă.

Nu-mi place la mine – mă enervez prea repede
(dar îmi şi trece repede)

Sunt confuză – când merg la piaţă.
Într-o zi voiam seminţe de in şi am cerut de susan (aşa scrisesem şi pe listă), ha, ha.
Noroc cu vânzătoarea că mă cunoaşte şi a ghicit ce vreau.

Am nevoie – de bani!!!!

Ar trebui - să fac rost de bani, da' de undeeee?
                - să mă angajez, să lucrez, da' undeeeee?

Dacă vă place subiectul, preluaţi-o!

09 octombrie 2010

Ce-am mai făcut şi mi-a plăcut

Awamat -gogoşi însiropate de pe blogul "O înghiţitură arăbească".
      N-am avut apă de trandafiri pentru sirop, dar am pus nişte sirop de afine. Mi-au ieşit oleacă cam mari, trebuia să pun cu linguriţa, dar s-au mâncat.  
     Copilu' n-a vrut însiropate şi i-am pus zahăr deasupra, dar a constatat imediat că sunt mai moi decât celelalte care i le făceam (alea erau cu drojdie).

       Şi aici ceva ce am făcut la grătar. Mmmm, o bunătate. Aici n-am adresă de blog că a fost ideea surorii lu' soţu'.
    
      

Gustul amar al mărului românesc

Un reportaj foarte bun pe care l-am găsit pe blogul lui Claudiu Târziu, despre România "reală". Reportajul este scris de către Viorel Ilişoi, apărut în Jurnalul Naţional şi are 5 părţi. 
De le-ar citi şi alţii. Dar cred că chiar dacă ar citi nu-i doare nici în cot. 
CITIŢI TOT!

07 octombrie 2010

Un videoclip cu lupi, dar nu numai

Poezie

Sunt copil ca fiecare
Şi mă joc mereu,
Jucăria cea mai mare
Este tatăl meu.

Şi când tata nu-i acasă

Ci-i altundeva
Jucăria cea frumoasă
Este mama mea.

Şi când mama şi cu tata

Sunt plecaţi de-aici
Pentru joc, să ţineţi seama,
Am nişte bunici.

Scumpă mamă, dragă tată

Roata nu stă-n loc,
Ca voi fi şi eu odată
Jucărie-n joc.

versuri Adrian Păunescu

Pentru că, virgulă, copilu' nu are bunici la care să meargă am adaptat strofa a treia:
Şi când mama şi cu tata
Sunt plecaţi de-aici
Pentru joc, să ţineţi seama,
Am două mătuşici.

06 octombrie 2010

Aniversarea unui "ţăran imperial"

      "În fiecare an, la 6 octombrie, sufletele noastre de români se mută în rugăciune pentru gloria şi iertarea unui mare român. Petre Ţuţea, “o combinaţie imposibilă de Iov şi Socrate”, “un ţăran imperial” este aniversat astăzi şi toate verbele limbii române devin insuficiente pentru biografia acestui mare Om."
Citiţi tot articolul pe blogul lui Radu Popa.

Tolba sau geamantanul meu

      De la Fetiţa Junglei 13 m-am "procopsit" cu o leapşă cam ce e prin geanta mea. Am văzut-o şi la karmapolice.
       Când merg cu copilu' la grădi, nu iau geantă, nici măcar telefonul că am coborât din bloc şi hop în grădi'. Dacă mă mai duc pe la cumpărături, în ultimul timp mă îmbrac în  blugi şi cu adidaşii, aşa că iau tolba (cum bine zice fetiţajunglei13) de blugi.

      Are "o mie şi o sută" de buzunare şi când caut ceva conform legilor lui Murphy, ce caut găsesc în ultimul buzunar. Cine mă cunoaşte, ştie că am avut întotdeauna genţi mari, iar când îmi cumpăram mi se spunea: iar ţi-ai cumpărat geamantan. În perioada când făceam goblen, mergeam la serviciu cu goblenul în geantă, hârtiile, aţele pentru el (cam de format A4),  sau când tricotam aveam ghemul şi andrelele în geantă. A şi mai aveam şi un portofel plin cu medicamente. Dacă durea pe cineva ceva, venea la mine că ştia că am farmacia în geantă. Acuşi nu mai iau medicamente alopate, decât foarte rar, aşa că nici măcar în casă nu am mai avut un antinevralgic sau un algocalmin să-i dau lu' soţu' când l-a durut capul.  
      Acum că stau acasă şi nu prea am ieşiri prea multe, geanta mea e mai uşoară, dar nu-mi lipsesc din ea şerveţele umede şi uscate, portofelul cu acte, telefonul (nu ştiu ce fac cu husele la telefon că le pierd, asta e a patra, bine că n-am pierdut telefonul) portofelul de mărunţi, pixuri. De ce sunt vreo trei pixuri nici eu nu ştiu. Le pun ca să fie. Uit că am pus şi aşa m-am trezit cu trei pixuri iar în casă nu mai aveam cu ce scrie. Am fost odată la un medic, eram studentă pe vremea aia, care mi-a spus să scriu ce sfaturi îmi dă, iar eu nu aveam un pix la mine. Mi-a ţinut doctorul teorie că un student şi un viitor inginer nu se poate să nu aibă ceva de scris la el.    
    Ce nu-mi lipsea nici înainte şi nici acum sacoşa. Mai am lista de cumpărături şi ochelarii de citit. În ultimul timp nu mă lipsesc de aparatul foto.      
    Iar dacă plec undeva îmi schimb geanta şi mai adun de fac un "geamantan" în care mai pun vreo câţiva covrigi mici şi un bidonaş cu apă pentru copil, rujul şi cine mai ştie ce mai găsesc pe acolo. Nu am voie să plec din casă dacă nu sunt dată cu ruj-ordin de la copil. Eram zilele trecute pe afară,  iar cineva l-a întrebat care e mămica lui, la care el a răspuns arătând spre mine: "mama mea e aia care e dată cu ruj".    
    Doamnelor şi domnişoarelor, ce mai aveţi prin geantă, dacă nu sunt indiscretă şi dacă vreţi să spuneţi?

05 octombrie 2010

Banc


   Un agent de vânzări al concernului Coca Cola, se întoarce din Israel şi povesteşte prietenului său că nu a avut succes.
   Când prietenul îl întreabă, din care motiv, răspunde :
   - Am expus  peste tot, în Israel, următorul poster

1. Un om căzut pe nisip, în deşert, epuizat.
2. Este salvat şi i se serveşte o Coca Cola.
3. În câteva secunde, îşi revine şi începe să fugă.


- Reclamă excepţională ! spune prietenul. Şi ce s-a întâmplat atunci?

- Toată vânzarea a îngheţat, spune agentul de vânzări.
   N-am ştiut că israelienii citesc de la dreapta la stânga.

mulţumesc b.d.

04 octombrie 2010

Ce credem că ştie mama

La 4 ani - Mama ştie tot.

La 8 ani - Mama ştie multe.

La 12 ani - Mama nu ştie tot.

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic.
                                                                                                         
La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.

La 45 de ani - Precis ca Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

La 65 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...

Dedicat tuturor mamelor din lume.

Să-i mulţumim lui b.d. pentru traducere şi că mi l-a trimis pe mail. 
foto my house on web 

02 octombrie 2010

Un genial fiu de preot - Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu
2 octombrie 1853 - 6 iunie 1883
    "La data de 2 octombrie când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Ciprian, în casa distinsului preot Ieraclie Porumbescu şi al soţiei sale Emilia, din parohia Sipote- Suceava, se naşte cel de-al doilea copil- Ciprian, din cei nouă copii ai familiei preotului Porumbescu, din care trei s-au bucurat de o viaţă mai lungă: Ciprian, Ştefan şi Mărioara, ceilalţi şase au decedat de mici, ceva asemănător cu situaţia din familia lui George Enescu, atât ca viaţă familială, cât şi ca geniu în domeniul muzicii.
     După o viaţă zbuciumată, la numai 30 de ani încă neîmpliniţi, mai exact la 6 iunie 1883, Ciprian Porumbescu trece în eternitate la Stupca - Suceava, unde este şi înmormântat.

    Fiind un copil supradotat cu aptitudini muzicale din naştere, precum şi ca moştenire de familie, Ciprian Porumbescu parcurge cu succes şcoala generală, Liceul la Suceava, Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi, cu calificativul "foarte bine". Dornic de a-şi perfecţiona aptitudinile muzicale la 8 octombrie 1879, Ciprian pleacă la Viena, pe cheltuiala tatălui său, unde se înscrie la Conservatorul de Muzică, dar şi la Facultatea de Filosofie în anul III. Se întoarce acasă, la Stupca, cu licenţa în filosofie şi cu certificat de absolvire a unui an de conservator.

     Cu o bursă din partea Mitropolitului Sivestru Morariu, pleacă din nou la Viena îşi continuă şi termină studiile, se întoarce în ţară, vine la Braşov şi ocupă postul de dirijor al corului Bisericii "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului.
    Tot timpul cât a fost student la Cernăuţi şi la Viena, precum şi la Braşov, a dirijat diferite coruri şi acompus cântece patriotice şi religioase de mare valoarea ca: "Tricolorul", Imnul Unirii "Pe-al nostru steag e scris unire, unire-n cuget şi-n simţiri...", opereta "Crai Nou" pe un text de Vasile Alecsandri, nemuritoarea "Baladă", "Tatăl Nostru" şi multe alte opere muzicale de mare valoare, cu caracter teologic şi patriotic."
                              
fragmente din articolul scris de preotul Ioan Andrioaie  în "Cronica Romanului" (septembrie 2005) şi reeditat  în cartea "Pe drumul vieţii. În slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor".