PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

31 august 2010

Recomandare- film rusesc -"PREOTUL"

Subtitrat în limba română
 
are 13 părţi

"Limba noastră cea română"

     "În contextul mişcării de renaştere naţională de la sfârşitul anilor '80 din RSSM, la Chişinău are loc Marea Adunare Naţională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populaţia de atunci a republicii). În cadrul adunării, se cere declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM, precum şi trecerea la grafia latină. Sub acest impuls, peste două zile, pe 29 august 1989 se deschid lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care durează până pe 1 septembrie. În rezultatul unor intense dezbateri avute cu oponenţii din Sovietul Suprem, deputaţii românofoni reuşesc să impună limba română ca limbă de stat şi adoptarea alfabetului latin. Discuţiile cele mai aprinse din Sovietul Suprem au loc pe 31 august, când se votează şi cea mai mare parte a legislaţiei privitoare la limba de stat şi alfabet. Ulterior, ziua de 31 august este declarată sărbătoare naţională în Republica Moldova.
     Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 (la un an de la evenimentul istoric), sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. În 2001 conducerea ţării a decis schimbarea numelui în „Limba noastră”. În 2004 Parlamentul a decis comasarea sărbătorii cu Ziua Independenței, comasare care nu a mai avut loc, dar Ziua Independenței a primit un nou nume – Ziua Republicii. De la venirea administrației liberale în fruntea municipiului Chişinău, sărbătoarea şi-a recăpătat numele de ,,Limba noastră cea română", cel puțin în capitala republicii."
sursa wikipedia
Un site pentru cei care vor să trimită cărţi peste Prut.


Ce-am mai făcut?

        Mai demult am văzut-o la un post de televiziune pe doamna doctor Iulia Postolachi specialist în Su Jok, care printre altele spunea despre terapia prin seminţe amintind şi despre hrişcă. Doamna fiind din Republica Moldova şi-a adus aminte despre copilărie când mama le gătea pilaf de hrişcă. Eu am mai fiert hrişcă pentru micul dejun, dar m-am gândit să fac o mâncărică.
      Am cumpărat hrişca.
După cum se vede e importată din Polonia!!!!
Şi apoi am făcut mâncărica la care am pus ceapă, morcov, ardei gras, dovlecel, toate mărunţite la robot (nici prea mici, nici prea mari, cam de mărimea la hrişcă). "My husband" când a auzit ce fac a spus "o mănânci", iar copilul nici nu a vrut să guste, deşi l-am păcălit ca la "harira" că e porumb fiert. "Mamaili" n-au mâncat nici una. "No problem" mănânc eu. Vecinul care s-a nimerit aseară pe la noi a gustat şi n-a zis nu.

Pentru că îmi place conopida, acum îmi fac salată de conopidă crudă, tot aşa mărunţită prin robot, sau dată prin răzătoarea mare.

Citisem pe un blog că o doamnă mănâncă numai raw iar soţului îi face mâncare gătită. Mă gândeam cum poate? Dar chiar se poate. Ai mei mănâncă ceva, eu altceva, (nu mereu), dar nu îmi este poftă, atâta timp cât ştiu că ce mănânc îmi face bine.

    A, mi-am adus aminte. În zilele de post, conopida dată prin robot, simplă sau cu morcov mărunţit la fel, o fac chifteluţe prăjite sau la cuptor pe folie de pergament.  
     Aveţi curajul să vă schimbaţi? Încercaţi!! Se poate! Încetu' cu încetu'. 

29 august 2010

"Naşterea omului pierdut în spaţiu"

"În România pretins capitalistă asistăm, însă, la naşterea omului pierdut în spaţiu. A omului care nu mai are repere şi nici modele. Și nici voinţa de a reveni din nou în normalitate. Nici măcar în viitorul imediat. Un om care trăieşte haotic, la întâmplare, fără demnitate şi impunere de respect. Incapacitatea de rezistenţă la umilire şi expunerea la ridicol până la cote penibile exprimă o realitate cu care din nefericire suntem nevoiţi să convieţuim. Modelul de rezistenţă nu ne este familiar, iar speranţele de redresare nu pot fi decât minime."

din articolul "Viaţa în România în paşi de dans.... solo"de pe blogul Pro Atitudine

28 august 2010

Nori

Ieri dimineaţă
Aseară

Şi
 

27 august 2010

27 August în Moldova de peste Prut

27 August 1989
Marea Adunare Naţională de la Chișinău
 

27 August 1991
Ziua Independenţei în Republica Moldova (Declaraţia de independenţă)



Pe blogul Ştiri din Republica Moldova am găsit trei articole despre ziua de azi:
Premierul Vlad Filat a fost felicitat de omologii din Rusia, Ucraina şi România
În preajma Zilei Independenţei locatarii unui bloc din Chişinău au arborat un tricolor de 45 de metri. 
Mesajul Preşedintelui Mihai Ghimpu către moldovenii aflaţi peste hotare.
(foto tot de pe acest blog)


Meniul zilei

    Pentru că azi e vineri(zi de post), duminică este sărbătoare în care se ţine post, iar eu s-ar putea să plec mâine la o plimbărică (îmi doresc mult), aseară am cam stat la bucătărie.
    Şi am făcut o supă "Harira" de la Shakuka, pe care am mai făcut-o şi o mai fac că-mi place. Bolul i l-am dus unui vecin căruia i-am dat reţeta, ca să vadă cum e, dar el între timp îşi cumpărase linte şi năut ca s-o încerce.
 Pateu de linte: zarzavaturi, linte, ulei.
Pâinea noastră (1/2 făină neagră, 1/2 făină albă+tărâţe şi seminţe de floarea soarelui+seminţe de in).
Şi desertul, turtiţe de mălai cu lămâie (reţeta originală este: biscuiţi de mălai cu lămâie, de la Ina). Eu am adaptat-o, nu i-am pus miere că sunt alergică la produsele albinei şi i-am pus sirop de afine, de aia sunt un pic mai închise la culoare.
Din toate copilul va mânca numai pâine, că restul nici măcar nu gustă (mamaie nu mănâncă) . Lui trebuie să-i fac altceva, dacă i-aş da numai carne, n-ar zice nu. 

26 august 2010

De pe la altă curte (2)



Ăştia sunt puii

 

 Găinile în poiată










"Să devin porumbel"

Sper că asta-i traducerea. Nu înţeleg despre ce-i vorba dar îmi place melodia.
 
Asculta mai multe audio Muzica
de la tatarman

25 august 2010

Of, of, of

      Nu ştiu ce mi s-a întâmplat aseară la calculator că mi-au apărut nişte programe cum că aş avea nu' ş ce virus  vierme şi ca să-mi fie bine să cumpăr un program de vreo 80 de dolari.  Nu mai puteam să fac nici o mişcare în calculator,  eu le închideam ele iar apăreau şi cu zgomot, enervant rău. A venit azi dom' doctor al calculatorului de mi-a instalat windows-ul din nou. Eu îmi pusesem semne de carte la anumite postări de pe anumite bloguri şi când mă uit acum cucu....  Nu mai am nimic. Până la urmă tot hârtia rămâne baza?
   Şi nu-mi merge nici sonorul la winfast  (televizorul). Mă chinui, dar nu reuşesc, trebuie să-l chem iar pe dom' doctor al calculatorului. L-am sunat dar nu răspunde, cred că zice "ia mai chinuie-te şi  descoperă singură"!

24 august 2010

Castelul din Dărmăneşti

       "Până nu de mult o adevarată bijuterie a judeţului Bacău, castelul din Dărmăneşti al prinţului Gheorghe Ştirbei, ridicat la începutul secolului, se duce acum de rîpă.

      Castelul a prins viaţă acum aproape o sută de ani, în mai 1906, când arhitecţii italieni şi-au strâns schelele, dupa trei ani de muncă. Vreme de 40 de ani, pînă la naţionalizare, viaţa sătenilor din Dărmăneşti a avut doar două puncte de reper: sosirea la castel, în luna mai, a familiei princiare şi a invitaţilor lor şi plecarea acestora, în septembrie, odată cu primele semne ale toamnei. Elisabeta, soţia lui Gheorghe Ştirbei, a rămas văduvă tânără. Prinţul a căzut în timpul primului război mondial, răpus nu de glonţ, ci de tifos.
    
      Din acel moment, localnicii au rânduit totul in jurul Elisabetei: "castelul prinţesei", "fântâna prinţesei", "slujitorii prinţesei". Viaţa castelului a mers înainte, înveselită de soţii celor două fiice ale îndoliatei văduve, Marina şi Sanda - povestesc localnicii. Unul dintre dărmăneştenii care au slujit ani de zile "la Ştirbeşti" îşi amintea de Elisabeta, care i-a ajutat adeseori pe ţăranii aflaţi la ananghie.
     Viaţa familiei princiare s-a spulberat după cel de-al doilea război mondial. Cele trei prinţese au fost expropriate şi alungate, fără a li se da dreptul să-şi ia cu ele vreunul dintre bunurile familiei. Au reuşit să ajungă ulterior în Franţa. Castelul a fost lăsat pradă intemperiilor şi celor care au furat de aici,  inestimabile valori de patrimoniu. Cristalul oglinzilor a fost sfărâmat, la fel ca şi pânzele tablourilor sau mobilierul de epocă. Clădirea a fost transformată, în anul 1951, în spital pentru tuberculoşi.


     Din 1977, Castelul a fost declarat tabără şcolară. Zeci de mii de pionieri şi sportivi s-au bucurat astfel de frumusetea imprejurimilor. "Sala Oglinzilor", unde prinţii îşi primeau oaspeţii, a fost transformată în sală de mese. În timp, grinzile din lemn, vechi de peste 80 de ani, au cedat şi tavanul parterului s-a prăbuşit. Instalaţiile sanitare originale s-au fisurat. Infiltratiile au macinat zidurile, iar umezeala a permis instalarea unei ciuperci, care a mâncat lemnul şi zidăria.
     La Castel funcţiona cea mai veche aducţiune de apă din judeţ."
    
  Articolul a apărut  în 1999 în Ziarul de Iaşi.
  În prezent acesta a fost retrocedat moştenitorilor.
  Mai multe imagini pe blogul Roxanei.

23 august 2010

Să cântăm împreună cu Mihai Bendeac


de la Mihai Bendeac

La horă


LA HORA. (documentar. Moldova-Film. 1974) from brio on Vimeo.

În părculeţ

    Aproape în fiecare dimineaţă ies cu copilu' în parc. Când era foarte cald ieşeam pe la 9. Acum dacă e cam răcoare dimineaţa ieşim un pic mai târziu.


Acesta este unul din locurile de joacă ale copiilor din cartier.  
Un scrânciob (pentru cine nu ştie leagăn), un tobogan şi un balansoar. Se mai plimbă cu bicicleta cei mai mari cu rolele. Dar să nu vă închipuiţi cine ştie ce parc, e părculeţ. Mai e unul dar acolo nu e nici un copac şi nu poţi sta de soare. Păcat că nu am reuşit să filmăm copilul când a ajuns în Parcul Circului la Bucureşti. Era atât de entuziasmat de locurile de joacă, nu ştia la care să se ducă mai întâi.

În parc sunt şi veveriţe, dar n-a apărut nici una să o pozez. Dar am reuşit să prind o păsărică.

22 august 2010

Film documentar "Gumelniţa Bucşani - o nouă lume, acelaşi început!"




"România, judeţul Călăraşi, Movila Calomfirescu-Gumelniţa – un punct uitat în timp, situat la doar 5 kilometri de oraşul Olteniţa. Aici, în anul 1922, reputatul cercetător Vasile Pârvan descoperea urmele unei uimitoare culturi arhaice, care a dominat teritoriul de sud al ţării noastre, în a doua jumătate a mileniului 5 înainte de Hristos – o dovadă preţioasă a prezenţei omului din timpuri imemoriale în cadrul bazinului Carpato-Danubiano-Pontic. Astăzi, DESCOPERĂ.ro are onoarea de a vă prezenta un extraordinar documentar ştiinţific realizat de tânărul şi talentatul regizor român Daniel Simion - "Gumelniţa Bucşani - o nouă lume, acelaşi început!", un documentar îndrăzneţ care ne provoacă să călătorim în timp cu 6.000 de ani în urmă!


Documentarul are două părţi.
văzut la karmapolice

Artizanat din Crimeea

Chiar dacă e în rusă şi n-am înţeles nic' (adică nimic - în moldoveneşte), m-am uitat.

văzut la asanvein

21 august 2010

Continuare la "O poveste de demult'

        Să continui. Cei care au crescut-o au dat-o la şcoală. A fost la Şcoala Elena Doamna (care este şi azi). E cea de pe ultimul rând. Şi-a făcut ea un semn, altfel că după atâţia ani (aproape 100 nu ştiu când e făcută) cine ar mai fi recunoscut-o în poză. 
Nu ştiu cât a fost de iubită de familia care a crescut-o, pentru că în ceea ce a lăsat scris se vede că a simţit lipsa iubirii.  
 
     A venit apoi vârsta măritişului. Au măritat-o cu bunicul, cu care a avut o viaţă grea. El era de meserie zidar, pleca iar când venea acasă o bătea rău de tot. Bunica avea părul lung, iar el o prindea şi o trăgea de coadă prin gard (când bunica voia să fugă). La capătul străzii stătea unul din băieţii familiei care o crescuse şi când începea bunicul, ea se mai refugia la el.  Dar pentru că se spune "vei culege ceea ce semeni", bunicul în ultima perioadă a vieţii a avut dureri groaznice de cap şi a murit nebun în spital, după război, pe la 52 de ani.  La înmormântarea lui (ce-şi mai aminteşte o mătuşă) bunica şi copii erau ţinuţi deoparte de către mama bunicului, considerând-o pe bunica o "parvenită". Mătuşa mea spunea de bunica ei (străbunica) că  arăta ca o "vrăjitoare". Nu ştiu de ce bunica era desconsiderată, pentru că familia bunicului stătea într-un cartier mărginaş (Mitică Apostol). Poate pentru că ei considerau că a nu avea părinţi însemna să fie stigmatizat (dar care era oare vina ei?).        
   A avut zece copii dar au trăit numai patru. Primii şase născuţi au trăit foarte puţin.  Am auzit când am venit în Moldova că atunci când nu-ţi trăiesc copii sau sunt cu probleme, "îi dai de suflet" sau "îi vinzi".  Nu ştiu sigur cum este obiceiul şi cum se numeşte exact. Ca să aflu de la vară-mea de la Constanţa când am fost acum în vară că aşa s-a întâmplat cu primul copil al bunicii (pe la 1929). Astfel că după asta au trăit şi ceilalţi trei. A avut trei fete şi un băiat.
   În timpul războiului i-a fost greu să se descurce, bunicul era aşa cum era, am mai scris că şi-a vândut dantura ca să aibă bani pentru mânacare, dar o chestie interesantă că atunci când au venit nemţii bunica înţelegea ce spun, deşi la şcoală nu făcuse germana (ce m-a făcut să cred că unul dintre părinţii ei naturali era neamţ şi  probabil i-a rămas ceva imprimat în memorie de când era în burta doamnei care a născut-o).
     Apoi au venit ruşii şi pentru că avea trei fete le ascundea prin pod sau pe la alţi vecini, pentru că din povestiri ruşii au făcut ravagii în populaţie, intrau prin case căutând "hazaică" (femeie). Nemţii erau mai domni, nu erau brute ca ruşii.
    Când o să am timp să caut prin pod după fotografii, am să postez şi poze cu bunica şi cu bunicul. A, şi mi-am mai adus aminte ceva. Numele de familie al bunicului era Teodorescu, dar nu ştiu prin ce împrejurări  funcţionarii publici (probabil li se părea prea lung şi să le fie mai uşor), i l-au schimbat în Tudor. Bunica pe o fotografie pe care a făcut-o la  începutul căsniciei a scris Vasilica Teodorescu.  
     Deocamdată cam atât.  Dumnezeu s-o odihnească în pace! Iar pe bunicul şi pe părinţii lui, pe părinţii bunicii naturali şi pe cei care au crescut-o Dumnezeu să-i ierte. Pentru că am aflat prenumele părinţilor bunicului meu, i-am trecut pe pomelnic şi mă rog ca Doamne Doamne să-i ierte pe toţi  pomeniţi mai sus şi cum se spune "cu tot neamul lor cel adormit".



20 august 2010

"Mamaie nu mănâncă că n-a mâncat niciodată"

     Mie nu prea îmi plac merele. Singurele care le mănânc cu mare, mare plăcere sunt acelea ionatane. Dar nu cumpărate din piaţă în zilele noastre. Pentru că cei care le vând pun doar eticheta de ionatane dar nu sunt cum erau odată. Cele care îmi plac mie sunt roşii, tari şi acrişoare. Are cumnata mea un măr din ăsta, iar toamna sunt abonată la el.
     În schimb îmi plac preparatele cu mere, chiar şi mere rase cu biscuiţi. Mai fac desertul de post în post şi acum mi-a venit aşa pe moment ceva căruia i-am zis "chec de mere". Am făcut poza după cum se vede când l-am scos din cuptor. Am amestecat mere rase cu fulgi de ovăz, tărâţe, făină neagră, zahăr, ulei, scorţişoară, totul "ochiometric". Mai aveam nişte prune pe care nu le mai mânca nimeni, pe care le-am pus deasupra şi la cuptor. Foarte bun, dar l-am mâncat aproape singură, pentru că atunci când fac invenţii culinare "mamaie nu mănăncă".  
    O bună prietenă de-a noastră a avut o mamaie, (Dumnezeu să o ierte) căreia dacă îi dădeai să mănânce ceva care ea nu mai mâncase spunea "eu nu mănânc că nu am mai mâncat niciodată" şi aşa ne-a rămas vorba "mamaie nu mănâncă că n-a mâncat niciodată". 
 

18 august 2010

O poveste de demult

       Cred că a venit timpul de a scrie povestea bunicii mele. Probabil că eu am fost "aleasă" din rudele mele de a o face cunoscută. Întodeauna când mama îmi povestea rămâneam fascinată de ceea ce s-a întâmplat. Acum după mulţi ani privesc altfel cele petrecute. Să "purcedem" cu povestitul.
       Era pe la anul 1901 toamna, când s-a născut bunica mea. Cine au fost părinţii naturali, din ce familii erau numai Doamne-Doamne ştie. Pentru că după naştere au pus-o într-un coşuleţ şi au lăsat-o într-un parc din centrul Ploieştiului. Era foarte bine îmbrăcată. În coş avea o salbă de aur şi una de argint şi pe ceva (nu mai ţin eu minte) era scris prenumele Vasilica.
         (Din aur şi-a făcut dantura înainte de război, ca în timpul războiului să o dea jos şi să o vândă ca să aibe ce le da de mâncare la copii. Iar cea de argint a împărţit-o între copii. Ştiu că era făcută din bănuţi cu capul regelui Carol I, pentru că am dus bănuţii la şcoală, prin generală şi i-am pierdut). 
         A fost găsită de o familie modestă de pe strada Traian, care avea numai băieţi a fost luată acasă şi crescută. Pentru că au găsit-o în parc în boscheţi i-au pus numele de familie Boschet. Şi aşa bunica mea s-a numit Vasilica Boschet.      
         Am vrut să ştiu mai multe dar mi-am dat seama că nu am cum, pentru că înregistrarea ei în actele primăriei a fost cu numele dat de familia care a găsit-o şi a crescut-o.
        Acum nu ştiu, oare în acea perioadă nu se făceau adopţii ca în ziua de azi, sau nu au vrut să o adopte, au crescut-o numai?
        M-am "trezit" şi eu prea târziu de a scrie acestea, pentru că nu prea mai are cine să-mi mai povestească despre asta. Ce-am mai ştiut eu, ce mi-au mai spus alte rude, care totuşi nu ştiau atât de bine ca mama mea şi ca o mătuşă care nu mai sunt.
      Oare de ce trebuie să povestesc eu? M-am gândit la chestia asta.   Pentru că băiatul meu este adoptat.
Credeţi că e întâmplător că am copilul adoptat?
Eu nu!!! 
Nimic nu e întâmplător!
 

17 august 2010

Să trăim bine!

Uau, ce am găsit pe photobucket.
Oare şi vouă vi se pare că seamănă cu cineva foarte, foarte cunoscut?
Sau am "vedenii".

Ce ziceţi?
"Have a nice day" şi "să trăim bine" .

16 august 2010

Cânepa

          Pe blogul Ligiei Pop am găsit reţete de prăjituri (fără foc) cu seminţe de cânepă şi istoricul cânepii .
          Din cartea "Leacuri magice din Carpaţi"  aflăm despre leacuri şi tradiţii legate de cânepă:

Cânepa
Cannabis sativa —
În spaţiul românesc cânepa a fost folosită de către sciţi încă din secolele VI-VII î.Hr.. Herodot scrie astfel că ei întrebu­inţau Cânepa ca narcotic. Aruncau firele verzi de cânepă pe pie­tre înroşite, inhalau fumul şi apoi cădeau în stări extatice, dan­sând şi cântând în jurul focului. Acest obicei este atestat la aproape toţi tracii, ei contribuind la cultivarea şi răspândirea ei. Dacii au cultivat-o pentru fibre, iar cataplasma din inflorescenţe de cânepă o socoteau cel mai eficient mijloc pentru vindecarea rănilor şi arsurilor.

Dincolo de întrebuinţările casnice ne interesează leacurile şi credinţele românilor legate de cânepă. Ştim astfel că împotri­va durerilor de urechi (de năjit) se pun într-o oală nouă cărbuni aprinşi şi seminţe de cânepă, bolnavul ţinându-şi urechea deasu­pra oalei să o pătrundă fumul. În Sălciuca (jud. Alba), femeile când nasc beau câte o ceaşcă de ceai de sămânţă de cânepă îm­potriva durerilor.
O altă boală vindecabilă cu ajutorul cânepii este junghiul. Pentru a afla partea corpului unde s-a localizat junghiul, bătrâne­le de la sate puneau bolnavul cu faţa în sus, în pielea goală, spăr­geau un ou căruia îi scoteau gălbenuşul şi îl purtau pe tot trupul bolnavului. în locul unde se spărgea gălbenuşul era localizat jun­ghiul. Pe gălbenuşul spart puneau funingine, tămâie şi sare, iar deasupra acestor câlţi de cânepă formând un fel de legătură.
Uneori terapia cu cânepă a junghiului are un aspect pur magic. Se ia un fuior de cânepă din care se împleteşte o aţă numită aţă de junghi: în timpul împletirii descântătoarea prevesteşte «muncile» Cânepei, de la arat şi semănat până la împletitul aţei sau până la cusutul cămăşii, purtarea şi ruperea ei, sau numai o parte a acestor munci, ameninţând junghiul că va fi supus aceluiaşi tratament dacă nu părăseşte bolnavul.
       Oricum, ca să te fereşti de junghiuri trebuie să nu laşi pe pat furca şi vârtelniţă cu care lucrezi cânepa (sau inul), iar fusul gol să nu fie ţinut în casă. Fusul împrumutat nu se ia înapoi că poate a făcut cineva "de ursită" asupra lui sau vreo altă vrajă. Chiar dacă femeia care 1-a cerut cu împrumut nu ştie farmece, el tot îţi poate aduce junghiuri şi ură în casă.
În vechile credinţe româneşti, cânepa avea şi rolul de apă­rător împotriva strigoilor sau moroilor. Pentru ca mortul să nu se facă strigoi se afuma sicriul cu câlţi de cânepă, iar dacă cineva murea într-o zi de marţi, pentru a nu se face strigoi, două-trei femei bătrâne se duceau într-o zi de joi la cimitir, cu puţină cânepă şi cu un cuţit de plug sau cu un briceag. Acolo răsfirau cânepa pe lângă mormânt, înconjurau mormântul de trei ori cu cuţitul, apoi îl atârnau de cruce, aprindeau o lumânare ce arsese în timpul nopţii, înconjurau din nou mormântul de-a-ndaratelea, aprindeau Cânepa răsfirată şi descântau.
Cânepa face şi obiectul vrăjilor de "luare a manei". Astfel, într-un sat din Făgăraş, o femeie goală dă ocol cânepii altuia, strigând:
"Să auză toate Cânepile
Să-nţeleagă
Că să mărită Cânepa mea:
S-ajute fiecare Cănepuţă
Cu câte-o mânuşiţă,
Cu două
Cât o ajunge-o puterea."
       Tot în sudul Transilvaniei "măritarea cânepii" se face uneori la Sânziene, iar practica implică şi alte rituri decât luarea manei.
  


foto

15 august 2010

Cum "lucrează" Doamne-Doamne

      Dimineaţă m-am trezit aşteptând să se trezească şi gaşca să mergem la biserică. S-a trezit "my husband" şi mi-a spus că nu îi este bine şi nu poate să meargă. Parcă mi-a căzut cerul în cap. Tocmai azi să nu merg la biserică? M-am aşezat la masă, m-am uitat la icoana de la candelă şi am zis "Doamne du-mă unde e bine pentru mine" . 
   Cînd am plecat "my husband" m-a întrebat la care biserică mă duc, iar eu am răspuns că plec dar nu ştiu unde ajung.  Aveam trei posibilităţi: la biserica din cartier, (la care nu ştiu dacă am fost de vreo zece ori în cinci ani), la bisericuţa la care mă duceam (m-am gândit să intru, să aprind lumânări şi să plec) şi la biserica unde e părintele meu. Pentru a ajunge la asta din urmă ştiam că am de mers pe jos o jumătate de oră prin căldură.
    Am ieşit din bloc şi am luat-o la stânga (asta însemna ultimele două). Am mers un pic şi a apărut un microbuz, pe care eu duminica nu prea l-am văzut la ora aia. Şi aşa am plecat cu microbuzul şi am făcut aproape jumătate de drum spre biserica unde e părintele meu.
   Spre sfârşitul slujbei am ieşit din biserică, dar până la microbuz mai era aproape o jumătate de oră. A ieşit şi dom' primar dar mi-a fost jenă să-i zic să mă ia până în oraş, deşi cred că nu m-ar fi refuzat. Apoi a ieşit o familie pe care o ştiam de la bisericuţa unde slujise părintele şi am plecat cu ei cu maşina. Şi ei aveau aceeaşi problemă ca şi mine îşi căutau liniştea sufletească pe care au pierdut-o odată cu plecarea părintelui de la bisericuţa la care mergeam.(foto)

    Tot drumul am vorbit despre părinte şi doamna a spus că măcar părintele să-şi găsească liniştea aici unde slujeşte. Suntem vreo câţiva care mergem să zicem "după el" şi sper că îl susţinem şi noi pentru că se bucură când ne vede.
      Vedeţi cum "a lucrat" Doamne-Doamne în această zi pentru sufletul meu? Îţi mulţumesc Doamne şi cred că trebuie să-i mulţumesc şi Maicii Domnului, la care m-am rugat în fiecare zi în timpul postului!

Adormirea Maicii Domnului




Cântări interpretate de Marian Moise  

Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse

14 august 2010

Un film care mi-a plăcut- "Coriştii"

     Acum zece minute am terminat de văzut un film. Nu vă povestesc despre el ca să-l vedeţi. Recomandarea a fost făcută de Liliana.  
Filmul se descarcă de aici
http://dl.transfer.ro/transfer_ro-09aug-b3e7c3c38e7.zip
(Dacă n-am copiat bine adresa intraţi la Liliana).

13 august 2010

"Chilometru"

       
      La articolul despre Republica de la Ploieşti am postat ce povestea Caragiale în "Boborul". El redă cu amănunte ce s-a petrecut în perioda 7 august 1870 - 8 august 1870.
      
       "De cu seară din ajun, 7 August, mai mulţi conspiratori, între care şi Stan Popescu, aşteptând veşti jucaseră, în salonul dela hotel Moldova, la chilometru.  Ce însemnează la chilometru? E un joc inocent, foarte puţin complicat - iată. Jucătorii indiferent de numărul lor, se aşează la o masă în colţul unui salon. Se aduce fiecăruia câte o sticluţă de vin . Încep să bea. Când unul şi-a isprăvit porţia, aşează sticla goală pe jos lângă zid, în lungul salonului. A doua sticlă  golită o aşează cu fundul în gâtul celei dintâia, şi aşa mai departe, până când şirul sticlelor ajunge la zidul din potrivă - la chilometru. Cel ce a ajuns mai întâi la chilometru a câştigat partida - ceilalţi trebuie să-i plătească sticlele băute, în proporţie dreaptă cu numărul de sticle ce le lipseşte lor până la ţintă. Se înţelege, când jucătorii sânt toţi de talie, se întâmplă să se joace o contra şi adesea partida să fie remisă."      
     Cum se spune "nu încercaţi aşa ceva acasă".
    Ca să vedeţi cu ce se ocupau printre altele, bărbaţii pe la 1870. 
       Din "Monografia oraşului Ploeşti".



12 august 2010

Oui, oui, oui am găsit-o!!!!!!

Ştiţi cum? Am căutat "embrasse moi" că atât mi-aduceam aminte din melodie.


Şi bonus

11 august 2010

Caut o melodie

   E o melodie de prin anii '80, cântată de doi francezi, un el şi o ea. Se aud valurile mării, iar la un moment dat se spune ceva de îmbrăţişare. Atât îmi mai aduc aminte. 

Litoral - "1900 toamna"-2010


văzut la Cabral
Îi felicit pe realizatori.
Şi încă unul

Noi avem o Maică-n cer

10 august 2010

"Amintiri din copilărie"

      Pentru că în comentariile de la articolul referitor la Republica de la Ploieşti  mi-am amintit că atunci când am venit în Moldova mi s-a pus de către unii mai răutăcioşi eticheta de "ţigancă de la Ploieşti", mi-am adus aminte de vreo câteva întâmplari legate de "etnia romă". Nu sunt rasistă, am trăit vreo câţiva ani într-un  bloc unde erau mulţi ţigani, dar vorba lui Mircea Badea, "discriminarea pozitivă" deranjează la un moment dat. 
     Prima amintire este când eram în clasa I, stăteam în centrul Ploieştiului, în faţa Palatului Administrativ, acum este parc atunci era strada Braşoveni. Clasa I, am făcut-o la Şcoala generală 21, de pe strada Poştei.  De acolo până acasă mergeam pe jos, deşi azi mi se pare foarte departe atunci nu mi se părea aşa.
     Stăteam într-un imobil vechi, mare, pe la mijlocul străzii. (foto stânga). Aveam în clasă o colegă de etnie romă cu care veneam de la şcoală. Mi-aduc aminte că tatăl ei cânta la tobe într-o formaţie iar tobele le avea acasă.  Ai mei erau la serviciu, eu cu cheia de gât. Colega mea m-a invitat să urc la ea să ne jucăm. Stătea în acelaşi imobil, dar la capăt spre bulevard. Am urcat, ne-am jucat, iar mama ei  ne-a dat să mâncăm. Ce am mâncat? Tocăniţă de parizer şi pentru că eram  "scarandivă"  la mâncare mi-a fost rău.
       Tatăl meu mai venea să vadă ce mai fac. Bineînţeles că nu m-a găsit aşa devreme, iar după ce m-a găsit  am fost pedepsită şi pentru  întârziere şi pentru că îmi era rău de la "tocăniţa cu parizer" care a rămas de pomină în familie. S-a nimerit ca în ziua aia să vină pe la noi din rudele tatălui şi cu bunica.  Mama "îmi făcuse bagajul" să plec la colega mea. Bunica o tot ruga să mă ierte, dar mama mea era pe poziţie spunându-i bunicii să nu se bage în familia ei. 
    Ăsta a fost episodul 1.

De pe la altă curte

Mâţe dormind (aşa se spune în Moldova la pisici)
Un păr bătrân, are peste 70 de ani.

 Pentru că nu am avut pe cine să urcăm în pom, ne-am mulţumit cu perele de pe jos. Doar sunt ecologice.

09 august 2010

Cugetare

Când o uşă a fericirii se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la uşa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.                                                                                                                                   Helen Keller
De la  Denisia.

Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră

      Ieri am fost la biserică toţi trei. Soţul meu nu a mai comentat că el nu merge pentru că la începutul săptămânii a simţit din plin ajutorul dat de Doamne-Doamne şi chiar dacă nu îmi spune direct, se simte că prin ceea ce face şi ce zice îi mulţumeşte.
      Şi pentru că era post am împărtăşit şi copilul. La rând la împărtăşit ne-am întâlnit cu fata "părintelui meu" care i-a dat copilului ceva şi mie mi-a dat "Acatistul Maicii Domnului - Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră".    
      Ieri l-am citit iar azi l-am căutat pe net ca să-l postez. Istoricul icoanei  l-am luat de pe blogul Roua Dimineţii şi astfel îi mulţumesc Monicăi pentru că l-a scris pe tot pe blog (pentru că altfel nu am putut să-i cer acceptul şi să-i mulţumesc).

     Istoric al Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului “EU SUNT CU VOI ŞI NIMENI ÎMPOTRIVA VOASTRĂ”:

    Se află în incinta mănăstirii de maici Sf. M. Mc. Gheorghe din eparhia Cernigovului, la 7 km de Kozelet.
A fost daruită mănăstirii în anul 1997 de către p. Heruvim din Cernigov. Prima minune făcută de icoană a fost îmbunătăţirea vieţii mănăstireşti, acordul unui preot de a sluji la mănăstire, sosirea unor surori-cântăreţe la cliros, începutul lucrărilor de construcţie.

   Iată ce i-a mărturisit maicii stareţe, egumenei Pelagheia, despre această sfinţenie p. Heruvim: “Icoana a fost zugravită de maicile Mănăstirii Leusinski cu binecuvantarea scumpului părinte Ioan din Kronstadt în anul 1894. Însuşi părintele Ioan a sfinţit-o şi s-a rugat în faţa ei, numind-o Mântuitoarea Rusiei. Mai târziu (1897), cu icoana „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”, părintele Ioan l-a binecuvântat pentru rugăciune şi nevoinţa duhovnicească pe mireanul, iar ulterior ieroschimonahul Serafim (din Vâriţa), spunându-i: „Vei fi schimnic al Lavrei Alexandr Nevski. Roagă-te pentru mântuirea Rusiei înaintea acestei icoane”. Şi i-a poruncit să repete nevoinţa Cuviosului Serafim din Sarov: să se roage Împărătesei Cerului ca Domnul să trimită pace ţării.

   După închiderea Lavrei părintele ieroschimonah Serafim şi-a luat binecuvântare de la episcopul Grigore (ulterior Mitropolit al Sankt-Petersburgului) să plece la tratament în Vâriţa, întrebându-l cum să procedeze cu icoana. Episcopul Grigore i-a răspuns: „Dacă aţi primit-o ca binecuvântare de la un sfânt, atunci trebuie s-o păstraţi”.

  Ieroschimonahul din Vâriţa Serafim, în anul 1937, s-a rugat în faţa acestei icoane o mie de zile şi nopţi, cerând de la Împărăteasa Cerului ca Domnul să trimită pace Rusiei. Nenumărate minuni se arătau de la icoana Maicii Domnului.

  Odată o familie - soţul cu soţia împreună cu copilul bolnav - a venit din Sankt-Petersburg să se roage pentru sănătatea copilului. Însă când au intrat la părintele Serafim, copilul era deja mort. Părinţii plângeau şi îl rugau să le ajute. Sfinţia sa a înălţat rugăciuni către Maica Domnului şi copilul a înviat. Vestea despre acest caz s-a răspândit pretutindeni, iar slava icoanei creştea. Autorităţile au hotărât să exproprieze icoana.

  În acest timp la p. Serafim a venit Lidia - fiica sa duhovnicească. El a tuns-o în călugărie cu numele Varsonufia şi i-a încredinţat icoana pentru păstrare.

  „Întrebându-l pe părintele Serafim, - povesteşte maica Varsonufia, - ce să fac cu icoana cand va fi să mor, el mi-a raspuns: Nu te îngrijora, o vei da lui Heruvim. Icoana se va afla la mănăstire. Ea va aparţine Sfântului Mare Mucenic şi Purtător de Biruinţă Gheorghe”.

  După ce în 1962 icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” a fost adusă în Ucraina, înaintea ei, parcă primind ştafeta rugăciunii, se roagă 1000 de nopţi schiegumena Alexandra, care cu puţin timp înainte de moartea sa (+1978) a auzit de la icoana Împărătesei Cerurilor vestea despre sfârşitul său de Ziua Îngerului Păzitor.

  Acatistul s-a scris într-un mod minunat. Maica stareţă Pelagheia nu a găsit pe nimeni pentru acest lucru şi într-o zi, pe neaşteptate, în gând i s-au aranjat un şir de cuvinte - ea le-a scris. Aşa a apărut primul condac. „Poate va ieşi şi icosul?”- s-a gândit şi imediat a notat şi icosul. Şi astfel rând pe rând s-a compus jumătate de acatist de parcă era dictat de sus. La un moment dat maica s-a îndoit şi călăuzirea cerească a dispărut. Până la urmă a reuşit, totuşi, să finiseze Acatistul.

   Stăpânul Antonie, mitropolitul de Cernigov şi Nejinsk a binecuvântat ca Acatistul să fie citit în faţa Sfintei Icoane. Primul altar din lume cu acest hram este altarul din stânga al Bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe. Icoana se sărbătoreşte în ziua Laudei Maicii Domnului.

+ + +
    Icoana "Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră" există mai mult de o sută de ani, însă puţini sunt cei ce o cunosc. A bătut ceasul şi Ea ni s-a descoperit anume acum când lumea se afla pe muchia prăpastiei, când e bântuită de războaie, cataclisme, boli incurabile, când se introduc pretutindeni înspăimântătoarele coduri, - anume în acest ceas Împărăteasa Cerurilor ni s-a înfaţişat în chipul Mângâierii şi Întăririi: „Nu te teme, turmă mică! Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.”
      
Acatistul îl găsiţi tot pe blogul Monicăi.

08 august 2010

Sunt republicană, sunt ploeşteancă - da ploeşteancă!

       "Sunt fiică din popor şi sunt violentă, sunt republicană, sunt ploeşteancă - da ploeşteancă!" Miţa în  "D-ale carnavalului".
      
      La 8 august 1870 la Ploieşti a avut loc o revoltă pentru înlăturarea Prinţului Carol, care a rămas în istorie sub numele de "Republica de la Ploieşti".  Dar să vedem cum prezenta Caragiale în "Boborul" acest moment.
        "În secolul nostru s-a născut  şi s-a sfârşit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conştiincios să-l piarză din vedere. Voiu să vorbesc despre republica de la Ploeşti, un stat care, deşi a durat numai vre-o cincisprezece ore a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin şi pentru popor, pe la două ceasuri în dimineaţa zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceiaşi zi pe la ceasurile patru după amiazi. Nu face nimica! mărirea şi importanţa statelor nu se judecă după extensiunea şi durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puţin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal.

   Eu am fost cetăţean al acelei republici. Am asistat la mărirea şi decadenţa ei, şi nu în calitate de gură-cască, ci în calitate oficială. 

    Eram de şaptesprezece ani; înfăţişarea mea hotărâtă atrase privirile Prezidentului - mă numi  subcomisar în locul sbirului pe care îl dezarmasem.

    Astăzi, când sper că s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mândrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai ordinii în Republica Ploeştilor. Ceasuri glorioase,      n-am să vă uit".
(din Monografia oraşului Ploeşti).
            
Evenimentele de la 1870 relatate în zilele noastre:
       "Plasat mai ales în zona anecdoticului, episodul „Republicii de la Ploieşti” are o cu totul altă imagine în faţa istoriei. Evenimentul a facut renumele urbei, a intrat in literatura (prin I.L. Caragiale, martor la ostilităţi şi tânăr grefier al magistratului care a anchetat cazul), a constituit, în realitate, o tentativă de lovitură de stat şi a format obiectul unui insolit proces judiciar. În noaptea de 7 spre 8 august 1870, către orele 3.00 dimineaţa, căpitanul Alexandru Candiano-Popescu împreună cu un grup de republicani (ziarişti, dascăli, preoţi, politicieni), printre care şi primarul oraşului, „iau cu asalt” clădirea prefecturii şi, sub ameninţarea armelor, preiau controlul asupra telegrafului şi birourilor administrative."
Continuarea întâmplărilor de la 8 august 1870 aici.
      
      În amintirea Republicii de la Ploieşti există şi acum Statuia Libertăţii. Ea a fost "desvelită" la 24 iunie 1881. Despre ea citiţi pe blogul RepublicaPloieşti.net 
(Sper să nu se supere nimeni pentru imaginea  preluată, dar nu sunt la Ploieşti acum, pentru a face eu).

07 august 2010

Pentru domnul Băsescu

Citiţi pe blogul "Moshe&Mordechai blog".

Viaţa Sfintei Teodora de la Sihla

Pe 7 august în calendarul Bisericii Ortodoxe Române este pomenită Sfânta Teodora de la Sihla. Originară din localitatea Lunca, judeţul Neamţ, Sfânta Teodora s-a născut în jurul anului 1650 şi a intrat de tânără în viaţa monahală, într-o mănăstire din judeţul Vrancea. După un timp s-a întors în locurile natale, stând în pustie mai bine de 20 de ani.
Un articol foarte complet l-am găsit pe site-ul Sfinţi Ocrotitori al Moldovei
Sau priviţi şi ascultaţi 

Despre Schitul Sihla aici.

05 august 2010

Cugetare

Dumnezeu nu vă dă oamenii pe care îi vreţi.
El vă dă oamenii de care aveţi NEVOIE... ca să vă ajute, să vă rănească, să vă părăsească, să vă iubească şi să vă transforme în persoana care aţi fost destinaţi să fiţi."
de la Solarris

04 august 2010

7 "coşoni"

  Aseară am fost de am lăsat copilul la ţară pentru că a venit vărul lui care are 2 ani şi jumătate. Cât am stat de vorbă a fătat scroafa  7 "coşoni". Luca e venit din Franţa şi la creşă aude franţuzeşte iar acasă româneşte, el le prinde amândouă, iar acum vorbeşte bilingv.  
      Mami uite şapte "coşoni" mici .   

Ginkgo Biloba din oraşul meu

Arborele pagodelor (Ginkgo biloba), este o specie care creşte spontan în China. Ea se mai cultivă şi în alte ţări atât pentru aspectul său ornamental cât şi în scop terapeutic. Arborii au înălţimea de până la 30 de m, având coroana bogată. Sunt arbori dioici adică pe un exemplar se găsesc doar flori masculine sau feminine, deci arborii sunt fie masculini fie feminini. Frunzele sunt peţiolate, bilobate, având o nervaţiune dihotomică. Toamna frunzele se îngălbenesc şi cad (frunze caduce). Culoarea lor devine galbenă cu nuanţe extrem de atrăgătoare, fapt ce face ca în parcurile unde este cultivat arborele aceste frunze să fie folosite în scop ornamental, fiind presărate printre ornamentaţiile florale. (sursa wikipedia)
Despre efectele terapeutice în Formula As .
Nota mea: după cum se vede cei care au scris nu s-au informat prea bine cum se scrie corect numele arborelui.

03 august 2010

Mi-e dor de

Mie încă nu mi-e dor (de mare) că abia am venit de-o săptămână, dar poate la anu'....
  

02 august 2010

Mulţumesc

Mulţumesc Bunului Dumnezeu.
Mulţumesc surorii soţului meu Marina care a fost alături de noi.
Mulţumesc prietenilor noştri Bogdan  şi Jeni pentru sprijinul moral pe care ni l-au dat. 
Mulţumesc Lilianei şi Mirei   pentru sfaturile care mi le-au dat.
Mulţumesc lui Marian Moise. L-am ascultat interpretând acatiste şi Paraclisul Maicii Domnului.
Azi am avut o zi grea, dar a trecut.


Asculta mai multe audio Diverse

DOAMNE RĂMÂI CU NOI .

Spălarea creierului meu

    Ce fac eu când nu vreau să gândesc sau nu mă pot concentra: mă joc pe calculator. Acum mă joc "fishdom".  Şi aşa zic eu că îmi spăl creierul.  

Psalmul 142


Asculta mai multe audio Muzica

"Fă să aud dimineaţa mila Ta,
Că în tine mi-am pus nădejdea.
Fă-mi cunoscută, Doamne, calea pe care voi merge,
Că la Tine mi-am ridicat sufletul."

01 august 2010

Bună dimineaţa

Dumneaei şi-a făcut cuib în balconul meu. Câteodată când sunt la calculator vine şi parcă îmi dă bună dimineaţa. Abia am reuşit să o prind, că până aduc aparatul, până îl deschid, zboară. Acum încă nu a venit, sau poate nu am văzut-o eu.
 
    
Bună dimineaţa şi o duminică aşa cum o doriţi!


Muzică pentru suflet

Azi e duminică, pentru noi e ziua dinaintea furtunii, aşa că azi trebuie să-mi încarc bateriile. Mâine vom avea o zi grea, sau poate nu. Ne rugăm la Doamne-Doamne să fie bine. 

Văzut la  Shakuka