Un bonus pentru cei care au fost pionieri:
EFT Tapping Create Abundance Affirmations David Childerley
Cu 34 minute în urmă
Eu, da! Au trecut atâţia ani dar nu am uitat versurile.
Un bonus pentru cei care au fost pionieri:
Un bonus pentru cei care au fost pionieri:
Săptămâna trecută m-am apucat de recitit "Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca". Vorbind cu soţul meu despre ce scrie, i-am spus că tare aş vrea să văd şi eu Biserica Sf. Nicolae Drăgănescu pictată de Părinte. Am găsit acest documentar şi dacă o fi să fie poate am să ajung şi acolo.
Ceva deosebit (o viziune deosebită a Părintelui Arsenie Boca).
Merită văzut!
Ceva deosebit (o viziune deosebită a Părintelui Arsenie Boca).
Merită văzut!
Biserica Sf. Nicolae - Draganescu - O bijuterie a Ortodoxiei Romanesti - Prezentarea picturii from VALENTIN on Vimeo.
Vai, vai, vai şe dureriii..... Aşa încep eu postarea despre ziua de ieri când m-a lăsat calculatorul. Îl deschideam, după vreo cinci minute pa, se oprea. A venit "doctorul" calculatorului l-a luat la el să-l repare şi ni l-a adus tocmai spre seară. Dar tot răul spre bine. În primul rând şi cel mai important e că pot descărca acum poze de pe camera foto. Yes,yes. De-acum am treabă cu trimisul pozelor şi tot ce e legat de ele. Pentru început vă prezint doi prieteni dragi din faţa blocului: mălinul şi castanul pe care îi urmăresc cu camera foto în fiecare anotimp.
Şi în al doilea rând că m-am mai uitat şi la televizor. Am văzut un documentar interesant filmat în Tibet, despre două prietene, dintre care una s-a măritat iar cealaltă a plecat la mănăstire. Cei de la TVR Cultural mai dau documentare interesante. Important e să fiu pe fază şi să mai am şi timp.
Apoi am mai văzut emisiunea "Biserica azi" de pe Trinitas despre secularizarea bisericilor. Discuţia a fost deschisă, aşa mi s-a părut mie. Invitat a fost Prof. Dr. Pr. Nicolae Achimescu.
Am două prietene foarte vechi Laura şi Dana. Mă cunosc cu amândouă din clasa a doua. De ele nu mai ştiam nimic la un moment dat. Pe Laura am regăsit-o eu, sunând la părinţii ei în speranţa că nu şi-au schimbat numărul de telefon. Iar Dana m-a regăsit ea pe mine, ducându-se la magazinul unei rude şi auzindu-i vocea a recunoscut-o şi astfel după mulţi ani mi-a făcut o mega surpriză, probabil cum i-am făcut eu Laurei. Laura acum e la Bucureşti, iar Dana e la Londra. Pe Laura o revăd de câte ori am ocazia şi vorbim la telefon, iar cu Dana ţin legătura telefonic sau prin net.
Sunt anumite perioade în viaţă când intervin alte prietenii, datorită în primul rând distanţei, dar nu le pot spune cunoştinţe sau amice unor persoane care au fost foarte bune prietene cu mine. Deaceea tot prietene sunt pentru mine.
Laura a făcut facultatea la Iaşi. E a a vrut să merg cu ea la Iaşi, dar admiterea la facultate a coincis cu o perioadă grea pentru mine (mama era foarte grav bolnavă , de altfel până să termin anul întâi a plecat dintre noi), aşa că nu am putut pleca aşa departe. S-a căsătorit cu un moldovean. Bineînţeles că am fost la nunta pe care a făcut-o în Moldova. Apoi după ce a terminat facultatea a fost repartizată în Muntenia.
Eu am terminat facultatea în Muntenia, m-am căsătorit cu un moldovean şi stau în Moldova. A fost ca o rocadă de domicillii, dar restul cam coincid.
Iar cu Dana este altceva. Pe primul ei soţ îl chema ca pe soţul meu.
Interesant, nu ?????
Mai am o prietenă din perioada facultăţii care e la Bucureşti acum şi de care nu mai ştiu nimic de mulţi ani. Am încercat să o regăsesc dar nu am reuşit. O cheamă Dana Dragnea.
"Povestea aceasta începe acolo, departe, pe plaiurile Moldovei şi se isprăveşte aci, în inima Parisului. Pentru a merge din satul în care m-am născut spre marele oraş unde-mi sfârşesc zilele, am străbătut o cale anevoioasă, străjuită de copaci ce se pierd în zarea îndepărtată. A fost lung, desigur acest drum. Cât de scurt mi s-a părut."- George Enescu (19 august 1881, Liveni, Botoşani – 4 mai 1955, Paris)
(din cartea "Amintirile lui George Enescu" de Bernard Gavoty)
(din cartea "Amintirile lui George Enescu" de Bernard Gavoty)
Vezi mai multe video Diverse
Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu şi are statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani.
După întâlnirea Marucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, cu George Enescu, în 1909, marele muzician a venit aici deseori, lăsându-se inspirat de frumuseţea peisajelor. Bunăoară, la Tescani a definitivat capodopera sa lirică, Oedip, pe care a dedicat-o Marucăi.
Prin actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată “Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultură Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură "Rosetti Tescanu - George Enescu". Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional "George Enescu".
Sursa
Inspirată de concertul lui Tudor Gheorghe care va face un "tur al ţării" doinind, m-am gândit să fac şi eu un "tur folcloric" virtual. Pentru că stau în Moldova şi pentru că este "sufletul meu" voi începe cu ea, în rest ordinea va fi aleatorie. Aştept propuneri pentru interpreţii şi melodiile preferate din celelalte regiuni.
De când am primit un mail despre oraşul Petra am vrut să aflu mai multe şi am găsit la adresa următoare:
http://documentare.italk.ro/megastructuri-antice-petra-2009/
http://documentare.italk.ro/megastructuri-antice-petra-2009/
"Petra, cunoscut drept “Oraşul de piatră”, a fost construit în primul secol înainte de Hristos, în sud-vestul Iordaniei. Oraşul se întinde la poalele Muntelui Hor. Aşezarea e renumită mai ales pentru arhitectura sa, oraşul fiind săpat în întregime în piatra muntelui."
Mailul avea coloana sonoră interpretată de Dalida. Am recunoscut melodia când am ascultat-o la Shakuka.
Aş vrea să scriu despre două măicuţe pe care le-am cunoscut la Mănăstirea Ţigăneşti din judeţul Ilfov.
Îmi găsesc foarte greu cuvintele pentru a le putea descrie şi despre ceea ce am simţit stând de vorbă cu ele. Ceea ce simţi este greu de descris uneori în cuvinte.
Întâmplarea (sau poate nu) a făcut să plecăm vineri la "Plăieşti" (aşa spune copilul meu la Ploieşti), iar vineri seara la rude mi s-a propus o plimbare la Mănăstirea Ţigăneşti. Nepotul meu mi-a spus că mergem la "bunicuţele" lui la care merge destul de des, pentru că se simte bine când merge acolo şi stă de vorbă cu ele.
Aşa că sâmbătă am plecat cu două maşini spre mănăstire (şapte adulţi şi doi copii ), care este la jumătatea drumului între Ploieşti şi Bucureşti, de la drum din localitatea Ciolpani (pe dreapta cum mergi spre capitală), mai sunt 3 km. Cei ce vor să afle mai multe despre mănăstire se pot informa aici.
Am ajuns şi mai întâi am mers la ele în casă, pentru că patriarhul Justinian Marina a construit pentru măicuţele din mănăstire case. Le-am cunoscut astfel pe maica Irina şi maica Antia. Am stat de vorbă în camera lor, copii s-au mai dus pe afară să se joace .
Casa era destul de mare: trei camere, salon de primire, bucătărie, baie, dar ele fiind în vârstă nu mai pot face faţă întreţinerii ei. Am înţeles că ele sunt împreună de foarte mulţi ani, au stat şi la Ierusalim vreo patru ani. Nu aş vrea să intru în foarte multe amănunte cu privire la viaţa lor, pentru că nu am acceptul.
Maica Antia e mai vorbăreaţă, iar maica Irina mai tăcută, pentru că a suferit o paralizie în 2004, dar te ascultă şi când vorbeşte ţi se umple sufletul. Îmi pare rău că nu avem cum să megem mai des, pentru a sta de vorbă mai mult, pentru că eram atât de fascinată de ele încât nu prea ştiam ce să întreb şi era şi prea multă lume.
Am mers de am vizitat muzeul şi biserica din mănăstire, iar apoi ne-am întors la ele şi am reuşit să vorbesc şi eu cu măicuţa Irina. Când am plecat măicuţa Irina a făcut un efort şi a ieşit până la uşă. Nu ştiu dacă am reuşit să-mi exprim în cuvinte, sau se vedea pe faţa mea, sau se simţea, părerea de bine că le-am cunoscut şi părerea de rău că trebuie să plecăm. Îmi doresc din tot sufletul să mai pot merge acolo dar să le mai găsesc în viaţă. Cum o vrea Doamne-Doamne.
La plecare măicuţa Antia ne-a urat: "Să trăim ca banul în punga săracului" .
A doua zi, duminică am plecat spre casă oprindu-ne şi pe la Mănăstirea Ghighiu, de unde am cumpărat un cd cu pricesne intrepretate de măicuţele de la Mănăstirea Brâncoveni.
Nu ştiu sigur dacă această priceasnă este cântată de măicuţele de la Brâncoveni, că nu scrie, dar vocea seamănă cu cea de pe cd, de aceea am s-o postez. De câte ori ascult cd-ul o să-mi amintesc de măicuţa Irina şi măicuţa Antia. Dumnezeu să aibă grijă de ele.
Asculta mai multe audio Muzica
Update: o poză cu cele două măicuţe. Am să mai fac o postare cu alte fotografii de la mănăstire.
Un alt update: în toamna lui 2010 măicuţa Irina, cea din dreapta a plecat la Doamne-Doamne.
Dumnezeu să o ierte!
Am ajuns şi mai întâi am mers la ele în casă, pentru că patriarhul Justinian Marina a construit pentru măicuţele din mănăstire case. Le-am cunoscut astfel pe maica Irina şi maica Antia. Am stat de vorbă în camera lor, copii s-au mai dus pe afară să se joace .
Casa era destul de mare: trei camere, salon de primire, bucătărie, baie, dar ele fiind în vârstă nu mai pot face faţă întreţinerii ei. Am înţeles că ele sunt împreună de foarte mulţi ani, au stat şi la Ierusalim vreo patru ani. Nu aş vrea să intru în foarte multe amănunte cu privire la viaţa lor, pentru că nu am acceptul.
Maica Antia e mai vorbăreaţă, iar maica Irina mai tăcută, pentru că a suferit o paralizie în 2004, dar te ascultă şi când vorbeşte ţi se umple sufletul. Îmi pare rău că nu avem cum să megem mai des, pentru a sta de vorbă mai mult, pentru că eram atât de fascinată de ele încât nu prea ştiam ce să întreb şi era şi prea multă lume.
Am mers de am vizitat muzeul şi biserica din mănăstire, iar apoi ne-am întors la ele şi am reuşit să vorbesc şi eu cu măicuţa Irina. Când am plecat măicuţa Irina a făcut un efort şi a ieşit până la uşă. Nu ştiu dacă am reuşit să-mi exprim în cuvinte, sau se vedea pe faţa mea, sau se simţea, părerea de bine că le-am cunoscut şi părerea de rău că trebuie să plecăm. Îmi doresc din tot sufletul să mai pot merge acolo dar să le mai găsesc în viaţă. Cum o vrea Doamne-Doamne.
La plecare măicuţa Antia ne-a urat: "Să trăim ca banul în punga săracului" .
A doua zi, duminică am plecat spre casă oprindu-ne şi pe la Mănăstirea Ghighiu, de unde am cumpărat un cd cu pricesne intrepretate de măicuţele de la Mănăstirea Brâncoveni.
Nu ştiu sigur dacă această priceasnă este cântată de măicuţele de la Brâncoveni, că nu scrie, dar vocea seamănă cu cea de pe cd, de aceea am s-o postez. De câte ori ascult cd-ul o să-mi amintesc de măicuţa Irina şi măicuţa Antia. Dumnezeu să aibă grijă de ele.
Asculta mai multe audio Muzica
Update: o poză cu cele două măicuţe. Am să mai fac o postare cu alte fotografii de la mănăstire.
Un alt update: în toamna lui 2010 măicuţa Irina, cea din dreapta a plecat la Doamne-Doamne.
Dumnezeu să o ierte!
Este o întrebare pe care mi-o pun şi eu când aud de acest subiect. Şi chiar nu cred. Dacă au ajuns, de ce nu s-au mai dus în cei 40 de ani de atunci. Dar asta-i părerea mea.
“Documentarul tratează un subiect controversat. Teoriile exprimate în cadrul său nu constituie singura interpretare posibilă. Formaţi-vă o opinie bazându-vă pe toate informaţiile disponibile. Filmul investighează cel mai extraordinar eveniment al secolului XX: omul a ajuns pe Lună. Credeţi sau nu, unii spun că aceasta nu s-a întâmplat, dupa analiza fotografiilor oficiale, examinarea filmelor misiunii, ascultarea mărturiei unui fost astronaut căruia nu îi este teamă să spună ceea ce crede. Ar fi putut guvernul să orchestreze minciuna secolului?” Intraţi şi vedeţi:
http://documentare.italk.ro/a-ajuns-omul-pe-luna-2001/
Am citit în Jurnalul Anei despre testul ăsta, l-am făcut şi iată ce mi-a ieşit:
Cred că mi se potriveşte.
Încercaţi şi voi:
http://jocuri.apropo.ro/quiz/joc-ai-blog-appeal-4594024
Cred că mi se potriveşte.
Încercaţi şi voi:
http://jocuri.apropo.ro/quiz/joc-ai-blog-appeal-4594024
"Raya" es el nombre con el cual conocemos a ese pez que rece en nuestros ríos. Es similar a la "manta" del mar. Cada vez que un pezcador tiene la suerte de pezcar (valga la redundancia) uno de ese tamaño, es todo un acontecimiento.
Traducerea cu google este asta:
"Stripes" este numele prin care ştim că pentru a citi pescuiască în râurile noastre. Este similar cu patura "de mare. Fiecare timp este pezcar pezcador norocos (ierta concediere), unul de această dimensiune este un eveniment important.
Am căutat, dar mai multe amănunte n-am găsit aşa că am postat cu acceptul Nittei fotografii de pe blogul ei. Cine mă poate ajuta cu o traducere mai exactă e binevenit.
Pricochi - libertate sau..... El a ales.
L-am văzut la Liliana.
La noi nu se scrie cu k, de aceea am scris Pricochi, aşa se pronunţă în Moldova, aşa se scrie, aşa se citeşte.
L-am văzut la Liliana.
La noi nu se scrie cu k, de aceea am scris Pricochi, aşa se pronunţă în Moldova, aşa se scrie, aşa se citeşte.
Mi-e dor de ea.
Azi a trecut un an de când boxeriţa noastră nu mai este cu noi.
Mi-e dor de ea, ne e dor de ea, pentru că şi copilul îşi aduce aminte cam în fiecare lună, câteodată chiar săptămână şi mă întreabă când se întoarce acasă că-i e dor de ea. I-am spus că era bolnavă şi a plecat la Doamne-Doamne. La care el mă întreabă "şi când se face bine vine înapoi". Primul cuvânt pe care l-a spus copilul a fost numele ei.
Am postat melodia asta pentru că de câte ori o ascult mă gîndesc la ea.
A fost foarte bolnavă în ultimul timp, căci nu mai ştiam ce să mai facem. Nu mai putea urca scările, (stau la etajul doi).Se chinuia enorm. Se oprea si nu se mai putea ridica. O lăsam acolo şi îl chemam pe soţul meu şi o aducea în braţe până în casă.
Am plecat să facem sărbătorile de Paşti la Ploieşti (sunt sigură că Dumnezeu m-a trimis pentru că nu ştiu cum aş fi suportat să plece dintre noi cu mine de faţă). Joi plecam, aşa că miercuri am dus-o la cineva la curte. De când a plecat cu maşina şi am văzut-o cum se uita la mine (cred că şi ea presimţea ceva, pentru că până să plece s-a plimbat prin toată casa ), am plâns până a doua zi cu mici pauze. Am plecat cu trenul, aşa că până a ajunge la gară, l-am rugat pe soţul meu să mai mergem să o mai vedem (cred că am avut o presimţire că va fi ultima dată). Şi-a luat şi copilul la revedere de la ea, iar când să plecăm (asta n-am s-o uit ) a luat-o înaintea mea şi a vrut să se urce în maşină (credea probabil că am venit s-o luăm acasă).
Când am ajuns în gară la Ploieşti, am primit telefon că "a plecat". Soţul meu nu mi-a spus până nu ne-am întors acasă ca să nu-mi strice sărbătorile, pentru că în inima mea credeam că atunci când ne vom întoarce o vom lua acasă. După ce am ajuns acasă stând de vorbă cu el, i-am mulţumit din suflet că ne-a mai dus să o mai vedem o dată, la care el s-a ridicat şi a plecat din cameră, având lacrimi în ochi.
Pentru noi a fost un membru al familiei. Şi azi, după atâta timp îi simţim lipsa.
Deocamdată nu pot să o "înlocuiesc", din mai multe motive. Bine, dar "never say never".
Azi a trecut un an de când boxeriţa noastră nu mai este cu noi.
Mi-e dor de ea, ne e dor de ea, pentru că şi copilul îşi aduce aminte cam în fiecare lună, câteodată chiar săptămână şi mă întreabă când se întoarce acasă că-i e dor de ea. I-am spus că era bolnavă şi a plecat la Doamne-Doamne. La care el mă întreabă "şi când se face bine vine înapoi". Primul cuvânt pe care l-a spus copilul a fost numele ei.
Am postat melodia asta pentru că de câte ori o ascult mă gîndesc la ea.
A fost foarte bolnavă în ultimul timp, căci nu mai ştiam ce să mai facem. Nu mai putea urca scările, (stau la etajul doi).Se chinuia enorm. Se oprea si nu se mai putea ridica. O lăsam acolo şi îl chemam pe soţul meu şi o aducea în braţe până în casă.
Am plecat să facem sărbătorile de Paşti la Ploieşti (sunt sigură că Dumnezeu m-a trimis pentru că nu ştiu cum aş fi suportat să plece dintre noi cu mine de faţă). Joi plecam, aşa că miercuri am dus-o la cineva la curte. De când a plecat cu maşina şi am văzut-o cum se uita la mine (cred că şi ea presimţea ceva, pentru că până să plece s-a plimbat prin toată casa ), am plâns până a doua zi cu mici pauze. Am plecat cu trenul, aşa că până a ajunge la gară, l-am rugat pe soţul meu să mai mergem să o mai vedem (cred că am avut o presimţire că va fi ultima dată). Şi-a luat şi copilul la revedere de la ea, iar când să plecăm (asta n-am s-o uit ) a luat-o înaintea mea şi a vrut să se urce în maşină (credea probabil că am venit s-o luăm acasă).
Când am ajuns în gară la Ploieşti, am primit telefon că "a plecat". Soţul meu nu mi-a spus până nu ne-am întors acasă ca să nu-mi strice sărbătorile, pentru că în inima mea credeam că atunci când ne vom întoarce o vom lua acasă. După ce am ajuns acasă stând de vorbă cu el, i-am mulţumit din suflet că ne-a mai dus să o mai vedem o dată, la care el s-a ridicat şi a plecat din cameră, având lacrimi în ochi.
Pentru noi a fost un membru al familiei. Şi azi, după atâta timp îi simţim lipsa.
Deocamdată nu pot să o "înlocuiesc", din mai multe motive. Bine, dar "never say never".
Zdrobite cătuşe, versuri Aurel Baranga, muzica Matei Socor -(1948-1953).
Zdrobite cătuşe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte şi jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul.
Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marş de năvalnic şuvoi;
Muncitori şi ţărani şi ostaşi
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea şi pacea şi munca-i stegar’
Republicii noi populare.
Asculta mai multe audio Muzica
Te slăvim Românie versuri Eugen Frunză şi Dan Deşliu, muzica Matei Socor -(1953-1977)
Trei culori muzica: Ciprian Porumbescu (1977-1989)
Deşteaptă-te române, muzica autor necunoscut, versuri Andrei Mureşanu:
Azi am fost de mi-am luat cartea de muncă de la AJOFP, pentru ca am terminat şomajul luna trecută.
Vorba lui Tetris am făcut facultatea la "fabrica de ingineri, producţia emisă de stat, nu particulară". În anul 2000 când am avut prima oară şomaj m-am supărat tare, zicând că diploma am să o pun în cui şi oare de ce am mai făcut facultatea. Am căutat de lucru în acea perioadă găsind un post la un laborator foto, dar patronul nu primea decât foarte tinere .
Am mai lucrat ca operator calculator şi ca vânzătoare (trei luni), pentru că nu am reuşit să- mi mai găsesc de lucru cu diploma mea. Nu sunt "pretenţioasă" zicând că am o facultate, pentru că eu cred că am fost întotdeauna un om modest, căruia nu i-a plăcut să se dea mare. Mi-a plăcut una din regulile lui Bill Gates: "a lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă."
Am stat şi m-am gândit o perioadă la ce mi-a folosit că am făcut o facultate. Aceea era perioada "materialistă" din viaţa mea. Acum nu mai gândesc aşa pentru că mi-am seama că Doamne- Doamne, m-a adus în Moldova, Moldovioara mea ca să-mi găsesc jumătatea şi ăsta a fost şi este destinul meu. Cred că Doamne- Doamne, încă nu mi-a găsit un loc de muncă pentru mine, dar când mi-l va găsi îmi va da de veste. La Sfânta Liturghie, preotul spune "îndeplinească-se dorinţele lor, după voia Ta". Eu sunt optimistă şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce am.
O parte din documentarul realizat de HBO România & Alexander Nanau Production 2009 despre artistul Ion Bârlădeanu.
documentar difuzat de Euronews
De la http://vorbele.wordpress.com/
Beyond the limits and matter... from GabyS on Vimeo.
De pe blogul Dincolo de limite - Beyond the limits.
Cel care a descărcat videoclipul pe youtube ne explică: "se vede şi se aude astfel din cauza drepturilor de autor pe care le tot clamează trustul de presă la care prestează". Dar şi povestioarele sunt super. Râd de câte ori le ascult. Copilul meu m-a întrebat în ce limbă vorbeşte Mircea Badea, pentru că de când era pe oliţă îl ascultă şi i s-a părut ceva ciudat la vocea lui .
Mâine plec la capitală. Abia aştept să ajung. Nu stau mult. Vineri vin înapoi acasă. Dar sper în puţinul timp pe care îl am să-mi "încarc bateriile".
N-am spus la nimeni că vin, aşa că le fac surprize, surprize....
N-am spus la nimeni că vin, aşa că le fac surprize, surprize....
Bill Gates a ţinut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe care elevii nu le-au învăţat şi nu le vor învăţa la şcoală. El a scos în evidenţă faptul că sentimentul de automulţumire şi învăţăturile “corecte” din punctul de vedere al politicilor educaţionale au creat o generaţie de copii care nu au deloc noţiunea de realitate şi despre felul în care realitatea aceasta i-a destinat eşecului în lumea reală.
Regula nr. 1: Viaţa nu e dreaptă – obişnuieşte-te cu ideea!
Regula nr. 2: Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se aşteaptă să realizezi ceva înainte de a fi mulţumit de tine însuţi.
Regula nr. 3: Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.
Regula nr. 4: Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când o sa ai un şef!
Regula nr. 5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.
Regula nr. 6: Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.
Regula nr. 7: Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla de paraziţii generaţiei părinţilor tăi, încearcă să-ţi despăduchezi propriul dulap.
Regula nr. 8: Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi, însă viaţa NU. Unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare. Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.
Regula nr. 9: Viaţa nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere şi pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să “te găseşti”. Faci asta în timpul liber.
Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la serviciu.
Regula nr. 11: Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca în viitor să lucraţi pentru vreunul dintre ei.
De la karma police.
The 1 One Minute Painting - Watch today’s top amazing videos here
Super Sprayer - Click here for the funniest movie of the week
Este ora 1.45, am venit de la biserică, am luat lumină, iar acum ascult Slujba Sfintei Liturghii de Învierea Domnului de la Mănăstirea Putna la radio online http://www.ortodoxradio.ro/.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Vezi mai multe video din Calatorii
Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Basarabia. Este situată în zona centrală a Republicii Moldova, la aproximativ 40 km nord-vest de Chişinău, în ţinutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpuşnei. Prima menţiune documentară a Căprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menţionată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. O a doua şi mult mai importantă menţiune documentară datează din 1429 - un uric prin care Căpriana primeşte statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun.
http://www.desarbatori.ro/paste/international
Şi să mai vedem odată cum se pregătesc iepuraşii pentru Paşti:
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
